Exorcizarea fiscului. O istorie de succes

În textul de mai jos voi relata despre un caz personal. E vorba de nişte probleme pe care oricine le poate avea cu o instituţie de stat. Pentru prima dată în viaţă mi-am folosit calitatea de reprezentant al puterii a patra (neoficiale), pentru a-mi soluţiona o chestiune personală. În procesul de colectare a materialului am discutat cu şefa Inspectoratului Fiscal de Stat (IFS) din oraşul Chişinău, Ludmila Botnari, şi cu şefa Direcţiei administrare fiscală din sectorul Râşcani, Elena Dragomir. Interviurile nu le-am înregistrat în mod expres.


1. Pierderea neprihănirii fiscale

După o tranzacţie necesară, m-am pomenit în martie 2010 cu o datorie mai măricică faţă de stat, sub formă de impozit. M-am adresat direcţiei din Râşcani cu o cerere de reeşalonare a datoriilor, care mi-a şi fost satisfăcută cu o rapiditate de aproape patru luni, timp în care penalităţile mi se adunau liniştite în rând spre plată. Obţin în sfârşit în iulie 2010 contractul de reeşalonare, care -- atenţie -- prevedea şi penalităţile. Deşi aveam la dispoziţie doi ani, intuiţia mi-a şoptit să mă izbăvesc de aceste datorii cât mai repede posibil şi deja în ianuarie 2011 intru la Direcţia din Râşcani în speranţa că cineva va lua act de recuperarea nevinovăţiei mele în materie de dări cezariene. Un inspector, mai dolofan aşa, mi-a sugerat să mă calmez, de vreme ce nimeni nu mă deranjează în privinţa plăţilor mele eşalonate şi deja, în opinia mea, achitate. Ceea ce am şi făcut, dar fără nici un pic de calm.


2. Recuperarea imaginii de contribuabil onest

Pentru că în 2010 am plătit statului mai mult decât se cuvine după lege, la finele lunii mai 2011 am depus o cerere la Direcţia din sectorul Râşcani pentru a-mi recupera excedentul, dar mai ales nutream speranţa că mecanismul acestei instituţii va ajunge singur la concluzia că trebuie să clarifice situaţia mea. La finele lui august primesc un apel telefonic de la o inspectoare de la Direcţie, care mă anunţă că mi se acumulează penalităţile legate de renumitul contract de reeşalonare. Convenim să ne întâlnim în septembrie 2011 şi bun convenit. Văzând că septembrie se cam sfârşeşte, iar tânăra inspectoare aşa şi nu mă cheamă la interogatoriu, decid să-mi iau legitimaţia în gât şi să cer o întrevedere cu şefa Direcţiei, dna Elena Dragomir. Îi formulez trei probleme pe care le am cu direcţia domniei sale: 1. nu mi s-a trimis avizul de plată a impozitului pe imobil înainte de 30 iunie pentru a putea beneficia de reducerea pe care statul o acordă contribuabililor disciplinaţi; 2. nu am primit răspuns la cererea mea de reîntoarcere a supraplăţilor şi 3. nu m-a telefonat tânăra inspectoare interesată de contractul cu reeşalonările. Dna Dragomir mi-a arătat o înţelegere profundă pentru situaţie şi a desemnat o inspectoare să mi-o soluţioneze.


3. Funcţionarul superior pe rol de catalizator

La 12 zile după injecţia de optimism primită de la dna Dragomir observ că nimic nu se schimbă. Solicit o întrevedere cu şefa Inspectoratului Fiscal Chişinău, Ludmila Botnari. I-am explicat motivul "interviului" solicitat şi imediat după aceea a survenit şi deznodământul epopeii. La nici o oră sunt sunat de inspectorul desemnat de dna Dragomir, care mă anunţă că problema mea se poate soluţiona chiar în ziua ceea. Convenim să mă prezint totuşi a doua zi, pe 29 septembrie. Ceea ce nu se rezolva timp de nouă luni, iată că a putut să se facă în jumătate de zi. În aceeaşi joi merg la dna Botnari pentru interviu, dar deja cu problema rezolvată de "telefonul" său.


4. Chestii hazlii despre care n-ai ştiut că le pot face inspectorii fiscali

Cu privire la motivul nerecepţionării de către mine a avizului de plată a impozitului pe imobil, dna Dragomir a sugerat că o posibilă cauză ar putea fi insuficienţa subalternilor care trebuie să deservească circa 60 de mii de gospodării. La aceeaşi întrebare însă dna Botnari mi-a sugerat că pe mine nu ar trebui să mă preocupe problema cadrelor la Direcţia Râşcani, ceea ce mi-a căzut mai mult pe plac.

Cu privire la lipsa unei scrisori de răspuns la cererea mea de reîntoarcere a excedentului, inspectoarea desemnată mi-a prezentat o astfel de scrisoare la 28 septembrie, datată cu 13 iunie. Ar însemna că, teoretic, în 12 zile am şi primit răspuns. Ce bine ar fi fost dacă primeam şi eu prin poştă această scrisoare tot în luna iunie.

Cu privire la atenţionarea mea despre neconcordanţa existentă între valoarea penalităţilor prevăzute de contractul elaborat de Direcţie şi valoarea penalităţilor stabilită de sistemul de calcul al său, mi s-a explicat că în contract mi s-au stipulat şi mie aşa nişte penalităţi de formă. Vai! Dar eu le-am luat şi le-am plătit în serios.


5. Impresii şi ipoteze

Bineînţeles că voi evita să fac concluzii generalizate bazându-mă numai pe un singur caz şi acela personal. Dar totuşi, impresia făcută de pe urma contactelor avute cu inspectoratul fiscal, descrise mai sus, este că suferă această extrem de importantă instituţie statală de lacune de sistem. Dacă nu a fost corectă cu mine în ipostază de simplu contribuabil, atunci concluzionez că şi alţii au parte de acelaşi tratament. Eu aşteptam ca sistemul inspectoratului să fie constituit de o aşa manieră, încât să funcţioneze corect atât în privinţa umilei mele persoane, cât şi în privinţa celorlalţi contribuabili mai mari sau mai mici.

Dna Botnari mi-a relatat că inspectorii începători primesc un salariu de nici 2 mii de lei. Şi iată anume un astfel de contingent de oameni intră în contact cu contribuabilii. Pentru că, vine vorba, cum poţi avea specialişti buni, dacă îi plăteşti cu un salariu de 1800 de lei? Mi s-a părut foarte nostimă confesiunea dnei Botnari că "unii tineri inspectori fiscali mai sunt ajutaţi de părinţi".

Nici până în prezent nu sunt de acord cu doamnele şefe care mă asigurau că problema mea ar fi fost soluţionată la fel de rapid şi şi în cazul în care nu "le ameninţam" că voi scrie despre aceasta. Ideal ar fi fost ca inspectorul "de familie" sau "de sector" în jurisdicţia căruia mă aflu să-mi fi soluţionat chestiunea mea din obligaţiune de serviciu. Aşa funcţionează, spre exemplu, sistemele din medicină sau poliţie. Nu vreau să cred că inspectoratul fiscal nu dispune de un sistem asemănător. Atunci dar de ce nu a funcţionat şi în privinţa mea? Dacă fiscul din Chişinău se ia în serios pe sine însuşi într-o măsură suficientă pentru a realiza că pentru a funcţiona are nevoie de un mecanism, atunci ar fi bine să-l arunce la gunoi pe cel din dotare şi să-şi creeze unul eficient. Nu voi sugera metode de lucru specialiştilor, voi spune doar că lucrul bun se vede de la o poştă, la fel ca şi lucrul rău.