Conformismul de opinie în fenomenologia retoricii

Welcher recht hat, weiß ich nich

Doch es will mich schier bedünken

Daß der Rabbi und der Mönch

Daß sie alle beide stinken.

H. Heine, Der Disput (*)

Există în sociologie o așa noțiune ca și ”conformismul de opinie”, care este ușor de înțeles. Inferiorul -- și aici am în vedere o persoană inferioară ca și funcție, morală, inteligență -- de regulă se conformează opiniei superiorului -- și aici am în vedere managerul, profetul sau profesorul. Dacă nu ești de acord cu liderul partidului al cărui membru ești, riști să fii expulzat. Dacă nu ești de acord cu dogmatica bisericii al cărei enoriaș ești, riști să fii anatemizat. 

Mai departe e și mai interesant: anume atunci când un membru al grupului pornește ”jihad-ul” contra liderului, primul lucru pe care îl face este că nu se conformează opiniei liderului. Păi cum a apărut, să zicem, filosofia greacă antică din mitologie-religie? Sau creștinismul din iudaism, sau protestantismul din catolicism, sau marxismul din capitalism? 

Lista e nesfârșită și e specifică spiritului uman și a fost fixată de Hegel în Fenomenologia Spiritului ca negare a negației și, de fapt, este forța motrice a progresului uman. 

Dar eu vreau să vă descriu aici o capcană în care pot fi și de regulă și sunt prinși sclavii care decid să înceapă revoluția contra stăpânilor; discipolii care găsesc păduchi în dogma învățătorului. Adesea inferiorii se pornesc la luptă nu pentru a descoperi și a ajunge și a învăța un adevăr mai adecvat, ci din dorință de a-l detrona pe liderul grupului. 

Ei încep să caute tot felul de cusururi în discursul sau acțiunea liderului doar pentru a-l discredita și a-i lua funcția/titlul. 

Ceea ce nu trebuie să facă superiorul e să se încăpățineze și să afirme că opinia proprie este corectă pentru că așa îi sugeresază mândria/ego-ul. Ceea ce trebuie să facă superiorul este să apeleze la instanța superioară care este adevărul. Iar adevărul este unul, dar poate apărea în formă religioasă ca dogmă, sau științifică -- demonstrație bazată pe empiric, sau filosofică -- demonstrație bazată pe silogism. 

La modul concret, lasă-ți oponentul să se manifeste și trece-i discursul prin prisma ontologică a adevărurilor sus-menționate. Și când găsești vreo neconcordanță, ia silogismul sau axioma ceea și trăsnește-l cu ele drept peste bot sau în moalele capului. 

Pentru un mai mare efect e de dorit ca aceasta să se întâmple în fața unui public cât mai numeros. Și dacă l-ai umilit până la lacrimi, mângăie-l pentru încercare, apreciază-i tentativa pentru a-l anihila total. Nu e cazul să manifești milă: adu-ți aminte că aceeași avea de gând să facă inferiorul cu superiorul. Riscul este intrinsec oricărei năzuințe revoluționare. Dacă rebeliunea s-a încununat de succes, vae victis! Și dacă nu, tot vai! celor învinși.


(*) Cum încă nu ai citit ”Disputa” lui Heine? 

Ştiinţele care previn suicidul (4)

Paradoxal dar, ne spune sociologia, mai mulţi oameni decid să se sinucidă nu în condiţii de penurie economică, ci anume în etape istorice de ascensiune economică în societate. E şi de înţeles: aruncaţi în această viaţă fără vrerea noastră, încercăm şi noi să ne alegem şi să urmăm diferite proiecte, uitându-ne la cei din jur, numai că se poate întâmpla ca proiectul personal să sufere eşec şi iată vine cel cu coadă şi spune: "Losere, ce sens are viaţa asta a ta?" De modul în care individul găseşte să răspundă la această întrebare depinde decizia sa de a-şi pune sau nu ştreangul în gât sau lama la vine.

