99 de cumătri nu ştiu "Tatăl Nostru..." (6)

Erau nişte tineri care şi-au pus în gând să-şi lege vieţile până la moarte şi au venit la un cuplu de moldoveni mai în vârstă să-i ia de nănaşi. Dar nu se putea, şi nu din cauza că nu erau bani -- bani au şi ţiganii, dar şi moldovenii --, problema era că viitorii "nănaşi" nu erau cununaţi. Dar nu erau cununaţi, pentru că bărbatul nu era botezat la nici 25 de ani. Dar nu era botezat, pentru că părinţii lui erau învăţători în nu ştiu ce sat de prin nordul Moldovei şi, pe vremea sovieticilor -- pe pielea mea proprie o ştiu -- cam să fii profesor şi să-ţi botezi copiii era un act de curaj, "un act de credinţă".

Dar de câte ori se întâmplă pe la botezurile pe care le fac moldovenii în biserici când nici unul din cumătri nu ştie "Crezul"? 

Moldoveni, noi am pervertit la maximum aceste două concepte religioase ortodoxe: cununia şi botezul, excluzând elementul religios din ele. Transformându-le în simple ceremonii. Şi nu ar fi o problemă, dacă ele nu ar presupune pronunţarea de jurăminte în faţa Divinităţii! Noi ne alegem nănaşii şi cumătrii, uitându-ne în primul rând la bogăţie şi prestigiu, dar nu la pregătirea teologică a acelor oameni. Or, sfinţii părinţi au instituit canonic luarea de cumătri şi nănaşi în vremea când creştinismul nu era unica religie, ci una din religii în acelaşi Imperiu Roman în care mişunau tot felul de religii păgâne şi sarcina principală a nanilor era (şi mai este) susţinerea spirituală, instruirea teologică a finilor prin cuvânt şi exemplu propriu. 

Cam prin anii 500 dogmatica ortodoxă a fost elaborată şi pusă la punct şi ea nu suferă nicio pierdere dacă nu eşti cumva de acord cu ea. Dacă nu eşti de acord te autoexcluzi din comunitatea religioasă ortodoxă, din Biserică şi biletul în iad ţi-i asigurat. "Crezul" nu e rugăciune, după cum cred unii, este declaraţia (jurământul) credinciosului de aderare la organizaţia religioasă care se numeşte Biserica Ortodoxă. "Crezul" este o redare a esenţei dogmaticii ortodoxe. 

Nu voi dori să încep discuţiile despre când e potrivit să te botezi: în pruncie sau la maturitate. Dogmatica ortodoxă spune că în pruncie. Punct. Naşii de botez se iau pentru a pronunţa "Crezul" în locul pruncului, pentru a da jurământ în locul lui pentru că el nu poate vorbi. Şi nu e nevoie de 99 de cumătri, e suficient unu. Biserica ortodoxă nu este singura organizaţie în care se intră prin jurământ şi prin declararea aderenţei la dogmele sale. 

Populaţia aceasta care locuieşte în R. Moldova vine din Uniunea Sovietică, care -- prin deportări, restricţii, komsomol şi marxism-leninism -- a reuşit să scoată sentimentul religios din majoritatea buneilor şi părinţilor noştri. Din trei generaţii!

Să începem a reclădi Templul! 

Pentru creştini, scriptura sfântă este Evanghelia. Cele patru Evanghelii. Urmează, ca importanţă canonică, celelalte cărţi din Noul Testament. Un creştin ortodox practică rugăciunea. Cele mai puternice rugăciuni sunt Psalmii. Sfântul Vasile scrie că "psalmii ard diavolii ca focul spinii". Dar îţi va fi mai greu să înţelegi Noul Testament şi Psalmii, fără a cunoaşte Tora evreiască: primele cinci cărţi de la începutul Bibliei. 

Scriptura secundară pentru ortodocşi reprezintă scrierile Sfinţilor Părinţi. Multe din aceste scrieri au fost compilate în 12 volume editate de Biserica Ortodoxă Română în aşa-numita "Filocalie". Pe Internet sunt toate, iar pe YouTube încă citite, aşa ca să nu faci efort să le citeşti. 

... Unii mai îndrăznesc să încline să creadă că Biblia cam ar fi o carte învechită. Serios?! Dar ce a dispărut păcatul, au dispărut, şi eu nu ştiam cumva: mândria, vanitatea, lenea, desfrâul, mânia, invidia şi iubirea de bani? Păcatul este cea mai sinceră ofertă pe care ţi-o face diavolul: el conţine elementul de plăcere, la început, după care urmează durerea. Şi se relizează cu exactitate matematică. Deci, Biblia şi scrierile sfinţilor părinţi rămân actuale acum şi în vecii vecilor.

Ştiinţele care previn suicidul (4)

Paradoxal dar, ne spune sociologia, mai mulţi oameni decid să se sinucidă nu în condiţii de penurie economică, ci anume în etape istorice de ascensiune economică în societate. E şi de înţeles: aruncaţi în această viaţă fără vrerea noastră, încercăm şi noi să ne alegem şi să urmăm diferite proiecte, uitându-ne la cei din jur, numai că se poate întâmpla ca proiectul personal să sufere eşec şi iată vine cel cu coadă şi spune: "Losere, ce sens are viaţa asta a ta?" De modul în care individul găseşte să răspundă la această întrebare depinde decizia sa de a-şi pune sau nu ştreangul în gât sau lama la vine.

