În virtutea profesiei pe care o practic, am dese ocazii să scriu despre Curtea Constituţională. Fără să vreau am observat o anumită regularitate în luarea "deciziilor politice" de către CC, în special după plecarea de la putere a comuniştilor. În virtutea competenţelor sale, CC este politizată intens, deoarece "deciziile sale politice", oricare ar fi ele, sunt pe placul fie al comuniştilor, fie al AIE, ceea ce face ca întotdeauna partea perdantă să declare că CC ar ţine cu învingătorul.
Cum spuneam, practica mea arată că CC manevrează ca un timonier abil printre stâncile subacvatice al politicului moldovenesc. Atât de abil, încât dacă ia o decizie în favoarea AIE, următoarea cam le vine pe placul comuniştilor. Repet, nu e statistică ceea ce afirm, e pură observaţie. Din acest motiv, mă împinge gândul că, după ce CC l-a lăsat în cărţi pe Urechean, cam ar fi rândul să-l repună în funcţie pe Muruianu. Sper să nu mi se realizeze quasi-pariul.
Ce s-ar putea întâmpla dacă CC declară neconstitiţională decizia Parlamentului de a-l demite pe Ion Muruianu? Ne-am putea aştepta să avem cel puţin două opinii separate -- cele ale lui Puşcaş şi Tănase. Există însă o majoritate în CC compusă din Safaleru, Şterbeţ, Răilean şi preşedintele Pulbere pe care nu-i putem bănui că nu şi-au petrecut cele mai frumoase clipe din viaţă sub oblăduirea patriarhală a lui Voronin.
Habar n-am dacă Parlamemntul l-a destuit pe Muruianu legal, dar asta contează mai puţin. Ceea ce contează este că eventuala restabilire în funcţie a lui Muruianu va arăta limpede ce fel de CC avem: pro-PCRM sau pro-AIE.
ION MURUIANU CA MASCOTĂ
Când judecătorul Clima de la Curtea Supremă de Justiţie citea decizia de a strămuta cazul alegerii lui Dorin Chirtoacă la Bălţi îi tremurau mâinile. Selbstverstaendlich, asta nu ţi-i condamnare pentru viol, sau separarea averii între soţi, aceasta-i o decizie politică eminamente. Pentru că ce invocau comuniştii recuzând Curtea de Apel Chişinău? Bănuieli de presupusă imparţialitate a judecătorilor. Stai, dom'le poţi să recuzi un judecător- doi, dar nu o întreeagă Curte! Că, atunci, de ce mai avem justiţie în ţară, aşa cum este ea -- justiţia ca şi ţara, sau invers?
Nu putem demonstra că Muruianu i-ar fi dat indicaţii lui Clima în privinţa deciziei, dar nici nu putem să nu presupunem că nu a făcut-o. La rândul său şi Clima face parte din grupul de judecători care s-au simţit bine pe vremea celor opt ani comunişti şi a păcătuit şi el, ca judecătorul, cu cazuri pierdute la CEDO. Clima era pe vremea ceea preşedintele Consiuliului Superior al Magistraturii şi a fost înlocuit după preluarea puterii de către AIE.
Deciziile CSJ de a anula decizia CEC cu privire la perdeaua de la cabina de vot, de a stopa repetat renumărarea voturilor pentru Consiliul Municipal Chişinău pot fi legale, dar au fost luate şi anunţate hoţeşte, la ore târzii, lăsând prea puţin timp pentru a fi îndeplinite, şi coincizând neapărat cu poziţia comuniştilor. Aceasta coincidenţă nu mai lasă îndoială faţa de imparţialitatea CSJ, condusă de Muruianu. Ea le anihilează pe ambele: atât imparţialitatea, cât şi îndoiala.
Se prea poate că magistratul Muruianu este un om bun la inimă: ia acasă pisici vagabonde şi hrăneşte din palmă hulubii din faţa Catedralei, dar el este omul sistemului moştenit de la sovietici şi revigorat de regimul Voronin. Acest sistem împarte cetăţenii în două categorii distincte: noi, prostimea, şi ei, intangibilii aristocraţi ai nomenclaturii. Funcţionari ca Muruianu şi Clima sunt emblematici pentru trecutul din care noi, majoritatea, vrem să ieşim, pentru că nu avem ce regreta, şi ei sunt retrograzii care se opun reformelor. Statul pe care vrem să-l construim presupune altele principii şi valori: noi, cetăţenii, cu buletinele de vot în mână, iar ei, funcţionarii, cu proiecte de legi în lucru. Nu noi -- proştii lor, ci ei -- slugile noastre. Legea e una pentru toţi, fără excepţii, de exemplu, pentru feciorii "intangibilor" care violează, sau, mai des, nu plătesc impozite.
Personal, consider că fraza cu jurnalişti şi câini turbaţi a lui Muruianu a fost unicul enunţ de valoare făcut de omul trecutului comunist. Îl iau drept compliment, mai degrabă, dar şi ca frână de mână, atunci când ne lăsam realitatea să ne turbeze.
