Când vrei în brațe la stat (2)

Pentru că greșala omului

nu devine pentru el lege

și nu-l obligă să persiste în ea. 

Hobbes, Leviathan, 26

Dragi prieteni, priveam zilele ascestea un reportaj în care viticultori din Leova se plângeau că vinificatorii le dau prea puțin pentru kilogramul de struguri. Soluția lor? Să-i ajute statul că de altfel ei ies la proteste. 

Nați-o bună că ți-am dres-o: la 28 de ani de capitalism, oameni de afaceri moldoveni, deja educați în alte realități decât cele sovietice, tot la stat se uită după ajutor. 

Statul moldovenesc este slab, are instituții slabe, iar această realitate este benefică pentru business, care nu vrea ca guvernul să-și bage nasul în afacerile sale. Cel puțin așa e în SUA. La noi, mentalitatea asta de a percepe statul ca părinte atotputernic se încăpățânează să nu dispară. 

Mai mult, politicienii moldoveni care s-au perindat la guvernare din anii '90 până în prezent au făcut tot ce le-a stat în puteri ca să debaraseze cetățeanul de obiceiul de a aștepta ajutor de la ei. Și anume -- au realizat două mari jecmăneli: privatizarea pe bonuri și furtul miliardului. 

În opt ani de guvernare, Voronin ar fi putut să facă vreun fleac astfel încât privatizarea să fi devenit sesizabilă și pentru cetățeanul de rând. Dar ți-ai găsit: întotdeauna avea ceva mai important de făcut, cum ar fi anularea județelor și înăbușirea mediilor incomode. 

Cum se va termina cu returnarea ”miliardului” nu știu, dar îmi spune intuiția că maximum vor fi judecați vreo câțiva foști demnitari pe care actualii demnitari vor dori să-i facă vinovați din cauză că le sunt oponenți politici. Banii însă te-ai mira de vor reveni. 

Revenim la fermieri. E deja timpul să înțeleagă fiecare cetățean în acest stat că banii statului sunt ai tuturor și eu nu sunt sigur că ajutorarea fermierilor este tocmai metoda cea mai bună de cheltuire a banului comun. Dar vinificatorii nu le cumpără strugurii din cauza supraproducției, un fenomen intrinsec realității capitaliste. Iată de ce rămâne valabila întrebarea: dar înainte de a planta via și a avea roada de ce nu ți-ai bătut capul să-ți găsești cumpărători? În capitalism nu contează să produci mult, ci să vinzi mult. Noi, contribuabilii, și așa întreținem o agenție a vinului. Nu știu, poate aceasta și-și merită banii, nu-s specialist. 

Noi de aia și am renunțat la socialism ca model de dezvoltare, pentru că am văzut că statul este un gospodar cât se poate de neefectiv. Capitalismul poate fi calificat ca dur și nemilos, dar el are avantajul că-ți oferă o multitudine de oportunități. Este răul mai mic. 

Vanitatea nu le lipsește moldovenilor, dar chiar face ravagii în viețile lor și puțini o conștientizează ca viciu. Oare nu avem noi nănași de cununie și de botez care cu greu bâlbâie un ”Tatăl nostru”? La fel e și cu firmele personale: mulți și le încropesc nu pentru a genera bani, ci pentru a se lăuda la nunți și cumătrii. 

Și s-a încheiat reportajul cu tradiționala amenințare că dacă statul nu face nimic petru ei, apoi viticultorii vor pleca peste hotare. Eu le spun că nimeni nu va încerca nici cel mai mic regret pentru această acțiune a lor, poate, cu excepția rudelor.  

De ce Moldova rămâne cea mai săracă țară a Europei? Iată anume din cauza că există încă mulți concetățeni care nu vor să realizeze că destinul lor depinde de ei înșiși și numai de ei înșiși. E drept că această categorie de oameni care vor în brațe la stat pierde tot mai mulți aderenți, totuși procesul nu se derulează suficient de rapid pentru a declanșa relansare economică. 

Cert este că oamenii de afaceri moldoveni, care nu-și pun toate speranțele în altcineva, fie acela și statul, înregistrează succese. Și atunci și statul le vine în ajutor cu contribuții sub formă de granturi sau dobânzi de credit mai mici. 

