Cum se prezintă Biserica Ortodoxă a Moldovei pe web

1. Pe de parte, cele mai interesante, dar şi cele mai mai controversate, sunt site-urile de sub oblăduirea episcopului Petru de Hâncu. Din biografia preasfinţiei sale publicată pe acest site putem înţelege că "-- Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 6 octombrie 2006 (jurnalul nr. 105), Episcopul Petru a fost numit la catedra Eparhiei, nou înfiinţate, de Ungheni şi Nisporeni". Apoi, "-- La 21 august 2007, Episcopul Petru, conform hotărârii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Ruse (jurnalul 82), a fost eliberat de la catedra eparhială de Ungheni şi Nisporeni fiind numit Episcop de Hâncu, vicar al Mitropoliei Chişinăului". De unde înţelegem că episcopul Petru nu mai este episcop de Ungheni şi Nisporeni.

Însă, biografia preasfinţiei sale publicată pe site-ul episcopiei de Ungheni se încheie cu "În noiembrie 1995, la Mormântul Domnului din Ierusalim a fost ridicat în treapta de arhimandrit de către Înalt Prea Sfinţitul Vladimir".

Totuşi, pe site-ul Mitropoliei, la rubrica "eparhii..." ni se arată că episcop de Ungheni este totuşi preasfântul Petru. Aducându-ne aminte de bătăile înregistrate de Pro TV în 2006 în catedrala "Al. Nevski" din oraşul Ungheni, când parohul de atunci Ioan Porcescu şi enoriaşii nu erau de acord să-l aibă ca episcop pe preasfântul Petru, înţelegem că ceva nu e clar la mijloc sau e vorba de o simplă neactualizare a site-urilor.

În ajutor ne vine articolul despre episcopul Petru din wikipedia de unde copiem "La data de 21 august 2007, Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis eliberarea PS Petru de la catedra episcopală de Ungheni și Nisporeni [15] și numirea la conducerea acestei eparhii a IPS Vladimir".

De unde şi fireasca întrebare: de ce site-ul Mitropoliei Moldovei ni-l prezintă pe episcopul Petru drept episcop de Ungheni dacă nu este aşa şi de ce Sfinţia Sa creează site-ul episcopiei de Ungheni şi Nisporeni care aşa şi se intitulează "Pagina Oficială a Prea Sfinţitului Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni"?

Site-urile episcopului Petru de Hâncu sunt unicele care conţin şi o rubrică intitulată "Articole polemice". Pe cel al episcopiei din Ungheni este publicată doar o declaraţie a Mitropoliei Moldovei împotriva Jurnal TV şi în special împotriva lui Oleg Brega. Nu mai are ce face Mitropolia decât să se ia de Oleg Brega!

Alte declaraţii sunt renumitele "DECLARAŢIA MEMBRILOR SINODULUI BISERICII ORTODOXE DIN MOLDOVA de la 16.06.2010" şi "PARTIDUL DE ORIENTARE CREŞTIN-ORTODOXĂ VA FI LIANTUL DINTRE PUTEREA LUMEASCĂ CEA TRECĂTOARE ŞI BISERICA ORTODOXĂ DREPTMĂRITOARE din 17.06.2010", care au stârnit controverse şi deziceri ulterioare din partea mai multor preoţi care au participat la "Adunarea generală a Bisericii Ortodoxe din Moldova, desfăşurată în ziua de 8 mai la Chişinău". E vorba de iniţativa lui Valeriu Pasat de a face referendum privind introducerea "Bazelor ortodoxiei" în şcoli, după care politicianul şi-a declarat intenţia de a-şi constitui un partid.

Câteva citate din acestea: "...este binevenit reiterarea afirmaţiei domnului Valeriu Pasat, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Moldova „societatea poate fi considerată sănătoasă numai atunci, cînd îşi întemeiază existenţa pe valorile morale, iar pentru poporul Moldovei morala întotdeauna a fost inseparabilă de Ortodoxie”. Acestea sînt unele din argumentele de forţă, pentru care Biserica Ordodoxă din Moldova a hotărît să susţină procesul de creare a unei formaţiuni politice de orientare creştin-ortodoxă."

