În aşteptarea noii dictaturi. Se întorc comuniştii?!

Spun comentatorii politici moldoveni (Boţan) că ceea ce se întâmplă actualmente în politica de pe malul falnicul Bâc nu s-ar presta analizei politice. Pentru că există o componentă economică puternică, zic ei, ruşinându-se să folosească aşa definiţii aristotelice ca "oligarhie" sau "plutocraţie". Păi, dacă analiştii politici să spală pe mâini, eu zic să apelăm la religie, mitologie şi psihanaliză pentru a încerca să descurcăm cumva iţele bâcoviene şi să ghicim, cât se poate de serios în bobi, ce poate să ni se întâmple după nu mai ţin minte a câta tentativă de a ne pricopsi şi noi cu un pic de mai multă ordine în ţară.

Mă voi folosi de două mituri atropologice: mitul despre lupta dintre tatăl tiran şi feciorii rebeli pe care am încercat să-l transpun superficial aici şi mitul fiului risipitor, conţinut în Evanghelii.

Relaţiile descrise în mitul despre tatăl şi fii au loc şi astăzi la un şir de mamifere şi acesta poate fi rezumat la faptul că există un mascul-alfa care are dreptul să se împerecheze cu toate femelele din turmă şi există grupul masculilor burlaci care toată ziua stau în ascetism şi clocesc planuri cum să-l detroneze pe cel ce le provoacă atâta frustrare. Freud, în a sa lucrare "Totem şi Tabu", demonstrează că de la lupta dintre tată şi fii, în urma căruia tătal este ucis, porneşte întreaga istorie, religie şi cultură umană, inclusiv cele două mari fobii omeneşti: frica de castrare şi frica de incest.

Babilonenii (Tiamat şi Kingu), egiptenii (Osiris), grecii (Uranus, Chronos, Zeus), romanii (Romulus, Remus şi rapirea Sabinelor): toate popoarele antice mai cunoscute îşi deapănă istoriile de la lupta zeilor tineri cu cei bătrâni pentru putere şi răpirea femeilor. Biblia ne povesteşte că Avraam a mai avut fii după Isaac, de la concubine, pe care i-a alungat înainte de moartea sa, iar noi înţelegem că a făcut-o anume pentru a preveni o foarte posibilă rebeliune. Când evreii au început să ceară rege, Yahve îi zice prorocului Samuel: "Ascultă glasul poporului...; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei". 1Regi 8:7 Da, e vorba de Complexul Oedip, ridicat la scară psihosocială: între popor şi Zeul protector sau rege. Şi, bineînţeles cine dacă nu creştinii îşi pornesc istoria de la un Dumnezeu-Om, care a fost ucis în urma unei rebeliuni.

(Şi moldovenii şi-au ucis, după hăituială, Bourul mitic indo-european, după care, i-au plasat imaginea totemică pe stemă, unde a rămas şi în prezent pe stemele a două state R. Moldova şi România. Ca să ne ştim strămoşul comun. La fel e şi cu totemul (lupul) romanilor şi al popoarelor turcice).

În istoria modernă a Republicii Moldova eu am numărat trei astfel de rebeliuni. E vorba de mişcarea de Renaştere Naţională. Fiii rebeli s-au răsculat împotriva Imperiului Răului şi acea rebeliune s-a soldat cu un şir de succese remarcabil de istorice. A urmat revenirea la conservatorism (agrarienii). A două răscoală a avut loc în 2000, când fiii rebeli au modificat Constituţia astfel încât să-l împiedice pe Lucinschi să mai fie Preşedinte încă patru ani. Fiii rebeli de atunci au lansat un şir de reforme, după care poporul a decis să revină la "bunele timpuri de altădată", alegând comuniştii.

Cea de-a treia rebeliune a avut loc la 7 aprilie 2009. Nu este obligatoriu ca fiii-rebeli să fie întotdeauana victorioşi, dar regula e că victoria lor generează un impuls de progres societăţii (haremului, cum ar veni). În caz de succes al fiilor, aceştia devin cunoscuţi pentru urmaşi ca taţi-fondatori (SUA, iar la noi Anatol Ţăranu aşa şi-şi numeşte colegii din Parlamentul 90 la evenimente cu mai puţine camere TV).

