Comisia interdepartamentală pentru protecţia secretului de stat a desecretizat un demers al fostului vicepremier Victor Stepaniuc către ex-preşedintele Vladimir Voronin prin care solicită aproape 2 milioane de lei pentru a plăti o serie de artişti în campania electorală. Drept răspuns Voronin a scris: "Cu bani şi ţîganii cîntă şi dansează!?".
Demersul respectiv a fost înaintat acum un an, la 24 februarie 2009. „În conformitate cu însărcinările primite de la Executivul Politic, am consultat condiţiile de evoluare ale unor grupuri de artişti în timpul campaniei electorale. În acest context, au fost constituite 3 grupuri principale de artişti, care sunt întărite respectiv pentru 3 zone electorale: Nord, Centru, Sud. În fiecare zonă se vor organiza aproximativ 30 de concerte, respectiv câte 2-3 concerte în fiecare raion. Alăturat, Vă prezentăm componenţa nominală a celor 3 grupuri şi solicitările financiare ale formaţiilor artistice şi interpreţilor pentru evoluarea în cadrul unui concert”, se arată în demersul lui Stepaniuc.
Grupul ,,Nord”:
1. Orchestra fraţilor Advahov - 14 mii lei (inclusiv aparatajul şi transportul) x 30
de concerte: 420 mii lei
2. Zinaida Julea (interpretă) - 2,5 mii lei x l0 concerte: 25 mii lei
3. Valentina Cojocaru (interpretă) - 2,5 mii lei x l0 concerte: 25 mii lei
4. Vitalie Dani (interpret) - 2,5 mii lei x 10 concerte : 25 mii lei
5. Nelly Ciobanu (interpretă) - 2,5 mii lei x l0 concerte: 25 mii lei
6. Pavel Stratan (interpret) -2,5 mii lei x l0 concerte: 25 mii lei
7. Nelly Stratan (interpretă) - 2 mii lei x 10 concerte: 20 mii lei
8. Andrei Porubin (prezentator) - 2,5 mii lei x 15 concerte: 37,5 mii lei
Total cheltuieli pentru grupul ,,Nord”: 602,5 mii lei
Grupul ,,Centru”:
1. Formaţia ,,Pro Bachus” - 14 mii lei x 30 de concerte: 420 mii lei
2. Ansamblul ,,Stelele Elatului” - 3 mii lei (5 persoane) x 10 concerte: 30 mii lei
3, Gheorghe Topa (interpret) - 2,5 mii lei x 10 concerte: 25 mii lei
4. Mariana Şura (interpretă) - 2,5 mir lei x l0 concerte : 25 mii lei
5. Anatol Mârzenco (interpret) - 2,5 mii lei x 15 concerte: 37,5 mii lei
6. Cristina Croitor (interpretă) - 2 mii lei x 10 concerte: 20 mii lei
7 . Margareta Ivanuş (interpretă) - 2,5 mii lei x l0 concerte: 25 mii lei
8. Anatol Caciuc (prezentator) - 2,5 mii lei x 15 concerte:37,5 mii lei
Total cheltuieli pentru grupul ,,Centru”: 620 mii lei
Grupul „Sud”:
1. Formaţia ,,Retro” - 12 mii lei x 30 de concerte: 360 mii lei
2. Show-balet ,,Fan Fart” - 5 mii lei X 10 Concerte: 50 mii lei
3. Ian Raiburg (interpret) -2,5 mii lei x 10 concerte: 25 mii lei
4, Natalia Gordienco (interpretă) - 2,5 mii lei x 10 concerte: 25 mii lei
5. Sergiu Cojocaru (interpret) - 2 mii lei x l0 concerte : 20 mii lei
6. Constantin Moscovici (prezentator) - 2,5 mii lei x 15 concerte: 37,5 mii lei
Total cheltuieli pentru grupul ,,Sud”: 480 mii lei
Concomitent, Ansamblul Naţional de dansuri ,,Joc” va susţine 10 concerte la cele mai importante acţiuni electorale din republică, costul unui concert estimându-se la 12 mii lei. (12 mii lei x 10 concerte : 120 mii lei). Suplimentar, doamna Lenuţa Burghilă va susţine 30 de concerte, pentru care se solicită 60 mii lei. Total cheltuieli pentru toate cele 3 grupuri: 1 mln. 882.5 mii lei, se mai arată în documentul semnat.