şi: "... Biserica Ortodoxă din Moldova consideră ÎNTREPTĂŢITĂ iniţaitiva de a crea un partid de orientare creştin-ortodoxă şi DECLARĂ că va sprijini acest proces, întrucît o putere politică aservită străinilor poate fi contracarată numai de o putere politică aservită băştinaşilor. Dacă nu vom susţine o formaţiune de orientare creştin-ortodoxă putem fi înrobiţi şi subjugaţi de străini..."

şi: "...Instituţia, care conform tuturor sondajelor de opinie, se bucură de cea mai sporită încredere în popor, a început să fie acuzată că se implică în politică, dându-se de înţeles că o asemenea implicare ar fi constituit un lucru nepermis..."

şi încă: "Ca instituţie ecleziastică ce cuprinde în sânul său majoritatea covârşitoare a cetăţenilor Republicii Moldova, dar şi în calitatea sa de for cu autoritate morală supremă Biserica Ortodoxă decide de sine stătător când, în ce forme şi cu ce scopuri să se implice în procesul politic".

Într-un articol publicat la 18.05.2010 şi intitulat "SLUGILE NEMOLDOVENILOR", episcopul Petru se pronunţă împotriva paşapoartelor biometrice, afirmând că "Cîrmuitorii noştri, mai bine spus slugile nemoldovenilor, sînt complici la un Plan Apocaliptic de instraurare a unui regim totalitar bazat pe un control total asupra întregii omeniri prin marcarea cu semnul fiarei „666”". La un an şi jumătate vedem însă că Apocalipsa întârzie, iar Prea Sfinţia Sa ar putea fi bănuit de proorocie minciunoasă.

În articolul împotriva cărţii "Sexul povestit celor mici", publicat de episcopul Petru la 5 octombrie 2010, aflăm că "La cererea părinţilor, pedagogilor şi a educatorilor PS Petru, Episcop de Hîncu, Vicarul Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove a cerut autorităţilor cu atribuţii în promovarea politicilor de sănătate, educaţie, cultură, moralitate, ocrotire a normelor de drept, de protecţie a drepturilor copiilor, retragerea şi distrugerea Ghidului ...". Titlul însă -- "PREA SFINŢITUL PETRU EPISCOP DE HÎNCU A TORPILAT SISTEMUL PORNOGRAFIC PENTRU CEI MICI" -- îl lasă bleg şi pe cel mai iscusit jurnalist în ticluirea titlurilor.

2. Site-ul Mitropoliei este bogat în ştiri externe, însă la rubrica "Acte Oficiale" nu găsim decât o poză. Păcat. De ce oare se teme Mitropolia noastră să-şi publice deciziile? Are ceva de ascuns de noi? Face ceva ruşinos mama noastră şi nu vrea ca noi, copiii ei, să ştim de asta?

3. Apăsând link-ul episcopiei de Edineţ, apare blogul prietenului meu Petru Pruteanu. Totuşi, episcopia de Edineţ şi Briceni are un site, dar acesta nu impresionează cu nimic.

4. Site-ul episcopiei de Cahul conţine o declaraţie mai aţoasă: "Declaratia
Eparhiei de Cahul si Comrat pe marginea constatarilor raportorului special al ONU privind libertatea de religie sau convingeri, dlui Heiner Bielefdt", de unde voi cita doar "Vizita in Republica Moldova, in perioada 1-8 septembrie 2011, a raportorului special al ONU, dlui Heiner Bielefeldt, a generat anumite nedumeriri si chiar proteste in randurile crestinilor Eparhiei de Sud. Aceasta reactie a fost determinata, in special, de unele concluzii trase de H. Bielefeldt, in capitolul doi al declaratiei Domniei Sale “Statutul privilegiat al Bisericii Ortodoxe”.

5. Site-ul eparhiei de Tiraspol se remarcă prin lipsă de politică şi de limbă "moldovenească", ca un veritabil site al unei episcopii moldoveneşti.

6. Păcat că Prea Sfinţia Sa Marchel de Bălţi nu şi-a elaborat un site, or, anume acest cleric face cele mai mustoase declaraţii , participă la proteste -- o adevărată comoară pentru jurnaliştii flămânzi de senzaţii.

