Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta civilizatii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta civilizatii. Afișați toate postările

vineri, 23 iulie 2021

”Ex-fratele mai mare”. Cine mai are nevoie de el?

”... mai știu de asemenea că a izbăvi gloata de superstiție este la fel de imposibil ca și a o izbăvi de frică; în sfârșit, știu că permanența gloatei se bazează pe încăpățânare și că gloata, în exprimarea laudei sau criticii, nu se conduce de rațiune, ci se lasă pradă pasiunii”. 

(Spinoza, Tratat Teologico-Politic. Introducere )


1. Ce este un bex? 

În sfârșit am fost la biserică, după un an și jumătate de precauție impusă de Covid. Da, m-am vaccinat de două ori, după cerința medicală. Și am înghețat. Din 60-80 de oameni cât ne adunasem în duminica ceea, purtam mască doar eu și o femeie. Ignorare totală a recomandărilor statului relative la adunările publice pe vreme de pandemie. Iată și explicația pentru recentul nou salt al numărului de infectați.

Există o categorie de moldoveni pe cale de dispariție pe care eu în acest text o să-i numesc ”becși”. De la denumirea blocului socialisto-comunist. Inconștient sau nu, aceștia detestă tot ce e occidental, inclusiv știința. Majoritatea militează contra vaccinurilor, deși n-au idee de chimie sau medicină. Și da, aceștia sunt mari admiratori ai lui Putin și Rusiei și Uniunii Sovietice. Și da, ei votează pentru BECS. Desigur românofobi. Mari consumatori de emisiuni de propagandă rusească. Rușii pentru ei sunt în mod necesar ”frați mai mari”. Și totuși, dacă e să judecăm după rezultatele alegerilor, partea lor în populație se ridică până la 40 de procente. Deci, nu sunt tocmai de ignorat.                


2. Lecții de la ”ex-fratele mai mare”. 

Săptămâna trecută, dictatorul de la Kremlin a scris un long-read în care ajunge la concluzia că rușii și ucrainenii sunt un singur popor. Zicea cineva că Rusia plus Ucraina este imperiu, Rusia fără Ucraina este o simplă țară din estul Europei. După cum spun jurnaliști ucraineni pe youtube, decoperirea ”istorico-științifică” a țarului moscovit nu s-a bucurat mai mult decât de o recepție rece la Kiev și este percepută ca demonstrație că Rusia nu a renunțat la pretențiile teritoriale față de Ucraina. 

Chestia asta, când becșii, mai ales rusofoni, se erijează în postură de mai-bine-știutori ai limbii și istoriei românofonilor din R. Moldova, se întâlnește și la Chișinău destul de des. Tezele lor preferate sunt că Moldova s-a înființat cu 600 de ani în urmă, în timp ce România -- cu 150 de ani în urmă. Și bineînțeles că acești oameni care nu au idee de știință în general, fără să mai vorbim de lingvistică, știu exact că moldovenii nu vorbesc și nu trebuie să zică că vorbesc limba română. Faptul că ei înșiși nu poseda limba oficială a statului în care trăiesc nu-i deranjeazăî cât de puțin. Mai mult ei chiar își doresc statut special pentru limba lor. Ei doresc ca importatorii de medicamente să le traducă instrucțiile în limba lor. Ei doresc ca funcționarii publici să le dea răspuns în limba lor. Păi, cum altfel? Ei doar sunt ”frați mai mai mari”, ei doar sunt ruși. 

Noi, cei născuți în URSS, suntem la curent cu aceste doleanțe și această concepție despre lume. Nu cred că am spus ceva nou până aici, atât doar că am reiterat niște lucruri bine știute.      

 

3. Reacție adecvată la pretențiile ”ex-fratelui mai mare”  

Victoria zdrobitoare a partidului de centru-dreapta, PAS, pe 11 iulie, conotează o mulțime de semnificații, iar una despre care vreau să vorbesc este renunțarea moldovenilor la necesinatea psihologică de a avea frați mai mari. La Moscova sau la București. Cu un anumit grad de precauție, mi se pare că pot să afirm că moldovenii românofoni în sfârșit s-au emancipat. Ce ești tu, uăi? Rus. Român. Ei și mare brânză. 

La 30 de ani de la căderea URSS-ului, rușii au revenit la dictatură ca regim de stat. Se vede că ei altfel nu pot trăi. Iată și-a instaurat KGB-ul omul său în postul de neo-țar și volens-nolens au scuipat rușii pe tot ceea ce se numește democrație liberală occidentală. Spre deosebire de așa țări asiatice ca Japonia sau Coreea de Sud, care au folosit democrația pentru a deveni tigri economici de talie internațională.  

De aceea, atunci când, de exemplu, pe rețelele sociale un astfel de bex începe să ne dea lecții de limbă și istorie, reacția trebuie să fie oare blocare, oare ignorare, oare: ”Dar bine, iată ai ajuns tu care nu ne cunoști limba și istoria, să ne spui nouă ce limbă vorbim, ce istorie avem și care ne sunt tradițiile culturale”. Trebuie noi să prietenim cu românii din România sau trebuie să ne certăm. Trebuie noi să ne simțim spiritual afiliați ”lumii ruse” sau nu. De parcă noi, moldovenii românofoni -- cu 63 de mandate în Parlament --, nu am avea înțelepții noștri care să ne explice de ce și cum trebuie să ne auto-identificăm. 

Gata. Până aici. Noi înde noi mai și putem purta astfel de discuții -- deși nu știu ce se mai poate inventa pe acest segment științific istorico-lingvistic (cultural de fapt) --, dar dacă în discuție se implică un alogen alolingv, el trebuie plesnit peste leoarbă spontan: iată încă și tu nu mi-ai dat lecții despre cine sunt eu și ce limbă vorbesc eu. 

Rusia de mult nu mai este superputere de talie mondială, iar sancțiunile occidentale și proasta gestionare a statului au făcut recent ca morcovul să coste cât bananele acolo. Că rușii trec printr-un proces dureros de pierdere a statutului de frate mai mare, psihologic e de înțeles. Dar noi, moldovenii ce avem cu asta? Fratele mai mare obține un astfel de statut doar dacă este recunoscut de fratele mai mic. Ucrainenii, de exemplu, din 2014 nu-i mai percep pe ruși ca frați mai mari, ci ca dușmani. Nu înțeleg de ce noi moldovenii ar trebui să-i percepem ca atare. Ca să nu ne facă încă un război pe Nistru? D-apoi prin ce altceva s-a remarcat Rusia în ultimii 30 de ani decât prin războaie? Noi de asta trebuie să fim gata oricând, deși propabilitatea nu este mare, că acum Rusia cheltuie bani pe lupte în Ucraina, Siria, Libia. Plus că mai are la întreținere Belarusul, Donbasul, Crimeea, Transnistria, Osetia, Abhazia. 

Iată probabilitatea ca Rusia să clacheze este mai mare, iar noi moldovenii acum nu avem altceva de făcut decât să ne revigorăm economia și să așteptăm spectacolul unei noi implozii rusești. Putin la asta lucrează de 20 de ani, fie și inconștient.  