De menţionat că sub antetul „Preşedintele Republici Moldova”, care demonstrează că acesta a ajuns pe masa lui Voronin, este scris de mână: „Cu bani şi ţîganii cîntă şi dansează!?”
Despre mine
Totalul afișărilor de pagină
Faceți căutări pe acest blog
joi, 25 februarie 2010
luni, 22 februarie 2010
Voronin despre Muruianu
“Ion Muruianu este cel mai inteligent, cel mai cinstit, cu demnitate mare judecator din Republica Moldova”. De aceasta parere este liderul Partidului Comunistilor, Vladimir Voronin, care sustine ca magistratul este victima unor atacuri din partea actualei guvernari.
“Toate aceste atacuri au un singur scop - sa puna pe cineva care sa judece asa cum le trebuie acelor care toti anii acestia au umblat si pradat tara”, a declarat astazi Voronin.
Fostul presedinte al Republicii Moldova a precizat ca il cunoaste bine pe presedintele Curtii Supreme de Justitie pentru ca a lucrat multi ani cu el. “Sunt ferm convins asa om, cu asa destin, cu asa onoare, al doilea judecator inca trebuie de cautat in Moldova mult si bine”, a mentionat liderul comunistilor.
Un grup de jurnalisti a protestat in aceasta dimineata in fata Palatului Republicii, unde se desfasoara sedinta Parlamentului, si a cerut demisia presedintelui Curtii Supreme de Justitie, Ion Muruianu. “Cainii turbati cer demisia lui Muruianu”, “Muruianu intoarce banii pierduti la CEDO”, acestea au fost lozincile cu care au iesit ziaristii la protest.
Presedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, a spus ca Muruianu a incalcat legea atacand presa si urmeaza a fi demis conform legii. “Parlamentul este in asteptarea unui demers din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Muruianu va fi invitat in Legislativ la sedinta urmatoare”, a mentionat Ghimpu.
Consiliul Suprem al Magistraturii urmeaza sa examineze demersul jurnalistilor pe 23 februarie.
Pe 13 februarie, la Adunarea Judecatorilor, presedintele Curtii Supreme de Justitie, Ion Muruianu, a declarat ca presa defaimeaza tara noastra, atunci cand scrie despre dosarele pierdute la CEDO. Muruianu a numit jurnalistii “caini trubati, periculosi pentru societate”. Ulterior, magistratul a spus ca mesajul sau a fost inteles incorect de catre presa, care i-a cerut demisia sa.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări populare
-
Tue Jun 10, 2008 10:30pm IST By Conor Sweeney MOSCOW (Reuters) - A 350-year-old cavalry battle has become the latest irritant betwe...
-
The Times of India -Breaking news, views. reviews, cricket from across India MOSCOW: Russia's parliament on Wednesday rec...
-
Fost azi la Institutul Mamei și Copilului. Dar știi că acolo copiii pe așa călduri sahariene stau în saloane fără ventilatoare??!! Nu mai ...
-
Noi, oamenii, ne temem. Ne t-e-m-e-m permanent! Frica de moarte a fost companionul nostru intim dintotdeauna. Ne-am asociat în grupur...
-
Happiness is a habit, a by product of right thinking and living. 1. Live a simple life . Be temperate in your habits. Avoid self-seekin...
-
”... mai știu de asemenea că a izbăvi gloata de superstiție este la fel de imposibil ca și a o izbăvi de frică; în sfârșit, știu că permanen...