(PS: iertaţi-mi greşelile ortografice)

Cârtire la taxele bisericeşti

Mare nebunie şi această etalare în public a unui păcat capital: lăcomia!

De regulă la această temă se mai vorbeşte prin familie şi la petreceri, dar deja a început să se vorbească şi la televiziuni. De fapt, la o singură televiziune. Probabil din lipsă de inspiraţie, ultima televiziune din Moldova -- cronologic vorbind (că mă tem că vor începe să strângă semnături împotriva mea) -- pune pe post, duminica trecută, o emisiune cu părintele Ioan Ciuntu şi cu un expert în toate cele despre taxele pe care trebuie să le plătească creştinii pentru ritualurile oficiate de preoţi.

Fiind şcolită să ţină la imparţialitate, moderatoarea, pe care nu am niciun motiv să nu mi-o consider prietenă, a renunţat la aceasta "în favoarea oamenilor". Da, adesea, jurnaliştii decid cu de la sine putere ce este în interesul public şi devin partizani ai acestuia. Numai că de data aceasta (sau aceea) moderatoarea a luat partea oamenilor care îşi etalează în public păcatul lăcomiei, zgârceniei, care este la fel de capital ca şi interesantul păcat al curviei, spre exemplu.

Jăleala aceasta cu privire la plăţile exagerate pe care trebuie să le achiţi bisericii mă îngreţoşează cu desăvârşire şi de aceea nu am mai privit până la capăt respectiva emisiune. Am trecut pe "Animal Planet".

La ce au ajuns unii! Să se plângă că dau bisericii! Oare nu ştiu, bieţii, că toate -- inclusiv banii -- le vin de la Dumnezeu? Şi ce fac altceva decât îi întorc Creditorului datoria, şi nu toată datoria, ci o mică parte din ea. Pentru ce-ţi mai botezi copilul sau te cununi, dacă ţi se pare că plăteşti un preţ prea mare pentru acestea? Mare spurcăciune. Oare nu cheltui cu mult mai mult pentru îmbuibare, îmbătare şi danţ la cumătria sau nunta care urmează ceremoniei religioase? Oare nu ştii că pentru a fi considerat botezat sau cununat nici nu trebuie să mai dai petrecerea? Sau, când e vorba de înmormântări, oare nu seamănă acestea a nunţi, având în vedere pomenile care se dau şi mesele de pomenire?

Câteodată fiecare aberează în felul său. Avem dreptul la rătăcire fiecare în parte. Venim dintr-o eră ateistă. Nu avem când să citim cărţi de religie pentru a ne organiza morala şi relaţia cu Divinitatea. Ne mai ajută şi fraţii protestanţi, care fac comparaţii, pe blogurile lor, între faptul că o cununie într-o biserică ortodoxă costă atâta şi atâta, iar într-o biserică protestantă, tinerii însurăţei mai primesc şi cadouri. Nu înţelegem că fiul care ni s-a născut sau soţul cu care ne cununăm ne sunt daruri de la Dumnezeu şi ne pare rău că trebuie să mai plătim oficierile religioase de rigoare.

Aşadar, când cel rău îţi bagă dubii în inimă cu privire la valoarea sumei pe care trebuie să o dai bisericii, te sfătuiesc să te gândeşti la Avraam, care a trebuit să-l aducă ca jertfă chiar pe fiul său multaşteptat Isaac. Nu uita că Însuşi Mântuitorul a plătit pentru Templul din Ierusalim, zicându-i apostolului Petru să scoată moneda din gura peştelui. A jertfi bisericii este tot atât de ritualic ca orice rit pe care îl oficiază preotul. Nu uita că în Vechiul Testament Moise le-a scris evreilor să jertfească lui Yahve 1/10 din venituri. Cât ne cere Biserica Noastră acum? Nici a zecea parte dintr-o zecime, ci cât ne lasă inima. Şi măsura depinde de valoarea averii personale, de aceea săracii şi văduvele întotdeauna o să depăşească, procentual, jertfirile oamenilor de afaceri. (Nu mai dau numerele versetelor din Biblie, pentru că nu vreau ca acest text să semene a predică protestantă).

