Iisus a văzut pe Natanael venind către El
şi a zis despre el:
Iată, cu adevărat, israelit
în care nu este vicleşug.
In 1:47
şi a zis despre el:
Iată, cu adevărat, israelit
în care nu este vicleşug.
In 1:47
Cred ca nu va trebui sa depun prea mult efort pentru a convinge ca oamenii sunt animale: vezi cum ne hranim puii. Insa toti stim ca omul este ceva mai mult decat animalul, decat maimuta, sa zicem, ca a doua ca desteptaciune printre pamanteni. Nefiind inzestrati cu gheare si dinti redutabili, noi am putut supravietui si pune stapanare pe planeta aceasta doar datorita intelectului, cu care ne-am coordonat actiunile si ne-am inventat instrumente si arme. Folosita in scop reprobrabil, inteligenta se transforma in viclenie, care este o trasatura morala vicioasa prin care se comit pacate.
Sa mergem in gradina Edenului, in momentul cand Adam, dupa ce a gustat din fructul oprit, se ascundea de Divinitate pentru ca era gol. Iata pana atunci nu avea nicio problema ca era gol, dar dupa ce mancat din fructul interzis, s-a terzit in el rusinea, adica constiinta. Si iata acesta este saltul de la animal la om. Ce ne deosebeste de animale? Constiinta cu care putem citi gandurile aproapelui, putem intui intentiile sale.
Acum constiinta aceasta a noastra este ceva imaterial, dar in ea se desfasoara procesele psihice si, ce-i mai important, in ea se afla arbitrul moral, supraeul lui Freud, indicatorul despre bine si rau. Nu zice Divinitatea: "Iata Adam a devenit ca unul din Noi, stie ce e bine si ce e rau"?
Cand un leu ucide o zebra, el nu comite un act cu valoare morala, ci un act firesc. Cand un rechin mascul violeaza o femela, el nu comite un delict moral. La oameni insa orice act/actiune este impregnat de simboluri etice si morale si legale.
La legea statului nu ma voi referi prea mult, daca o incalci, statul aplica violenta asupra ta. Dar nu putem sa nu vedem ca exista o esenta comuna intre ceea ce este legal, etic si moral. Etica tine mai mult de conventiile sociale. Daca intri in casa unui om cu papucii plini de noroi, acesta nu este un delict moral, ci etic. De exemplu, a-ti scoate incaltamintea cand intri in casa unui japonez sau moldovean este un act etic, in schimb in casa unui american -- nu (din cauza posibilelor miasme de la membrele inferioare). Poligamia este norma la musulmani: depinde daca ai bani sa intretii cate sotii doresti, la crestini insa este o abominatiune. La evrei sunt permise ambele variante: rabinii lor au decis ca le este permis sa aiba mai multe sotii daca locuiesc in societati musulmane si doar una, daca locuiesc in societati crestine. Ca sa nu bata la ochi.
Pedeapsa pentru delictul etic este expulzarea din comunitatea umana: trib, familie. Si nu e ceva usor de suferit, pentru ca omul este zoon politikon, scria Aristotel. Acum acest "politikon" nu inseamna politic, ci social, de la polis-ul, comunitatea orasului-stat din Grecia antica. Delictul moral e mai sever, pentru ca el presupune si asteptarea pedepsei din partea Divinului.
Iata de ce etica si morala i-a preocupat pe toti filosofii antici, incat s-a ajuns pana la punctul ca Aristotel sa lege de ea fericirea personala a omului. Un om cu virtuti este un fericit, sugereaza stagiritul in Etica Nicomahica. Dar mai inainte de el, Platon, in dialogul Menon, ajunge la concluzia ca virtutea este un bun necesar, dar ea nu se invata, ci este un dar de la Divinitate. Ca deja stoicii si medioplatonicienii sa duca lucrurile in extrema, exact in momentul cand crestinismul isi stabilea doctrina etica si nu mai este pentru nimeni secret ca a imprumutat la greu de la acele curente filosofice. Astfel incat, Nietzsche scria in sec. 19 ca crestinismul este platonism pentru mase.
Grecii antici nu puteau sa nu inventeze filosofia, daca voiau sa mai dainuie, deoarece religia lor a intrat in impas serios. Numai sa ne gandim la multitudinea de parteneri sexuali ai zeului suprem, Zeus, sau a zeitei iubirii, Afrodita. Mai rau nu se putea: trebuia de intreprins ceva urgent.