Citește și:

Ce se întâmplă când vrei în braţe la stat

Ştiinţele care previn suicidul (4)

Ce-au păţit locuitorii din cea mai avansată ţară a Parteneriatului Estic, după ce au renunţat la morală

Este moldoveanca slugă sau parteneră?

Ce a dorit de fapt femeia lui Lot?

Femeia lui Lot însă 

s-a uitat înapoi 

şi s-a prefăcut 

în stâlp de sare. 

(Fac. 19:26)

O, structuraliştii -- inamicii mei! De unde vă ştiu atât de bine? Deoarece am fost şi eu ca voi. Am fost CU voi. Toate lucrurile aranjate pe policioare, totul ordonat unui sistem. Fără salturi dialectice. Fără schimbări istorice rapide. Totul este predictibil şi ceea ce iese din standarde este supus oprobriului. Frica de necunoscut este atenuată de "bună organizare" a lucrurilor. Totul pare bine şi frumos, numai că voi aveţi un handicap: voi nu sunteţi pregătiţi pentru viitor, dar viitorul se transformă în prezent, fără să vă întrebe. Şi, da, viitorul are imanent ceea de ce vă temeţi voi cel mai mult -- necunoscutul. 

Anume din această cauză eu am trecut în tabăra funcţionaliştilor: ei nu se tem de necunoscutul viitorului deoarece ei creează acest viitor. Ei zic că merită să i se dea formă doar acelui lucru/obiect care este funcţional, care aduce folos, care este utilitar şi comportă ustensilitate. 

Bocetul se transformă în răget de bleg. Platon, prin gura lui Socrate, încă acum 23 de secole povestea Mitul Cavernei -- "oamenii ceea erau cu picioarele şi gâtul în lanţuri încă din copilărie" -- şi acest mit nu-şi pierde din actualitate. 

După ieşirea din Uniunea Sovietică în 1991, care până la sfârşitul acelui an s-a şi destrămat, blegii moldoveni au început a boci acel stat defunct şi peste trei ani au votat masiv pentru agrarieni. Apoi, în 2001 -- pentru comunişti. "Nu vreau să renunţ la lanţuri, nu vreau să mă scoateţi din peşteră. M-am deprins aici. Şi apoi se mai dau premii celor care mai bine prezic cum se vor perinda umbrele pe perete". 

Apoi, odată bocită bine Uniunea Sovietică, blegii au trecut la bocirea industriei şi colhozurilor din RSS Moldovenească. Că iată totul se desfiinţează şi se fură!

Acum, mai nou, au început să bocească satul moldovenesc. Că dispare. Că pleacă lumea. Aşa vă trebuie dacă sunteţi structuralişti. Ideologia voastră nu presupune adaptare, dar istoria, progresul acesteia, nu are timp să vă aştepte să vă veniţi voi în fire. URSS a dispărut pentru că nu era funcţională. Fabricile şi uzinele au dispărut deoarece ceea ce produceau ele nu trebuia numănui şi satele dispar pentru că nu au locuri de muncă. Şi pentru că Moldova se urbanizează-modernizează. Ce propuneţi, voi structuraliştilor-conservatori, să facem? Să luăm bani din bugetul comun numai să menţinem satul? Sau şcolile cu 3 copii şi 30 de învăţători bătrâni? Să am pardon, dar voi nu numai că sunteţi proşti manageri, voi mergeţi împotriva bunului simţ! 

După bocet, business planning. Acum a venit timpul să întreb dacă nu simţiţi o incomoditate, aşa, mergând înainte cu spatele? Poate vă întoarceţi să vedeţi pe unde călcaţi? Poate scrutaţi zările să vedeţi clar unde vă duceţi? Poate vă schiţaţi un plan despre ce faceţi mai departe? Poate ne apucăm de planificat împreună -- toată societatea -- viitorul? Nu de alta, el oricum vine, fără să ne întrebe, dar zic şi eu poate ne pregătim cumva? 

Ce facem cu trecutul? Li-l lăsăm istoricilor să-l pună în lucrări ştiinţifice. Ce facem cu industria? Ceea ce nu dă venit, desfiinţăm, vindem, reorganizăm. Ce facem cu satul natal şi iubit? Îl lăsăm să moară şi ne concentrăm la oraşe. Cine se va ocupa de agricultură? Câteva întreprinderi mari, iar masa de oameni eventual intrată în şomaj poate fi încadrată în câmpul muncii în alte sfere ale economiei, dar mulţi din ei deja pleacă la muncă peste hotare. 

