Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 11 iulie 2015

"Unire! Unire!" Iată când va fi

Să nu ne îmbătăm cu apă rece: dacă chestiunea unirii cu România ar fi fost prioritară pentru această etapă de evoluţie a Republicii Moldova, partidele unioniste ar fi avut reprezentanţi în Parlamentul de la Chişinău. Partidul Liberal este unicul care se dă ca fiind ataşat de idee, dar aceasta nu se află prea sus în lista sa de priorităţi. Mai degrabă PL a decis să încorporeze şi această idee ca o diversificare a produsului său electoral, ca un bonus cum ar veni. 

 

Da, pe 5 iulie unioniştii au făcut mare gălăgie la Chişinău, dar este ceva specific minorităţilor să fie mai zgomotoase decât le este potenţialul ca atare, altfel cum s-ar face auzite? De asta şi am construit democraţia ca să permitem să se exprime şi cei mai puţini cu care putem şi să nu fim de acord. Să nu uităm că mai sunt şi minoritari care vor să arate dragostea pentru Rusia, ura pentru oligarhi sau straneitatea de a fi într-un corp de un anume sex şi a nu avea predilecţii pentru sexul opus. Dragi prieteni, să nu uităm că trăim în era informațională: acum trebuie să uimești prin ceva dacă vreai să fii băgat în seamă și cum a uimi prin ceva edificator este mai greu... 

La foarte general: ce te face să fii german, francez sau american? Limba în care ai gândit prima dată, trecutul istoric care nu poate fi modificat, dar care poate fi folosit pentru a nu repeta greșeli și a lua inspirație și energie pentru a continua spre viitor, împărtășirea aceleiași culturi când vine vorba de ritualuri pentru a marca evenimentele cheie din viață, apartenența la aceeași civilizație. 

Ce mă enervează când rușii din R. Moldova sau de la Moscova se supără când moldovenii din R. Moldova recunosc că sunt români. Mulți din noi nu sesizează că este cel puțin lipsă de bon ton să-i spui interlocutorului că știi mai bine decât el de care etnie aparține. Dar vom sapă mai adânc: rușii au promovat această quasi-distincție dintre moldoveni și români anume pentru a preveni eventuale porniri de unire a R. Moldova cu România, de a le curma din fașă, din creier. Și, din același motiv unioniștii promovează atât de insistent omogenitatea moldo-română, ca precursoare a ideii: dacă tot suntem români, de ce să nu ne unim? Eliberarea pașapoartelor românești și oferirea burselor pentru studii fac parte din politica de reîntoarcere a teritoriilor pierdute ale statului român. Oricât de mare ar fi detestarea între politicienii de diferite culori de la București, unirea cu R. Moldova este agreată de toate taberele. 

Dacă îi recunoști pe daci și romani ca strămoși, nu ai o problemă în a te considera etnic român, la urma urmei așa se numește individul și poporul care provine din daci și romani. Chestiunea e alta: dacă recunoaștem că suntem români înseamnă aceasta neapărat că trebuie să renunțăm la suveranitatea noastră, să acceptăm Bucureștiul ca și capitală și să devenim 3-4 județe obișnuite românești? Da, o eventuală unire cu România ne va pune pe tavă roadele de care aceasta se bucură deja: protecție NATO față de Rusia, creștere economică din cauza apartenenței la UE, proiecte de ameliorare a infrastructurii, pensii și salarii mai mari.

Dar, în același timp, vom pierde satisfacția pe care ți-o dă senzația că ești stăpân la tine acasă. O bună parte a elitei intelectuale agreează ideea de unire: eu îi înțeleg - doritori de a urma idealurile lui Eminescu și Vieru, doritori de a rămâne în istorie ca ”poeți ai unirii”. Și să nu uităm că mulți scriitori moldoveni cu talente de diferite talii beneficiază de burse și tot felul de asistență pentru promovarea românismului, așa că nu putem face abstracție de componenta pecuniară a ”mărețului scop”.

Ce facem însă cu etnicii români din R. Moldova, care se numesc moldoveni, care insistă că numele limbii este română, dar nu-și fac o preocupare din unire, nu de asta le arde lor acum, ci, mai degrabă de implementarea proiectului ”Republica Moldova”? Și aceștia constituie majoritatea, dacă e să ne uităm la reprezentativitatea politică din parlament și, mai recent, din consiliile raionale. Proiectul acestor etnici români din R. Moldova este edificarea unui stat prosper și membru al Uniunii Europene. În UE sunt o mulțime de țări mai mici ca populație. 