În umila mea reportericitate, nu pot decât să mă limitez la semnalarea şi formularea fenomenului. Este sarcina sacerdoţilor noştri moldoveni -- de la ambele Mitropolii -- să explice cârtitorilor legea. Au la îndemână predica şi discuţiile personale cu enoriaşii; dar şi neofiţii nu trebuie neglijaţi. Ar putea, de exemplu, să pună mai puţin accent pe subiectele inspirate de agenda politică a societăţii (musulmanii şi sodomiţii despre care şi aşa totul e clar) şi să se axeze pe explicarea păcatului lăcomiei. Oare refuzul patronului de a-şi plăti angajaţii nu este un fenomen mai răspândit şi mai grav în societatea noastră, decât 30 de homosexuali agresivi şi vreo 2 000 de musulmani decenţi? Şi, principalul, clericii trebuie să facă efortul pentru a-şi schimba imaginea din funcţionari ai Divinităţii în slujitori ai Celui de Sus. Poate, într-un sfârşit, profanii vor înţelege că banii daţi bisericilor Dumneavoastră sunt jertfă adusă Divinităţii şi nu tarife stabilite de prestatori de servicii.

Mai mult, ia imaginaţi-vă că parohii ar începe să afişeze rapoartele financiare pe pereţii bisericilor lor. De exemplu, în anul sau luna cutare biserica noastră a avut venituri de N lei pe care le-a cheltuit pentru scopul X, Y sau Z. E greu de imaginat, dar Vă asigur că aceste rapoarte vor servi drept mesaje puternice de transparenţă în activitate, dar şi imbolduri pentru creştini care vor face tot posibilul să nu-şi abandoneze biserica la ananghie. Majoritatea organizaţiilor folosesc acest procedeu de transparenţă, ce ar încurca şi bisericile noastre să recurgă la el? Ce rău ne poate face decât să consolideze încredere între noi şi voi?

ACASA, de Grigore Vieru

Toamna tarzie
la noi la Lipcani,
rece ca sfecla de zahar.
Ma trezesc dimineata
cu toate laicerele casei pe mine,
ostenit de greul lor colorat.
„Ma temeam sa nu-ti fie frig“,
zice mama.

Vin rudele sa ma vada,
vorbesc in soapta afara
ca la priveghi,
sa nu-mi tulbure somnul
si tistuiesc pe cei mici
sa fie cuminti.
Ma aplec sa le sarut mana,
ele si-o smulg indarat:
„Nu trebuie...“
rusinandu-se de pamantul
de sub unghii si din
crapaturile palmelor.
O, neamule, tu,
adunat gramajoara,
ai putea sa incapi
intr-o singura icoana.

Exorcizarea fiscului. O istorie de succes

În textul de mai jos voi relata despre un caz personal. E vorba de nişte probleme pe care oricine le poate avea cu o instituţie de stat. Pentru prima dată în viaţă mi-am folosit calitatea de reprezentant al puterii a patra (neoficiale), pentru a-mi soluţiona o chestiune personală. În procesul de colectare a materialului am discutat cu şefa Inspectoratului Fiscal de Stat (IFS) din oraşul Chişinău, Ludmila Botnari, şi cu şefa Direcţiei administrare fiscală din sectorul Râşcani, Elena Dragomir. Interviurile nu le-am înregistrat în mod expres.


1. Pierderea neprihănirii fiscale

După o tranzacţie necesară, m-am pomenit în martie 2010 cu o datorie mai măricică faţă de stat, sub formă de impozit. M-am adresat direcţiei din Râşcani cu o cerere de reeşalonare a datoriilor, care mi-a şi fost satisfăcută cu o rapiditate de aproape patru luni, timp în care penalităţile mi se adunau liniştite în rând spre plată. Obţin în sfârşit în iulie 2010 contractul de reeşalonare, care -- atenţie -- prevedea şi penalităţile. Deşi aveam la dispoziţie doi ani, intuiţia mi-a şoptit să mă izbăvesc de aceste datorii cât mai repede posibil şi deja în ianuarie 2011 intru la Direcţia din Râşcani în speranţa că cineva va lua act de recuperarea nevinovăţiei mele în materie de dări cezariene. Un inspector, mai dolofan aşa, mi-a sugerat să mă calmez, de vreme ce nimeni nu mă deranjează în privinţa plăţilor mele eşalonate şi deja, în opinia mea, achitate. Ceea ce am şi făcut, dar fără nici un pic de calm.


