Televiziunea pe care o plătim toţi fără să vrem şi să avem nevoie de ea pune ieri pe post un ceea ce în jargonul jurnalistic se numeşte "vox-pop", scurte interviuri în stradă, despre cum trebuie să fie viitorul preşedinte. Răspunsul pe care îl aşteptam -- cu o oarecare înfrigurare -- nu a întârziat să apară: "Ca un părinte..."
(Mă autofelicit personal pe mine însumi: eu nici nu ştiu de unde îi ştiu atât de bine pe moldovenii iştia: din teorie sau din practică? Sorry!)
Deci, toate discuţiile astea despre competenţe constituţionale şi bla-bla ale viitorului şef de stat poate şi au sens pentru elita politică de la Chişinău, dar pentru grosul alegătorilor ele-s la fel de sterile ca şi pentru mine teoriile despre genetica porumbului, despre care se ştie că are mai multe gene decât primatele homo sapiens.
Poporul vrea tată, tatuc, ţar, împărat, părinte, părinte al naţiunii, rege grijuliu. Hopa! Cuvânt-cheie "grijă". Iată contra acestei "griji părinteşti" poporul este gata să-şi vândă libertatea. Nu-s moldovenii primii cu aşa predispoziţii psihice. Premisele de instaurare a unei dictaturi în micul nostru stat sunt mai coapte ca niciodată, deci, la modul concret, rata de participare la vot se anunţă a fi înaltă.
Câţiva politicieni deja şi-au exteriorizat intenţiile de a intra în maratonul pentru cel mai prestigios job în stat, să începem de la cei mai hazlii.
-- Coaliţia PLDM-PAS-PDA. Reamintesc că aceştia au decis să-l excludă din start ca şi candidat unic pe Viorel Cibotaru, rămânând ca "poporul" să decidă, prin sondaje interne de partid, pe cine îl agreează mai mult: pe Maia Sandu sau pe Andrei Năstase. Şi acum să dăm drumul imaginaţiei: iată, de exemplu, va trebui să ne imaginăm o "mamă a naţiunii" care nu are copii proprii. A? Merge?
Sau va trebui să ne imaginăm un "tată al naţiunii" care îşi foloseşte mama pentru transferuri de milioane prin offshore-uri. Care nu-i dă bani pentru operaţie --ATENŢIE -- la ochi!!! Şi apoi Năstase însuşi a recunoscut că lui nu trebuie la gât această funcţie, el are nevoie de ea mai mult ca mijloc. Întrebare: tu ai vota pentru un preşedinte care nu vrea să devină preşedinte? Nu ziceam eu că-s hazlii?
Şi apoi să nu uităm că Năstase a intrat în politică nu prin careva faptă eroică, ci prin minciună. Cum să-i iertăm noi lui declaraţiile de anul trecut că el nu vrea decât să reîntoarcă miliardul, nu să intre în politică? Şi că Platforma DA asta-i ceva civic, nu politic?
Bineînţeles că după vârstă şi culoare sură în mustăţi cel mai bun candidat din partea acestei adunături ar fi fost Viorel Cibotaru. Dar, ce să-i faci, nu se poate face abstracţie de antecesorul acestuia, Vlad Filat. Dar Vlad Filat a fost şi este.
-- Iurie Leancă. Eu de Leancă şi mă tem să zic ceva mai dur deoarece, iată de exemplu să presupunem că acesta devine preşedinte, la primul eventual protest în faţa preşedinţiei, la primul eventual strigăt al mulţimii "Jos Leancă!", în politicianul acesta poate să crape inima lui rafinată şi diplomatică... Fragilitate. Iată asta emană acest politician.
-- Igor Dodon. Liderul socialiştilor a fost la Muntele Athos. Socialist-mistică-religiozitate... Prindeţi oximoronul? Marx-socialism-ateism-Dodon-religios. Simţiţi paradoxul? Când îi sincer omul acesta? Mie tare îmi adie că acest politician va merge până la punctul de a folosi Muntele Athos în clipuri electorale. Omul ista are ceva sfânt în el??!!
Întrebându-mă retoric între cine este mai multă adversitate: între Maia Sandu şi Andrei Năstase sau între Igor Dodon şi balabolul de la Bălţi? concluzionez că orice candidat mai tânăr de 50 de ani în această cursă nu va putea decât să alerge pentru a se încălzi. Dar femeile îs excluse din start, eu cunosc ceva în modul de gândire a poporului acesta al meu. Însumi am rămas uimit.
Despre mine
Totalul afișărilor de pagină
Faceți căutări pe acest blog
Postări populare
-
Mi-am adus și eu contribuția la belirea Gazprom-ului în toată Europa: tocmai am rupt contractul cu Moldova-Gaz. M-au enervat la culme că se ...
