Un posibil nou guvern este imposibil

Acele animale care nu pot face acorduri 

unele cu altele de asemenea sunt lipsite 

de (conștientizarea de) dreptate și nedreptate. 

Epicur, Doctrinele principale, 32 

Fără îndoială, actualul guvern și-a epuizat resursa intelectuală. În afară de replici politicienilor de opoziție, nu mai poate genera nimic. 

Lunea trecută Dodon zicea că dacă era așa-numitul "Guvern Harvard" la guvernare acum, atunci lucururile s-ar fi desfășurat cu mult mai prost. În lipsă de fapte concrete, iată că președintele recurge la istorii posibile, adică părăsește complet domeniul realului și intră în domeniul literaturii. 

Fără îndoială acest guvern trebuie demolat. Oare n-am văzut cum poate acesta negocia tratate internaționale? Când Dodon spune că acest guvern este extrem de profesionist, îmi apare în imagine figura ministrului Finanțelor, doar el a fost acel care a negociat acordul de imprumut cu rușii. 

Când Dodon spune că această guvernare este profesionistă, îmi apare în imaginație figura primarului de Chișinău -- care nu face un pas fără acceptul lui Dodon --, și care a mers marți la piață centrală cu proiecte de New Vassyuki, în timp ce vânzătorii de acolo mor de foame din cauza inactivitatii. 

Când Dodon spune că acest guvern este profesionist, nu poți să nu-ți amintești de promisiunea sa de a ajută șomerii, care nu se realizează nici la șase săptămâni. 

Și nu poți face abstracție de sfertul de medici din totalul celor infectați cu covid. 

Fără îndoială: acest guvern trebuie demantelat. Și până la urmă se pot găsi și suficienți deputați pentru asta. Dar mai rău decât un așa guvern ca guvernul Chicu, poate fi un guvern Chicu demis. 

Ideea de a redacta o moțiune de cenzură a venit de la PPDA și tot de la ei și schema de formare a unui nou Cabinet. În formularea lui Alexandr Slusari, aceasta ar urmă să fie cam așa: PPDA și poate PAS vor face o lista de miniștri -- există zvonuri ca Andrei Năstase să fie chiar premier -- și ceilalți vor decide dacă votează sau nu. Tot fruntașii din PPDA nu-și ascund repulsia pe care o au față de unii deputați, dar e de la sine înțeles că au nevoie de voturile legislatorilor din Pro-Moldova și Partidul Șor. 

Adică Platforma DA nu face altceva decât să-i șantajeze pe ceilalți parlamentari și eu nu înțeleg cum fruntașii din PPDA pot să ajungă până la acest nivel de stupiditate, încât să-i considere proști pe toți ceilalți. Eu nu înțeleg de ce un deputat, de exemplu, din Partidul Șor să voteze pentru un Cabinet Năstase și să nu-i revina cel puțin un minister. Pentru Șor Năstase nu-i cu nimic mai bun decât Dodon. Mai degrabă, din contra. 

Ceea ce se întâmplă cu politicienii din partidele de opoziție ține la fel de domeniul literaturii artistice. Declarații dure, dar irelevante în raport cu realitatea. Că eu de ce am pus ca motto citatul din Epicur? Nivelul de dezvoltare intelectuală a fruntașilor din Platforma DA cam e la nivelul animalelor care vânează în haită. De ucis pot, dar de împărțit prada nu pot. Pentru că oamenii -- dotați cu simțul justiției (echității) -- ar ști că nu poți mobiliza pe cineva la lupta, fără ca acesta să vadă beneficiile victoriei. 

Eu nu știu din ce motiv Platforma DA a decis să-și aroge rolul de lider în lupta anti-Dodon, încât au ajuns deja să se certe cu unele televiziuni. Iată că Năstase ar vrea ca mass-media să-și coordoneze titlurile cu el. 

De unde și concluzia că un Năstase premier pentru presa moldovenească nu ar fi cu nimic mai bun decât un Chicu. Dar, e drept că pe Năstase aceasta functie l-ar putea edifica pentru bătăliile prezidențiale din toamna. 

