Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

joi, 7 august 2014

Momentul de lecuit Rusia de mesianism

Ceea ce face Rusia acum în Ucraina – război de cucerire – este uşor de înţeles. După şocurile reformelor din 90, care au spulberat sistemul de valori sovietic, Rusia a decis să aleagă un alt sistem de valori – cel al moralei creştin-ortodoxe – dar nu în interpretarea sfinţilor părinţi din prima jumătate a primului mileniu d. H., ci în interpretarea noilor lideri religioşi de care nu s-au dezlipit bănuielile că ar admite viziunea kaghebistă asupra lumii, dacă nu şi mai mult.

Rusia a fost învinsă în Războiul Rece şi, la fel ca Germania după Primul Război Mondial, a folosit acest timp – tot vreo 20 de ani -  pentru a-şi consolida şi moderniza arsenalul şi a începe din nou lupta pentru un loc mai bun sub soare.

Rusia este frustrată nu numai pentru că fost învinsă în Războiul rece, dar şi pentru că nu mai este considerată o supraputere, cum era văzută Uniunea Sovietică. Rusia şi-a vândut, în aceste două ultime decenii, hidrocarburile pentru a crea a o platformă ca „să se ridice din genunchi”. Occidentul condus de America, dar şi Orientul musulman, confucianist sau buddhist au alte probleme pe cap decât să se bucure de îngenuncherea Rusiei, totuşi înfrângerea nu-i lasă să doarmă pe filosofii ruşi de tipul lui Dughin, pe misionarii lumii ruse pravoslavnice de genul lui Kirill şi bineînţeles pe generalii ruşi care s-au săturat de lâncezeală.


Mesajul de pace şi cooperare pus la baza filosofiei Parteneriatului Estic de către funcţionarii de la Bruxelles nu a putut fi degerat ca atare de minţile paranoice din Kremlin, care văd în relaţia de amiciţie ale fostelor republici sovietice, deci subordonate Moscovei, cu UE nimic altceva decât trădare conjugală. Şi atunci spiritul rus devine gelos, or, este cunoscut, gelozia îţi dă energia necesară faptelor „mesianice” şi îţi slăbeşte în propriii ochi valoarea propriii vieţi. „Ori totul, ori nimic”. „Nu mai avem ce pierde decât propriile lanţuri”.

Ca Rusia să nu fi pornit războiul, ea avea nevoie din partea Occidentului să-i fie recunoscut – TACIT, cu încălcarea dreptului internaţional şi a bunului simţ, în genere – un mic harem pe care politicienii ruşi îl numesc cu dragoste „vecinătatea apropiată” şi care să fie compus din fostele republici sovietice, minus balticii. Da, Rusia a crezut că dacă va ceda Ţările Baltice, Vestul va avea mila să-i permită rolul de hegemon în fostul spaţiu sovietic.

Obida Rusiei pentru această „lipsă de compasiune”, pentru această „umilinţă”, este iarăşi uşor de înţeles şi de aici decurge şi înţelegerea pentru cucerirea Crimeii (făcută de militari ruşi fără semne de distincţie: ca să vezi că mai sunt şi laşi pe de asupra ruşii aceştia!) şi pentru organizarea morţilor de civili şi haosului în Ucraina de est.

Rusia nu mai putea să se conformeze cu statusul său de ţară-furnizoare de materie primă şi a decis să înceapă lupta pentru un nou status – cel de egal între Marile Puteri. Ştiut este că pentru a fi acceptat în club, trebuie să treci prin ritual de iniţiere, care presupune durere, efort, rezistenţă şi opoziţie din partea celorlalţi membri ai clubului care nu te consideră a fi de talia lor.

Există două căi pentru ca un sistem să devină mai puternic în concurenţă: fie prin devenirea ca atare, fie prin slăbirea concurenţilor. Părinţii din ţările NATO sunt pătrunşi de prea puţin entuziasm ca să-şi trimită feciorii să moară în luptă pentru alipirea Ucrainei la Occident. La urma urmei, Ucraina trebuie ea însăşi să demonstreze ca merită sa facă parte din club. Totuşi Occidentul condus de SUA poate ajuta Ucraina şi slăbi Rusia în această luptă, or astfel de decizii s-au luat deja, deşi voi accepta criticile că ele nu sunt tocmai efective imediat. Generalizând şi mai mult, războiul din estul Ucrainei este un război între slavi ortodocşi şi decizia Occidentului de a-l ajuta pe cel mai slab este corectă din punctul său de vedere şi luptele vor duce la slăbirea ambelor părţi.