Da, noi suntem etnici români. Dar nu vrem unire. Nu ne dorim țară-mamă, frate-mai-mare. Da, românii de peste Prut ne sunt frați, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să locuim în același apartament: locuim în case diferite, avem familii diferite, mergem pe ospețe unul la altul, facem afaceri împreună și ne ajutăm la greu. Da, avem cele mai multe în comun, da, am fost o țară, dar aceasta ține de trecut. Prezentul și viitorul ni-l construim independent. Ce e rău într-o astfel de abordare? N-are și ea dreptul la existență? Ba mai mult o să vă spun: eu nu fac decât să pun în cuvinte o percepție care este împărtășită pe larg între etnicii români care nu se sfiesc să-și zică și moldoveni. Da, pentru noi numele de moldovean nu este unul de ocară, ci de mândrie, spre deosebire de conotațiile pe care le stârnește acest etnonim în România și Rusia.       

Să nu uităm un fapt istoric: unirea din 1918 nu s-a făcut din mare dragoste, ci din necesitatea de a apăra oamenii simpli de dezertorii din armata țaristă, din necesitatea de a pune capăt haosului și dezmățului imanente oricărui război. Proiectul Republica Moldova are sorți de izbândă atâta timp cât poporul va naște o astfel de elită care să nu-l aducă la sapă de lemn. Dacă actorii politici nu vor putea realiza creșterea bunăstării, poporul va cere salvare din afară, or, încorporarea, fără forța armelor, în Rusia (sau Ucraina) este mai puțin plauzibilă. Așadar, dacă actualii politicieni de la Chișinău nu vor să devină în viitor niște obișnuiți politicieni locali de importanță provincială, trebuie să facă tot posibilul ca poporul să se simtă bine. Asta pe termen mediu și lung, dar pe termen scurt: trebuie să facă Guvern până nu s-au început rețineri la salarii pentru bugetari. Știți voi: dacă nu mai ai ce pierde decât propriile lanțuri ale sărăciei..., te apuci de revoluții.      

joi, 2 iulie 2015

Rusia vrea bază în Moldova, contra ridicării embargoului. Cine zice primul "da"?

Rusia a dat ieri primul semn de slăbiciune în relaţia cu mica Moldovă, cea mai bicisnică ţară din Europa. Vicepremierul rus Rogozin a declarat în Duma de stat că i-a spus direct lui Osipov al nostru că Moldova trebuie să înlesnească rotaţia "pacificatorilor" ruşi dislocaţi în Transnistria, dacă vrea ridicarea embargourilor economice. 


Încep să dea roade nişte mişcări recente în zona noastră geopolitică. Faptul că Ucraina a denunţat acordurile militare cu Rusia la sfârşitul lui mai a blocat de facto circulaţia militarilor ruşi. Aceştia nu mai au altă poartă de intrare/ieşire în stânga Nistrului decât prin aeroportul Chişinău.

Mă temeam, la aflarea informaţiei despre prohibiţia ucraineană a rotaţiei militarilor ruşi, că Moscova ne va pune un ultimatum de genul: "dacă nu ne permiteţi rotaţia vă cosim cu kalaşnikovurile, vă anihilăm cu tancurile, că tancurile nu au nevoie de vize". 

Dar iată că nu a fost să fie, deşi nici prin gând nu-mi trece să subestimez nebunia războinică rusească - nici un om rezonabil de pe această planetă nu o va face.

Şi anterior, dar mai ales după denunţarea acordurilor de către Ucraina, poliţiştii moldoveni nu încetează să prindă pe aeroport câte vreun militar rus pe săptămână şi acum realizăm că ei de fapt vin aici să plece în Transnsitria, cu ordin de la superiori. Iată că a ajuns ca şi mica Moldovă să pună la respect un colos militar care manifestă faţă de noi atitudinea unghiei faţă de păduche. 

Ce ne propune de fapt Rogozin? Să facem abstracţie de legea noastră care reglementează deplasarea militarilor străini pe teritoriul nostru? Ce ne oferă el în loc? Ridicarea embargourilor pentru mere şi pătlăgele? Deci, nu este vorba că agroalimentarele noastre ar avea viermi şi nitraţi?! A, deci recunoaşteţi că sunteţi făţarnici şi aţi pus restricţiile pentru că dorim şi noi să facem parte din lumea civilizată!!

Scriau nişte experţi militari ucraineni că regimul de la Tiraspol ar fi bine să nu se răţoiască cu ultimatumuri şi să nu uite de eventuala catastrofă ecologico-umanitară de la Colbasna. Poate moldovenii nu au racheta necesară, dar ucrainenii au mai multe şi e destul una, direcţionată spre acel depozit, ca să se aleagă praful din "Koenigsbergul" de pe malul Nistrului. Poate că moldovenii sunt mai ezitanţi, dar ucrainenii nu mai au ce pierde în relaţia lor cu fratele rus. 

Deci, e tot mai puţin plauzibil că Moscova va dori să înceapă şi un al doilea front cu Ucraina: pe segmentul transnistrean de această dată. Occidentul tocmai i-a prelungit sancţiunile.