Și, mi se pare mie, că toată tărășenia aceasta cu demiterea actualului guvern nu are alt scop decât acesta: mult zgomot pentru alegerile prezidențiale.

Lauda raţiunii în practică

Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea 

s-au apropiat şi au şezut; 

şi cei de aproape ai mei departe au stat.

Psalm 37:11

Sa ne imaginam o femeie in pragul usii de la o locuinta in care domina un haos total, iar ea trebuie sa faca ordine. Ce va face? Nu-i asa ca-si va pune mainile in solduri si va incepe sa gandeasca de unde sa inceapa si ce instrumente si chimicale ii vor trebui? Iata deci omul in deliberare metafizica! Iata filosoful care din haos, din neant zideste schema de instaurare a ordinii. Si se va conduce ea de aceasta de bunul simt: germenele si precursorul filosofiei.

La sfarsitul secolului 18, in a sa "Critica a ratiunii pure", sub influenta empiristilor britanici, Kant a alungat metafizica din domeniul empiricului, lasandu-i-l stiintei care l-a utilizat la maximum. Dar, acelasi Kant constata ca omul are un dor permanent pentru lucrurile metafizice, de aceea el si incearca sa stabileasca granitele pentru aceasta "stiinta". Dupa cum stie orice cititor la Criticilor lui Kant, filosoful din Koenigsberg concluzioneaza ca metafizica mai poate sa se preocupe de Fiinta suprema si inefabila, de viata de dupa moarte sau nemurirea sufletului si de libertatea umana.

Si e greu sa nu fii de acord: ceea ce poate fi masurat si cantarit -- res extensa, vorba lui Descartes -- nu poate fi decat subiectul stiintei. Cam ingrat acest comportament al stiintei, de vreme ce ea este daca nu fiica filosofiei, cel putin sora sa mai mica. Majoritatea oamenilor de stiinta din antichitate si pana la Newton si Leibniz au fost (considerati) neaparat si filosofi.

Dar, totusi nu putem sa nu observam ca subiectele pe care i le lasa Kant filosofiei coincid cu cele ale religiei si teologiei, care de asemenea nu o asteapta cu bratele deschise.

Scrie Sf. Apostol Pavel in a sa epistola către Coloseni (2.8): "Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos". Sa luam versetul acesta in mod hermeneutic. Nu putem sa facem abstractie ca epistola aceasta a fost scrisa dupa speech-ul apostolului in Areopagul atenian, unde nu s-a bucurat de o receptie pe masura asteptarilor. "Hai lasa-ne, te vom asculta alta data", i-au spus stoicii si epicureii.

Apoi Pavel a fost fariseu care se conducea -- pana la convertire -- de scrierile rabinilor evrei din Talmud, aceasta si este "predania omeneasca" si ea este criticata si de Iisus, care ii compara pe farisei cu mormintele -- varuite pe din afara, dar pline de oase si de viermi pe dinautru.

Apoi sa nu uitam ca in acea perioada, erau o multime de filosofi -- sofistii -- care propuneau diferite sisteme metafizice si morale. Unele din ele au prins radacini, altele s-au pierdut sau sunt studiate ca tentative. Iar crestinismul in forma predicata de Apostolul Pavel nu era privit decat ca una din ele.

Totusi, ulterior, sfintii parinti nu i-au fost chiar fideli acestei chemari a Apostolului, pentru ca in elaborarea doctrinei Sfintei Treimi, numai acel care nu vrea sa vada nu va vedea coincidenta dintre Unul lui Platon (vezi Timeus) si al lui Plotin, care a creat sau a nascut zei inferiori, care au creat, la randul lor, universul si oamenii.

Si la fel, ca in cazul oamenilor de stiinta, granita dinte cine este filosof si cine este teolog era foarte incerta de la Iustin Filosoful pana la Erasmus de Rotterdam.

Asadar, inarmandu-ne cu axioma lui Kant, conform careia: daca ceva exista inseamna ca aceasta e necesar -- si invers --, vom incerca cu timiditate sa vedem daca mai are cineva in ziua de azi in Moldova nevoie de metafizica.