Nu am reuşit încă să citesc lucrarea "Între Freud şi Hristos" a unui călugăr moldovean, dar denumirea parcă ne îmbie să facem o alegere. Nu sunt corect aşezate greutăţile pe talgere, zic eu. Deşi ambele se ocupă de suflet, aş evita cu orice preţ să pun pe acelaşi cântar psihanaliza şi religia. Pentru că psihanaliza şi psihologia sunt ştiinţe, ele se bazează pe concluzii deduse din date obţinute din observaţii, iar religia se bazează pe inspiraţie divină. Nu este contradicţie între psihanaliza şi creştinism, este diferenţă de perspectivă în abordare. Ştiinţa doar constată, stabileşte, ea nu predică eticul ca determinant al mântuirii. 

Elemente cu referinţe la Complexul Oedip, esenţa teoriei lui Freud, sunt remarcate la teologi şi filosofi care au scris înainte de Freud. Meritul tatălui fondator al psihanalizei este că el a observat, a fixat şi a descris aparatul psihic al persoanei mature şi maturizate, care constă din trei componente: subconştientul (inconştientul), eul şi supraeul. Primul are energia, cel de-al treilea are harta, eul este cel care acţionează, care foloseşte energia pentru a ajunge din punctul A în punctul B, după cum este indicat pe harta supraeului. 

De ce aceste lucruri sunt importante? Scriam în articolul anterior că fără Freud reclama este imposibilă. Păi, anume din cauză că reclama încearcă să substituie supraeul, arbitrul moral. Ştiţi doar din Biblie, când Eva îi spune diavolului că "nu avem dreptul să mâncăm din acest pom pentru că vom muri", iar diavolul îi spune: "nu, nu veţi muri".

Subconştientul este animalul din noi care, în mare, doreşte trei lucruri: să mănânce, să se înmulţească şi să doarmă. Supraeul spune ce trebuie şi ce nu trebuie, iar bietul eu încearcă să-i împace pe cei doi. Veţi observa cu uşurinţă că la sălbatici, copii şi persoane cu devieri psihice subconştientul şi supraeul s-au contopit, dar cum animalul nu poate să dispară decât prin moarte fizică, e mai corect să afirm că supraeul a dispărut. Întreabă-ţi noul cunoscut de cine el are frică/pe cine respectă şi îţi va povesti atâtea despre supraeul său că nu vei fi bucuros. 

Fără subconştient întreaga economie mondială ar da faliment. Pentru că noi cumpărăm nu ceea ce e logic, dar ceea ce ne place. Dar ne place ceea ce-i place animalului din noi.

Când afară începe să plouă, toată lumea îşi deschide umbrelele, dar acesta nu e un fapt social, este o necesitate, ca să nu te plouă în cap, ploaia se vede, se simte. Iată însă când de Paştele Blajinilor toţi moldovenii îşi comemorează rudele decedate, acesta este un fapt social, pentru că puterea care îi face să se mişte spre acel scop nu se percepe fizic. Ea este în conştiinţă. Individuală şi generală. Spiritul de echipă de asemenea nu poate fi perceput, dar toţi membrii echipei îl intuiesc ca existent atunci când el este sau ca inexistent când nu-i. 

Pentru că au trăit întotdeauna în grupuri, oamenii au format instituţii: adunarea oamenilor bătrâni şi buni (care apoi a devenit Parlament), dansul ploii (care apoi a devenit reţea de socializare), familia, şcoala, biserica, statul. 

Concluzia: nu putem să avem un "aristocrat" pregătit fără studii elementare de psihologie şi  sociologie. Păi, dar ce facem cu economia, istoria, lingvistica şi dreptul? Da, ele tot trebuie. Ştiinţa este infinită, încă de pe când Socrate spunea că "ştiu că nu ştiu nimic".  

Dar despre suicid voi spune astfel: dacă îţi vine s-o faci pentru că eşti un prost jucător de baschet, poate încerci contabilitatea? Poate eşti un bun şofer de cursă lungă, de exemplu. Deci, schimbă perspectiva şi elaborează un nou proiect.