Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 28 decembrie 2014

Luni vom avea aşezământ de guvernământ! Sau nu…



Dragi prieteni, gata cu chinuitoarele aşteptări de sorginte politică. Mâine, pe 29, are loc prima şedinţă a noului Legislativ, constituit după toate normele democratice, prin proces de transferare a puterii de la popor către 101 înţelepţi care vor desemna la rândul lor vreo duzină de alţi moldoveni cu scaun la cap care se vor numi Cabinet de miniştri.

Mare vâlvă nu s-a făcut ca în perioadele de constituire a AIE-1, -2, şi -3. I-am lăsat să facă uz de timpul acordat de legislaţie, iar mâine vom şti cine ne va conduce şi, în scurt timp, vom avea şi Guvern care va edifica un stat al bunăstării! Din Prut şi Nistru va ţâşni laptele, iar din lutul Teleneştiului se va prelinge mierea!..

     Vai! Tot mai gândeşti la anii când visam în acadèmii! –

Ţara intră cu paşi frivoli în bacanalele de iarnă, dar când va ieşi va vrea să ştie că este cineva care o conduce. Doar masele şi-au adus obolul, acum este rândul elitei – aşa cum este ea:  de la tinere parlamentare care sunt de stare de orgii contra pâine, până la diplomaţi cu obrazul ca fundul de bebeluş – să arate că-şi poate face partea ei de treabă.

Pericolul extern nu este de tăgăduit. Ursul şi-a pus în scop să demonstreze lumii că nu este mai prejos decât Marile Puteri, iar sancţiunile economice nu au făcut decât să-l înrăiască şi mai avan. Putin şi-a tras doctrină militară în care ameninţă că nu va ezita să folosească arma atomică. Câmpul de luptă în care Rusia dă examen la superputere este la câteva sute de kilometri de noi. Prea mulţi ucraineni au murit ca elita de la Kiev să se recunoască învinsă. Majoritatea ruşilor – prelucraţi de propagandă – se ţin dârji pe poziţii şi sunt gata să îndure foame, numai să poată demonstra lumii că nimeni nu poate să-i împiedice să se plimbe prin fostele ţări sovietice ca la ei acasă.

Slăbirea economică a Moscovei schimbă interesant situaţia şi în stânga Nistrului a Moldovei. Unde-i garanţia că viitorii înfometaţi de acolo nu vor ataca Chişinăul „fascist şi românesc”, începând de la alimentare, ca puncte strategice? Din câte se ştie armament în regiunea aceea este de ajuns şi de rămas. Este gata armata moldovenească să ne apere de aşa incursiuni?

Slăbirea economică a Moscovei nu înseamnă că aceasta nu va încerca să bage strâmbe în afacerile interne ale Moldovei, iar turcicii ortodocşi atâta şi aşteaptă să se dezlipească de acelaşi Chişinău „fascist, românesc, dar şi european”. „Gayropean” să fiu mai precis. Impresia este că halkî-ul îşi face scara valorilor găsind antonime la ceea ce ţin moldovenii.     

Certificatul de „cel mai iubit dintre moldoveni de către ruşi”acum se află la Iuda, pardon Igor, Dodon şi acesta, împreună cu cel mai iubit politolog dintre kalmuci, se află în Parlament. Toţi zic că este necesară o consolidare a societăţii, dar în campania electorală toţi au văzut arme de luptă de diferit calibru, iar alţii au văzut cum clerici ortodocşi fac agitaţie şi susţin acapararea teritoriului ucrainean de către marţieni. 

Săptămâna trecută rubla costa 0,28 din leul moldovenesc care şi aşa nu valorează tare mult. Astfel, gastarbeiten încetează să mai fie un verb nemţesc porno pentru jumătate de milion de moldoveni. Ce vor face aceştia? Vor căuta aluat răsucit în cozile ciobăneştilor din Bavaria? 

Dacă vrei să-ţi faci repede o impresie despre economia moldovenească mergi la Piaţa Centrală. Piaţa Centrală este o peşteră de tâlhari. Săptămâna aceasta Satan a citit rapoartele unor subalterni şi cel care i-a băgat în cap wunderkind-ului din fruntea capitalei să schimbe itinerariile de microbuz în fiecare lună – fără să-i anunţe pe cei care l-au votat – a luat primă de sfârşit de an. Iar Serafică în ultima vreme citeşte în oglindă din Alecsandri, pronunţând cu patos: „Pe inimă şi paloş rugina nu s-a pus”. Vom avea alegeri locale în 2015.