Din istorie se stie ca grecii antici au trecut la rationarea filosofica a problemelor cotidiene si existentiale, dupa ce teologia lor pagane suferise esec pe toate fronturile. Prea erau departe de idealul divin un Zeus sau o Afrodita. Prea semanau a oameni in pasiunile lor.

Nu putem sa nu remarcam o legitate: dupa o "explozie filosofica" de tipul primei, care a avut loc la jumatatea mileniului 1 inainte de Hristos, urmeaza o perioada de consolidare sociala. Aristotel i-a fost mentor lui Alexandru Macedon care a cucerit lumea. Acestei efervescente i-a pus capat imparatul bizantin Iustinian, care a inchis Scoala de filosofie din Atena. Dupa aceasta Imperiul Bizantin nu a mai ajuns niciodata la gradul de dezvoltare de pe timpul lui Iustinian, desi a mai dainuit o mie de ani. Si aceasta e o alta legitate.

De la filosofii greci s-au molipsit cei musulmani, care au dus cu succes estafeta stiintifica si filosofica, pana unora au inceput sa le para ca prea este neglijat Koranul si au decis sa puna capat "debandadei". Tarile musulmane nici pana in ziua de azi nu pot reveni pe pista stiintifica, in schimb genereaza o droaie de teroristi, care apara Koranul fara sa-l fi citit.

O alta explozie filosofica a survenit in Europa Occidentala la mijlocul mileniului II, care a dat nastere Renasterii, care, o stie toata lumea, a inceput cu reconsiderarea textelor anticilor. Si acum deja nimeni nu mai poate pune la indoiala ascensiunea Occidentului, care a urmat. Europa a cucerit, iarasi, Globul.

Citeam undeva zilele acesta ca in Iran in aceasta perioada se publica si se cumpara enorm carti de filosofie. Era de asteptat, ca iata, regimul lor teocratic, ca orice regim bazat pe ideologie si nu pe libertate, se vede ca nu poate aduce pe pamant fericirea promisa. Deocamdata iranienii sunt in perioada de coacere a nervului, a fervoarei necesare pentru schimbarea sociala. Vezi Franta inainte de revolutia din 1789 -- inainte de ea au fost Voltaire si Rousseaux, sau Germania inainte de revolutia din 1948 -- inainte de ea au fost Kant si Hegel.

Dupa Sartre, omenirii nu i-a mai fost necesar un nou sistem filosofic. Fara ca multi occidentali -- si ce moldovenii nu sunt occidentali? -- sa realizeze, Globul acum se afla sub dominatia Existentialismului, care ii incorporeaza fara nicio jena eclectica atat pe atei, cat si pe teisti; atat pe nihilisti, cat si pe modernisti. Pentru ca Sartre a fixat doctrina existentialista astfel: esti liber sa faci ce vreai, dar odata decis, fa-o cu responsabilitate.

Mergem la putorile de moldoveni din secolul 18, despre care Dimitrie Cantemir scrie in Descriptio Moldaviae ca ii considerau scrantiti pe cei care citeau carti. Eu nu cred ca lucurile s-au schimbat tare mult de atunci. Acum la nivel de consecventa, Cantemir afirma: "Moldovenii nu cunosc masura la nimic; daca le merge bine sunt semeti, daca le merge rau, isi pierd cumpatul. Nimic nu li se pare anevoie la prima aruncatura de ochi; iar daca li se iveste ceva cat de cat sa le stea impotriva, atunci se zapacesc si nu stiu ce sa faca" (vezi capitolul Despre naravuri). Acum eu intreb: Ce, noi cei din anul 2020 ne-am schimbat mult?

Si mie nu-mi trebuie sondaje de opinie pentru a afla dorinta societatii, mie mi-i suficient sa privesc ce face elita politica a acesteia ca expresie concentrata. Noi avem un presedinte care mituieste jurnalisti si preoti, doreste sa bage scheme oculte in legi. Eu intreb: care e diferenta dintr-un astfel de lider politic si domnitorii fanarioti care foloseau Moldova pentru haraci la turci si imbogatire personala?