-
In loc de introducere, un mic info pentru bloggerii 80-isti (adica nascuti dupa 1980) In toamna lui 1990 ma pregateam de facultate, cand pe ...
Etichete
politica
(70)
religie
(49)
filosofie
(26)
texte sacre
(26)
geopolitica
(23)
Maia Sandu
(22)
dodon
(22)
realitati
(22)
economie
(21)
Rusia
(19)
elita politică
(18)
criza morală
(17)
etnii din Moldova
(17)
societatea moldovenească
(17)
lumea rusa
(16)
Andrei Năstase
(15)
noi moldovenii
(14)
Putin
(13)
civilizatii
(13)
ideologie
(13)
interzis desteptilor
(13)
eastern partnership
(12)
istorie
(12)
politică
(12)
romanism
(12)
sociologie
(12)
putere politica
(11)
ucraina
(11)
Occident
(10)
UE
(10)
democratie
(10)
existentialism
(10)
planul pentru Moldova
(10)
coruptie
(9)
voronin
(9)
Transnistria
(8)
alegeri prezidenţiale
(8)
aristocratizare
(8)
cultura
(8)
proteste
(8)
stat
(8)
criza economica
(7)
electorala locala 2011
(7)
Era IT
(6)
Russia
(6)
filosofia religiei
(6)
libertatea presei
(6)
valori
(6)
Parteriat Estic
(5)
alegeri
(5)
etnici români
(5)
gender
(5)
moldova
(5)
post-modernism
(5)
românism
(5)
AIE
(4)
PCRM
(4)
anomie
(4)
etnii
(4)
guvern
(4)
horatiu
(4)
mentalitate sovietică
(4)
mitropolia
(4)
presa liberă
(4)
protest 7 aprilie
(4)
unirea cu România
(4)
viitor
(4)
PASDA
(3)
PLDM
(3)
Platforma DA
(3)
alegeri 2014
(3)
alegeri 2015
(3)
biserica ortodoxa
(3)
cercetare
(3)
definitii
(3)
electorala 2010
(3)
etică
(3)
fake news
(3)
fenomenologie
(3)
fericire
(3)
guvernul maia sandu
(3)
manipulare
(3)
modernizare
(3)
pasdanaşi
(3)
unionişti
(3)
ştiri false
(3)
BCT
(2)
BECS
(2)
NATO
(2)
PDM
(2)
Vlad Filat
(2)
comunicat de presa
(2)
creştinism
(2)
electorala 2014
(2)
electorala 29 iulie
(2)
energie
(2)
ganduri
(2)
gastarbeiteri
(2)
identitate națională
(2)
islam
(2)
justitie
(2)
literatură
(2)
media
(2)
mentalitate patriarhală
(2)
mi-a placut si am furat
(2)
partide proruse
(2)
poezii
(2)
psihanaliză
(2)
război hibrid
(2)
sate
(2)
savoci
(2)
scriitori persani
(2)
secolul 21
(2)
sfinţi părinţi
(2)
socialiști
(2)
statalişti
(2)
Academia de Ştiinţe
(1)
Andrian Candu
(1)
Asociaţia Sociologilor şi Demografilor
(1)
BEM
(1)
Biblia
(1)
Donald Trump
(1)
Freud
(1)
MIG-uri
(1)
PAS
(1)
PL
(1)
PSRM
(1)
Patriarhia Rusă
(1)
Pro-Moldova
(1)
Renato Usatîi
(1)
Rogozin
(1)
alegeri 2019
(1)
alianta kozak
(1)
comuniști
(1)
electorala 2012
(1)
electorala 2019
(1)
greceanii
(1)
indo-europeni
(1)
jdun
(1)
limbi straine
(1)
lingvistica
(1)
metode de invatare
(1)
migranţi
(1)
mitologie
(1)
retorica
(1)
sat
(1)
scripturi
(1)
serviciile secrete ruseşti
(1)
sistemul de învăţământ
(1)
sondaj de opinie
(1)
stat autoritar
(1)
stat totalitar
(1)