Nu renunţă la Transnistria Kremlinul atât de uşor: Rogozin a mai cerut Dumei să simplifice procedurile de acordare a cetăţeniei ruse pentru locuitorii din regiunea transnistreană. Acum, dacă şi parlamentarii ruşi vor purcede la implementarea doleanţei lui Rogozin, tare mi-e interesant cum vor formula ei această mostră de legislaţie. Ei vor trebui să generalizeze cumva de ce acordă lesne cetăţenie locuitorilor dintr-o regiune anume dintr-o ţară anume şi nu acordă această cetăţenie de exemplu locuitorilor din vreo autonomie din Spania, Belgia, Elveţia, sau din vreun anume stat din SUA?  Oare nu recunoaşte Rusia oficial integritatea Moldovei? Deci, pe ce te bazezi?

Şi da, nu suntem atât de imbecili ca să nu realizăm că Moscova îşi creează astfel un pretext pentru a ne încorpora Transnistria în proiectul ei de Novorosia, în caz de reuşită. Numai că, fiind Saakaşvili la Odesa, acest proiect născut de ideologia imperialistă rusească are foarte mici şanse de realizare. 

Iată şi momentul de slăbiciune al Rusiei! Noi, moldovenii nu trebuie să cedăm. Ar fi ca şi cum i-am permite unui vecin îndepărtat să-şi ţină puşca la noi în casă, să ne împiedice să facem regulă la noi în casă, numai pentru "privilegiul" că el ne cumpără laptele de vaca noastră. Nu, nu ne trebuie. Oare suntem parteneri de afaceri oneşti, oare căutaţi-vă alte pătlăgele, că piaţa e mare. Noi le vom vinde altcuiva. Nu ştiu. Egiptului şi Bangladeshului. De ce nu?!

Intenţia Moscovei este clară: permiteţi-ne, moldoveni, să avem bază militară pe teritoriul vostru, ca să vă tragem ţeapă şi vouă şi prietenilor voştri ucraineni, iar noi vă vom oferi piaţa noastră. Aştept să văd politicianul moldovean care va fi primul care va zice: "Da hai, 'lya!" Spravka de trădător este pregătită!!

Postări populare

Etichete

politica (70) religie (49) filosofie (26) texte sacre (26) geopolitica (23) Maia Sandu (22) dodon (22) realitati (22) economie (21) Rusia (19) elita politică (18) criza morală (17) etnii din Moldova (17) societatea moldovenească (17) lumea rusa (16) Andrei Năstase (15) noi moldovenii (14) Putin (13) civilizatii (13) ideologie (13) interzis desteptilor (13) eastern partnership (12) istorie (12) politică (12) romanism (12) sociologie (12) putere politica (11) ucraina (11) Occident (10) UE (10) democratie (10) existentialism (10) planul pentru Moldova (10) coruptie (9) voronin (9) Transnistria (8) alegeri prezidenţiale (8) aristocratizare (8) cultura (8) proteste (8) stat (8) criza economica (7) electorala locala 2011 (7) Era IT (6) Russia (6) filosofia religiei (6) libertatea presei (6) valori (6) Parteriat Estic (5) alegeri (5) etnici români (5) gender (5) moldova (5) post-modernism (5) românism (5) AIE (4) PCRM (4) anomie (4) etnii (4) guvern (4) horatiu (4) mentalitate sovietică (4) mitropolia (4) presa liberă (4) protest 7 aprilie (4) unirea cu România (4) viitor (4) PASDA (3) PLDM (3) Platforma DA (3) alegeri 2014 (3) alegeri 2015 (3) biserica ortodoxa (3) cercetare (3) definitii (3) electorala 2010 (3) etică (3) fake news (3) fenomenologie (3) fericire (3) guvernul maia sandu (3) manipulare (3) modernizare (3) pasdanaşi (3) unionişti (3) ştiri false (3) BCT (2) BECS (2) NATO (2) PDM (2) Vlad Filat (2) comunicat de presa (2) creştinism (2) electorala 2014 (2) electorala 29 iulie (2) energie (2) ganduri (2) gastarbeiteri (2) identitate națională (2) islam (2) justitie (2) literatură (2) media (2) mentalitate patriarhală (2) mi-a placut si am furat (2) partide proruse (2) poezii (2) psihanaliză (2) război hibrid (2) sate (2) savoci (2) scriitori persani (2) secolul 21 (2) sfinţi părinţi (2) socialiști (2) statalişti (2) Academia de Ştiinţe (1) Andrian Candu (1) Asociaţia Sociologilor şi Demografilor (1) BEM (1) Biblia (1) Donald Trump (1) Freud (1) MIG-uri (1) PAS (1) PL (1) PSRM (1) Patriarhia Rusă (1) Pro-Moldova (1) Renato Usatîi (1) Rogozin (1) alegeri 2019 (1) alianta kozak (1) comuniști (1) electorala 2012 (1) electorala 2019 (1) greceanii (1) indo-europeni (1) jdun (1) limbi straine (1) lingvistica (1) metode de invatare (1) migranţi (1) mitologie (1) retorica (1) sat (1) scripturi (1) serviciile secrete ruseşti (1) sistemul de învăţământ (1) sondaj de opinie (1) stat autoritar (1) stat totalitar (1)