Ceea ce face Rusia acum în Ucraina – război de cucerire – este
uşor de înţeles. După şocurile reformelor din 90, care au spulberat sistemul de
valori sovietic, Rusia a decis să aleagă un alt sistem de valori – cel al moralei
creştin-ortodoxe – dar nu în interpretarea sfinţilor părinţi din prima jumătate
a primului mileniu d. H., ci în interpretarea noilor lideri religioşi de care
nu s-au dezlipit bănuielile că ar admite viziunea kaghebistă asupra lumii, dacă
nu şi mai mult.
Rusia a fost învinsă în Războiul Rece şi, la fel ca Germania după Primul Război Mondial, a folosit acest timp – tot vreo 20 de ani - pentru a-şi consolida şi moderniza arsenalul şi a începe din nou lupta pentru un loc mai bun sub soare.
Rusia este frustrată nu numai pentru că fost învinsă în Războiul rece, dar
şi pentru că nu mai este considerată o supraputere, cum era văzută Uniunea
Sovietică. Rusia şi-a vândut, în aceste două ultime decenii, hidrocarburile
pentru a crea a o platformă ca „să se ridice din genunchi”. Occidentul condus
de America, dar şi Orientul musulman, confucianist sau buddhist au alte
probleme pe cap decât să se bucure de îngenuncherea Rusiei, totuşi înfrângerea
nu-i lasă să doarmă pe filosofii ruşi de tipul lui Dughin, pe misionarii lumii
ruse pravoslavnice de genul lui Kirill şi bineînţeles pe generalii ruşi care
s-au săturat de lâncezeală.
Mesajul de pace şi cooperare pus la baza filosofiei Parteneriatului Estic
de către funcţionarii de la Bruxelles nu a putut fi degerat ca atare de minţile
paranoice din Kremlin, care văd în relaţia de amiciţie ale fostelor republici
sovietice, deci subordonate Moscovei, cu UE nimic altceva decât trădare
conjugală. Şi atunci spiritul rus devine gelos, or, este cunoscut, gelozia îţi
dă energia necesară faptelor „mesianice” şi îţi slăbeşte în propriii ochi
valoarea propriii vieţi. „Ori totul, ori nimic”. „Nu mai avem ce pierde decât
propriile lanţuri”.
Ca Rusia să nu fi pornit războiul, ea avea nevoie din partea Occidentului
să-i fie recunoscut – TACIT, cu încălcarea dreptului internaţional şi a
bunului simţ, în genere – un mic harem pe care politicienii ruşi îl numesc cu
dragoste „vecinătatea apropiată” şi care să fie compus din fostele republici
sovietice, minus balticii. Da, Rusia a crezut că dacă va ceda Ţările Baltice,
Vestul va avea mila să-i permită rolul de hegemon în fostul spaţiu sovietic.
Obida Rusiei pentru această „lipsă de compasiune”, pentru această
„umilinţă”, este iarăşi uşor de înţeles şi de aici decurge şi înţelegerea pentru
cucerirea Crimeii (făcută de militari ruşi fără semne de distincţie: ca să vezi
că mai sunt şi laşi pe de asupra ruşii aceştia!) şi pentru organizarea morţilor
de civili şi haosului în Ucraina de est.
Rusia nu mai putea să se conformeze cu statusul său de ţară-furnizoare de
materie primă şi a decis să înceapă lupta pentru un nou status – cel de egal
între Marile Puteri. Ştiut este că pentru a fi acceptat în club, trebuie să
treci prin ritual de iniţiere, care presupune durere, efort, rezistenţă şi
opoziţie din partea celorlalţi membri ai clubului care nu te consideră a fi de
talia lor.
Există două căi pentru ca un sistem să devină mai puternic în concurenţă:
fie prin devenirea ca atare, fie prin slăbirea concurenţilor. Părinţii din
ţările NATO sunt pătrunşi de prea puţin entuziasm ca să-şi trimită feciorii să
moară în luptă pentru alipirea Ucrainei la Occident. La urma urmei, Ucraina
trebuie ea însăşi să demonstreze ca merită sa facă parte din club. Totuşi
Occidentul condus de SUA poate ajuta Ucraina şi slăbi Rusia în această luptă,
or astfel de decizii s-au luat deja, deşi voi accepta criticile că ele nu sunt
tocmai efective imediat. Generalizând şi mai mult, războiul din estul Ucrainei este
un război între slavi ortodocşi şi decizia Occidentului de a-l ajuta pe cel mai
slab este corectă din punctul său de vedere şi luptele vor duce la slăbirea
ambelor părţi.
Efectele se văd deja: Guvernul rus a început să lanseze idei de majorare a
impozitelor şi de nealocare a banilor din salarii pentru pensii conform
destinaţiei, ci în bugetul de stat, pentru cheltuieli curente. Este
arhicunoscut că războiul de cucerire este o jucărie extrem de scumpă şi vom
vedea dacă Rusia şi-o permite, cert fiind faptul că acesta va avea consecinţe
economice, sociale şi la nivel de relaţii bilaterale pentru secole înainte
între societăţile ucraineană şi rusă. Dacă lui Putin i-ar fi reuşit să creeze
Novorossia…, dar ultimele ştiri de pe front ne dau de înţeles că ucrainenii
avansează. În pofida dificultăţilor uriaşe.
Marele eşec, mare umilinţă care va fi încorporată în manualele de istorie,
planează de-asupra dictatorului rus de sorginte kaghebistă. Până la urmă,
Occidentul va plasa Rusia pe locul pe care îl merită: cel de furnizor de
materii prime (ca Africa şi Brazilia), este doar o chestiune de timp. Rusia a
fost creditată cu multă încredere fiind acceptată în G8. O revenire rapidă în
club nu se prevede. Va rămâne în BRIC, iar BRIC nu-i mai mult decât o
abreviaţie cu şi mai puţină sinergie decât, să zicem, aceeaşi Uniunea
Vamală.
Pe termen lung, pentru moldoveni, slăbirea Rusiei ne dă speranţe că vom
putea reinstala constituţionalitatea în raioanele din stânga Nistrului şi
obţinerea unui aliat crucial în proces: Kievul. Pe termen scurt, slăbirea
Rusiei diminuează atractivitatea mesajului eurasiatic al partidelor
eurosceptice şi exemplul lui Voronin este ilustrativ în acest sens: am în
vedere expulzarea eurofobilor, rarefierea discursului pro-Uniunea Vamală şi admiterea
apropierii de UE, „dar nu în grabă”. Pentru un retrograd senil nu-i chiar atât
de prost.
