Ați observat adesea ce înfățișare ștearsă capătă
poveștile poeților când sunt lipsite de culorile
pe care le pune muzica asupra lor
și sunt recitate ca simplă proză?
Platon, Republica, X
Misiunea criticei --
misiune de altminteri totdeauna modestă,
dar nu fără importanță în modestia ei [...]
Titu Maiorescu, Poeți și critici (1886)
Acum câteva luni priveam la televizor o emisiune de bârfe mondene, invitatul căreia era scriitorul moldovean contemporan Iulian Ciocan. Și, la un moment dat, prezentatoarea emisiunii, blondă de altfel și probabil pentru a arăta că este la curent cu ultimele evoluții din literatura moldovenească contemporană -- care bineințeles că face parte din literatura română contemporană, mai încape vorbă? -- îl întreabă dacă a citit romanul scriitoarei moldovene contemporane, Tatiana Țîbuleac.
Se lăsă o liniște apăsătoare și tensionată atât în studio, cât și în sufletele privitorilor.
În sfârșit, veni răspunsul negativ.
Hu-u! am răsuflat ușurat simțind cum mă cuprind valurile catharsis-ului! Ani buni de zile am umblat cu remușcări de conștiință că nu cumpăr și nu citesc creațiile scriitorilor moldoveni contemporani, ci doar cărți care îmi plac. Dar iată că scriitorii contemporani moldoveni nu sunt citiți nici măcar de scriitorii contemporani moldoveni, atunci... noi, ăștia simpli... de ce... să ne stresăm??!
Iată de ce -- m-a străpuns ideea -- ca și în orice alt domeniu este important brokerul. Brokerul de bursă își pune scopul să-ți investească banii în cele mai profitabile acțiuni, pentru că are și el un procent din asta. Brokerul stă 24 de ore cu ochii pe oscilațiile din sectorul afacerilor: el știe ce-i bine și ce-i rău în acest domeniu.
În domeniul creației literare brokerul are denumirea modestă de critic literar. Păi, iată acești bărbați și femei au o misiune pe cât de anostă, pe atât de importantă: ei trebuie să citească toate tâmpeniile scoase pe piață de edituri și să le evalueze.
Evaluarea criticul o face în câteva etape. În prima fază criticul apreciază dacă tâmpenia este mai întâi literatură. În faza a doua: dacă este literatură de calitate. Iar în a treia: dacă merită de introdus în programa școlară. Or, este cunoscut, dacă ești introdus în curriculum, ești clasic.
Acum, de exemplu în sfera medicinei adesea se întâmplă un așa fenomen: firma farmaceutică prinde vreun medic la vreun colț de stradă și îi dă un plic, rugându-l să le prescrie pacienților anume medicamentul produs de respectiva firmă și care este mai scump.
Se iscă întrebarea: dar care e garanția că vreun poet nu ar putea să-i pună vreo 100 de grame criticului pentru a scrie o evaluare pozitivă vis-a-vis de creația poetului? Există totuși soluții. Trebuie de consultat mai mulți critici literari: imposibil ca poetul să aibă suficienți bani pentru a le pune câte 100 de grame, să zicem, la cinci critici.
Apoi, mai este și realitatea că criticii înde ei au relații concurențiale și nimic nu-l va împiedica pe criticul X să spună ce gândește despre evaluarea criticului Y. Procesul durează ani buni și decenii până toți criticii se pun de acord dacă poetul Z merită să fie canonizat ca și clasic.
... la ce bun toate astea? Răspund: adesea te prinzi la ideea că unicii actanți în R. Moldova sunt politicienii și analiștii politici. Nu este așa. În țara noastră sunt în plină desfășurare o mulțime de procese pe lângă cel politic care le epuizează unora toate energiile.
Procesul de creație literară este unul din ele: avem scriitori, avem critici literari și avem critici de critici literari.
citește și:
Pentru că moldovenii au provenit de la ruşi trebuie de introdus “Eneida” în curriculum
Pentru ce plângem la teatru? (3)
