Printu-i mort

Îi las pe psihologi şi antropologi să explice avididatea umană pentru informaţii. Cert este că aceasta este imanentă naturii omului modern. Sfinţii părinţi ne sfătuie însă să nu ne intereseze evimentele mondene şi cotidiene. Cine dacă nu ei să nu ştie că presiunea informaţiilor îl îndepărtează pe om de la contemplarea Divinului. Bârfele răvăşesc mintea la fel ca orice patimă sau păcat. Ia uitaţi-vă la talk-show-urile moldoveneşti, dar şi cele din lume, ce sunt acestea altceva decât bârfire televizată?! Oricum, presa ca instituţie în stat nicicând nu va dispărea şi oricând omul va da bani pentru a afla ultimele noutăţi, apoi comentarii la acestea, apoi talk-show-uri despre problemele actuale.

De mult nu mi-am mai cumpărat gazete. Dar, astă vară, fiind în concediu, îmi zic: ia să vedem cum se mai prezintă presa scrisă din Moldova şi mi-am luat cunoscutele "Timpul", "Jurnalul" şi mai noul "Adevărul". Degeaba am mai dat banii. ŞTIRILE ERAU VECHI DE O ZI, IAR COMENTARIILE LE CITISEM DEJA PE INTERNET. Aşa că DEJA nu mai are rost să dai bani pe ziarele de hârtie, dacă oricum plăteşti pe conexiunea la internet. Internetul a ucis presa scrisă, dovadă sunt şi rezultatele ultimului "Barometru". Deja am ajuns la etapa când informaţia -- bună sau proastă -- este atât de multă şi accesul la ea este atât de simplu, încât nu mai are rost să dai bani pe publicaţiile de hârtie. Copacii din lumea întreagă trebuie să răsufle oricum uşuraţi după mulţi ani de aşteptare obsedantă că vor trebui să devină hârtie de ziar.

Cam aceeaşi soartă o au şi cărţile. Cel care nu şi-a făcut un obicei din a le cumpăra pentru a le citi aşa va face şi în continuare, însă cel care apreciază cartea se bucură mult când găseşte una -- râvnită de mult -- pe internet. Cred că nu sunt unicul care şi-a scos la tipar cărţi de pe internet şi are în calculator o mapă "e-carti" sau "carti electronice". Totuşi cartea va rămâne în cerere deoarece mai conotează prestigiu şi vanitate. "Ia ce cărţi am în bibliotecă mea!" Mai pe şleau: cu e-cărţile din calculator nu prea poţi să te lauzi!

Nu mai ştiu cine mai cumpără ziare la Chişinău în ziua de azi şi de ce o mai face. Câteodată -- foarte rar ce-i drept -- mai văd prin troleibuz câte o persoană trecdută de 50 de ani cu câte un ziar în mână. "Nu are acces la internet, sau nu poate mânui calculatorul, sau nici nu are unul acasă sau la lucru!" îmi vine imediat în gând. Să te informezi din ziare este deja arhaic, ţine de secolele 19 şi 20, de "Războiul Rece".


Dar, poate, încă nu e totul pierdut?

... Partidele mai plătesc pentru materiale în ziarele de prestigiu, unele partide chiar continuă să-şi editeze consecvent propriile ziare de propagandă. În Moldova, ştiu că doar Partidul Comunist are câteva ziare (eu am numărat vreo patru) pe care le distribuie gratis sau prin abonamente doritorilor. Celelalte partide, în special în campanii electorale, distribuie ziare de prestigiu în care sunt publicate articolele lor la întâlniri cu alegătorii. Unele partide decid să-şi reînvie publicaţiile, sau să facă unele noi "ad hoc" în preajma campaniilor electorale. Eu nu ştiu cine mai crede în aceste publicaţii şi dacă le mai şi citeşte cineva. Argumentele de mai sus le-am adus doar pentru a afirma că presa scrisă, dacă şi se va încăpăţina să nu se conformeze spiritului epocii şi sorţii pentru a-şi da obştescul sfârşit, trebuie să renunţe să ceară bani de la consumatorii de informaţii. Un abonament anual la "Timpul" costă în jur de 450 de lei, iar plata lunară a conexiunii de internet este cel puţin 120 de lei. Aşa-i? Mai face?


Publicaţiile neruşinate

Culmea indecenţei o atinge în acest şir de idei publicaţia chişinăuiană "Makler", care, după ce ia bani de la furnizorii de publicitate, mai ia bani şi de la consumatori. Oricum, nu-i mare problemă, pentru că de "Makler" nu ai nevoie decât atunci când ai nevoie de ceva. Şi apoi, gratuitatea site-urilor de mică publicitate pe internet taie şi în acesta ca în carne vie.

Mai puţin, dar tot neruşinate sunt şi magazinele, revistele de vanitate, care, după ce iau bani de la furnizorii de publicitate -- dar la noi la Chişinău aceştia sunt politicienii dornici de celebritate --, se mai fandosesc să ceară şi 30 de lei de la consumatori. Personal nu am cumpărat niciodată o revistă glamuroasă din cele care le editează colegii din Moldova, dar am răsfoit. Înclin să opinez că acestea sunt cumpărate de ceilalţi împătimiţi de celebritate. Clientul lor este elita. Dar aceasta este puţin numeroasă raportată la numărul populaţiei. Am spus-o ca investigator, nu ca judecător. Magazinele de vanitate sunt ca un fel de literatură de specialitate pentru vedete.

Au (încă?) un bazin lărgit de şanse revistele de specialitate şi pentru copii. La fel ca şi cărţile ele comportă prestigiu şi uşurinţă în folosire: e mai uşor să răsfoieşti o carte/revistă cu mâna decât cu mouse-ul.

... Mă gândesc, totuşi, că publicaţiile de hârtie au servit ca platforme de afirmare pentru cunoscuţi ziarişti moldoveni (Tănase, Bogatu, Negru, V. Mihail, Ciubaşenco). Aceştia au trecut pe web, nu-i problemă, dar pe internet le fac înghesuială tot felul de bloggeri, analişti şi politicieni. WEB-ul EGALEAZĂ ŞANSELE TUTUROR, AŞA CĂ -- SĂ ÎNVINGĂ CEL MAI BUN! E ştiut doar că după aceasta > publicitatea > $.