  

      

luni, 12 aprilie 2021

Confruntarea civilizațională a moldovenilor în Deceniul Trei


Religia fiind un contribuent major la crearea culturii, în majoritatea, dacă nu toate, religiilor de pe Glob sunt prezente mituri despre apariția existenței și în ele personajele principale sunt zeii buni care luptă cu zeii haosului.

Încă de la apariția civilizațiilor pe malurile Nilului sau Eufratului, a continuat la nivel global această luptă dintre oamenii civilizați și sălbatici, ultimii deosebindu-se puțin de animale, vezi prietenul lui Ghilgameș, Enkidu, sau zeița leoaică, Tefnut, la vechii egipteni. Dar chiar și Zeul creștinilor, Iisus, nu luptă el cu Întunericul, zicând despre sine că ”Eu sunt Lumina lumii”?

Când vorbeau și se gândeau la barbari, grecii antici îi aveau în vedere pe sciți, care locuiau pe teritoriul actual al Ucrainei. Or, barbaria înseamnă lipsă de civilizație în primul rând. Cum privea barbarul – locuitor al codrului sau al stepei – polisul grecesc, cetatea civilizată? Ca țintă de satisfacere a poftelor animalice, în primul rând. Acolo era mâncarea, aurul și femela.

Fiind la curent cu aceste ”elaborări” barbare, omul civilizat a ales să nu stea cu mâinile în sân, ci să lupte contra acestor fiare. Și deja pornirile acestei lupte civilizaționale au dat rezultate: Alexandru Macedon a civilizat Asia, Roma – Europa și Africa de Nord, Europa renascentistă – Americile. Acum această luptă se dă în regiunea noastră, Europa de Est, și mai exact în estul Sciției. Două fapte ca dovezi: Rusia își comasează armata la hotarele cu Ucraina, iar liderul transnistrean spune că armata sa este gata de luptă. Care e altă esență a barbariei decât lupta și războiul ca multitudine de lupte? Dar știu că barbarii nu o să se apuce de artă și filosofie. Animalele nu fac asta.


Rezultatul acestei lupte civilizaționale a fost fixat încă trei mii de ani în urmă de mitologia greacă: chiar dacă zeii-tați din generațiile primare doreau sau chiar își devorau copiii, până la urmă ei pierd: pe Uranus l-a răpus Chronos, pe Chronos – Zeus, și pe Zeus – Hristos. În versiunea propagată de Kremlin, ortodoxia rusească nu e decât fariseism.

Dacă e admitem că Sciția-Ucraina a aderat la valorile luminii civilizaționale a Occidentului, acum lupta se duce pentru Rusia. Că rusul simplu nu vrea să se ocupe cu așa materii înalte ca drepturile omului sau democrația este cunoscut și din acest motiv va fi învins. Internetul cu ale sale rețele de socializare va face acest proces repede. Deja o face. Dar de ce credeți că regimul de la Kremlin și apendicele său din Minsk se plâng atâta pe internet. Pentru că acesta ”corupe” irevocabil mentalitatea tinerilor. Regimurile autocrate pot fi minunate în ochii propriilor cetățeni, dar ele duc la înfometarea acestora, irevocabil. Istoria aceasta a omenirii deja are înregistrate atâtea cazuri pentru această paradigmă. Date economice arată că economia ucraineană (da, PIB-ul) a crescut în ultimii cinci ani, în timp ce a Rusiei a stagnat. Și Ucraina încă nu e țara care să dea frâu liber practicilor capitaliste. Această țară încă are multe întreprinderi de stat.

Dar să venim în țara noastră, Moldova, că de ea ne doare inima. Moldova încă tot are prea multe întreprinderi de stat. Mie ele nu-mi trebuie, dar nu e secret că ele generează bani pentru politicieni. Da, ilegal. Eu așa și nu înțeleg de ce în Moldova încă nu se vinde străinilor pământul ca o marfă obișnuită. Da, știu, mentalitatea sovietică.

Și la asta am dorit să ajung. Actualii guvernanți, sub umbrela Partidului Socialiștilor, încă mai persistă în ideea că puterea politică este jinduită pentru a-ți crea scheme de venituri ilegale și pentru a fi protejat de justiție pentru acțiuni de acest tip. Iată de unde popularitatea ideii de stârpire a corupției în agențiile guvernamentale pe care a îmbrățișat-o PAS-ul. Socialistul Dodon nu poate înălța stindardul combaterii corupției, există prea multe clipulețe pe internet.

Cu certitudine, eu nu-mi pun nicio speranță în ”oamenii buni” ai PAS-ului că vor face mare brânză în această direcție sau că ei ar fi ”îngeri cu patru aripi”. PAS-ul nu este decât un partid episodic în lanțul dialectic care teoretizează lupta moldovenilor cu întunericul barbar, care la această etapă are formă de corupție a guvernanților. Și chiar dacă și PAS-ul nu va reuși să diminueze corupția politică, însăși înflăcărarea spiritelor pe acest subiect tot e ceva pozitiv. Barbaria moldovenească acum este întruchipată de politicianul care își vede jobul ca pârghie de căpătuire, dar el în campanie a mințit, promițând fericirea universală.

Că în parlament au ajuns și încă vor ajunge partide cu politicieni corupți nu vorbește decât despre faptul că moldoveanul ordinar încă nu a decis să-și scoată corupția din conștiința proprie. El încă nu consideră că este imoral să furi de la stat, adică de la contribuabil. Politicianul nu rezolvă probleme de morală ale alegătorului, el îi folosește slăbiciunile.  

      

   

 

 

 

duminică, 21 martie 2021

Moldoveanca-n politică

 Nu cred că o să trezesc proteste vehemente, dacă voi afirmă că femeile se conduc de modă și de emoții, mai degrabă decât de rațiune. Nimic grav până aici, cu excepția momentului când unele decid s-o ia pe calea politicii.

Dar politica până în secolul trecut a fost apanajul bărbaților încă de pe vremea când aceștia nu erau bărbați, ci maimuțoi. După ce au inventat scrisul, aceștia și-au scris și și-au transmis diferite metode de luptă politică și antrenament pentru domeniu.

Acum, scrie Sofocle în Electra, că Ares intră și-n sufletul femeilor, adică, moldovencele ar înțelege că pentru asta trebuie luptă și sunt gata s-o ducă, ci nu întotdeauna sunt gata să se antreneze. În consecință, ies pe ringul politic fără pregătire și apoi se plâng de înfrângeri. Ceea ce nu vor ele să înțeleagă este că tu când ieși pe arenă nu mai ești femeie, ci inamic, luptător, oponent, și deci cavalerismul cu care erai obișnuită să fii tratată de bărbați în viața obișnuită, aici nu mai e valabil. Zero etică, doar luptă.

Când tu obții o funcție publică, automat trebuie să conștientizezi că zgândărești nu numai inamicii politici, ci și presa care își vede misiunea în a înțelege ce spun că vor și ce fac realmente autoritățile pentru a explica acestea publicului larg.  

Mai ales în cazul turului 2 la prezidențiale mulți te votează nu pentru că te simpatizează, ci pentru că detestă ideologia oponentului tău și/sau îți împărtășesc ideologia ta politică. Da, știu că în ideologia partidului tău nu crezi nici tu, nici ei, ați ales-o așa de modă.

