GIUMBUȘLUCURI DESPRE CENTRUL ANTI-FAKE AL MAIEI

 

Cam de asta se va ocupa posibilul viitor ”Centru națCu un an jumate înainte de prezidențiale, Maia își trage centru anti-fake news. Am trecut textul pe diagonală. Unde am mai văzut așa ceva? La Agence  France Presse. Această, par exemple, ia o știre falsă, o demonstrează că e și difuzează o știre despre asta și eu o văd pe twitter. 

ional de apărare informațională și combatere a propagandei - PATRIOT”. 

Interesant este că Maia vrea ea să facă selecția șefului acestei instituții, dar acesta urmează să fie votat în parlament. Asta arată că treabă se vrea serioasă rău. 

Mai rău: acest centru anti-fake ar urma să fie instituție hrănită din banii mei și ai altor contribuabili. Eu îi reamintesc Maiei că instituții de astea avem două în Dealul Schinoasei -- radioul și televiziunea naționale -- și, cu oricine m-aș întâlni, toți îmi spun că ei nu consumă produsele acelora. 

Maia uită că ea nu-i ”regină” eternă și după ea, următorul președinte poate transforma hurdughia asta patriotică anume în centru de propagandă. Și tot pe banii contribuabililor. 

Totuși cred că Maia nu mai este așa de sigură că va lua al doilea mandat de aia își pregătește instrument de (anti-) propagandă, pentru că știrile fake sunt intrinseci electoralei.  

Dar mișcarea i-a înfuriat rău pe băiețașii de la Watch.Dog, care, se vede, că își frecau mâinile că sarcina și banii le vor fi încredințați lor și na-ți-o-bună că Maia se dispensează de ei ca de niște cauciucuri erotice. Da' ei au vâslit din greu în electorale pentru Maia și PAS. 

Potrivit proiectului de lege, postat pe site-ul președintelui, gheșeftul ar urma să se subordoneze instituției prezidențiale și merg la Constituție să întreb dacă președintele țării are așa atribuții. Răspuns: nu, nu are.

Quod erat demonstrandum sau nu șî fsio. 

Maia, la ce-ți trebuie ție al doilea mandat, dacă tu nu faci nicio brânză nici în primul? Iată reforma raioanelor, de-o pildă. Sau. Mi-e în cot, dar reforma justiției cum ai făcut-o tu cu litvinencul tău, precis că intră în crestomațiile de specialitate. Sau cum ai ieșit din CSI! Adevărată lecție de ”patriotism”! 

   

 

Maia, iritată de presă și acesta-i simptom

În viața mea nu am întâlnit oameni disprețuiți 

decât pe cei înhăitați cu golănimea. 

Montesquieu, Portret

Dragi prieteni, Maia Sandu, la nici 100 de zile de la instalarea la timona guvernului și a țării, a început să dea semne de frustrare. Poate ați văzut, ieri după ședința guvernului, a numit portalul de știri telegraph.md drept ”fake news”. Acum, nu contează dacă această sursă mediatică publică știri false sau nu (nu am avut timpul să mă documentez), ceea ce contează sunt declartațiile oficialului. 

Și așa s-a și întâmplat. Alte surse media nu s-au arătat interesate de ce crede Maia Sandu despre telegraph.md, ci de care este poziția premierului fața de un potențial candidat la o funcție importantă în mașinăria guvernamentală. 

Acum să intrăm puțin în câmpul spinos al deontologiei jurnalistice. Eu încă am prins vremea când în Moldova activau organizații de-ale jurnaliștilor cum ar fi Uniunea Jurnaliștilor și acestea erau niște rămășițe ale sovieticului. În timp, aceste organizații sindicaliste și-au demonstrat inutilitatea. Dar, donatorii occidentali au senzația că trebuie să facă ceva pentru ”libertatea presei” în Moldova și mai continuă să dea bani unor așa organisme ca și Consiliul de presă, de exemplu. Acesta își pune ca scop medierea unor conflicte între jurnaliști și persoane publice și chiar catadicsește să dea verdicte. Teatru al absurdului pentru că aceste decizii ale acestui organism nu au nicio valoare juridică, iar unii bloggeri i-au simțit slăbiciunea și au mers până la punctul de a-l folosi pentru a-și spori vizibilitatea. 

