Da, există şi o explicaţie morală pentru căderea Constantinopolului

Moto: "O, romani nefericitţi, de ce aţi părăsit adevărul? De ce nu aveţi încredere în Dumnezeu, în loc de italieni? Pierzându-vă credinţa, vă veţi pierde oraşul!" (Patriarhul Ghenadie II al Constantinopolului)


Am pus la finele anului 2010 o întrebare pe facebook adresată mai mult prietenilor mei teologi ca să aflu o interpretare morală pentru căderea bijuteriei lumii ortodoxe care a fost Constantinopolul. Nu am primit prea multe răspunsuri, mai mult de sorginte ştiinţifică pe care le ştiam şi eu, de aceea am decis să analizez mai îndeaproape tema, axiomatică fiind ideea că există întotdeauna şi o explicaţie morală pentru căderea oricărei mari creaţii omeneşti, fie aceasta un stat, un oraş sau un organism omenesc.

Mi s-a înfiripat în suflet şi o vagă idee că clericii ortodocşi ar dori să ascundă, sau să nu vorbească deschis despre componenta morală în caderea capitalei ortodoxe şi am fost mirat să aflu că da, există şi o componentă morală. Mai jos voi veni cu argumente istorice pe care nu am făcut altceva decât să le traduc de pe wikipedia.org, din engleză. Dar, pentru început, concluziile, şi cine nu va fi de acord, poate vedea mai jos argumentele.

Înţepat din toate părţile de turcii otomani şi musulmani, împăratul Constantinopolului Ioan Paleologul a încercat o apropiere de catolici în speranţa unei eventuale cruciade de apărare a imperiului redus la o metropolă şi la câteva teritorii în Grecia de azi. Foarte important mi se pare şi faptul că alături de turci, în perioada asediului oraşului luptau şi sârbi ortodocşi şi la fel de important este că Ţaratul Bulgar ortodox şi-a avut şi el marea contribuţie la slăbirea militară şi economică a capitalei ortodocşilor.

Aşadar, la solicitarea de asistenţă militară împotriva osmanlâilor, catolicii le-au cerut bizantinilor să accepte Crezul cu filioque, adică, după cum se ştie, că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul. Până la urmă episcopii ortodocşi au fost de acord. Patriarhul Constantinopolului, Iosif, -- nu fără insistenţa împăratului -- a semnat acordul de la Florenţa ŞI A MURIT PESTE DOUĂ ZILE. După cum ne învaţă dogmaticii, erezia este hulă împotriva Duhului Sfânt, un păcat care nu se iartă, după cum ne spune însuşi Mântuitorul.

... A urmat căderea capitalei ortodocşilor şi convertirea la islam a unei mari părţi din creştinii din Asia Mică. De notat că aceştia erau foarte nemulţumuţi de impozitele mari imperiale la care erau supuşi -- împăratul avea nevoie de bani pentru apărare -- şi au preferat să treacă sub oblăduire tucească şi să se convertească la islam, doar pentru a-şi salva averile.

Şi acum iată traduceri de pe Wikipedia:

Despre Patriarhul Constantinopolului, Ghennadie

Gennadius Scholarius II (c. 1400 – c. 1473), Patriarh Ecumenic al Constantinopolului din 1454 până 1464, filosof şi teolog, unul din ultimii reprezentanţi ai învăţăturii bizantine. Numele său de mirean era Gheorghe şi preda filosofia până a intrat în slujba împăratului Ioan VIII Paleologul ca sfetnic în teologie. Gheorghe apare pentru prima dată în istorie în calitatea sa de judecător civil care l-a însoţit pe împăratrul Ioan VIII (1425–1448) la Conciliul din Basel, ce şi-a ţinut lucrările între 1438-1439 la Ferrara şi Florenţa. Scopul sinodului a fost de a reuniufica bisericile greacă şi latină, susţinut de Gheorghe la acea perioadă. El a ţinut patru discursuri la sinod - toate foarte conciliante şi a scris o lucrare de respingere ale capitolelor silogistice ale lui Marc din Efes împotriva latinilor .

În pofida suportului său pentru unire (se ştie că a certat mulţi episcopi ortodocşi pentru lipsa lor de cunoştinţe teologice ), la întoarcerea în Constantinopol, el şi-a schimbat opinia, aparent la insistenţa lui Marc din Efes, care l-a şi convertit total la ortodoxie anti-latină, şi din acest moment până la moarte el este cunoscut (împreună cu Marc din Efes) ca cel mai ireconciliant oponent al unirii.