Acum, urmează de aici să se înțeleagă cu eu mă opun implicării moldovencelor în politică? Nicidecum nu. În primul rând aceasta-i  extrem de amuzant și eu nu vreau să pierd distracția.

sâmbătă, 8 septembrie 2018

Cum chivernisim supărarea Rusiei pe moldoveni

Atunci când establishmentul de la Chișinău declară că vrea relații de paritate, de la egal la egal, cu Rusia, volens-nolens pune sare pe rana vanității rănite a acestei țări. Or, Kremlinul, de la o așa țărișoară ca Moldova, nu poate accepta -- psihologic -- relații de paritate, el vrea relație de genul stăpân-serv. 

Săptămâna aceasta a avut loc o conferința a liderilor rus, turc și iranian, la care aceștia probabil s-au înțeles câți arabi sirieni să mai ucidă perșii șiiți, turcii suniți și... rușii ortodocși. Faptul că niciun lider occidental nu a asistat la acea conferință ne face să înțelegem că marile puteri lasă chestiunea siriană să fie tranșată de puteri regionale ca Turcia și Iran și, mai nou, Rusia. 

Asta a devenit Rusia: putere regională, după ce a fost alungată din clubul elitar global G8, pentru că invadat Ucraina în 2014. Și tot săptămâna aceasta a devenit cunoscută o nouă înfrângere a Rusiei pe dimensiunea spirituală: patriarhia de la Constantinopol recunoaște autocefalia (citește:  independența față de patriarhia moscovită) bisericii ortodoxe din Ucraina. 

Și tot săptămâna aceasta s-a relatat despre proteste în Rusia din cauza majorări vârstei de pensionare. Ceva nociv se întâmplă pe dimensiunea relației amoroase dintre liderul rus și poporul rus. Acest popor a acceptat chiar și moftul lui Putin de a le ucide bărbații în estul Ucrainei și în Siria -- la urma urmei, care e scopul militarilor? În majoritratea sa poporul rus vede în aceste războaie procesul de ”ridicare a Rusiei din genunchi”. 

Războaie de contropire nu-și permite să ducă oricine. Soldații americani luptă în Irak și Afganistan, dar din acest motiv cetățenii SUA nu plătesc cu renunțare la facilități sociale. Încă mai rămâne să vedem cum va evolua acest ”contract” dintre ruși și Putin: libertăți politice contra facilități sociale, dar vedem că banii din gaz-petrol s-au terminat. Obrazul subțire cu chimir gros se ține, parcă așa era zicala.   

Establishmentul de la Chișinău și-a făcut opțiunea pro-occidentală încă hăt în 1991, deși nu a trâmbițat îndesat pe asta. Nu poți uita că acest stat de care vrei să te îndepărtezi își ține armata pe teritoriul tău și-ți furnizează gazele naturale. 

Elita moldovenească a luat mai degrabă această decizie din instinct: nu te raliezi looserilor, ci învingătorilor. Capitalismul și democrația s-au dovedit mai efective decât marxismul și dictatura unui singur partid. 

Problema cu apogeul unei civilizații care-i? După el urmează perioada de dezintegrare. Imperiul Roman s-a prăbușit în 300 de ani, după ce Traian a cucerit Dacia. Imperiul Bizantin -- în o mie de ani, după ce împăratul Iustinian a interzis școlile filosofice. Rusia și-a atins apogeul în anii 60 ai sec. XX -- primul om în cosmos, bomba cu hidrogen, primăvara hrușciovistă. Îi greu de prezis în cât timp va ajunge Rusia la nivelul unei țări din lumea a treia ca Pakistanul sau India, care tot au arme nucleare. Dar e și mai greu de constatat că Rusia ar fi în ascensiune.    




Rusia acum este un animal rănit și strâns în ungher și se știe că în așa situație psihicul cedează mai ușor și liderul acestei țări se poate deda la acțiuni nesăbuite. Deja se dedă. Nu noi, moldovenii, vom fi cei care îi vor aplica ultima lovitură fatală acestui animal, ceea ce trebuie să facem noi este să nu ne lăsam afectați de repercursiunile procesului de prăbușire a acestei țări. Într-un cuvânt: să sporim viteza de apropiere de Occident (citește: Washington) că din altă parte nu putem aștepta izbăvire. 

Că în lumea actuală nu poți s-o faci pe grozavul de unul singur, ci trebuie să fii de partea cuiva, o știu și așa țări bogate ca Norvegia și Liechtensteinul. Că valorile occidentale sunt durabile o demonstrează experiența Japoniei, Coreii de Sud și Israelului. 

Luna aceasta la Chișinău se așteaptă un forum religios la care președintele pro-rus se va alătura corului de critici ai valorilor occidentale. Ei cum, al valorilor? Al unei singure valori: neimplicarea statului în viața sexuală a cetățeanului. Nu zicea Iisus unde-i comoara ta acolo-i și inima ta? Și neapărat această obsesie sexuală a politicienilor perverși va fi dată în comparație cu valorile creștine. Care chipurile ar izvorî din ortodoxia din Rusia -- o țară campioană la avorturi, divorțuri, alcoolism și narcomanie. Ca și Moldova, de altfel. 

Iată acești farisei cu bârne în ochi o să se apuce să dea lecții de morală Occidentului. 

vineri, 24 august 2018

Criticii literari moldoveni și contemporani. Că-s necesari

Ați observat adesea ce înfățișare ștearsă capătă 
poveștile poeților când sunt lipsite de culorile 
pe care le pune muzica asupra lor 
și sunt recitate ca simplă proză?

Platon, Republica, X

Misiunea criticei -- 
misiune de altminteri totdeauna modestă, 
dar nu fără importanță în modestia ei [...]

Titu Maiorescu, Poeți și critici (1886)


Acum câteva luni priveam la televizor o emisiune de bârfe mondene, invitatul căreia era scriitorul moldovean contemporan Iulian Ciocan. Și, la un moment dat, prezentatoarea emisiunii, blondă de altfel și probabil pentru a arăta că este la curent cu ultimele evoluții din literatura moldovenească contemporană -- care bineințeles că face parte din literatura română contemporană, mai încape vorbă? -- îl întreabă dacă a citit romanul scriitoarei moldovene contemporane, Tatiana Țîbuleac. 

Se lăsă o liniște apăsătoare și tensionată atât în studio, cât și în sufletele privitorilor. 




















În sfârșit, veni răspunsul negativ. 

Hu-u! am răsuflat ușurat simțind cum mă cuprind valurile catharsis-ului! Ani buni de zile am umblat cu remușcări de conștiință că nu cumpăr și nu citesc creațiile scriitorilor moldoveni contemporani, ci doar cărți care îmi plac. Dar iată că scriitorii contemporani moldoveni nu sunt citiți nici măcar de scriitorii contemporani moldoveni, atunci... noi, ăștia simpli... de ce... să ne stresăm??!

Iată de ce -- m-a străpuns ideea -- ca și în orice alt domeniu este important brokerul. Brokerul de bursă își pune scopul să-ți investească banii în cele mai profitabile acțiuni, pentru că are și el un procent din asta. Brokerul stă 24 de ore cu ochii pe oscilațiile din sectorul afacerilor: el știe ce-i bine și ce-i rău în acest domeniu. 