Efectele se văd deja: Guvernul rus a început să lanseze idei de majorare a impozitelor şi de nealocare a banilor din salarii pentru pensii conform destinaţiei, ci în bugetul de stat, pentru cheltuieli curente. Este arhicunoscut că războiul de cucerire este o jucărie extrem de scumpă şi vom vedea dacă Rusia şi-o permite, cert fiind faptul că acesta va avea consecinţe economice, sociale şi la nivel de relaţii bilaterale pentru secole înainte între societăţile ucraineană şi rusă. Dacă lui Putin i-ar fi reuşit să creeze Novorossia…, dar ultimele ştiri de pe front ne dau de înţeles că ucrainenii avansează. În pofida dificultăţilor uriaşe.

Marele eşec, mare umilinţă care va fi încorporată în manualele de istorie, planează de-asupra dictatorului rus de sorginte kaghebistă. Până la urmă, Occidentul va plasa Rusia pe locul pe care îl merită: cel de furnizor de materii prime (ca Africa şi Brazilia), este doar o chestiune de timp. Rusia a fost creditată cu multă încredere fiind acceptată în G8. O revenire rapidă în club nu se prevede. Va rămâne în BRIC, iar BRIC nu-i mai mult decât o abreviaţie cu şi mai puţină sinergie decât, să zicem, aceeaşi Uniunea Vamală. 


Pe termen lung, pentru moldoveni, slăbirea Rusiei ne dă speranţe că vom putea reinstala constituţionalitatea în raioanele din stânga Nistrului şi obţinerea unui aliat crucial în proces: Kievul. Pe termen scurt, slăbirea Rusiei diminuează atractivitatea mesajului eurasiatic al partidelor eurosceptice şi exemplul lui Voronin este ilustrativ în acest sens: am în vedere expulzarea eurofobilor, rarefierea discursului pro-Uniunea Vamală şi admiterea apropierii de UE, „dar nu în grabă”. Pentru un retrograd senil nu-i chiar atât de prost. 

Postări populare

Etichete

politica (70) religie (49) filosofie (26) texte sacre (26) geopolitica (23) Maia Sandu (22) dodon (22) realitati (22) economie (21) Rusia (19) elita politică (18) criza morală (17) etnii din Moldova (17) societatea moldovenească (17) lumea rusa (16) Andrei Năstase (15) noi moldovenii (14) Putin (13) civilizatii (13) ideologie (13) interzis desteptilor (13) eastern partnership (12) istorie (12) politică (12) romanism (12) sociologie (12) putere politica (11) ucraina (11) Occident (10) UE (10) democratie (10) existentialism (10) planul pentru Moldova (10) coruptie (9) voronin (9) Transnistria (8) alegeri prezidenţiale (8) aristocratizare (8) cultura (8) proteste (8) stat (8) criza economica (7) electorala locala 2011 (7) Era IT (6) Russia (6) filosofia religiei (6) libertatea presei (6) valori (6) Parteriat Estic (5) alegeri (5) etnici români (5) gender (5) moldova (5) post-modernism (5) românism (5) AIE (4) PCRM (4) anomie (4) etnii (4) guvern (4) horatiu (4) mentalitate sovietică (4) mitropolia (4) presa liberă (4) protest 7 aprilie (4) unirea cu România (4) viitor (4) PASDA (3) PLDM (3) Platforma DA (3) alegeri 2014 (3) alegeri 2015 (3) biserica ortodoxa (3) cercetare (3) definitii (3) electorala 2010 (3) etică (3) fake news (3) fenomenologie (3) fericire (3) guvernul maia sandu (3) manipulare (3) modernizare (3) pasdanaşi (3) unionişti (3) ştiri false (3) BCT (2) BECS (2) NATO (2) PDM (2) Vlad Filat (2) comunicat de presa (2) creştinism (2) electorala 2014 (2) electorala 29 iulie (2) energie (2) ganduri (2) gastarbeiteri (2) identitate națională (2) islam (2) justitie (2) literatură (2) media (2) mentalitate patriarhală (2) mi-a placut si am furat (2) partide proruse (2) poezii (2) psihanaliză (2) război hibrid (2) sate (2) savoci (2) scriitori persani (2) secolul 21 (2) sfinţi părinţi (2) socialiști (2) statalişti (2) Academia de Ştiinţe (1) Andrian Candu (1) Asociaţia Sociologilor şi Demografilor (1) BEM (1) Biblia (1) Donald Trump (1) Freud (1) MIG-uri (1) PAS (1) PL (1) PSRM (1) Patriarhia Rusă (1) Pro-Moldova (1) Renato Usatîi (1) Rogozin (1) alegeri 2019 (1) alianta kozak (1) comuniști (1) electorala 2012 (1) electorala 2019 (1) greceanii (1) indo-europeni (1) jdun (1) limbi straine (1) lingvistica (1) metode de invatare (1) migranţi (1) mitologie (1) retorica (1) sat (1) scripturi (1) serviciile secrete ruseşti (1) sistemul de învăţământ (1) sondaj de opinie (1) stat autoritar (1) stat totalitar (1)