2. Recuperarea imaginii de contribuabil onest

Pentru că în 2010 am plătit statului mai mult decât se cuvine după lege, la finele lunii mai 2011 am depus o cerere la Direcţia din sectorul Râşcani pentru a-mi recupera excedentul, dar mai ales nutream speranţa că mecanismul acestei instituţii va ajunge singur la concluzia că trebuie să clarifice situaţia mea. La finele lui august primesc un apel telefonic de la o inspectoare de la Direcţie, care mă anunţă că mi se acumulează penalităţile legate de renumitul contract de reeşalonare. Convenim să ne întâlnim în septembrie 2011 şi bun convenit. Văzând că septembrie se cam sfârşeşte, iar tânăra inspectoare aşa şi nu mă cheamă la interogatoriu, decid să-mi iau legitimaţia în gât şi să cer o întrevedere cu şefa Direcţiei, dna Elena Dragomir. Îi formulez trei probleme pe care le am cu direcţia domniei sale: 1. nu mi s-a trimis avizul de plată a impozitului pe imobil înainte de 30 iunie pentru a putea beneficia de reducerea pe care statul o acordă contribuabililor disciplinaţi; 2. nu am primit răspuns la cererea mea de reîntoarcere a supraplăţilor şi 3. nu m-a telefonat tânăra inspectoare interesată de contractul cu reeşalonările. Dna Dragomir mi-a arătat o înţelegere profundă pentru situaţie şi a desemnat o inspectoare să mi-o soluţioneze.


3. Funcţionarul superior pe rol de catalizator

La 12 zile după injecţia de optimism primită de la dna Dragomir observ că nimic nu se schimbă. Solicit o întrevedere cu şefa Inspectoratului Fiscal Chişinău, Ludmila Botnari. I-am explicat motivul "interviului" solicitat şi imediat după aceea a survenit şi deznodământul epopeii. La nici o oră sunt sunat de inspectorul desemnat de dna Dragomir, care mă anunţă că problema mea se poate soluţiona chiar în ziua ceea. Convenim să mă prezint totuşi a doua zi, pe 29 septembrie. Ceea ce nu se rezolva timp de nouă luni, iată că a putut să se facă în jumătate de zi. În aceeaşi joi merg la dna Botnari pentru interviu, dar deja cu problema rezolvată de "telefonul" său.


4. Chestii hazlii despre care n-ai ştiut că le pot face inspectorii fiscali

Cu privire la motivul nerecepţionării de către mine a avizului de plată a impozitului pe imobil, dna Dragomir a sugerat că o posibilă cauză ar putea fi insuficienţa subalternilor care trebuie să deservească circa 60 de mii de gospodării. La aceeaşi întrebare însă dna Botnari mi-a sugerat că pe mine nu ar trebui să mă preocupe problema cadrelor la Direcţia Râşcani, ceea ce mi-a căzut mai mult pe plac.

Cu privire la lipsa unei scrisori de răspuns la cererea mea de reîntoarcere a excedentului, inspectoarea desemnată mi-a prezentat o astfel de scrisoare la 28 septembrie, datată cu 13 iunie. Ar însemna că, teoretic, în 12 zile am şi primit răspuns. Ce bine ar fi fost dacă primeam şi eu prin poştă această scrisoare tot în luna iunie.

Cu privire la atenţionarea mea despre neconcordanţa existentă între valoarea penalităţilor prevăzute de contractul elaborat de Direcţie şi valoarea penalităţilor stabilită de sistemul de calcul al său, mi s-a explicat că în contract mi s-au stipulat şi mie aşa nişte penalităţi de formă. Vai! Dar eu le-am luat şi le-am plătit în serios.