În domeniul creației literare brokerul are denumirea modestă de critic literar. Păi, iată acești bărbați și femei au o misiune pe cât de anostă, pe atât de importantă: ei trebuie să citească toate tâmpeniile scoase pe piață de edituri și să le evalueze.

Evaluarea criticul o face în câteva etape. În prima fază criticul apreciază dacă tâmpenia este mai întâi literatură. În faza a doua: dacă este literatură de calitate. Iar în a treia: dacă merită de introdus în programa școlară. Or, este cunoscut, dacă ești introdus în curriculum, ești clasic.

Acum, de exemplu în sfera medicinei adesea se întâmplă un așa fenomen: firma farmaceutică prinde vreun medic la vreun colț de stradă și îi dă un plic, rugându-l să le prescrie pacienților anume medicamentul produs de respectiva firmă și care este mai scump. 

Se iscă întrebarea: dar care e garanția că vreun poet nu ar putea să-i pună vreo 100 de grame criticului pentru a scrie o evaluare pozitivă vis-a-vis de creația poetului? Există totuși soluții. Trebuie de consultat mai mulți critici literari: imposibil ca poetul să aibă suficienți bani pentru a le pune câte 100 de grame, să zicem, la cinci critici. 

Apoi, mai este și realitatea că criticii înde ei au relații concurențiale și nimic nu-l va împiedica pe criticul X  să spună ce gândește despre evaluarea criticului Y. Procesul durează ani buni și decenii până toți criticii se pun de acord dacă poetul Z merită să fie canonizat ca și clasic.  

... la ce bun toate astea? Răspund: adesea te prinzi la ideea că unicii actanți în R. Moldova sunt politicienii și analiștii politici. Nu este așa. În țara noastră sunt în plină desfășurare o mulțime de procese pe lângă cel politic care le epuizează unora toate energiile.

Procesul de creație literară este unul din ele: avem scriitori, avem critici literari și avem critici de critici literari.    



citește și:
Pentru că moldovenii au provenit de la ruşi trebuie de introdus “Eneida” în curriculum
Pentru ce plângem la teatru? (3)
    

marți, 22 august 2017

Totul despre Vălul Mayei (III)

 (R) galaxys6manual.info
Sufletul celui cu adevărat filosof 
se ţine cât mai departe cu putinţă 
de plăceri şi dorinţe, 
de suferinţe şi de spaime
Platon: Phaidon, 83c




Există un soi de comentatori şi analişti politici în Chişinăul nostru cărora le-a reuşit performanţa de a şti tot. Ei ştiu cine şi cu cine e, cine al cui om este şi mai ales viziunile tuturor despre toate. Astfel de analişti de exemplu "ştiu foarte bine" că atitudinea umilului Dumneavoastră serv este de "mare oponent" al unei politiciene de opoziţie (Da. Maia) şi trebuie să fie enunţată precizarea că de fapt atitudinea mea faţă de această politiciană este similară cu atitudinea mea faţă de toţi politicienii moldoveni (şi din lume) şi ea este foarte asemănătoare cu atitudinea peretelui faţă de nucă. 

Iar în textele de mai jos, am explicat că pricina voinţei de putere politică este pulsiunea sexuală şi este sublimare a acestui imbold. Eu refuz să văd eroi mântuitori de popoare în politicieni. După cum arată istoria, Divinitatea îi cuprinde în vârtej, îi plasează în funcţii de conducere, după care îi aruncă în neant. Nimic nu este permanent, permanentă este numai schimbarea, şi de acolo şi scepticismul meu faţă de fraza "conducătorii actuali sunt corupţi, dar iată dacă vor veni aceşti politiceni (de opoziţie), malurile Bâcului vor începe să mustească lapte şi miere". 

Cu greu îmi stăpânesc indignarea faţă de nişte materiale jurnalistice şi comentarii pe bloguri despre nişte petreceri date de clerici moldoveni în aceste zile de post. E de înţeles ca presa să urmărească activitatea politicienilor, deoarece ei adminsitrează banii şi bunurile comune ale membrilor societăţii, dar ce treabă ai tu, redactore de televiziune, să trimiţi echipa de filmare să ia imagini de la o petrecere privată? Poate încă dacă vreo organizaţie religioasă ar fi "de stat" şi noi toţi ar trebui să-i plătim impozite... Dar aşa... 

Explicaţia este că e luna august, aridă în evenimente, dar pe post trebuie de dat ceva. Şi iată se apucă nebunii să facă reportaje neghioabe despre clerici. Nu că ei încă şi mai fac interviuri cu oameni în stradă, care, deşi nu au deschis vreodată Biblia, ştiu foarte bine ce e şi ce nu e păcat şi cum trebuie să se comporte preoţii. Şi încă "aceştia trebuie să plătească impozite..." Trebuie cineva să le spună acestor "jurnalişti de forţă": "Nebunilor, Biserica Ortodoxă este organizaţie neguvernamentală! Nu e treaba voastră ce fac clericii, atât timp cât ei nu încalcă, pe rol de cetăţeni, legea statului". 

Ştiu că nu am convins şi iată de ce. Orice păcat are două componente: dulceaţa iniţială şi amărăciunea ulterioară. De ce ne place să bârfim? E pentru că trecând în revistă păcatele şi viciile altora ne cuprinde o căldură interioară care ne spune că noi nu suntem aşa de păcătoşi, noi suntem -- încape îndoială? -- cu mult mai virtuoşi. "Dar bineînţeles că noi nu ne vom permite să coborâm până la aşa nivel..." Sfinţii părinţi din pustia egipteană compară bârfirea cu fapta de a merge şi a plânge mortul vecinului, în timp ce tu însuţi ai mort la tine acasă. 

Dacă numărul "cimpanzeilor" în societatea umană nu ar fi atât de mare, mesajele populiste ale politicienilor şi ştirile "mondene" nu ar avea ţintă. Dar prea mic este numărul celora care urmează sfatul lui Socrate de a da sens vieţii proprii prin analiză, şi iată de ce fake news, ştirile false, îşi vor găsi întotdeauna miliarde de consumatori. Mass media s-a transformat în dealer de narcotice: vinde bârfe şi majoritatea dependenţilor sunt foarte mulţumiţi.

În religiile indiene, maya este iluzia, magia, vălul care ne împiedică să vedem clar realitatea. Noi percepem realitatea parcă printr-un filtru, prin ochelari coloraţi, şi e firesc că o percepem distorsionată. Acest văl alterant este concepţia noastră despre lume, mondoviziunea, pe care am început să ni-o creăm din copilărie sub influenţa părinţilor, "celorlalţi semnificativi". Acum, când suntem maturi, acest rol este îndepliniut de presă. Bineînţeles, dacă îi permitem.

Ieşirea din situaţie este să ne folosim raţiunea pentru a ne crea un detector de fake news. Când cineva vorbeşte cu ardoare împotriva sau în favoarea cuiva sau a unei acţiuni, acest detector trebuie să-ţi explice de ce comunicatorul ţese vălul Mayei ca să ţi-l pună peste ochi. 