Stiinta este tare buna indeletnicire, dar are minusul ca pentru a gasi solutii are nevoie de timp pentru a aduna date, terabaiti de date, si iarasi timp pentru a le analiza. Intuitia filosofica insa are avantajul de a oferi solutii imediat. De exemplu, tie nu iti trebuie 200 de ani pentru a vedea ca democratia si capitalismul duc la un stat al bunastarii. Rezultatele sunt pe masa si pe faţă.

...păi, tu ce ai vrut eu sa scriu despre alungirea genelor si vopsirea unghiilor?

Aceasta e a treia parte din trilogie. Iata primele doua: 

2. Şlefuind satârul epistemic

1. Saracia duhului si impulsul progresului

Şlefuind satârul epistemic

Adevarul este coincidenta 

dintre concept si realitate

Kant

 


Eu daca as avea un satar, eu l-as ascuti din cand in cand, dar cat mai des, pentru ca un satar tocit nu e de niciun folos. Ceea ce imi trebuie mie de la cutit este ascutimea lui. Ascutimea este ustensilitatea cutitului, esenta lui si lucrul in sine al lui. Potrivit, respectiv, lui Heidegger, Socrate si Kant.

Mie imi trebuie un satar ascutit ca sa tai lianele din jungla pentru a iesi la luminisul savanei, unde, biped fiind, voi putea mai usor sa-i intrezaresc pe cei ce ma vaneaza si, la randu-mi, pe cei pe care ii pot vana. Recent paleontologii au descoperit ca stramosul nostru de acum 200-300 de mii de ani era deja biped cand a iesit din jungla in savana si deja se efectuase disjonctiunea de maimute, cu care am avut un stramos comun, mai vechi. Savana africana -- leaganul omenirii. Noi si raiul ni l-am ticluit dupa asemanarea ei: gradina Edenului. Noi nu zicem doar "padurea Edenului". Acolo ne-am petrecut copilaria noastra si acum tot nu renuntam la ideea de a ne face macar o ograda cu iarba, macar o gradina cu popusoi, care se i se asemene. Macar doua vazoane pe pervaz.

In noi, impulsul acesta de a iesi la lumina este instinctual. Oare nu privim noi la semenii nostri care au renuntat la a mai cauta poiana ca la niste morti, desi inca vii?

Cum de putea cel mai intelept barbat al Greciei antice, Socrate, sa spuna: "Stiu ca nu stiu nimic"? Probabil ca avea in vedere ca procesul de cunoastere va exista atat timp cat va exista omenirea. Scrie Aristotel la inceputul "Metafizicii": "Toti oamenii au de la natura dorinta de a cunoaste. Placerea data de senzatii este o proba, caci in afara chiar de utilitatea lor ele ne plac prin ele insele si mai mult decat toate celelalte senzatiile vizuale".

Dar sa nu fim prea categorici: nu toti oamenii jinduiesc cunoasterea, unii se multumesc cu putinul pe care il au. Eu zic ca e normal: noi, oamenii, intotdeauna ne-am divizat un vanatori si culegatori, inca din paleolitic. Culegatoare erau mai ales femeile: presupune mai putine riscuri, or, vanatoarea continea inerent hazardul mortii.

Mitul Pesterii din Republica lui Platon, Cartea 7, admite ca iesirea din pestera poate sa se loveasca de opunere: "Daca unul din acesti prizonieri ar fi desfacut, daca el ar fortat sa se ridice numaidecat, sa intoarca gatul sa mearga, sa ridice ochii catre lumina; facand toate aceste miscari el va suferi -- si orbirea luminii il va impiedica sa distinga aceste obiecte, din care, inainte, nu vedea decat umbrele". [...] "... cat despre ridicarea la lumea superioara, la contemplarea obiectelor ei, daca tu o consideri ca o ridicare a sufletului catre inteligibil, atunci nu te vei insela asupra gandirii mele..." [...] "In lumea inteligibila, ideea binelui este perceputa ca cea din urma si cu greutate".