Şi da, dragi prieteni, secolul XX a început la Sarajevo în ’14, iar secolul XXI - la Sevastopol tot în ’14. Atunci, Germania, după industrializare, dorea colonii; acum, Rusia, după dolarpetrolizare, îşi vrea Soiuzul înapoi. Foarte interesant se anunţă acest an al Căprii, aşa că mai bine am AVEA Guvern.

joi, 18 decembrie 2014

Rusia a arătat că nu este mai mult decât Nigeria

Dragi prieteni, nu am justificat niciodată acţiunile Rusiei în privinţa Ucrainei, dar scriam în august de ce acestea pot fi înţelese: Rusia a vrut să-şi arate sie şi lumii că poate fi demnă de clubul Marilor Puteri şi s-a aventurat să treacă testul agresând un stat vecin şi frăţesc. Nu mă aşteptam însă să cadă pe brânci atât de repede. Nu sunt adept al teoriilor conspiraţioniste, dar nici nu pot face abstracţie de ieftinirea petrolului concomitentă cu "ridicarea Rusiei din genunchi". Explicaţia că ţiţeiul se ieftineşte deoarece SUA extrage mai mult petrol de şist este plauzibilă, dar nu şi suficientă.

Sancţiunile financiare ale Occidentului păreau floare la ureche celor neiniţiaţi, dar şi establishmentului de la Kremlin care a introdus sancţiuni, la rândul său, împotriva importurilor de hrană, şi a lovit astfel drept în poporul său. Dar atât este de eficientă propaganda mediatică a Moscovei că marea majoritate a poporului pare să fi acceptat în veselie foamea, iar ocuparea clandestină a Crimeei i-a cauzat acestui popor o euforie crasă.

S-a dovedit însă că filosofia leaderhip-ului de la Moscova este anacronică. Acum războaiele nu se duc cu armele, ci cu speculaţiile la burse. Rusia (140 mln populaţie) are un buget comparabil cu cel al Olandei (16 mln) şi iată că această ţară s-a aventurat să ocupe un fotoliu la masa greilor acestui Glob, doar pentru a-şi demonstra cât de slabă este şi cât de hazardată este politica izolaţionistă în era globalizării.

Rusia a vrut să devină mare superputere, dar a văzut că este o Nigerie: cam acelaşi număr de populaţie şi acelaşi exporturi de hidrocarburi ca sursă principală pentru buget. Da, mai are renumitul său arsenal nuclear, dar cine se gândeşte astăzi să folosească bomba atomică?! Fără să conştientizeze că gestul semnifică reacţii imediate ce vor duce la anihilarea ţării-lansatoare sau chiar a civilizaţiei umane.  

În pofida vastei sale culturii şi dogmei ortodoxe - adesea aplicată greşit: în ultimii 20 de ani Rusia a atacat Moldova, Georgia şi Ucraina ortodoxe - mentalitatea kaghebistului bădăran s-a dovedit victorioasă în sufletul rus şi a dat efectele pe care le cunoaştem cu toţii.

Occidentul a pus la punct Moscova o dată prin colapsarea Uniunii Sovietice, dar iată că ursul rus nicidecum nu doreşte să se comporte decent. Sancţiunile Vestului s-au dovedit efective şi, în pofida prăbuşirii rublei, occidentalii nu se gândesc să le ridice, ci să le aprofundeze. Mila nu face parte din sistemul de valori al politicii mari şi nici mici. Greu de exclus că SUA, Germania, Marea Britanie, China şi Japonia nu au bătut palma că Rusia trebuie transformată în republicuţe exportatoare de materie primă. Uşor de prevăzut dispariţia Rusiei în acest secol. Este acesta primul imperiu care dispare?!   

Şi da, Putin va rămâne în istorie ca ţarul care a pierdut Ucraina, dar se poate calma cu mantra: eu cel puţin am încercat.