Citeşte şi: 


Apologie la Canonul Veşnicului Dubiu (7)



luni, 21 august 2017

Totul despre femeia cântăreaţă (II)

(R) PennLive.com

Ai grijă cum păşeşti pe-aceste pulberi, 
căci ele feciorelnice pupile - au fost. 

Robaiurile înţeleptului Khayyam, 29 




Dacă în articolul despre cimpanzei am încercat să descriu ce-i mişcă pe bărbaţi, vă invit în acest articol să studiem ce vor şi ce pot femeile.

Iată câteva versete despre femei în cap. 9 (2-6) din Cartea Înţelepciuni lui Isus fiul lui Sirah:

2. Nu te da în mâinile unei femei, ca să nu aibă putere asupra ta.
3. Nu te întâlni cu femeia desfrânată, ca să nu cazi în laţurile ei.
4. Cu femeia cântăreaţă să nu fii adesea, ca nu cumva să te prindă cu meşteşugurile ei.
5. Nu-ţi opri privirea asupra unei fecioare, ca să nu ai a suferi pentru ea.
6. Nu te da în mâinile desfrânatelor, ca să nu-ţi pierzi moştenirea.

Sublinierile îmi aparţin şi care sunt cuvintele-cheie? Putere, laţuri, meşteşuguri, suferinţă şi pierdere de bogaţie.

În turma de cimpanzei există ierarhie socială nu doar în rândul masculilor, dar şi al femelelor. Femela alfa ar şanse sporite de a se împerechea cu masculul alfa (care e cel mai bun mascul, nu?) şi puii ei au şanse sporite de supravieţuire pentru că vor avea primii acces la hrană. Deci, e de dorit să devii femelă alfa. Iar la oameni e exact la fel: chiar dacă Sarra lui Avraam era stearpă, ea oricum era femela favorită în tribul său. La fel şi cu Rahela lui Iacov (vezi Geneza).

Deci, revine lupta pentru cel mai bun post şi vedem că ea este specifică şi femeilor, nu doar bărbaţilor, iar în luptă avem nevoie de avantaje comparative, de tehnologie, de arme sofisticate, de meşteşuguri. Bineînţeles că inima unui bărbat se va lăsa mai uşor înduplecată de femela care demonstrează şi anumite talente cum ar fi cântatul sau dansul, celelalte condiţii (frumuseţea corporală) rămânând aceleaşi. Iar unde e cântec e neapărat şi dans. Oare nu i-a tăiat Irod capul lui Ioan Botezătorul, după ce a făcut jurământul sub influenţa dansului demonstrat de fiica Irodiadei (Mc. 6:17-29)?

Dacă vom intensifica generalizarea şi vom înţelege noţiunea de "femeie cântăreaţă" ca "femeie cu talent", vom realiza uşor că talentul este o armă în lupta concurenţială: orice bărbat pe lângă un corp de femeie îşi doreşte şi ceva în plus. Ia uitaţi-vă la ceea ce poate fi considerat ca bărbaţi puternici, în R. Moldova şi în întreaga lume, politicieni şi oameni de afaceri, şi veţi vedea că mulţi din ei optează pentru mariaje cu cântăreţe, dansatoare sau jurnaliste (cititoare de prompter), adică vedete, adică pentru femei care au nu numai corp necesar înmulţirii, dar şi prestigiu. Şi da, alte femei în loc de prestigiu pot să furnizeze ca zestre elemente de bogăţie sau putere (politică) luate din tribul lor.

Şi acum câteva citate:

-- "În general vieţuitorul se mişcă în măsura în care deţine facultatea dorinţei. Dar această facultate nu există fără imaginaţie, iar orice imaginaţie este fie raţională, fie sensibilă, şi pe cea din urmă o deţin şi celelalte animale". 

Aristotel, Despre suflet, III, 10.30


-- "De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de haos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit, 
Sunt atrase de viaţă de un dor nemărginit".

M. Eminescu, Scrisoarea I


-- "Deci toată firea noastră este stăpânită de moarte din pricina căderii. Iar motivul stăpânirii este plăcerea, care luându-şi începutul dintr-o neascultare, se menţine de-a lungul întregului lanţ de naşteri naturale". 

Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 61


Lut-iarbă-ierbivor-răpitor-lut. Iată acesta este lanţul de naşteri naturale şi deja morţi naturale. Materie eşti şi te supui acestui lanţ, acestei pemanente mişcări a generaţiilor, care se procreează una pe cealaltă, atrase de un dor de viaţă nemărginit. Forţa motrice care te împinge, fie că eşti virus, fie că eşti o supersofisticată structură birocratică, este această dorinţă şi plăcere de înmulţire, de expansiune. Nu osândesc, doar constat. Este reacţia formei de viaţă în ipostază materială la inevitala survenire a morţii. Toată materia se transformă în pulbere din care apare tot materie VIE, sub altă formă deja. 

Nu noi am cerut să fie creat Universul din care ne alimentăm şi în care ne vom întoarce, nu am cerut măcar să fim născuţi. Am fost aruncaţi pe această planetă şi suntem impuşi să ne descurcăm. Fiecare cum poate. Nu-ţi pui întrebarea dacă faci ce e corect, nici măcar nu simţi această dorinţă de expansiune-multiplicare în tine -- i te supui orbeşte -- până nu te confrunţi cu moartea şi realizezi că îţi este inevitabilă. Şi atunci explodează marea revelaţie, care te transformă într-o fiinţă autentică. Unii numesc aceasta "abordare serioasă a vieţii".

Ce este un spermatozoid altceva decât un stick cu informaţie? Unii chiar au calculat şi câţi kilobiţi conţine. Deci, dacă nu e posibilă viaţa veşnică în corp material, răspunsul animalului dat morţii este înmulţirea: transmiterea genelor, informaţie despre individ, prin urmaşi. 

Există însă şi altă cale de multiplicare decât aceasta care este specifică şi bacteriilor şi oamenilor. Este dăinuirea ideologică. Ce este o idee altceva decât o informaţie? Şi ce rezultate vedem? 

Dumnezeu îi spune lui Avraam că urmaşii săi vor fi mulţi cât stelele (Gen. 22 şi 26). 

Creştinii, urmaşii învăţăturii lui Iisus, constituie cel mai mare număr de aderenţi la o ideologie religioasă la momentul actual pe Glob. Iar musulmanii, discipolii lui Mohamed, sporesc atât ca număr, cât şi ca influenţă şi număr de atacuri teroriste. 

Sf. Apostul Pavel le spune corintenilor: "Eu v-am născut prin Evanghelie" (1 Cor. 4:15), iar prietenii şi discipolii lui Socrate îi declară înainte de moartea sa că se vor simţi orfani ca fără de tată. Iar Iisus spune că "cel ce face voia Tatălui meu îmi este mamă şi soră şi frate" (Mt. 12:50).

Există şi exemple mai puţin fericite: toţi ştim ce au făcut hitleriştii, ca urmaşi ai ideologiei despre supraom a lui Nietzsche, şi toţi ştim ce au făcut staliniştii, discipolii lui Marx.      