5. Impresii şi ipoteze

Bineînţeles că voi evita să fac concluzii generalizate bazându-mă numai pe un singur caz şi acela personal. Dar totuşi, impresia făcută de pe urma contactelor avute cu inspectoratul fiscal, descrise mai sus, este că suferă această extrem de importantă instituţie statală de lacune de sistem. Dacă nu a fost corectă cu mine în ipostază de simplu contribuabil, atunci concluzionez că şi alţii au parte de acelaşi tratament. Eu aşteptam ca sistemul inspectoratului să fie constituit de o aşa manieră, încât să funcţioneze corect atât în privinţa umilei mele persoane, cât şi în privinţa celorlalţi contribuabili mai mari sau mai mici.

Dna Botnari mi-a relatat că inspectorii începători primesc un salariu de nici 2 mii de lei. Şi iată anume un astfel de contingent de oameni intră în contact cu contribuabilii. Pentru că, vine vorba, cum poţi avea specialişti buni, dacă îi plăteşti cu un salariu de 1800 de lei? Mi s-a părut foarte nostimă confesiunea dnei Botnari că "unii tineri inspectori fiscali mai sunt ajutaţi de părinţi".

Nici până în prezent nu sunt de acord cu doamnele şefe care mă asigurau că problema mea ar fi fost soluţionată la fel de rapid şi şi în cazul în care nu "le ameninţam" că voi scrie despre aceasta. Ideal ar fi fost ca inspectorul "de familie" sau "de sector" în jurisdicţia căruia mă aflu să-mi fi soluţionat chestiunea mea din obligaţiune de serviciu. Aşa funcţionează, spre exemplu, sistemele din medicină sau poliţie. Nu vreau să cred că inspectoratul fiscal nu dispune de un sistem asemănător. Atunci dar de ce nu a funcţionat şi în privinţa mea? Dacă fiscul din Chişinău se ia în serios pe sine însuşi într-o măsură suficientă pentru a realiza că pentru a funcţiona are nevoie de un mecanism, atunci ar fi bine să-l arunce la gunoi pe cel din dotare şi să-şi creeze unul eficient. Nu voi sugera metode de lucru specialiştilor, voi spune doar că lucrul bun se vede de la o poştă, la fel ca şi lucrul rău.

Sunt nationalist! de Grigore Vieru

Da,îmi iubesc mama.
(E un pãcat?)
Si pruncii.
Si fratii.
Si cerul de ametist.
Ca rezumat,
Sunt na-ti-o-na-list !
Da,graiul mi-i sfânt -
În viata mea
El nu este un simplu turist,
E chiar Patria.
Într-un cuvânt,
Sunt na-ti-o-na-list !

Da,urãsc pe mancurt.
Mi-i dragã doina prin care exist.
Nu mã târâi slugarnic.
Pe scurt,
Sunt na-ti-o-na-list !

Da,hora nu vreausã o schimb
Pe cazacioc ori pe twist.
Port suferinta de neam ca pe un nimb.
Sunt na-ti-o-na-list !

Da,afirm cã-i prea mult verde-n drapel,
Avem un drapel prea materialist.
Mai asterneti niste cer visãtor peste el.
Sunt na-ti-o-na-list !

Da, nesocotesc tidvele seci
Care vor sã mã cârmuie ca artist.
Mai trag cu ochiul la istoria noastrã.Deci
Sunt na-ti-o-na-list !

Da,n-am vrut sã mã însotesc
cu Satan
N-am prãjit creieri umani pe unt politist.
Omeneste întreb:de ce am murit în Afganistan?!
Sunt na-ti-o-na-list !

Da,vremea în care trãim
E tot mai istericã,
Îmi vine sã urlu în muzeul satului cu profil ateist:
"Scoateti mitraliera din bisericã!"
Sunt na-ti-o-na-list !

Da,te întreb pe tine,binevoitorule,care-ai adus tutunul si pesticidele:
Ce ai cu surorile noastredin câmpul cel trist
-Ai primit vreun ordin cumva,ti-a ordonat cineva: ucide-le?!
Sunt na-ti-o-na-list !

Da,sunt contraplevei migratoare
Care se credeun dar minunat.
Sunt contra sã prãsiti la noi uzina de calculatoare
-N-am ce sã numãr, tovarãsi,
Aproape totulmi s-a luat
Da,aproape totulmi s-a rãpit.
La curgerea Prutului meu nu pot nici mãcar sã asist.
Totusiviata mi-i dragã,merg spre dânsa grãbit.
Sunt na-ti-o-na-list !