Ceea ce e pozitiv este că tot mai mulţi moldoveni decid să-şi ia vieţile în propriile mâini şi nu mai aşteaptă soluţii pentru viaţa personală de la stat. 

Iar dacă în acest secol, din cauza acestor procese Republica Moldova va dispărea ca stat, ce să-i faci? Mâna nevăzută a capitalismului o va face. Asta, bineînţeles, dacă nu ne vor ataca barbarii din est şi vom avea posibilitatea de a ne dezvolta în voie, firesc, de la sine.  

Dacă rezistăm puterii de gravitaţie a Rusiei şi ne menţinem orbitând în jurul Uniunii Europene, nu ne-a mai rămas mult pentru a deveni o societate modernă. Mai avem de înlăturat sărăcia, iar metoda este cunoscută de demult -- munca. Deja cunosc mulţi moldoveni care lucrează două luni în UE şi una se odihnesc acasă. După ieşirea din UE a Marii Britanii, şansele ţărilor care vor să facă parte din UE au sporit. Deci, trebuie să rezistăm ispitei de a deveni Crimee şi/sau Transnistrie .   

Mersul cu spatele înainte este iraţional, iar privirea înapoi, după cum ne arată istoria biblică a lui Lot, poate fi interpretată şi ca imorală. Adică este o încălcare a poruncii divine. Doar i-a spus Dumnezeu familiei lui Lot să nu se uite la nimicirea Sodomei. Iată că soţia sa nu a rezistat. Să fie vorba de banal de renumita curiozitate femeiască? De regret pentru averile lăsate, pentru traiul în "minunatul" oraş al desfrânaţilor?

Trecutul este pentru concluzii, viitorul aşteaptă să fie valorificat.

Citeşte şi: 

Frământaţi între Epoca de Aur şi Noul Ierusalim

Domnilor academicieni, sorry, dar cam de ce existaţi?

Dragi prieteni, am de gând să trăsnesc o analiză structural-funcţională sistemului de cercetare academică în R. Moldova de să-mi periclitez eventualul titlu de doctor de care nu am nevoie. 

Nişte apodictice, ca aperitiv: Moldova este atât de avansată în domeniul cercetării academice încât a întrecut cu mult Statele Unite unde nu există o academie. 

Lumea a intrat de cel puţin două decenii deja în Era Post-Industrială, care este sinonimică cu Era Post-Modernă, Era Informaţiei, Era Cunoştinţelor, Era Tehnologiilor Informaţionale (IT). 

Angajaţii din domeniul IT şi telecomunicaţilor deja de un an au în Moldova salarii medii de 10 000 de lei - deţin întâietatea - şi au detronat în acest sens angajaţii din sfera financiară, care s-au aflat pe primul loc la acest capitol cel puţin 15 ani.          

Bogaţia naturală a Moldovei este solul (fertil ca în Mesopotamia) care ne permite să creştem aşa pătlăgele încât cel mai bicisnic fruct sau legumă de la noi este mai gustoasă şi chiar are gust, în comparaţie cu cele mai frumoase la văz analoage de-ale lor din Statele Unite, unde, dacă nu te uiţi nu ştii ce bagi în gură - gogoşar sau ridiche - pentru că toate au acelaşi gust, adică nu au niciun fel de gust. 

Nu avem energie care să provină din zăcăminte fosile. 

Şi de aici putem contura trei ramuri principale ale economiei naţionale pe care urmează să le dezvoltăm în acest secol: agricultura şi industria alimentară, sectorul IT şi sectorul energetic. 

Respectiv şi domeniile cheie în cercetare trebuie să fie acestea şi este suficient ca statul să finanţeze activitatea a trei institute de cercetare, nu a unei ditamai academii, cu preşedintele acesteia ca membru din oficiu al guvernului. Precizez: nimic personal împotriva academicienilor per se. RESTUL POATE FI TRANSFERAT ÎN UNIVERSITĂŢI. 

La moment, aş percepe Academia de Ştiinţe asta a noastră ca un lux inutil, ca un mărgăritar în râtul porcului, ca o maimuţăreală-fandoseală de-asta de-a noastră moldovenească, aidoma unei firme falimentare, care nu-i aduce venit proprietarului, dar îi gâdilă vanitatea. Aidoma unui titlu de doctor unui imbecil care face trei greşeli în cuvântul "mama". Nu încercaţi să mă convingeţi că nu, că eu doar tot în această ţară trăiesc de-o bucată de vreme. Eu mai ştiu - şi voi ştiţi - că există zeci, dacă nu sute de "cercetători" moldoveni care vin dimineaţa la institut, răsfoiesc reviste, privesc pe geam şi numără zilele până la salariu.      