Iar despre femeile -- cântăreţe sau pur şi simple -- voi spune că sunt şi ele mânate de intrinseca dorinţă de expansiune, nu vedeţi că, în R. Moldova de exemplu, cer locuri garantate în structurile statului? Voinţa de putere este sublimare a voinţei de amor/multiplicare, încerc să statuez aceasta deja în al doilea articol, dar vine şi al treilea. 


duminică, 20 august 2017

Totul despre verii cimpanzeilor (I)

(R) Science







Şi, printre aceştia, 
cei care s-au purificat îndeajuns 
prin filosofie 
trăiesc în eternitate 
total desfăcuţi de trup 
şi ajung la lăcaşuri 
şi mai frumoase.

Platon: Phaidon, 114c


Savanţii au stabilit deja că, la nivel de gene, cimpanzeii sunt cel mai aproape de homo sapiens. Dar un mascul cimpanzeu este de cinci ori mai puternic fizic decât cel mai puternic bărbat, boxer de categorie grea şi îl poate uşor ucide. Deci, cum se face că noi stăpânim planeta şi nu ei? Noi suntem mai vicleni. Intelectul nostru îl depăşeşte pe al verilor noştri cimpanzeii. Inteligenţa noastră este arma care ne-a servit drept avantaj comparativ cu dinţii şi ghearele celorlalte animale. Dar în rest suntem cimpanzei. 

Oamenii creează instituţii în societate -- organizaţii statale, religioase, cultuale -- dar structura acestora coincide sută la sută cu schema unicei structuri create de cimpanzei: grupul, turma lor. Spre deosebire de alte specii de maimuţe, cum ar fi gorilele sau geladele unde există un mascul alfa şi haremul de femele, grupul de cimpanzei este constituit dintr-un mascul alfa şi 5-15 masculi puternici, cărora nu le este interzis accesul la femele. Nici un mascul alfa nu este fericit să accepte această împărţire, dar o acceptă totuşi din instinctul de a supravieţui: totul are o valoare funcţională. 

Problema e că teritorul pe care se hrăneşte turma este limitat de teritoriile altor grupuri de cimpanzei cu care turma noastră de maimuţe hominide nu se află vreodată în relaţii amicale. Grupurile megieşe întotdeauna vor jindui resursele de hrană şi femelele din grupul nostru şi ostilităţi între turme izbucnesc în permanenţă. Dar la război e nevoie de masculi luptători. (De aceea în triburile africane primii mănâncă carne din animalul ucis războinicii, este funcţional, deoarece dacă aceştia vor fi slabi survine riscul de dispariţie a întregului trib, chiar dacă etica ipocrită a societăţii noastre ar recomanda mai întâi să mănânce femeile, copiii şi bătrânii. Asta da, pe timp de prosperitate, dar pe timp de luptă pentru supravieţuire aceasta e nerozie).  

Acum, putem să privim la orice organizaţie sofisticată creată de oameni şi vom vedea că ea are aceeaşi "organigramă" ca şi cea a turmei de cimpanzei: liderul, fruntaşii şi haremul de femele şi pui. Să luăm compania: avem preşedintele şi vicepreşedinţii/şefii de departamente. Să luăm biserica: avem patriarhul/papa şi episcopii şi apoi turma de oi credincioase. Să luăm partidul politic: avem liderul, fruntaşii şi apoi membrii de rând. Să luăm Globul pământesc: avem ţări şi grupuri de ţări ca SUA, UE sau NATO. Să luăm Universul: există Divinitatea, îngerii (pe care Dionisie Areopagitul îi desparte în trei clase câte trei) şi există materia, inclusiv oamenii.

Omul nu poate decât să fie o fiară violentă pentru că s-a născut într-un mediu violent. Există puţini oameni -- filosofii, călugării -- care îşi direcţionează violenţa împotriva demonilor şi patimilor proprii, dar majortitatea luptă împotriva celor apropiaţi. De aceea există luptă, pe care câteodată o numim "concurenţă" sau chiar "concurenţă loială", în cadrul familiilor, triburilor, companiilor, partidelor, sistemelor politice, religioase şi culturale. 

Chiar dacă liderii religioşi au încercat să mai tempereze aceste porniri violente -- Moise cere în porunca a 10-a să nu jinduieşti femeia şi asinul aproapelui tău, iar Iisus -- să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi, iar Buddha ne spune să renunţăm la dorinţă, dacă dorim să nu avem suferinţă, iar Apostolul Pavel ne recomandă să ne păstrăm castitatea pentru a nu avea suferinţă în trup (1 Cor. 7:28) -- cei mulţi au puţin timp pentru a se ocupa de astfel de nimicuri. Lupta concurenţială -- o sublimare a luptei arthetipale pentru hrană şi înmulţire -- cere efort permanent şi nu acceptă relaxare, care poate echivala cu înfrângerea. 

...Eu am două cartele în telefonul meu, de la doi operatori moldoveni şi eu ştiu că ei nu manifestă niciun pic de simpatie unul pentru altul. Eu însă i-am pus în acelaşi device şi-i folosesc după cum îmi convine. 

De asemenea eu nu ştiu suporterul cărei echipe sunt: Dacia Chişinău sau Zimbru Chişinău, dar ştiu că ambele echipe au suporteri gata oricând să-şi bată botul unii altora. 

De aceea, atunci când un partid de opoziţie critică acţiunile sau pur şi simplu îndrugă verzi şi uscate despre partidul de la guvernare, eu îl privesc cu înţelegere dar şi cu scepticism, deoarece ceea ce nu spun criticii -- dar vor să se subînţeleagă -- este: ia uitaţi-vă cât de negativ este partidul care vă conduce, de aceea trebuie să ne votaţi pe noi. 

Oare asta nu-i promo? Oare asta nu-i marketing? De aceea privesc cu rezervă, dar şi cu milă, membrii de rând şi simpatizanţii partidelor politice sau ai politicienilor. Prietene, pentru politician -- şi accentuez: pentru ORICE politician -- tu nu eşti decât un vot, aşa cum pentru şoferul de microbuz tu nu eşti decât 3 lei.

Aşadar, lupta între organizaţiile create de oameni va exista permanent, dar ai dreptul şi să nu te intereseze şi să te concentrezi asupra intereselor tale: asta nu-i lupta mea.       

joi, 15 septembrie 2016

De ce i-a furat Rahela idolii lui Laban?

Iar Laban, ducându-se să-şi tundă oile, 
Rahila a furat idolii tatălui său...
"Dar la cine vei găsi idolii tăi, 
acela nu va mai trăi. 
Caută de faţă cu rudele noastre 
şi ia tot ce vei găsi al tău la mine!" 
Iacov însă nu ştia că Rahila, 
femeia sa, îi furase.

(Fac. 31: 19-32)

  
S-ar părea că, având un stat mic şi slab, nu ar fi neapărat necesar ca noi, moldovenii, să avem „duşmani naturali”, să fim în ceartă cu alte ţări. Dar, nu. Unicul duşman al nostru la ora actuală este nimeni altcineva decât Rusia lui Putin. E suficient să te întrebi: cine ne pune embargouri, cine îşi ţine armata pe teritoriul nostru, cine susţine separatiştii noştri şi cine se implică în treburile noastre interne şi în politica noastră?