Culmea este că acest organism chiar a elaborat un fel de Cod de etică a presei, un document pe care l-aș fi citit dacă avea vreo valoare. 

Realitatea acum e alta. Există judecătoriile statului care își îndeplinesc cu succes sarcina de a pedepsi mediile în cazuri de defăimare nejustificată. De mai multă reglementare presa moldovenească în secolul 21 nu are nevoie. 

Da, instituțiile de presă au dreptul să publice orice, inclusiv știri fake -- judecătorul lor este consumatorul în formă de cititor sau telespectator (că radioul nu mai contează).

Ați privit cumva noul talk-show lansat ieri la Jurnal TV, cu un jurnalist imberb ca moderator și liderul opoziției moldovenești Pavel Filip ca invitat? Păi iată acela este exemplu clasic de cum nu trebuie să moderezi un talk-show. Eu nu știu de unde s-a luat stereotipul acesta că dacă îți întrerupi interlocutorul, atunci ești un moderator tare dur. Pe telespectator nu-l interesează opinia moderatorului, ci cea a invitatului. Numai începea Pavel Filip să răspundă și poc! întrerupt de o altă întrebare din alt domeniu. Dar ați văzut cum Cozer tot încerca să-l ia la o horă de bârfire a lui Vlad Plahotniuc? Trebuie să fii tare stupid să nu realizezi că dacă ai întrebări la o altă persoană, interlocutorul îți poate simplu spune s-o întrebi pe ea. 

Da, eu știu că nu e tocmai etic să-ți critici colegii de breaslă, dar insist: această regulă nescrisă între noi (medicii și avocații de exemplu nu se critică între ei) a fost violată în permanență chiar de Cavalericul  Întunericului de la Jurnal TV, care fără niciun fel de scrupule și-a permis să judece munca altor colegi de la alte medii. El și ceilalți de la mediile lui Țopa -- care făceau și fac propagandă pentru anumiți politicieni -- și-au permis cuvinte obscene despre alți jurnaliști care lucrau la mediile în conexiune cu alți politicieni. Râde hârb de oală spartă. 

Oare este o noutate pentru Moldova că jurnaliștii lucrează la instituțiile de presă finanțate de politicieni? Vă spun eu ceea ce știți și voi: așa a fost mereu după 1991. Există însă unii jurnaliști atât de aroganți încât nici nu observă cum devin propagandiști, când își stabilesc țelul de a lupta de partea a ceea ce ei consideră a fi ”politicieni buni”. 

Revenim la Maia Sandu. Politicianul acesta încă nu a realziat ca ea nu mai este în opoziție. Declarațiile sale în perioada extraparlamentară aveau o anumită valoare, una foarte mică, dar e cu totul altceva acum. Nu din cauza că Maia Sandu e supertalentată, ci din cauza ponderii funcției pe care o deține. Iată de ce atunci când Maia Sandu vine cu calificative vis-a-vis de unele medii aceasta o descalifică ca premier și o face asemănătoare hazliului președinte american Donald Trump, care tot are probleme cu presa incomodă și care tot o califică drept fake news. 

Politicianul matur în acest caz nu trebuie să-și piardă cumpătul, ci să răspundă la întrebări. În orice societate în permanență mișună o infinitate de zvonuri și întrebări. Politicianul matur trebuie să infirme zvonurile și să răspundă la întrebări. Invectivele sale la adresa jurnaliștilor sau instituților de presă, incomode, au puține șanse de a ajunge la public, dar în schimb observatorii procesului politic numai de acestea și așteaptă.  

Deci, întrebarea până la urmă e: de ce este așa de nefericită Maia Sandu? Doar ea deține o funcția atât de mare în stat. Ea tânjește după Vlad Plahotniuc. Și Andrei Năstase tot. Plahotniuc era pentru acești politicieni demiurgul care îi mâna în luptă. Și acum că nu mai e, acești doi foști lideri ai opoziției găsesc viața foarte neplăcută. Dar ce plăcere poți să ai când ai pe cap grijile unei țări? Că iată, acuși îți expiră perioada de grație de 100 de zile și nu ai început nici construcția piramidelor la Chișcăreni, nici a Grădinilor suspendate ale Semiramidei la Brătușeni, nici Turnul Babel la Ermoclia. Doar schimbări de cadre. Prozaic, pe fundalul declarațiilor grandomane de schimbare a sistemului făcute anterior. Și nici afirmațiile nașului Joseph Daul nu o să le ajute, că minunile nu pot fi făcute în 100 de zile. Politica nu e domeniul în care mila este prețuită. 