La evrei, Moise a fost si mai transant: el anume cu normele morale a si inceput. Stiind cat de important este acest component al constiintei omenesti, Moise a condamnat nu numai fapta -- sa nu ucizi, sa nu curvesti --, ci si gandul, intentia -- sa nu poftesti. Astfel, spre deosebire de elini, evreii nu au trebuit sa piarda jumatate de mileniu, pentru a stabili prin speculatie filosofica ceea este moral si ce nu. Norma morala, in cele 10 porunci, a fost fixata la nivel de lege de stat, or, dupa cum se stie, legea are caracter obiectiv par excellence.
Mergem in secolul 18 la Kaliningrad, la Immanuel Kant. In a sa "Critica a ratiunii pure", Kant ajunge la concluzia ca nu se poate demonstra empiric existenta Divinitatii si realitatea vietii dupa moarte. Probabil speriat ca descoperirea va duce la un declin al moralitatii, Kant scrie repede si "Critica ratiunii practice" in care insereaza a sa renumita: "Doua lucruri umplu mintea mea de o vesnic innoita si sporita admiratie si veneratie, cu cat mai adesea si mai straduitor se indreapta reflectia asupra lor: cerul instelat deasupra mea si legea morala in mine". Si inca un citat din Incheierea la aceeasi lucrare: "... A doua priveliste inalta la nesfarsit valoarea mea ca inteligenta, prin personalitatea mea, in care legea morala imi dezvaluie o viata independenta de animalitate..." Intr-un cuvant, spre deosebire de Moise, Kant considera ca legea morala este intrinseca constiintei umane si poate fi descoperita individual prin al sau imperativ categoric: procedeaza astfel incat actiunea sa devina lege universala.
Straduintele iluministului Kant au suferit esec, pentru ca deja in a doua jumatate a secolului 19, Nietzsche se apuca sa inventeze o noua morala, anticrestina, iar in sec. 20, "uciderea lui Dumnezeu" a bagat omenirea in doua razboaie mondiale de vai si amar. Animalul de care se temea Kant si-a arata de ce este in stare.
Iar in prima jumatate a sec. 19, Hegel -- filosoful care a pus pe policioare fenomenologia progresului -- ne avertiza ca in morala nu poate exista progres. Deci, cam de ce nu am reveni la Moise si la Platon si la Aristotel si la Iisus? Dupa cum se vede, valorile etico-morale sunt vesnice si imuabile. Si daca sfintii parinti au fixat ca pacate capitale: mania, mandria, lacomia, curvia, lenea, invidia, vanitatea --, ce aceste vicii erau manifeste doar in prima jumatate a primului mileniu de crestinism? Tu uite numai la presedintele moldovean cum se lauda cu facerea de bine. Oare aceasta nu-i viciul vanitatii? Tu uita-te numai la liderul organizatiei ortodoxe cum se plange ca este nevoit sa respecte legea statului. Oare aceasta nu este mandrie? Iar ca moldovencele sunt mai curvistine nu o spun eu, o spune Cantemir. Dar ca invidia este principalul material de constructie la moldoveni, nu o spun eu, o spune Ion Druta.
Intr-un cuvant, valorile etico-morale exista si ele trebuie studiate si de ele se ocupa atat filosofia, cat si religia. Acum daca dupa lecturarea acestui text, te-am facut sa te gandesti daca iti trebuie o astfel de carte, voi considera misiunea mea realizata. Pentru ca atunci cand Iisus a fixat saracia duhului drept prim pas spre fericire, El a avut in vedere ca omul trebuie sa aiba o constiinta cat mai "saraca" de pacate si preocupari pentru fleacuri.
Un om cu o buna pregatire etica va fi mai imun la viclenia aproapelui si mai pregatit s-o infrunte, or toata Biblia este plina de suplicatii de genul: Doamne, izbaveste de cel viclean, sau necredincios, sau raufacator. Tie iti trebuie un instrument de depistare a acestor vicleni.
Dar chiar si in afaceri sa luam: nu-i asha ca mergi mai bucuros la magazinul unde stii ca vei fi deservit amabil?!