Detronarea tatălui tiran augmentează importanţa şi prestigiul legii pe care fiii se obligă să nu o încalce. Primul articol din această lege, stabilită între burlacii care, iată, s-au căpătuit cu familii după omor, statuează că nimeni nu mai poate lua locul tatălui ucis, deoarece aceasta ar duce la un nou război, de această dată fratricid. Tot atât de adevărat însă e că fiecare din fiii rebeli râvneşte să devină tată-tiran, înţelegând că pentru aceasta va trebui să-şi ucidă fraţii (Romulus şi Remus).

Iată de ce nu au dorit plutocraţii moldoveni să-i permită unuia dintre ei să ia locul tatălui, şi ştiţi la cine mă refer şi ştiţi că a fost tiran. Da, oficial s-au înţeles, au semnat şi acorduri, apoi anexe, atât secrete, cât şi publice, dar rânza moldoveanului -- termenul nostru neaoş pentru pentru pulsiunile inconştientului -- s-a dovedit mai puternică. Acum, fiii rebeli urmează să stabilească o nouă dată pentru alegeri şi, poate, un nou candidat, vreun intelectual de genul lui Herman van Rompuy. Aceasta e varianta optimă pentru viitorii trei ani cât i-au rămas teoretic AIE-2. Nu prevăd o grabnică destrămare a Alianţei: e mai bine cu un harem mic (adică la putere), decât în opoziţie (adică în grupul burlacilor pe care Freud îi bănuieşte şi de interrelaţii netradiţionale).

Alegerea lui Lupu în funcţia supremă din stat era să satisfacă doar PD-ul şi PL-ul, plus un număr indefinit de populaţie care s-a săturat de "bardak". Pentru opoziţiile parlamentară şi extra-parlamentară şi pentru PLDM aceasta ar fi fost egal cu trei ani de frustrări, or, acestea, ne spune psihanaliza, generează pasiuni mult mai puternice, decât uscatul sentiment de a fi politician obedient legii.

Ca să confirm legitatea celor expuse mai sus, vom observa că progresul intrinsec victoriei fiilor rebeli s-a produs şi de această dată: mă refer la bunele relaţii cu Occidentul, stăvilirea declinului economic (Moldova înregistrează modeste creştere economice într-un ocean de criză mondailă) şi asigurarea unei libertăţi a şi în mass-media nemairesimţite până acum.

Dar, aici există premisele ca evenimentele să se desfăşoare după scenariul din mitul Fiului Risipitor. Acela de asemenea a realizat rebeliunea adolescentină, dar a suferit eşec: "16. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. 17. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! 18. Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta;" Lc. 15

Sângerosul iconoclasm a apărut în Imperiul Bizantin, după ce mai marii Constantinopolului au început să intre la ideea că eşecurile în faţa musulmanilor le suferă pentru că se închină la icoane. Din acelaşi motiv (îndepărtarea de prescripţiile "religiei adevărate") au apărut mai recent şi radicalii islamişti, dar o reapropiere de Divinitate este aleasă de credincioşi de fiecare dată când ajung să treacă prin vremi de restrişte.

Pe cei mai mulţi cetăţeni moldoveni evenimentele politice curente îi sperie, ca orice lucru necunoscut. Îi confuzionează până într-atât, încât ajung ca 80% din intervievaţii sondajelor să declare că lucrurile în ţară merg într-o direcţie greşită. Pe ce se bazează? Pe (in-)confortul psihic. Plus la toate se mai adaugă şi televiziunile, care, în lipsă de subiecte (senzaţii) tari, asemuiesc nealegerea Preşedintelui cu o situaţie de pat apocaliptic. De aceea şi mi-e teamă să nu zică (iar) o bună majoritate din alegători: ia să ne reîntoarcem noi la bunele timpuri comuniste, că atunci măcar era totul clar. Dar, tot sondajele arată că în parlament vor veni aceiaşi.

Noi alegeri? Nicio problemă! Atât doar că politicienii actuali ar putea să modifice la urma-urmei Constituţia ceea ca să nu mai calce pe greblă şi A PATRA OARĂ. Personal nu-i cred capabili de atâta altruism, dar scriu şi eu aşa. Mai ştii?!