Numai Dodon nu pare trist, ci cu o abnegație de invidiat își consolidează atât afacerile familiei, cât și ale sale ca politician prin plasarea oamenilor de încredere în instituțiile cheie, sub privirile neputincioase ale colegilor săi de alianță de guvernământ. Tot mai puține îndoieli rămân că mult-trâmbițatul proces de deoligarhizare se dovedește a fi un banal proces de preluare a instituțiilor de stat de către oamenii Kremlinului.

Societatea civilă ca vornicică

Cel ce are mireasă este mire, 

iar prietenul mirelui, 

care stă şi ascultă pe mire, 

se bucură cu bucurie de glasul lui.

Ioan 3:29

Dragi prieteni, că tot a început sezonul nunților în Moldova, nimic nu se compară cu niște vornicei de treabă. ”Cu alai domnesc nunțile se leagă”, iată că-i fixat și-n renumita piesa a lui Dolgan și Catharsis. Acum se obișnuiește angajarea unor dansatori pe rol de vornicei, dar pe vremea când eram eu mic și locuiam în sat, apoi rolul de vornicel/vornicică la nuntă era pregnant nu șagă. 

Iar acum să reflectăm ce-i mișca pe acei tineri să se etaleze în așa rol? Bineînțeles își ajutau și onorau prietenii care se căsătoreau, dar mai utilizau și oportunitatea de a se manifesta, de a se deschide lumii și a se căsători la rândul lor. Deci, ca de fiecare dată, datoria este mai bine realizată dacă există și un interes personal. 

Așa că uitându-ne la organizațiile acestea neguvernamentale de la Chișinău -- permanent criticate că sunt grantofage, adică mănânca banii donatorilor externi -- nu am putut să mă abțin de la observarea unei similitudini. În efortul lor de susținere a partidelor de opoziție, ele seamănă cu niște vornicele. De fapt, ele afirmă sus și tare că nu vor ”să se căsătorească”, adică să ajungă la cornul abundenței conotat de faptul-de-a-fi-la-guvernare. 

...deși când te uiți că unii reprezentanți ai onegeurilor și think-tank-urilor s-au înfruptat din beneficiile contingente aflării la guvernare...  Imediat ți se duce gândul că umblă cu cioara vopsită acești onegiști și caută oameni buni dar simpli pentru a le istorisi balada lor despre corupție și dictatură și a le pleoști snoava că totul se poate schimba, dacă vor fi votate partidele ”corecte”. 

Revenim la nuntă pentru a observa o nouă asemănare dintre aceasta și o bătălie. Moldovenii chiar așa și numesc lăturașii: oastea mirelui, oastea nunului... Și ne aducem aminte că în mișcările lor de cucerire, armatele întodeauna erau însoțite de femei ”tinere și frumoase” cu care soldații își mai țineau de urât între bătălii. Soldații aveau tot ce le trebuia acestor femei: bani (doar primeau soldă), mâncare și băutură, dar unei femei ce-i mai trebuie? 

Membri ai mișcării Occupy Sarai

Chiar și sultanul turc Suleiman Magnificul când a pornit să cucerească Viena în sec. 16, și-a luat în călătorie un șir de obiecte sctrict necesare cum ar fi și haremul de 200 de cadâne. 

Ce legătură au acestea cu onegeurile de la Chișinău? Niciuna. Pur și simplu nu am putut rezista similitudinii izbitoare.      

  

În sfârşit! Revin protestele!

(R) moldNova. 

O frumoasă moldoveancă din trupele de carabinieri.
Pe fundal, nişte politicieni care ba îl susţin pe Dodon,
ba nu. 

La proteste, conform graficului. Anunţate cu mai bine de o lună înainte. Cu spoturi promo şi reportaje la temă la televiziunile afiliate. Şi, bineînţeles că manifestaţiile pregătite de PASDA şi socialişti sunt "cele mai importante din istoria Moldovei!" "Acum, sau niciodată!" "Nu avem nimic de pierdut decât propriile lanţuri!" şi nonsensuri de acest gen declamate bombastic. 