Lista continuă cu: cine insistă să-şi spună cuvântul atunci când e vorba de istoria noastră, limba noastră şi cursul nostru istoric? Răspunsul e acelaşi: Rusia lui Putin. Te-ai putea întreba: de unde atâta grijă pentru un popor atât de puţin numeros şi foarte sărac? Răspunsul este valabil timp de două decenii: Rusia lui Putin încă îşi caută un rost pe această planetă şi este frământată de un zdruncinător complex de inferioritate. De aceea ea nu va pregeta să-şi bage nasul oriunde SUA nu sunt (prea) interesate, vezi Siria.

De la Moscova R. Moldova nu cred că este văzută mai mult decât un popor de aborigeni, de unde şi apariţia apetitului de colonizare din partea Kremlinului. Sau cel puţin de la noi se aşteaptă o atitudine docilă asemenea vasalităţii armene sau belaruse.

Poate chiar dacă plebea moldovenească şi ar agrea în veselie acest statut de sclav, să zicem, contra gaze ieftine, această ţară are o elită, care de aia şi e elită pentru a-şi impune maselor viziunile.

Or, această elită moldovenească nu poate lesne să uite deportările din anii ’40. Urmate apoi de o crâncenă politică de deznaţionalizare, prin care sovieticii au încercat să scoată moldovenismul (românismul) şi religiozitatea din noi. Fără succes totuşi, pentru că imediat ce s-a ivit ocazia, cum numai am simţit că ursul dă semne de slăbiciune, ne-am şi declarat imediat independenţa. La trei zile după ce a făcut-o Ucraina. Ca să fim mai siguri.

Fără succes, pentru că şi-a dovedit rezilienţa cultura noastră. Elita noastră intelectuală din anii ’50 -- scriitorii şi profesorii de limbă şi literatură moldovenească – au reuşit să tragă pe sfoară zbirii-cenzori sovietici şi aceşti ultimii le-au permis să publice operele clasicilor noştri: de la cronicari la Eminescu. De aceea românii din România au dreptate când observă că basarabenii vorbesc o limbă arhaicizată: la aceasta ni s-a permis să avem acces, aceasta era predată în şcoală, cu aceasta ne-am format şi ne-am menţinut. La moment de restrişte, clasicii noştri şi-au demonstrat eficienţa: nu ne-au lăsat să dispărem ca popor.

Că Rusia lui Putin ne vrea înglobaţi în „lumea rusă” – un proiect civilizaţional, de altfel --, ne vrea aborigeni ne-civilizaţi printr-o cultură scrisă, această atitudine de superioritate a unui stat mai puternic milităreşte şi mai bogat e de înţeles. Poate şi şudrele mancurtizate moldovene şi o acceptă cu muzica, talk-show-urile şi filmele ei. Dar, când vine vorba de elita intelectuală – de la care se inspiră cea politică --, lucrurile se împotmolesc. Nimeni nu neagă că ruşii au o cultură valoroasă, dar noi o avem pe a noastră. Nu pot fi uitate deportările. Ele sunt holocaustul nostru.

Să mergem acum în antichitatea biblică a Rahelei şi a lui Iacov. Că Laban era idolatru nu e mare scofală, aşa era moda atunci în Mesopotamia şi în toată lumea. Idolii lui Laban puteau fi nişte statuete reprezentând zei din panteonul babilonean, dar eu mai degrabă înclin să cred că erau nişte zei de-ai casei, de genul penaţilor la romani. Formându-se în familia lui Laban, nu putem exclude că Rahela încă nu s-a convertit pe deplin la religia monoteistă a lui Iacob şi, îngrijorată de eventualele pericole în noua sa viaţă în Canaan, ea a decis să-şi ia cu ea idolii pentru a se bucura de protecţia lor în noile circumstanţe.

Şi apoi nu face de exclus şi o banală dorinţă feminină de răzbunare pe tatăl-despot care a ţinut-o atâta timp departe de „materializarea” dragostei pentru Iacov şi a „strecurat-o” pe Lia în „camera de taină” în noaptea nupţială. 

Că idolii reprezentau ceva important pentru Laban o înţelegem din îngrijorarea lui Iacov care îi spune că va ucide pe oricine din ai săi, dacă la el sau ea vor fi găsite statuetele. Pentru valorile spirituale – religioase şi culturale – oamenii merg la moarte, vezi actele de martiriu sau arderea pe rug a lui Giordano Bruno.

În cazul nostru al basarabenilor, Capra cu trei iezi şi Chiriţele lui Alecsandri ne-au păstrat spiritualitatea şi ne împiedică acum să acceptăm orbeşte influenţele civilizaţionale şi politice din exterior. Şi da, tancurile pot ucide câţiva purtători de cultură, dar cultura în sine rămâne intactă. Nu mai are sens să arzi azi cărţile pe rug, deoarece ele deja sunt pe internet.


Punând cele scrise mai sus în contextul prezidenţialelor, voi remarca faptul că la acest scrutin vom vedea şi vom putea cuantifica câţi cetăţeni moldoveni sunt gata să-şi vândă libertatea culturală pe gaze naturale „ieftine” şi câţi din ei au interiorizat ideea de a dori ca ei să fie stăpâni la ei în ţară.  

luni, 30 martie 2015

Ce-i asta “lumea rusă”, o nouă civilizaţie sau ce?

Ca o societate să devină civilizată, aceasta trebuie să urmeze următorul algoritm: să inventeze scrisul şi să nască elita intelectuală. Dacii, din această cauză, au şi rămas barbari, pentru că nu au scris şi nu au lăsat urmaşilor „testamente”.



















Elita intelectuală – compusă din teologi, filosofi şi savanţi – descoperă şi stabileşte „adevăruri”, care sunt preluate de jurişti şi transformate în legi şi de oamenii de artă care le transpun în literatură, muzică şi arhitectură, şi astfel transmit aceste adevăruri (valori) maselor. Atunci când masele le asimilează şi încep să se comporte ca atare se poate de vorbit de apariţia unei societăţi civilizate.


Civilizaţia este generată de ideologie şi este de neconceput fără o ideologie şi această ideologie este generată cel mai des de religie. Astfel, elinismul este de neconceput fără filosofia şi mitologia antică greacă, fascismul german – fără „uebermensch”-ul lui Nietzsche şi mitologia germanică, iar Israelul antic, Bizanţul medieval, lumea musulmană modernă şi India de totdeauna – fără religie.

Legenda spune că la sfârşitul primului mileniu după Hristos, când Rusia kieveană a decis că nu mai poate rămâne barbară şi trebuie să-şi aleagă o „religie modernă”, cneazul Vladimir a considerat şi islamul şi iudaismul ca opţiuni. A ales totuşi ortodoxia pentru că nu impune circumcizia şi permite consumul de alcool. (Tot în acea perioadă hazarii, de exemplu, au ales iudaismul).

Marele filosof, teolog şi savant musulman Avicena, care îşi scria tratatele în versuri, mărturiseşte că s-a căznit ani buni să înţeleagă „Metafizica” lui Aristotel şi a reuşit într-un sfârşit după insistente rugăciuni către Allah, şi asta se întâmpla la 1300 de ani după ce Aristotel îşi scrise opera.