Vom fixa ca prizonierul nu iese de buna voie la lumina. Trebuie fortat, dar odata iesit si vazand cum arata lucrurile cu adevarat, nu mai vrea sa revina in pestera -- in jungla -- si se uita cu mila la fostii sai tovarasi care continua sa se auto-amageasca. Vom mai fixa ca pentru a VEDEA cum sunt lucrurile intr-ADEVAR este necesara LUMINA.

Aceasta impotrivire o constata si Iisus, in Evanghelia dupa Ioan, cel mai filosof dintre evanghelisti: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii" (8:12). Si inca mai zice Iisus: "Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele". Si inca: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (In 14:6).

Iar in Levitic 11:45, Yahve le porunceste evreilor: "Deci fiţi sfinţi, că Eu, Domnul, sunt sfânt".

Spre deosebire de profetii si apostolii evrei, Aristotel nu l-a vazut pe cel Divin, dar totusi se incumeta sa-l descrie in Metafizica 12.8: "Si daca deci Zeul este totdeauna in acea stare buna in care suntem si noi cateodata, aceasta ne trezeste mirarea; si daca in una si mai buna, aceasta ne mira si mai mult. Si Zeul este intr-o stare mai buna. Si viata de asemenea apartine Zeului; pentru ca actualitatea gandirii este viata; si Zeul este acea stare. Si actualitatdea autosuficienta a Zeului este viata cea mai buna si eterna. De aceea noi spunem ca Zeul este fiinta vie, eterna, cea mai buna, astfel incat viata si durata continua si eterna apartin Zeului. Pentru ca acesta este Zeul".

Acum Apostolul Pavel ne fixeaza Zeul ontologic: "Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate". (Romani 11:36)

Nici Hegel nu l-a vazut pe cel Divin, dar stie cum poate fi gasit: "[...] obiectul filosofiei nu este decat Dumnezeu; sau scopul ei este de a cunoaste pe Dumnezeu. Acest obiect este comun cu cel al religiei, cu diferenta ca filosofia il considera prin gandire, rationand, si religia, reprezentandu-si-l". (Istoria filosofiei) Voi remarca aicea ca stiinta este exclusa de la participare la cunoasterea Divinului. Ea se bazeaza pe empiric, pe observatie cu ajutorul simturilor sau aparatelor de masurat. Daca ceva poate fi masurat sau redus la o formula matematica, el nu poate constitui obiectul filosofiei, ci al stiintei.

Scrie Kant in "Prolegomene la orice metafizica viitoare...": " Numai elaborarea cunoasterii a priori, fie prin intuitie, fie prin concepte si, in cele din urma, a judecatilor sintetice a priori -- si anume in domeniul cunoasterii filosofice -- constituie continutul esential al metafizicii".

Acum in "Etica" sa, Spinoza stabileste ca exista trei feluri de cunoastere: 1. senzuala, 2. stiintifica si 3. prin intuitie filosofica, iar despre ultima scrie ca "cu cat sufletul este mai apt sa inteleaga lucrurile prin al treilea fel de cunostinta cu atat mai mult doreste el sa inteleaga lucrurile prin acest fel de cunostinta". Si inca: "Din acest al treilea fel de cunoastere purcede cea mai mare multumire sufleteasca ce poate exista".

Platon, Aristotel si sfintii parinti erau demult la curent cu aceasta si fixasera cu sute de ani inaintea lui Spinoza viata contemplativa a filosofului sau credinciosului drept ideal al conditiei umane, realitatii umane sau al Dasein-ului heideggerian.

"Cartile filosofilor iti vor explica orice lucru", scrie in Ars Poetica pioetul roman Horatiu (vers 310).

Si daca existentialistul francez Jean-Paul Sartre considera ca "cunoasterea este vanatoare", vedem ca cea mai laudata si mai placuta cunoastere este prin intuitie filosofica. Iar, cum am scris mai sus, la vanatoare nu se pornesc femeile sau famenii, care se multumesc cu culesul tuberculilor.