Ieri seara, televiziunea PASDEI (Jurnal TV), începe ştirile de la 19.00 cu o relatare despre interzicerea importului unui lot de mere moldoveneşti de către Rusia, în timp NTV-ul socialiştilor, la aceeaşi oră, ne vorbeşte despre cât de inconvenabil este să exporţi mere în Uniunea Europeană şi cât de bine este să exporţi aceleaşi fructe în Rusia.   

Există un soi de ploşniţe care sălăşluiesc pe pielea a ceea ce se numeşte sectorul mediatic moldovenesc, care sug din resturile ejectate de companii de presă afiliate actorilor politici. Nimeni nu le-a autorizat pe aceste ploşniţe să se dea cu părerea, nimeni nu pune valoare pe expertiza lor şi nimeni nu se îndoieşte de "echidistanţa" lor în monitorizarea sectorului mediatic. Mai mult, breasla jurnalistică ştie cine sunt inamicii/ţintele de monitorizare ai/ale acestor paraziţi şi cine sunt prietenii-politicieni ai acestor ploşniţe. Culmea e că aceste ploşniţe îşi dau aere de nepartizane politic. Iată aşa văl al Mayei vor să ne pună "onege-urile de monitorizare a presei" pe ochi!       

Ceea ce se fac a nu vedea ploşniţele-monitorizante sunt că televiziunile (afiliate) socialiştilor şi "celor mai demni şi solidari" moldoveni cheamă deschis lumea la revoltă şi aceasta este ilegal.

Oamenii normali, care îşi văd de vieţile lor, se cam îngrijorează la auzul ştirilor că vor fi proteste, pentru că niciodată nu eşti sigur că liderii mulţimii vor putea administra cu succes pornirile gregare ale masei, pe care înşişi aceşti lideri le şi stârnesc. Sunt milioane de moldoveni care au alte agende decât cele ale lui Igor Dodon, Maiei Sandu şi Andrei Năstase, dar protestele ultimilor le-ar putea da peste cap planurile, începând de la blocarea transportului public...  

Pe de altă parte protestele nu sunt văzute cu ochi buni de sectorul de afaceri, care doreşte să-şi vândă mărfuirile şi serviciile în linişte socială. Deci, nu este tocmai nejustificată o anumită aprehensiune ataşată percepţiei manifestaţiilor perconizate de cele trei partide politice în această lună a lui septembrie. 

Acestea sunt primele proteste organizate de Igor Dodon la nici un an de la instalarea sa în funcţia de preşedinte. Cu un an înainte de scrutinul parlamentar, este clar că Dodon vrea să evalueze funcţionalitatea forţelor şi susţinerea electorală pe care poate conta. "Vom face o nouă Adunare Naţională!", parcă aşa a zis. "Adunare Naţională"??! După ce Platforma DA a scofâlcit acest cuvânt cu ale sale "adunări naţionale" -- ceea ce trezea indignare --, "adunarea naţională" a lui Dodon nu poate trezi decât râsul. 

Protestele anunţate de Dodon nu dezvăluie decât faptul că preşedintele nu mai are alte pârghii de manifestare şi recurge la ajutorul maselor în faţa cărora trebuie să justifice promisunile şi ameninţările care l-au făcut preşedinte. Conform legislaţiei moldoveneşti, preşedintele ţării nu are cine ştie ce competenţe care să le depăşească pe cele ale unui notar şi cei care încă mai cred în Dodon ar trebui să realizeze că acesta a făcut promisiuni în electorala din 2016 pe care acum nu le poate realiza.

În ce priveşte protestul PASDEI, lucrurile par şi mai obosite. Cine îşi aduce aminte vreo altă idee promovată de liderii PASDEI decât "jos Plahotniuc"? Care conotează "sus noi, cei adevăraţi, demni şi solidari şi dornici de acţiune politică". 

După lâncezeala estivală, societatea are nevoie de o zguduitură pentru a-şi reveni în formă şi a nu uita că are lideri politici care au nevoie de ea. Toţi vom avea de câştigat de pe urma protestelor din septembrie: unii îşi vor hrăni curiozitatea, alţii -- vanitatea, iar alţii îşi vor etala capacitatea, după cum fac şi eu chiar în momentul acesta. Şi, bineînţeles, protestele sunt un indicator fidel al nivelului de democratizare a unei societăţi.   

