Da, pe 5 iulie unioniştii au făcut mare gălăgie la Chişinău, dar este ceva specific minorităţilor să fie mai zgomotoase decât le este potenţialul ca atare, altfel cum s-ar face auzite? De asta şi am construit democraţia ca să permitem să se exprime şi cei mai puţini cu care putem şi să nu fim de acord. Să nu uităm că mai sunt şi minoritari care vor să arate dragostea pentru Rusia, ura pentru oligarhi sau straneitatea de a fi într-un corp de un anume sex şi a nu avea predilecţii pentru sexul opus. Dragi prieteni, să nu uităm că trăim în era informațională: acum trebuie să uimești prin ceva dacă vreai să fii băgat în seamă și cum a uimi prin ceva edificator este mai greu...
La foarte general: ce te face să fii german, francez sau american? Limba în care ai gândit prima dată, trecutul istoric care nu poate fi modificat, dar care poate fi folosit pentru a nu repeta greșeli și a lua inspirație și energie pentru a continua spre viitor, împărtășirea aceleiași culturi când vine vorba de ritualuri pentru a marca evenimentele cheie din viață, apartenența la aceeași civilizație.
Ce mă enervează când rușii din R. Moldova sau de la Moscova se supără când moldovenii din R. Moldova recunosc că sunt români. Mulți din noi nu sesizează că este cel puțin lipsă de bon ton să-i spui interlocutorului că știi mai bine decât el de care etnie aparține. Dar vom sapă mai adânc: rușii au promovat această quasi-distincție dintre moldoveni și români anume pentru a preveni eventuale porniri de unire a R. Moldova cu România, de a le curma din fașă, din creier. Și, din același motiv unioniștii promovează atât de insistent omogenitatea moldo-română, ca precursoare a ideii: dacă tot suntem români, de ce să nu ne unim? Eliberarea pașapoartelor românești și oferirea burselor pentru studii fac parte din politica de reîntoarcere a teritoriilor pierdute ale statului român. Oricât de mare ar fi detestarea între politicienii de diferite culori de la București, unirea cu R. Moldova este agreată de toate taberele.
Dacă îi recunoști pe daci și romani ca strămoși, nu ai o problemă în a te considera etnic român, la urma urmei așa se numește individul și poporul care provine din daci și romani. Chestiunea e alta: dacă recunoaștem că suntem români înseamnă aceasta neapărat că trebuie să renunțăm la suveranitatea noastră, să acceptăm Bucureștiul ca și capitală și să devenim 3-4 județe obișnuite românești? Da, o eventuală unire cu România ne va pune pe tavă roadele de care aceasta se bucură deja: protecție NATO față de Rusia, creștere economică din cauza apartenenței la UE, proiecte de ameliorare a infrastructurii, pensii și salarii mai mari.
Dar, în același timp, vom pierde satisfacția pe care ți-o dă senzația că ești stăpân la tine acasă. O bună parte a elitei intelectuale agreează ideea de unire: eu îi înțeleg - doritori de a urma idealurile lui Eminescu și Vieru, doritori de a rămâne în istorie ca ”poeți ai unirii”. Și să nu uităm că mulți scriitori moldoveni cu talente de diferite talii beneficiază de burse și tot felul de asistență pentru promovarea românismului, așa că nu putem face abstracție de componenta pecuniară a ”mărețului scop”.
Ce facem însă cu etnicii români din R. Moldova, care se numesc moldoveni, care insistă că numele limbii este română, dar nu-și fac o preocupare din unire, nu de asta le arde lor acum, ci, mai degrabă de implementarea proiectului ”Republica Moldova”? Și aceștia constituie majoritatea, dacă e să ne uităm la reprezentativitatea politică din parlament și, mai recent, din consiliile raionale. Proiectul acestor etnici români din R. Moldova este edificarea unui stat prosper și membru al Uniunii Europene. În UE sunt o mulțime de țări mai mici ca populație.
Da, noi suntem etnici români. Dar nu vrem unire. Nu ne dorim țară-mamă, frate-mai-mare. Da, românii de peste Prut ne sunt frați, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să locuim în același apartament: locuim în case diferite, avem familii diferite, mergem pe ospețe unul la altul, facem afaceri împreună și ne ajutăm la greu. Da, avem cele mai multe în comun, da, am fost o țară, dar aceasta ține de trecut. Prezentul și viitorul ni-l construim independent. Ce e rău într-o astfel de abordare? N-are și ea dreptul la existență? Ba mai mult o să vă spun: eu nu fac decât să pun în cuvinte o percepție care este împărtășită pe larg între etnicii români care nu se sfiesc să-și zică și moldoveni. Da, pentru noi numele de moldovean nu este unul de ocară, ci de mândrie, spre deosebire de conotațiile pe care le stârnește acest etnonim în România și Rusia.
Să nu uităm un fapt istoric: unirea din 1918 nu s-a făcut din mare dragoste, ci din necesitatea de a apăra oamenii simpli de dezertorii din armata țaristă, din necesitatea de a pune capăt haosului și dezmățului imanente oricărui război. Proiectul Republica Moldova are sorți de izbândă atâta timp cât poporul va naște o astfel de elită care să nu-l aducă la sapă de lemn. Dacă actorii politici nu vor putea realiza creșterea bunăstării, poporul va cere salvare din afară, or, încorporarea, fără forța armelor, în Rusia (sau Ucraina) este mai puțin plauzibilă. Așadar, dacă actualii politicieni de la Chișinău nu vor să devină în viitor niște obișnuiți politicieni locali de importanță provincială, trebuie să facă tot posibilul ca poporul să se simtă bine. Asta pe termen mediu și lung, dar pe termen scurt: trebuie să facă Guvern până nu s-au început rețineri la salarii pentru bugetari. Știți voi: dacă nu mai ai ce pierde decât propriile lanțuri ale sărăciei..., te apuci de revoluții.