miercuri, 17 decembrie 2014

Psalmul 36

1. Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea.
2. Căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece.
3. Nădăjduieşte în Domnul şi fă bunătate şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te cu bogăţia lui.
4. Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini ţie cererile inimii tale.
5. Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte în El şi El va împlini.
6. Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ca lumina de amiază.
7. Supune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea.
8. Părăseşte mânia şi lasă iuţimea; nu căuta să vicleneşti.
9. Că cei ce viclenesc de tot vor pieri; iar cei ce aşteaptă pe Domnul vor moşteni pământul.
10. Şi încă puţin şi nu va mai fi păcătosul şi vei căuta locul lui şi nu-l vei afla.
11. Iar cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii.
12. Pândi-va păcătosul pe cel drept şi va scrâşni asupra lui, cu dinţii săi.
13. Iar Domnul va râde de el, că mai înainte vede că va veni ziua lui.
14. Sabia au scos păcătoşii, întins-au arcul lor ca să doboare pe sărac şi pe sărman, ca să junghie pe cei drepţi la inimă.
15. Sabia lor să intre în inima lor şi arcurile lor să se frângă.
16. Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor.
17. Că braţele păcătoşilor se vor zdrobi, iar Domnul întăreşte pe cei drepţi.
18. Cunoaşte Domnul căile celor fără prihană şi moştenirea lor în veac va fi.
19. Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele de foamete se vor sătura.
20. Că păcătoşii vor pieri, iar vrăjmaşii Domnului, îndată ce s-au mărit şi s-au înălţat, s-au stins, ca fumul au pierit.
21. Împrumută păcătosul şi nu dă înapoi, iar dreptul se îndură şi dă.
22. Că cei ce-L binecuvântează pe El vor moşteni pământul, iar cei ce-L blesteamă pe El, de tot vor pieri.
23. De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea lui o va voi foarte.
24. Când va cădea, nu se va zdruncina, că Domnul întăreşte mâna lui.
25. Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine;
26. Toată ziua dreptul miluieşte şi împrumută şi seminţia lui binecuvântată va fi.
27. Fereşte-te de rău şi fă binele şi vei trăi în veacul veacului.
28. Că Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi pe cei cuvioşi ai Săi; în veac vor fi păziţi. Iar cei fără de lege vor fi izgoniţi şi seminţia necredincioşilor va fi stârpită.
29. Iar drepţii vor moşteni pământul şi vor locui în veacul veacului pe el.
30. Gura dreptului va deprinde înţelepciunea şi limba lui va grăi judecată.
31. Legea Dumnezeului său în inima lui şi nu se vor poticni paşii lui.
32. Pândeşte păcătosul pe cel drept şi caută să-l omoare pe el;
33. Iar Domnul nu-l va lăsa pe el, în mâinile lui, nici nu-l va osândi, când se va judeca cu el.
34. Aşteaptă pe Domnul şi păzeşte calea Lui! Şi te va învăţa pe tine ca să moşteneşti pământul; când vor pieri păcătoşii vei vedea.
35. Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului.
36. Şi am trecut şi iată nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui.
37. Păzeşte nerăutatea şi caută dreptatea, că urmaşi are omul făcător de pace.
38. Iar cei fără de lege vor pieri deodată şi urmaşii necredincioşilor vor fi stârpiţi.
39. Iar mântuirea drepţilor de la Domnul, că apărătorul lor este în vreme de necaz.
40. Şi-i va ajuta pe ei Domnul şi-i va izbăvi pe ei şi-i va scoate pe ei din mâna păcătoşilor şi-i va mântui pe ei că au nădăjduit în El.

Postări populare

Etichete

politica (70) religie (49) filosofie (26) texte sacre (26) geopolitica (23) Maia Sandu (22) dodon (22) realitati (22) economie (21) Rusia (19) elita politică (18) criza morală (17) etnii din Moldova (17) societatea moldovenească (17) lumea rusa (16) Andrei Năstase (15) noi moldovenii (14) Putin (13) civilizatii (13) ideologie (13) interzis desteptilor (13) eastern partnership (12) istorie (12) politică (12) romanism (12) sociologie (12) putere politica (11) ucraina (11) Occident (10) UE (10) democratie (10) existentialism (10) planul pentru Moldova (10) coruptie (9) voronin (9) Transnistria (8) alegeri prezidenţiale (8) aristocratizare (8) cultura (8) proteste (8) stat (8) criza economica (7) electorala locala 2011 (7) Era IT (6) Russia (6) filosofia religiei (6) libertatea presei (6) valori (6) Parteriat Estic (5) alegeri (5) etnici români (5) gender (5) moldova (5) post-modernism (5) românism (5) AIE (4) PCRM (4) anomie (4) etnii (4) guvern (4) horatiu (4) mentalitate sovietică (4) mitropolia (4) presa liberă (4) protest 7 aprilie (4) unirea cu România (4) viitor (4) PASDA (3) PLDM (3) Platforma DA (3) alegeri 2014 (3) alegeri 2015 (3) biserica ortodoxa (3) cercetare (3) definitii (3) electorala 2010 (3) etică (3) fake news (3) fenomenologie (3) fericire (3) guvernul maia sandu (3) manipulare (3) modernizare (3) pasdanaşi (3) unionişti (3) ştiri false (3) BCT (2) BECS (2) NATO (2) PDM (2) Vlad Filat (2) comunicat de presa (2) creştinism (2) electorala 2014 (2) electorala 29 iulie (2) energie (2) ganduri (2) gastarbeiteri (2) identitate națională (2) islam (2) justitie (2) literatură (2) media (2) mentalitate patriarhală (2) mi-a placut si am furat (2) partide proruse (2) poezii (2) psihanaliză (2) război hibrid (2) sate (2) savoci (2) scriitori persani (2) secolul 21 (2) sfinţi părinţi (2) socialiști (2) statalişti (2) Academia de Ştiinţe (1) Andrian Candu (1) Asociaţia Sociologilor şi Demografilor (1) BEM (1) Biblia (1) Donald Trump (1) Freud (1) MIG-uri (1) PAS (1) PL (1) PSRM (1) Patriarhia Rusă (1) Pro-Moldova (1) Renato Usatîi (1) Rogozin (1) alegeri 2019 (1) alianta kozak (1) comuniști (1) electorala 2012 (1) electorala 2019 (1) greceanii (1) indo-europeni (1) jdun (1) limbi straine (1) lingvistica (1) metode de invatare (1) migranţi (1) mitologie (1) retorica (1) sat (1) scripturi (1) serviciile secrete ruseşti (1) sistemul de învăţământ (1) sondaj de opinie (1) stat autoritar (1) stat totalitar (1)