P.S. -- Despre "cei care cred în Dodon". Caz Real. Un cunoscut de-al meu, care acum un an era foarte pro-PSRM, foarte rusofil, foarte anti-democrat şi extrem de românofob, pe la începutul lui 2017 a primit o promisiune de la o rudă stabilită în Franţa că îi poate oferi un bun job, dar trebuie să aibă paşaport românesc. Şi iată românofobul începe să adune documente pentru a deveni român, iar, recent, s-a şi jurat că va fi un bun cetăţean al României. Credeţi-mă că eu ştiu ceva despre ipocrizia moldoveanului! 

Citeşte şi:

Despre fraza "Maia era să piardă mai mult..."

Antigona sau despre futilitatea "ilegitimităţii" în stat

Accident şi atribut în p.m.

La "moartea" libertăţii presei

(R) WideWalls

Ieri seară m-am pregătit foarte responsabil să privesc explicaţiile la marea tragedie naţională cauzată de "moartea" libertăţii presei în R. Moldova, dar am adormit tocmai când începu Maia să vorbească. De, ce să-i faci? Poveştile adorm nu numai copiii... 

... Erau nişte studenţi care au irosit pe desfrânări banii trimişi de părinţii de peste hotare pentru chirie şi studii, iar când stăpânul apartamentului le-a spus să se care dacă nu plătesc chiria, aceştia au protestat că el este împotriva noii generaţii, împotriva viitorului şi împotriva învăţământului universitar...

Am ţinut să nu abordez tema asta scârboasă, dar am nişte prieteni şi rude pe Facebook, care se lasă uşor manipulaţi şi chiar cred în toate smiorcăielile aste autovictimizante. 

Deci, dragi prieteni, să vă spun nişte trucuri din arsenalul manipulatorilor. De exemplu, ei nu spun adevărul până la capăt. Vină pentru problemele acelei televiziuni o poartă orice şi oricine numai nu datoria neplătită pentru închirierea spaţiului. Oare nu-i clar că oamenii de afaceri care au construit turnul cela mare în centrul oraşului au în plan să obţină bani din arendă şi "libertatea presei" pe ei îi fulguie mai puţin?

Toată lumea ştie că astfel de ultimatumuri nu vin deodată: mai mult ca sigur că stăpânul oficiului i-a preîntâmpinat, ar fi încercat o eşalonare de datorii, dar nu!! Ce prilej mai bun pentru autovictimizare şi plasarea vinii personale pe oponenţii politici?!

Un alt truc este vehicularea cu idei "măreţe" şi abstracte. De această dată -- "libertatea presei". În Era IT, când oricine îşi poate plasa ideile preţioase pe blog şi youtube? E altceva că pe nimeni nu interesează "ideile preţioase"! 

Un alt truc este discursul moral despre paiul din ochiul aproapelui, prin ignorarea bârnei din  ochiul propriu. 

Nu-i aşa că e greu să speli rufe în aragaz? Dacă această televiziune era concepută ca afacere -- content contra publicitate -- atunci poate că nu ajungea la starea în care să nu-şi poată plăti datoriile. Pro TV-ului îi reuşeşte să culeagă banii din publicitate având vreo două buletine de ştiri, deci, se poate. 

Dar această televiziune nu a fost concepută să facă bani, ci să înlesnească accederea la puterea de stat, să facă politică, să facă proteste. Când ai văzut ultima dată la acea televiziune vreun comentator care să nu împărtăşească plenar viziunile politice ale partidului politic asociat?

Şi dacă totuşi încă te mai complaci în a te lăsa manipulat de către autovictimizanţi, caută pe internet cântecul lui Durbală la moartea pompierului, tată a două mici fetiţe, pentru a-ţi face o idee despre ce înseamnă grotesc hipervulgar. Sau, şi mai explicit, declaraţile lui Renato despre câţi bani i-au cerut pentru slefuire de imagine.         

Citeşte şi 

http://daniellachi.blogspot.md/2016/06/tu-pentru-altii-pe-cine-este-moral-sa.html    

"Vrem să vedem cum ei se şuşotesc..."

1. Dragi prieteni, iată motivul cheie, obiectivul de bază, scopul suprem, motivaţia crucială pentru care azi unii jurnalişti moldoveni -- de care eu mă desolidarizez, inclusiv pentru că îi ştiu personal pe mulţi şi ei mă ştiu pe mine -- au inventat o problemă falsă de "NElibertate a presei" şi au făcut tărăboi în forumul suprem al ţării. 