Vanatoarea presupune ca necesara si prealabila o cautare a vanatului, si iata ca Iisus ne spune ce trebuie sa cautam: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă". (Mt 6:33). Iar aceasta prada se afla: "Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru". (Lc 17:21)

In secolul 21, stiinta a ajuns la culmi si descoperiri marete, dar ea nu este un panaceu si este permanent imperfecta. Ea genereaza mai putina placere decat religia, arta si filosofia, ea este moralmente neutra.

Prin metode diferite, religia si filosofia cauta sa consume Divinul, pentru ca Divinul este bun si bine si frumos.

Intelectul uman este instrumentul cu care omul taie hatisul junglei pentru a ajunge la Lumina, la Adevar, la Divin, iar acest instrument trebuie mentinut permanent ascutit, gata de aplicare, iar mentenanta aceasta se efectueaza prin indeletnirea cu cartile filosofilor "care iti explica orice lucru". Hatisul junglei este ignoranta care te inconjoara, ruda cu neantul si haosul si maleficul.

Spre deosebire de cuoasterea revelata (religioasa) care s-a oprit in dogma anului 325 cand a fost statuat Crezul nicenian, cunoasterea filosifca isi permite luxul de a se adapta permanent la noile realitati ale vietii, poate elabora noi concepte si poate corobora aceste concepte cu dogma religioasa.

Evazivitatea Divinului confera caracter permanent impulsului omenesc de a-l cauta-vana si aceasta este un puternic generator de sens in viata vanatorului. Or, lipsa sensului duce la nihilism -- filosofia favorita a diavoului. 

citeste si:

https://daniellachi.blogspot.com/2020/04/saracia-duhului-si-impulsul-progresului.html

Saracia duhului si impulsul progresului

Iisus a văzut pe Natanael venind către El

şi a zis despre el:

Iată, cu adevărat, israelit

în care nu este vicleşug.

In 1:47

 

Cred ca nu va trebui sa depun prea mult efort pentru a convinge ca oamenii sunt animale: vezi cum ne hranim puii. Insa toti stim ca omul este ceva mai mult decat animalul, decat maimuta, sa zicem, ca a doua ca desteptaciune printre pamanteni. Nefiind inzestrati cu gheare si dinti redutabili, noi am putut supravietui si pune stapanare pe planeta aceasta doar datorita intelectului, cu care ne-am coordonat actiunile si ne-am inventat instrumente si arme. Folosita in scop reprobrabil, inteligenta se transforma in viclenie, care este o trasatura morala vicioasa prin care se comit pacate.

Sa mergem in gradina Edenului, in momentul cand Adam, dupa ce a gustat din fructul oprit, se ascundea de Divinitate pentru ca era gol. Iata pana atunci nu avea nicio problema ca era gol, dar dupa ce mancat din fructul interzis, s-a terzit in el rusinea, adica constiinta. Si iata acesta este saltul de la animal la om. Ce ne deosebeste de animale? Constiinta cu care putem citi gandurile aproapelui, putem intui intentiile sale.

Acum constiinta aceasta a noastra este ceva imaterial, dar in ea se desfasoara procesele psihice si, ce-i mai important, in ea se afla arbitrul moral, supraeul lui Freud, indicatorul despre bine si rau. Nu zice Divinitatea: "Iata Adam a devenit ca unul din Noi, stie ce e bine si ce e rau"?

Cand un leu ucide o zebra, el nu comite un act cu valoare morala, ci un act firesc. Cand un rechin mascul violeaza o femela, el nu comite un delict moral. La oameni insa orice act/actiune este impregnat de simboluri etice si morale si legale.

La legea statului nu ma voi referi prea mult, daca o incalci, statul aplica violenta asupra ta. Dar nu putem sa nu vedem ca exista o esenta comuna intre ceea ce este legal, etic si moral. Etica tine mai mult de conventiile sociale. Daca intri in casa unui om cu papucii plini de noroi, acesta nu este un delict moral, ci etic. De exemplu, a-ti scoate incaltamintea cand intri in casa unui japonez sau moldovean este un act etic, in schimb in casa unui american -- nu (din cauza posibilelor miasme de la membrele inferioare). Poligamia este norma la musulmani: depinde daca ai bani sa intretii cate sotii doresti, la crestini insa este o abominatiune. La evrei sunt permise ambele variante: rabinii lor au decis ca le este permis sa aiba mai multe sotii daca locuiesc in societati musulmane si doar una, daca locuiesc in societati crestine. Ca sa nu bata la ochi.