Eu înţeleg paradigma moştenită de la sovietici: universităţile pregătesc cadre prin transfer de cunoştinţe de la profesor la discipol, institutele academiei se ocupă de cercetare. În Era IT în care trăim nu mai este un deficit de cunoştinţe (informaţie), profesorii univesitari nu mai sunt vistierii unice de comori epistemologice: Internetul a făcut ca informaţia să devină un bun accesibil tuturor. Ceea ce ne trebuie este cercetare, adică utilizarea informaţiei existente pentru a genera cunoştinţe noi, adaptabile la necesităţile de moment ale societăţii. 

Şi atunci: de ce să finanţeze statul nostru sărac un cercetător de importanţă secundară dintr-un institut, să zicem, pentru colectare de date empirice sau observaţii, dacă acelaşi lucru pot să-l facă studenţii şi masteranzii pentru note?  Şi mai este ceva ARHI-important: ceea ce au tinerii şi nu au cercetătorii trecuţi de 30 de ani este entuziasmul şi energia pentru descoperirea lucrurilor noi. Da, da, renumita curiozitate graţie căreia - ne spun anticii - omul începe să se ocupe cu filosofia. Cu cercetarea ştiinţifică, în cazul nostru. 

Şi apoi, de ce să-ţi estompezi plăcerea de a avea ucenici, dacă tot te dai de mare guru? 

Da, ştiu, eventuala încercare a politicului de a face ordine în domeniul cercetării se va lovi de rezistenţa "savanţilor" care îşi vor fi găsit un locşor călduţ unde nu faci nemica şi sugi banul contribuabilului. Ştiu, cam greu îi va fi unui "om de stat să distrugă ştiinţa". Revoluţiile se dau mai greu  în acest tip de sisteme. 

Dar nu exclud totuşi că puterea politică ar putea fi preluată de vreun calif bălţat, care - pe cal în faţa clădirii de lângă Hotelul Chişinău - va declara că "tot ce este în această bibliotecă fie este în Koran şi, deci, este inutil, fie nu este în Koran şi, deci, este dăunător". 

Să vedeţi atunci cum o să se împrăştie la fuga "savanţii moldoveni", picându-le din traistă voltmetrele, vibratoarele şi amperimetrele.

Ce facem până ne atacă Putin

Odată şi odată războiul ruso-ucrainean o să se termine şi nu aşa cum va dori Rusia. Blitz krieg-ul lui Putin a dat chix. Relaţiile economice dintre Kiev şi Moscova se vor putea aplana, dar antagonismul etnic - niciodată. Kremlinul şi propaganda sa televizuală încearcă să facă să pară insignifiante repercursiunile sancţiunilor occidentale, dar recenta vizită a secretarului de stat John Kerry la Soci şi întâlnirea sa cu Vladimir Putin – ţarul s-a coborât la nivelul unui ministru – ne lasă să înţelegem că Rusia nu mai este atât de acerbă cum a vrut să arate că este atunci când a început ostilităţile în ţara sa vecină şi etnic înrudită – Ucraina.

 

Kerry a declarat că SUA şi UE pot anula sancţiunile contra Rusiei, dacă aceasta revine la statusul iniţial: încetează să ajute rebelii din Donbas şi eliberează Crimeea. Adică niciodată. Cel puţin cât timp la putere în Rusia se va afla Putin. De regulă popoarele îşi scutură jugurile dictatoriale şi pe această cale urmează, teoretic, să meargă şi poporul rus. Şi a mai făcut-o şi-n trecut. Acum în Rusia se adună masa de nemulţumiţi faţă de regimul Putin şi revolta se va declanşa când numărul acestora va atinge cota critică.

Pe moldoveni războiul ruso-ucrainean i-a lovit rău sub aspect economic, dar asta ne-a trezit şi ne-a făcut să căutam pieţe de desfacere alternative: cei mai descurcăreţi au început să-şi vândă merele în Egipt şi Bangladesh, iar vinul – în Norvegia şi China. Moldova produce atât de puţin, comparativ cu scara economică mondială, iar populaţiile ţărilor menţionate mai sus sunt atât de mari, încât tot ce le trebuie companiilor moldoveneşti este să iasă din abordarea stereotipică generată de atavismele mentalităţii sovietice că Rusia este unicul consumator pentru produsele moldoveneşti.