După moartea lui Ioan VIII în 1448, Gheorghe a intrat în Mănăstirea Pantokrator din Constantinopol, se timpul domniei lui Constantin XI (1448–1453)şi şi-a luat un nou nume: Ghenadie. În 1447, Marc din Efes, pe patul de moarte, a lăudat atitudinea ireconcialiantă a lui Ghenadie faţă de latini şi unire. Gloata înfuriată s-a dus la Ghenadie după ce a văzut slujba religoasă schimbată după Unire în cadrul Marii Biserici Aghia Sophia. Se spune că Ghenadie ar fi lăsat o foaie pe uşa chiliei sale: "O, romani = [bizantini] nefericitţi, de ce aţi părăsit adevărul? De ce nu aveţi încredere în Dumnezeu, în loc de italieni? Pierzându-vă credinţa, vă veţi pierde oraşul".



Counciliul (Sinodul) de la Basel, Ferrara, Florenţa

... O nouă tentativă de unire a avut loc în sec. 15 (1438) la Conciliul de la Florenţa, la care au venit împăratul Ioan VIII Paleologul, Patriarhul iosif II al Constantinopolului,şi alţi episcopi din Răsărit cu speranţa că vor obţine ajutor militar occidental împotriva tot mai vigurosului Imperiu Otoman. În sesiunile care au durat de la 8 octombrie până la 13 decembrie asupra întrebării cu privire la Filioque nu s-a ajuns la vreo înţelegere. Grecii argumentau că orice adaos, chiar şi corect din punct de vedere doctrinar, la Crez fusese interzis prin Sinodul din Efes, în timp ce latinii pretindeau că acea interdicţie se referea la sens nu la cuvinte. (:))

Ajungerea la un consens era problematică până când majoritatea grecilor au venit cu argumentul că, deşii sfinţii greci şi latini şi-au exprimat credinţa lor diferit, ei erau în acord pe substabţă (în esenţă), de vreme ce sfinţii nu pot greşi în credinţă; şi la 8 iunie GRECII AU ACCEPTAT DECLARAŢIA LATINĂ A DOCTRINEI. LA 10 IUNIE Patriarhul Iosif II A DECEDAT. O declaraţie cu privire la chestiunea Filioque a fost inclusă în Decretul Laetentur Caeli al Unirii, care a fost semnat la 5 iulie 1439 şi promulgat a doua zi. Doar Marc din Efes a refuzat să-şi pună semnătura.

Biserica Ortodoxă a refuzat să consideră obligator acordul de la Florenţa, deoarece moartea lui Iosif II a lăsat-o fără Patriarhul din Constantinopol. În Răsărit există o puternică împotrivire la acord, iar când în 1453, la 14 ani după acord, ajutorul militar promis de Occident aşa şi nu a sosit, Constantinopolul a căzut în faţă turcilor, nici creştinii din Răsărit, nici noii lor conducători nu mai doreau o uniune cu Occidentul.



Marc din Efes

a devenit renumit prin apărarea Ortodoxiei la Conciliul de la Florenţa (1438-1445) în pofida insistenţelor împăratului bizantin Ioan VIII şi ale Papei Eugen IV. El afirma că Roma se confruntă cu schismă şi erezie din cauza acceptării clauzei Filioque adăugată la Crezul nicenean şi din cauză că papalitatea pretinde la jurisdicţie universală asupra Bisericii. El a fost unicul episcop ortodox care a refuzat să semneze documentele de la Sinodul din Florenţa. Învăţaţi din Orient şi Occident, din diferite perspective, îi atribuie principala responsabilitate pentru nerealizarea Unirii de la Florenţa, pe care Marc o privea cel puţin ca pe o unire falsă. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă.

Declaraţii celebre de-ale lui Marc din Efes:

--- "Este imposibil să se ajungă la pace fără a rezolva cauza schismei — primatul Papei care se ridică până la egalitate cu Dumnezeu".

--- "Latinii nu sunt numai schismatici, dar şi eretici... nu ne separăm de ei din alt motiv decât acela că sunt eretici. Iată motivul exact de ce nu trebuie să ne unim cu ei, până ei nu vor respinge adaosul filioque la Crez şi vor mărturisi Crezul aşa cum îl mărturisim noi".

--- "Capul nostru, Hristos Dumnezeul nostru... nu tolerează ca legătura dragostei să ne fie luată întru totul".

--- "Doi dorim şi ne rugăm pentru a ne întoarce la timpurile când, fiind uniţi, vorbeam aceleaşi lucruri şi nu era schismă între noi".