Pedeapsa pentru delictul etic este expulzarea din comunitatea umana: trib, familie. Si nu e ceva usor de suferit, pentru ca omul este zoon politikon, scria Aristotel. Acum acest "politikon" nu inseamna politic, ci social, de la polis-ul, comunitatea orasului-stat din Grecia antica. Delictul moral e mai sever, pentru ca el presupune si asteptarea pedepsei din partea Divinului.

Iata de ce etica si morala i-a preocupat pe toti filosofii antici, incat s-a ajuns pana la punctul ca Aristotel sa lege de ea fericirea personala a omului. Un om cu virtuti este un fericit, sugereaza stagiritul in Etica Nicomahica. Dar mai inainte de el, Platon, in dialogul Menon, ajunge la concluzia ca virtutea este un bun necesar, dar ea nu se invata, ci este un dar de la Divinitate. Ca deja stoicii si medioplatonicienii sa duca lucrurile in extrema, exact in momentul cand crestinismul isi stabilea doctrina etica si nu mai este pentru nimeni secret ca a imprumutat la greu de la acele curente filosofice. Astfel incat, Nietzsche scria in sec. 19 ca crestinismul este platonism pentru mase.

Grecii antici nu puteau sa nu inventeze filosofia, daca voiau sa mai dainuie, deoarece religia lor a intrat in impas serios. Numai sa ne gandim la multitudinea de parteneri sexuali ai zeului suprem, Zeus, sau a zeitei iubirii, Afrodita. Mai rau nu se putea: trebuia de intreprins ceva urgent.

La evrei, Moise a fost si mai transant: el anume cu normele morale a si inceput. Stiind cat de important este acest component al constiintei omenesti, Moise a condamnat nu numai fapta -- sa nu ucizi, sa nu curvesti --, ci si gandul, intentia -- sa nu poftesti. Astfel, spre deosebire de elini, evreii nu au trebuit sa piarda jumatate de mileniu, pentru a stabili prin speculatie filosofica ceea este moral si ce nu. Norma morala, in cele 10 porunci, a fost fixata la nivel de lege de stat, or, dupa cum se stie, legea are caracter obiectiv par excellence.

Mergem in secolul 18 la Kaliningrad, la Immanuel Kant. In a sa "Critica a ratiunii pure", Kant ajunge la concluzia ca nu se poate demonstra empiric existenta Divinitatii si realitatea vietii dupa moarte. Probabil speriat ca descoperirea va duce la un declin al moralitatii, Kant scrie repede si "Critica ratiunii practice" in care insereaza a sa renumita: "Doua lucruri umplu mintea mea de o vesnic innoita si sporita admiratie si veneratie, cu cat mai adesea si mai straduitor se indreapta reflectia asupra lor: cerul instelat deasupra mea si legea morala in mine". Si inca un citat din Incheierea la aceeasi lucrare: "... A doua priveliste inalta la nesfarsit valoarea mea ca inteligenta, prin personalitatea mea, in care legea morala imi dezvaluie o viata independenta de animalitate..." Intr-un cuvant, spre deosebire de Moise, Kant considera ca legea morala este intrinseca constiintei umane si poate fi descoperita individual prin al sau imperativ categoric: procedeaza astfel incat actiunea sa devina lege universala.

Straduintele iluministului Kant au suferit esec, pentru ca deja in a doua jumatate a secolului 19, Nietzsche se apuca sa inventeze o noua morala, anticrestina, iar in sec. 20, "uciderea lui Dumnezeu" a bagat omenirea in doua razboaie mondiale de vai si amar. Animalul de care se temea Kant si-a arata de ce este in stare.