Quousque tandem abutere Voronine?!

Quousque tandem abutere Voronine patientia nostra?! Aşa aveam de gând să-mi încep discursul devastator contra liderului opoziţiei natale, fără pic de îndoială că Vladimir Nikolaievici se va lăsa intimidat şi va vota de frică şi cu toată fracţiunea pentru Marian Lupu la funcţia mult-dorită. Salvarea îmi veni însă de la fiică-mea, care, întorcându-se de la grădiniţă şi fiind surprinsă de destăinuirile mele despre straşnicul plan de demarare a speech-ului, mi le refută cu măiestrie, argumentând că un aşa început mai este înregistrat în anale, fiind produs de un alt orator, nu mai puţin cunoscut.

Pentru că de fapt despre ce e vorba? Toţi în ţara asta cam îşi spun că-i mai cu cap să avem un preşedinte -- oricare -- şi să ne apucăm toţi împreună şi fiecare în parte de sporovăit cu treburile cui ne are. Care cu făcutul irisurilor pentru satane, care cu dascălii şi vracii, iar unii -- cu împărţiri frăţeşti de averi moştenite de la părinţii decedaţi, în faţa solomonilor.

Ia numai imaginaţi-vă: parlamentul adoptă legi cu duiumul, iar opoziţia comunistă propune şmechere îmbunătăţiri la acestea, astfel încât proiectele ticluite fără cusur de profesioniştii din guvern să iasă perfecte de sub teascul parlamentului. Aici mă opresc că am simţit privirea bănuitoare de plagiat a sfântului catolic Thomas More. Or, acela se pricepea mai bine la trebile de stat, mărturie servindu-i şi capul decupat de regele său, un tip mai libidinos aşa.

Lucrurile însă nu pot merge astfel din cauza că politicienii din parlament ar putea rămâne fără de lucru extenuant, or, după cum este bine ştiut, principalul job al politicianului este să-şi iubească Patria şi să slujească cetăţenii. La fel ca baştinaşii oraşelor arse cu sulf pe vremea lui Avraam, care au descoperit că există şi alte feluri de dragoste decât cea utilizată de profanii tradiţionalişti, deputaţii comunişti au descoperit că o bună metodă de a sluji naţiei este să părăseşti demonstrativ locul de lucru. Un prost de rând, pentru o aşa inovaţie, ar putea fi şutat dorsal afară, însă nimic nu i se poate face unui ales al poporului.

Personal nu am nici ţârdea-ndoială că Voronin îşi iubeşte Patria noastră şi pe noi împreună cu ea, atât doar că el şi-a demonstrat deja fanteziile în materie de amor, şi anume: eu vladâcă şi voi proşti, eu am dreptul să-mi iau pădure la Ţiganca pentru că dragostea mea este cu mult mai profundă decât a voastră, şi, din acelaşi motiv, 10 ha-uri pe strada Ciocârliei. O patrie ideală pentru comunişti este una condusă de carabină, cu ştabii pekereme încorporaţi în casta intangibililor.

Un cioban, să zicem din satul meu numai nu ştiu dacă au mai rămas stâni pe acolo, ar putea cugeta: ei de ce nu s-ar mai hodini şi comuniştii iştia oleacă după opt ani de iubire îndesată de patrie? Nu, nenea cioban, nu ar fi ei comunişti dacă ţi-ar fi părtaşi de idei. De unde baliverna că comuniştii nu ar dori alegeri anticipate? Crestomatic este că opoziţia doreşte permanent alegeri pentru că trage nădejde că ar putea pune mâna pe manivela puterii cu care se iubeşte ţara, dar şi, colateral, se rezolvă o mulţime de interese economice şi vanitoase. Precaut, Voronin ezită să-şi afişeze pofta de alegeri anticipate deoarece s-ar putea întâmpla ca această năzuinţă să devină slogan electoral al oponenţilor. Percepţia mea însă este că nimeni deja nu se mai îndoieşte (şi nu se teme) de iminenţa alegerilor parlamentare anticipate, cu excepţia celor două partide parlamentare cu cel mai mare număr de candidaţi supleanţi.