Privirile acum ni se îndreaptă spre capitala pururea comunistă a nordului. Eu prezic că Judecătoria de acolo va dispune reintrarea chişinăuienilor în tranşeele electorale, după care vor zbura capete de judecător de apel bălţean, dar se mai poate întâmpla şi cum zicea unchiul Rabelais: "Judecătrii sunt în stare să facă ceea ce însăşi natura nu se pricepe".
Despre mine
Totalul afișărilor de pagină
Faceți căutări pe acest blog
Postări populare
-
Mi-am adus și eu contribuția la belirea Gazprom-ului în toată Europa: tocmai am rupt contractul cu Moldova-Gaz. M-au enervat la culme că se ...
-
Ma adresez si eu corpului diplomatic: Voi sa scoateti la printer mesajul șefului statului și să-l studiați cu markerul. Personal eu nu am gă...
-
Televiziunea pe care o plătim toţi fără să vrem şi să avem nevoie de ea pune ieri pe post un ceea ce în jargonul jurnalistic se numeşte ...
-
Foto: cicalarasi.wordpress.com Dragele mele profesoare de clase primare, absolvente ale colegiilor pedagogice de la Călăraşi şi Orhei, a...
-
Că tot se apropie sfârșitul celor 100 de zile convenționale date oricărui mare demnitar pentru a se manifesta, se conturează semnul distin...
-
Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat. Psalm 37:11 ...
-
Eu o să-mi autoasum misiunea de a dezamăgi vulgul moldovenesc. (”Vulg” era termenul prin care Seneca și Spinoza desemnau ceea ce românofonii...
Etichete
politica
(70)
religie
(49)
filosofie
(26)
texte sacre
(26)
geopolitica
(23)
Maia Sandu
(22)
dodon
(22)
realitati
(22)
economie
(21)
Rusia
(19)
elita politică
(18)
criza morală
(17)
etnii din Moldova
(17)
societatea moldovenească
(17)
lumea rusa
(16)
Andrei Năstase
(15)
noi moldovenii
(14)
Putin
(13)
civilizatii
(13)
ideologie
(13)
interzis desteptilor
(13)
eastern partnership
(12)
istorie
(12)
politică
(12)
romanism
(12)
sociologie
(12)
putere politica
(11)
ucraina
(11)
Occident
(10)
UE
(10)
democratie
(10)
existentialism
(10)
planul pentru Moldova
(10)
coruptie
(9)
voronin
(9)
Transnistria
(8)
alegeri prezidenţiale
(8)
aristocratizare
(8)
cultura
(8)
proteste
(8)
stat
(8)
criza economica
(7)
electorala locala 2011
(7)
Era IT
(6)
Russia
(6)
filosofia religiei
(6)
libertatea presei
(6)
valori
(6)
Parteriat Estic
(5)
alegeri
(5)
etnici români
(5)
gender
(5)
moldova
(5)
post-modernism
(5)
românism
(5)
AIE
(4)
PCRM
(4)
anomie
(4)
etnii
(4)
guvern
(4)
horatiu
(4)
mentalitate sovietică
(4)
mitropolia
(4)
presa liberă
(4)
protest 7 aprilie
(4)
unirea cu România
(4)
viitor
(4)
PASDA
(3)
PLDM
(3)
Platforma DA
(3)
alegeri 2014
(3)
alegeri 2015
(3)
biserica ortodoxa
(3)
cercetare
(3)
definitii
(3)
electorala 2010
(3)
etică
(3)
fake news
(3)
fenomenologie
(3)
fericire
(3)
guvernul maia sandu
(3)
manipulare
(3)
modernizare
(3)
pasdanaşi
(3)
unionişti
(3)
ştiri false
(3)
BCT
(2)
BECS
(2)
NATO
(2)
PDM
(2)
Vlad Filat
(2)
comunicat de presa
(2)
creştinism
(2)
electorala 2014
(2)
electorala 29 iulie
(2)
energie
(2)
ganduri
(2)
gastarbeiteri
(2)
identitate națională
(2)
islam
(2)
justitie
(2)
literatură
(2)
media
(2)
mentalitate patriarhală
(2)
mi-a placut si am furat
(2)
partide proruse
(2)
poezii
(2)
psihanaliză
(2)
război hibrid
(2)
sate
(2)
savoci
(2)
scriitori persani
(2)
secolul 21
(2)
sfinţi părinţi
(2)
socialiști
(2)
statalişti
(2)
Academia de Ştiinţe
(1)
Andrian Candu
(1)
Asociaţia Sociologilor şi Demografilor
(1)
BEM
(1)
Biblia
(1)
Donald Trump
(1)
Freud
(1)
MIG-uri
(1)
PAS
(1)
PL
(1)
PSRM
(1)
Patriarhia Rusă
(1)
Pro-Moldova
(1)
Renato Usatîi
(1)
Rogozin
(1)
alegeri 2019
(1)
alianta kozak
(1)
comuniști
(1)
electorala 2012
(1)
electorala 2019
(1)
greceanii
(1)
indo-europeni
(1)
jdun
(1)
limbi straine
(1)
lingvistica
(1)
metode de invatare
(1)
migranţi
(1)
mitologie
(1)
retorica
(1)
sat
(1)
scripturi
(1)
serviciile secrete ruseşti
(1)
sistemul de învăţământ
(1)
sondaj de opinie
(1)
stat autoritar
(1)
stat totalitar
(1)