Iar in prima jumatate a sec. 19, Hegel -- filosoful care a pus pe policioare fenomenologia progresului -- ne avertiza ca in morala nu poate exista progres. Deci, cam de ce nu am reveni la Moise si la Platon si la Aristotel si la Iisus? Dupa cum se vede, valorile etico-morale sunt vesnice si imuabile. Si daca sfintii parinti au fixat ca pacate capitale: mania, mandria, lacomia, curvia, lenea, invidia, vanitatea --, ce aceste vicii erau manifeste doar in prima jumatate a primului mileniu de crestinism? Tu uite numai la presedintele moldovean cum se lauda cu facerea de bine. Oare aceasta nu-i viciul vanitatii? Tu uita-te numai la liderul organizatiei ortodoxe cum se plange ca este nevoit sa respecte legea statului. Oare aceasta nu este mandrie? Iar ca moldovencele sunt mai curvistine nu o spun eu, o spune Cantemir. Dar ca invidia este principalul material de constructie la moldoveni, nu o spun eu, o spune Ion Druta.

Intr-un cuvant, valorile etico-morale exista si ele trebuie studiate si de ele se ocupa atat filosofia, cat si religia. Acum daca dupa lecturarea acestui text, te-am facut sa te gandesti daca iti trebuie o astfel de carte, voi considera misiunea mea realizata. Pentru ca atunci cand Iisus a fixat saracia duhului drept prim pas spre fericire, El a avut in vedere ca omul trebuie sa aiba o constiinta cat mai "saraca" de pacate si preocupari pentru fleacuri.

Un om cu o buna pregatire etica va fi mai imun la viclenia aproapelui si mai pregatit s-o infrunte, or toata Biblia este plina de suplicatii de genul: Doamne, izbaveste de cel viclean, sau necredincios, sau raufacator. Tie iti trebuie un instrument de depistare a acestor vicleni.

Dar chiar si in afaceri sa luam: nu-i asha ca mergi mai bucuros la magazinul unde stii ca vei fi deservit amabil?!

Miturile noastre. Caluşarii şi Taurul lui Mythra

Prima descriere a Calusarilor ca ritual dansant o face D. Cantemir in Descriptio Moldaviae. De unde avem noi aceasta datina straveche, cum se exprima Cantemir? M. Eliade incearca si el o descriere, dar mai ridicol este ca incearca sa puna calusarii in relatie cu zeita romana Diana, a vynatorii, desi e greu de crezut ca al ei cult ar fi fost raspyndit pe teritoriul Daciei.

In schimb, cercetarile in mitologia indo-europeana din ultimele decenii au stabilit existenta unui cult al fratilor gemeni, care erau fiii zeului cerului, zeitate suprema atyt la indo-europeni, cat si la daci. Gemenii acestia se intylnesc in majoritatea mitologiilor derivate: la grecii antici Castor si Polux, la romani - Romulus si Remus. In vedele indiene, si acolo apar gemenii, precum si in mitologiile baltica, germanica si anglo-saxona. Pe unul din ei la Anglo-Saxoni il cheama Horsa. Horse in engleza e cal.

Indienii arieni aveau un ritual special de jertfire a calului, iar galii nu mancau caii macar sa fi murit de foame. Chestia e ca acesti gemeni-zei indo-europeni neaparat aveau cai. Ei erau zei buni care te scapau de la nenorocire, razboi sau te scoteau de pe campul de lupta. Calusharii de asemenea aveau magii de lecuire.

Tracii, stramosii dacilor, aveau o zeitate buna numita cavalerul trac, iar de la acesta pana la Sfantul Gheorghe nu e chiar asha departe.

Ciobanul din Miorita avea “cai invatati”.

Intr-un cuvant, calul era animal sfant si totemic la indo-europeni si eu indraznesc sa afirm ca de acolo ni s-au tras si Calusharii.





In ce priveste bourul de pe stema Moldovei aici e si mai simplu, deoarece in cultul lui Mythra -- care era pe larg raspandit in imperiul roman si deja in Dacia -- principala imagine care apare este scena in care Mythra junghie Taurul primordial. Neaparat este si un caine ca si la Drahosh unde este cateaua Molda.

Myths busted!!