Civilizaţia occidentală îşi are ca surse filosofia greacă şi creştinismul, iar democraţia cu valorile sale a fost asimilată după două mii de ani de dezbateri, şi dacă e să stabilim o dată exactă de „adoptare oficială” aş numi Revoluţia franceză de la finele veacului 18.     

Aşadar, slavii ruşi, cu capitala la Kiev, şi-au avut perioada lor de barbarie – ca alţi indo-europeni cum ar fi germanii, vikingii, celţii sau dacii – după care au adoptat creştinismul şi au creat civilizaţia rusă. Nu sunt dubii ca această civilizaţie există – aşa cum există românismul ca civilizaţie, de exemplu –, dar că această civilizaţie s-ar deosebi esenţial de civilizaţia occidentală este o pretenţie falsă. Pentru Osama bin Laden şi fundamentaliştii musulmani  „cruciaţi” sunt toţi occidentalii, ruşii inclusiv. Fără creştinism, civilizaţia rusă actuală, dar şi din totdeauna, este de neconceput şi această civilizaţie nu poate face opoziţie civilizaţiei occidentale, aşa cum poate islamul, hinduismul sau tao-confucianismul.

Instituţia democratică a alegerilor, după două secole de la Revoluţiile franceză şi americană, a generat instituţii statale puternice: un sistem judecătoresc robust care interpretează legile şi un sistem executiv aşijderea care implementează deciziile judecătoreşti: celelalte valori şi realizări au urmat.

Pornindu-se în veselie să edifice democraţia după colapsul URSS, ruşii nu au dorit să suporte „pustiul” tranziţiei şi au renunţat la libertăţile politice (drepturile omului) în favoarea dictaturii. Nu sunt ei primii: germanii au făcut la fel după Primul Război Mondial şi l-au instalat pe Hitler în fotoliul de cancelar. De ce să ne mirăm că dictatorul rus a atacat statul vecin? Acesta este pattern-ul de comportament al dictaturilor.

Instituţiile puternice ale civilizaţiei ruse actuale sunt cezarul dictator, armata cu arsenalul nuclear, KGB-ul cu televiziunile de propagandă şi Gazprom-ul care îmbogăţeşte indecent elita şi ţine în subzistenţă masele. Da, şi patriarhia pravoslavnică, dar ţinând cont că ruşii sunt pe primul loc la avorturi în lume şi tare aproape de vârf la beţie, nu putem afirma cu tărie că ruşii au asimilat axiologia ortodoxă, cum au făcut, de exemplu, americanii cu cea protestantă.    

Iată o astfel de „lume rusă” şi-au creat ruşii la ei acasă şi vor să o exporte ţărilor din ceea ce ei numesc cu duioşie „vecinătatea apropiată”. Iată o astfel de civilizaţie contrapun ruşii civilizaţiei occidentale şi tuturor celorlalte.

Şi dacă intelighenţia chişinăuiană – edificată pe canoanele românismului elaborate de cronicari, Cantemir, Eminescu şi Vieru – strâmbă din nas la o asemenea ofertă, ea este totuşi periculoasă pentru că nu tocmai displace plebei, care ar renunţa cu bucurie la libertatea de a gândi şi acţiona, ştiindu-se asigurată cu un puţin care să-i permită să-şi realizeze modestul scop animalic de transmitere a genelor. Este periculoasă pentru că şambala moldovenească este dotată cu dreptul democratic de vot care într-o minte manipulată televizual poate comite erori istorice grave.  
Aşa că, la nivel ideatic, nimic nou în acest concept de „lume rusă”. Componenta sa religioasă este ortodoxia, dar observând că Rusia a atacat ţări ortodoxe ca Moldova, Georgia şi Ucraina, conchidem că este vorba de o erezie pervertită a ortodoxiei, care exclude porunca „să nu ucizi”. Componenta sa de filosofie politică rezidă în dictatură pe intern şi expansiune imperialistă pe extern. Mai simplu: conceptul de „lume rusă” este blagoslovirea acordată de şamani liderului militar pentru a ataca triburile vecine: o pornire barbară până la urmă.          
   

Postări populare

Etichete

politica (70) religie (49) filosofie (26) texte sacre (26) geopolitica (23) Maia Sandu (22) dodon (22) realitati (22) economie (21) Rusia (19) elita politică (18) criza morală (17) etnii din Moldova (17) societatea moldovenească (17) lumea rusa (16) Andrei Năstase (15) noi moldovenii (14) Putin (13) civilizatii (13) ideologie (13) interzis desteptilor (13) eastern partnership (12) istorie (12) politică (12) romanism (12) sociologie (12) putere politica (11) ucraina (11) Occident (10) UE (10) democratie (10) existentialism (10) planul pentru Moldova (10) coruptie (9) voronin (9) Transnistria (8) alegeri prezidenţiale (8) aristocratizare (8) cultura (8) proteste (8) stat (8) criza economica (7) electorala locala 2011 (7) Era IT (6) Russia (6) filosofia religiei (6) libertatea presei (6) valori (6) Parteriat Estic (5) alegeri (5) etnici români (5) gender (5) moldova (5) post-modernism (5) românism (5) AIE (4) PCRM (4) anomie (4) etnii (4) guvern (4) horatiu (4) mentalitate sovietică (4) mitropolia (4) presa liberă (4) protest 7 aprilie (4) unirea cu România (4) viitor (4) PASDA (3) PLDM (3) Platforma DA (3) alegeri 2014 (3) alegeri 2015 (3) biserica ortodoxa (3) cercetare (3) definitii (3) electorala 2010 (3) etică (3) fake news (3) fenomenologie (3) fericire (3) guvernul maia sandu (3) manipulare (3) modernizare (3) pasdanaşi (3) unionişti (3) ştiri false (3) BCT (2) BECS (2) NATO (2) PDM (2) Vlad Filat (2) comunicat de presa (2) creştinism (2) electorala 2014 (2) electorala 29 iulie (2) energie (2) ganduri (2) gastarbeiteri (2) identitate națională (2) islam (2) justitie (2) literatură (2) media (2) mentalitate patriarhală (2) mi-a placut si am furat (2) partide proruse (2) poezii (2) psihanaliză (2) război hibrid (2) sate (2) savoci (2) scriitori persani (2) secolul 21 (2) sfinţi părinţi (2) socialiști (2) statalişti (2) Academia de Ştiinţe (1) Andrian Candu (1) Asociaţia Sociologilor şi Demografilor (1) BEM (1) Biblia (1) Donald Trump (1) Freud (1) MIG-uri (1) PAS (1) PL (1) PSRM (1) Patriarhia Rusă (1) Pro-Moldova (1) Renato Usatîi (1) Rogozin (1) alegeri 2019 (1) alianta kozak (1) comuniști (1) electorala 2012 (1) electorala 2019 (1) greceanii (1) indo-europeni (1) jdun (1) limbi straine (1) lingvistica (1) metode de invatare (1) migranţi (1) mitologie (1) retorica (1) sat (1) scripturi (1) serviciile secrete ruseşti (1) sistemul de învăţământ (1) sondaj de opinie (1) stat autoritar (1) stat totalitar (1)