În acelaşi timp se rezolvă problema securităţii energetice: peste câţiva ani gazul din România va ajunge la Chişinău şi atunci vom putea discuta în alţi termeni cu Gazprom-ul şi să nu uităm că UE de asemenea îşi caută surse alternative, demarând negocierile cu Turkmenistanul.

Deşi încă se simte slab, situaţia se ameliorează şi pe sectorul transnistrean: în negocierile în formatul 5+2 am obţinut un aliat interesat ENORM de soluţionarea acestei probleme - Kievul. Plus că Rusia nu mai poate aloca regimului de la Tiraspol fonduri în măsura în care o făcea când nu-şi luase încă pe cap populaţiile din Crimeea şi Donbas. Informaţii despre deteriorarea severă a situaţiei social-economice în stânga Nistrului parvin în fiecare zi. Întrebarea care îmi apare de fiecare dată când aflu despre „deschiderea” Tiraspolului pentru negocieri este dacă ne trebuie nouă o populaţia care urăşte tot ceea ce este occidental la general şi românesc în particular. Poate dăruim această regiune Ucrainei contra la nu ştiu ce beneficii?

În acest secol, cel puţin în prima sa jumătate, moldovenii au scopul suprem – ideal naţional, dacă doriţi – de a intra în familia europeană cu calitatea de membri deplini. Nu este un scop irealizabil: alţii au reuşit dacă au dorit. Unicul factor care ne poate opri din drum este o eventuală ocupaţie rusească, dar în contextul global actual asta ar fi prea de tot ca abstracta comunitate internaţională să mai accepte şi o astfel de escapadă din partea Kremlinului, când noi sancţiuni economice au fost elaborate atât de SUA, cât şi de UE şi sunt gata de a fi aplicate. Deşi trebuie să fim vigilenţi că ursul rusesc ne poate ataca oricând şi trebuie să ne avem armata pregătită, plauzibilitatea unei astfel de atac este redusă.

Ce vom face dar între timp? Da, reparaţie în casă că ne vin oaspeţi europeni să ne peţească şi noi trebuie să fim ca o mireasă gata de măritat, nu ca o… negospodină.

Cazul este hilar, dar anume retrograzii agrarieni au adoptat în 1994 o Constituţie care are ca linii directoare democraţia ca ideal politic şi economia de piaţă ca regim economic şi acestea ne vor ajuta să ne redresăm. Mai este şi libertatea presei pentru a asigura circulaţia liberă a informaţiei şi ideilor, dar acest domeniu a fost consolidat de internet: trăim în epoca informaţională. Să interzici acum internetul în Moldova înseamnă să scoţi 2 milioane în Piaţa din faţa guvernului, majoritatea din care nu vor fi preocupaţi de libertăţi politice, ci de libertatea de a-şi posta fotografiile cu ceea ce mănâncă pe reţele de socializare.

Uitându-ne în urmă la ce am reuşit în aceste două decenii de Independenţă, realizăm cu amărăciune că ne-am irosit eforturile în discuţii despre limbă, etnie şi istorie. Necesare de altfel, dar generaţiile se schimbă la fel ca priorităţile lor. Până în 2009, calitatea principală pe care trebuia s-o aibă un politician pentru a-şi asigura locuri în Parlament era anticomunismul, sinonim cu a fi împotriva dictaturii lui Voronin, iar după 2009 – pro-europenismul, însă odată cu obţinerea calităţii de asociat al UE, aceste două obiective au fost atinse.

Alte două calităţi de-ale politicienilor sunt (trebuie să fie) la modă în inima electoratului în alegerile locale din 14 iunie 2015 şi la parlamentarele care cred că vor fi mai devreme decât 2018: moralitatea materializată prin sentimentul „mie îmi pasă de felul în care se cheltuieşte banul public” şi capacitatea antreprenorială, care la nivel practic se realizează prin creştere economică, ameliorări în infrastructură şi crearea locurilor de muncă.  

… şi dacă Rusia totuşi ne va ataca? Păi, moldoveni, noi ne confruntăm cu astfel de evenimente din 1359.