Unii lideri de onoare sau din umbră din unul din aceste partide lasă impreesia de fraieri, crezând că o să-l poată convinge pe Voronin să-l voteze pe Lupu. Pentru Voronin şi PCRM patria-i în pericol doar atunci când ei sunt la guvernare, fără ei la guvernare această ţară măcar să crape. Ce? Noi alegeri vor aduce aceleaşi rezultate? Da de unde ştii, mata? Şi dacă nu?

Eu cred că Diacov este sincer atunci când îi roagă pe comunişti să salveze patria, doar pentru PD aceasta presupune alegerea liderului lor în funcţia de preşedinte. Pentru comunişti aceasta mai înseamnă şi acordarea perucii de speaker vechiului lor amic M. Ghimpu. Ar fi păcat dacă în alegerile viitoare partidele necomuniste n-ar face un mare tam-tam despre faptul că comuniştii au vrut anticipatele. Poate merge.

Şi încă un argument pe care l-am citit nu ştiu pe ce blog, dar mi-a venit mai înainte anume mie: e vorba de noua jucărie a comuniştilor despre originea euroasiatică a moldovenilor şi necesitatea stringentă de a ne întoarce în Eurasia-mumă. Eu am citit articolul cela al lui Putin, care a luat locul Manifestului Comunist în biblioteca fostului dictator. După asta am căutat prin "ctrl+F" dacă Putin a pomenit o aşa ţară multaşteptată în uniunea vamală ca "Moldova" sau "Moldavia". Nu-u! Nici pomină! Ceea ce m-a convins încă o dată de veridicitatea spuselor unor oratori nituiţi care strigă că Moldova este trasă de mânecă în Evrazes. Dar nu contează. Ideea va merge bine la electoratul româno- şi eurofob, va stăvili elanul găgăuzului regional şi al altor stângaci, şi, poate, îl va îndupleca pe Putin să uite de un mototol de hârtie-kozak şi, ah! poate, Putin îi va acorda cuiva titlul neoficial, dar tare onorific şi tare jinduit, de "cel mai bun rus din Moldova".

Rusia, Kazahstanul şi, mai puţin, Belarusul, îşi pot permite dictaturi pentru că au "toată tăbliţa lui Mendeleev", ca să-l citez pe încrâncenat. Noi nu ne putem permite luxul unei dictaturi pentru că avem internet, suntem mai puţini la număr şi, esenţialul, am răspirat aerul de libertate de după dictatura comunistă. A, da, nu exlud că mulţi concetăţeni nu prea au nevoie de atâta libertate, dar sper că aceştia fie sunt puţini, fie sunt beţi. Avântul cu care PCRM ne cheamă, după el, în Evrazes, mi-aminteşte de chemarea lui Godea făcută liderilor partidelor parlamentare. Ca să rezolve probleme ţării.

Şi încă ceva: eventuala (Doamne fereşte!) intrare a Moldovei în uniunea vamală va fi văzută de Rusia ca un act de obedienţă, servilism, de închinare de bună-voie a ţării către ruşi şi, posibil, Rusia ar putea înghiţi reciproc mai mulţi muncitori emigranţi din Moldova, deşi deja majoritatea celor care au avut de dus au plecat. Orice aderare la orice uniune presupune un pic de renunţare la suveranitate; diferenţa e că în UE nu sunt dictaturi, iar în Evrazes -- doar dictaturi.

Dacă vreun parlamentar citeşte această scriitură, apoi îi spun că în această sesiune Legislativul trebuie să aibă următoarea agendă din două puncte: 1. Modificarea Constituţiei pentru a nu nimeri în impas după alegeri şi 2. Adoptarea legilor convenite cu UE, ca să nu roşească avocatul nostru în faţa europenilor, Vlad Filat. La stejarul din Hânceşti nu m-am prea referit aicea din două motive. Pe primul nu vi-l spun, iar al doilea este că eu nu prea înţeleg ce face Filat ca şi pe toată această perioadă, ca şi pe alocuri.