-
Ma adresez si eu corpului diplomatic: Voi sa scoateti la printer mesajul șefului statului și să-l studiați cu markerul. Personal eu nu am gă...
-
Televiziunea pe care o plătim toţi fără să vrem şi să avem nevoie de ea pune ieri pe post un ceea ce în jargonul jurnalistic se numeşte ...
-
Foto: cicalarasi.wordpress.com Dragele mele profesoare de clase primare, absolvente ale colegiilor pedagogice de la Călăraşi şi Orhei, a...
-
Că tot se apropie sfârșitul celor 100 de zile convenționale date oricărui mare demnitar pentru a se manifesta, se conturează semnul distin...
-
Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat. Psalm 37:11 ...
-
Eu o să-mi autoasum misiunea de a dezamăgi vulgul moldovenesc. (”Vulg” era termenul prin care Seneca și Spinoza desemnau ceea ce românofonii...
Etichete
politica
(70)
religie
(49)
filosofie
(26)
texte sacre
(26)
geopolitica
(23)
Maia Sandu
(22)
dodon
(22)
realitati
(22)
economie
(21)
Rusia
(19)
elita politică
(18)
criza morală
(17)
etnii din Moldova
(17)
societatea moldovenească
(17)
lumea rusa
(16)
Andrei Năstase
(15)
noi moldovenii
(14)
Putin
(13)
civilizatii
(13)
ideologie
(13)
interzis desteptilor
(13)
eastern partnership
(12)
istorie
(12)
politică
(12)
romanism
(12)
sociologie
(12)
putere politica
(11)
ucraina
(11)
Occident
(10)
UE
(10)
democratie
(10)
existentialism
(10)
planul pentru Moldova
(10)
coruptie
(9)
voronin
(9)
Transnistria
(8)
alegeri prezidenţiale
(8)
aristocratizare
(8)
cultura
(8)
proteste
(8)
stat
(8)
criza economica
(7)
electorala locala 2011
(7)
Era IT
(6)
Russia
(6)
filosofia religiei
(6)
libertatea presei
(6)
valori
(6)
Parteriat Estic
(5)
alegeri
(5)
etnici români
(5)
gender
(5)
moldova
(5)
post-modernism
(5)
românism
(5)
AIE
(4)
PCRM
(4)
anomie
(4)
etnii
(4)
guvern
(4)
horatiu
(4)
mentalitate sovietică
(4)
mitropolia
(4)
presa liberă
(4)
protest 7 aprilie
(4)
unirea cu România
(4)
viitor
(4)
PASDA
(3)
PLDM
(3)
Platforma DA
(3)
alegeri 2014
(3)
alegeri 2015
(3)
biserica ortodoxa
(3)
cercetare
(3)
definitii
(3)
electorala 2010
(3)
etică
(3)
fake news
(3)
fenomenologie
(3)
fericire
(3)
guvernul maia sandu
(3)
manipulare
(3)
modernizare
(3)
pasdanaşi
(3)
unionişti
(3)
ştiri false
(3)
BCT
(2)
BECS
(2)
NATO
(2)
PDM
(2)
Vlad Filat
(2)
comunicat de presa
(2)
creştinism
(2)
electorala 2014
(2)
electorala 29 iulie
(2)
energie
(2)
ganduri
(2)
gastarbeiteri
(2)
identitate națională
(2)
islam
(2)
justitie
(2)
literatură
(2)
media
(2)
mentalitate patriarhală
(2)
mi-a placut si am furat
(2)
partide proruse
(2)
poezii
(2)
psihanaliză
(2)
război hibrid
(2)
sate
(2)
savoci
(2)
scriitori persani
(2)
secolul 21
(2)
sfinţi părinţi
(2)
socialiști
(2)
statalişti
(2)
Academia de Ştiinţe
(1)
Andrian Candu
(1)
Asociaţia Sociologilor şi Demografilor
(1)
BEM
(1)
Biblia
(1)
Donald Trump
(1)
Freud
(1)
MIG-uri
(1)
PAS
(1)
PL
(1)
PSRM
(1)
Patriarhia Rusă
(1)
Pro-Moldova
(1)
Renato Usatîi
(1)
Rogozin
(1)
alegeri 2019
(1)
alianta kozak
(1)
comuniști
(1)
electorala 2012
(1)
electorala 2019
(1)
greceanii
(1)
indo-europeni
(1)
jdun
(1)
limbi straine
(1)
lingvistica
(1)
metode de invatare
(1)
migranţi
(1)
mitologie
(1)
retorica
(1)
sat
(1)
scripturi
(1)
serviciile secrete ruseşti
(1)
sistemul de învăţământ
(1)
sondaj de opinie
(1)
stat autoritar
(1)
stat totalitar
(1)