Această declaraţie -- "vrem să vedem cum ei (deputaţii) se şuşotesc, se adună în grup" -- au pronunţat-o nu unul, dar doi "apărători ai libertăţii presei". Iar declaraţia unuia, precum că "vrem ca din comisie să facă şi reprezentanţii DONATORILOR", nu mi-a lăsat niciun dubiu în privinţa a ceea ce o să scriu mai jos. 

Eu scriu despre parlament de când am început să scriu prin 1995. Da, ştiu, mulţi din bravii jurnalişti de azi pe atunci încă se încălţau pe dos, dar nu despre asta e vorba. Păi iată, când eram eu corespondent parlamentar, apoi eram bucuros dacă unul Vladîca, responsabil de presă pe atunci, mă fericea şi pe mine cu un măldar de proiecte de decizii (pe care să-mi întemeiez şi eu ştirile, după cum bine ştiţi). Cel mai des Vladîca considera că pentru mine era suficient să am ordinea de zi. 

Uăi băieţi, eu şi azi scriu despre parlament, fără a sta în "ţarcul presei" -- Era Internetului, ce nu e clar?!

Proiectele de legi, ordinea de zi se află pe site încă din ajun. Orice jurnalist care îşi propune să abordeze serios o temă o poate face şi fără a intra în "ţarc" în ziua de azi.

2. Eu am fost în Parlamentul britanic, în Consiliul Insulei Sardinia, eu am văzut imagini din Parlamentele multor ţări şi nu am văzut să umble pe acolo de colo-colo cameramani în căutare de deputaţi care se şuşotesc. 

3. Mi-e indiferent cum va rezolva parlamentul problema aceasta, dar îi avertizez pe deputaţii, care folosesc prilejul de "a apăra libertatea presei" în Era Internetului deoarece ei cred că asta le aduce voturi, că în caz că se va permite cameramanilor se plimbe prin sala de şedinţe, aceşti deputaţi tot pot fi prinşi scărpinându-se fie în orificiul bucal, fie la capătul opus, că, de, toţi suntem oameni. 

4. Reiterez: e o problemă falsă. Parlamentul emană suficientă transparenţă. Mica problemă e că TOŢI jurnaliştii caută SENZAŢIONALUL. Tu nu o să ţii ochii consumatorilor de presă lipiţi de ecran cu plictisitoare proiecte de legi despre standardizare, de exemplu. 

5. Jurnaliştii-protestatari de azi au ajuns la limita eticului, dacă e să pornim de la principiul că funcţia presei e să informeze, în primul rând, şi abia apoi să distreze şi să educe. 

6. Se creează impresia că doar Partidului Democrat nu-i vine încă a crede că se află la guvernare, ca unui mire la nunta moldovenească, de aceea şi trag toţi în el şi din el: jurnaliştii care au protestat azi sunt cunoscuţi ca afiliaţi ai oponenţilor politici ai PDM-ului, iar cei care nu sunt afiliaţi politic au mare nevoie de acţiuni justificatoare pentru granturi de la donatorii externi. Dacă A. Candu permitea unui "ziarist" din aceştia să vorbească de la principala tribună a ţării, eu aş fi concluzionat că în ţara asta au căpiat toţi. Că ţara asta a ajuns să nu mai fie condusă de aleşi, ci de jurnalişti. Pe baza la ce? Dar de ce nu de medici sau profesori? 

7. Dacă PDM-ul va încerca să le intre în coarne tuturor, apoi o să urmeze soarta bine-ştiută. Indiciile că PDM este pe calea cea dreaptă -- iar aceasta e a) înlăturarea stricăciunilor cauzate de PLDM şi b) continuarea europeinizării -- tot de la presa de opoziţie vin: principalele teme din media de azi au fost reţinerea pe aeroport a salvatorului estonian al lui Filat şi protestul "pentru libertate presei". Două teme pe cât de false, pe atât şi de supte din deget. 

8. Noţiunea de "presă liberă" la ora actuală în R. Moldova are patru noţiuni componente: presa verde, presa ţopistă, presa socialistă şi presa grantistă. Ce le uneşte la luptă? Dorinţa de putere. (Mulţumesc, Nietz!)