Nu am reuşit încă să citesc lucrarea "Între Freud şi Hristos" a unui călugăr moldovean, dar denumirea parcă ne îmbie să facem o alegere. Nu sunt corect aşezate greutăţile pe talgere, zic eu. Deşi ambele se ocupă de suflet, aş evita cu orice preţ să pun pe acelaşi cântar psihanaliza şi religia. Pentru că psihanaliza şi psihologia sunt ştiinţe, ele se bazează pe concluzii deduse din date obţinute din observaţii, iar religia se bazează pe inspiraţie divină. Nu este contradicţie între psihanaliza şi creştinism, este diferenţă de perspectivă în abordare. Ştiinţa doar constată, stabileşte, ea nu predică eticul ca determinant al mântuirii. 

Elemente cu referinţe la Complexul Oedip, esenţa teoriei lui Freud, sunt remarcate la teologi şi filosofi care au scris înainte de Freud. Meritul tatălui fondator al psihanalizei este că el a observat, a fixat şi a descris aparatul psihic al persoanei mature şi maturizate, care constă din trei componente: subconştientul (inconştientul), eul şi supraeul. Primul are energia, cel de-al treilea are harta, eul este cel care acţionează, care foloseşte energia pentru a ajunge din punctul A în punctul B, după cum este indicat pe harta supraeului. 

De ce aceste lucruri sunt importante? Scriam în articolul anterior că fără Freud reclama este imposibilă. Păi, anume din cauză că reclama încearcă să substituie supraeul, arbitrul moral. Ştiţi doar din Biblie, când Eva îi spune diavolului că "nu avem dreptul să mâncăm din acest pom pentru că vom muri", iar diavolul îi spune: "nu, nu veţi muri".

Subconştientul este animalul din noi care, în mare, doreşte trei lucruri: să mănânce, să se înmulţească şi să doarmă. Supraeul spune ce trebuie şi ce nu trebuie, iar bietul eu încearcă să-i împace pe cei doi. Veţi observa cu uşurinţă că la sălbatici, copii şi persoane cu devieri psihice subconştientul şi supraeul s-au contopit, dar cum animalul nu poate să dispară decât prin moarte fizică, e mai corect să afirm că supraeul a dispărut. Întreabă-ţi noul cunoscut de cine el are frică/pe cine respectă şi îţi va povesti atâtea despre supraeul său că nu vei fi bucuros. 

Fără subconştient întreaga economie mondială ar da faliment. Pentru că noi cumpărăm nu ceea ce e logic, dar ceea ce ne place. Dar ne place ceea ce-i place animalului din noi.

Când afară începe să plouă, toată lumea îşi deschide umbrelele, dar acesta nu e un fapt social, este o necesitate, ca să nu te plouă în cap, ploaia se vede, se simte. Iată însă când de Paştele Blajinilor toţi moldovenii îşi comemorează rudele decedate, acesta este un fapt social, pentru că puterea care îi face să se mişte spre acel scop nu se percepe fizic. Ea este în conştiinţă. Individuală şi generală. Spiritul de echipă de asemenea nu poate fi perceput, dar toţi membrii echipei îl intuiesc ca existent atunci când el este sau ca inexistent când nu-i. 

Pentru că au trăit întotdeauna în grupuri, oamenii au format instituţii: adunarea oamenilor bătrâni şi buni (care apoi a devenit Parlament), dansul ploii (care apoi a devenit reţea de socializare), familia, şcoala, biserica, statul. 

Concluzia: nu putem să avem un "aristocrat" pregătit fără studii elementare de psihologie şi  sociologie. Păi, dar ce facem cu economia, istoria, lingvistica şi dreptul? Da, ele tot trebuie. Ştiinţa este infinită, încă de pe când Socrate spunea că "ştiu că nu ştiu nimic".  

Dar despre suicid voi spune astfel: dacă îţi vine s-o faci pentru că eşti un prost jucător de baschet, poate încerci contabilitatea? Poate eşti un bun şofer de cursă lungă, de exemplu. Deci, schimbă perspectiva şi elaborează un nou proiect.     

Pentru ce plângem la teatru? (3)

Scrie un cronicar moldovean că nu ştiu după ce luptă victorioasă a lui Ştefan cel Mare, domnitorul a invitat pe câmp un număr de feciori de boieri şi le-a ars o mamă de bătaie ca să ţină minte şi să povestească şi urmaşilor. Orice amintire, memorizare se fixează mai sigur cu ajutorul emoţiilor.

Artele ne impresionează pentru că acţionează asupra emoţiilor noastre. Găsim că acest tablou este frumos sau că această piesă muzicală ne îmboldeşte şoldurile. Plângem la teatru şi la film pentru că ne asociem cu eroii: "Asta mi se putea întâmpla (mi s-a întâmplat) şi mie!"

Ce fel de reclamă fără (teoriile lui) Freud şi ce fel de Freud fără tragedia greacă antică? Ce fel de liturghie ortodoxă ce se slujeşte în fiecare duminică la biserică fără tragedia greacă antică? Şi ce fel de Platon sau Aristotel sau Nietzsche fără tragedia greacă antică? Şi cel fel de teatru antic fără Iliada şi ce fel de Iliada fără miturile vechilor elini?

Literatura întrucâtva este arta cel mai greu de asimilat între celelalte arte cum ar fi muzica, teatrul sau filmul etc., deoarece literatura presupune efortul imaginaţiei. În orice caz, fără literatură este imposibil să pregătim "aristocraţii", de aceea şi vom începe de la (1) mitologiile din Mesopotamia, Egipt şi Grecia antice.

Vin apoi (2) cele patru Mari Epopei: a lui Ghilgameş, Iliada şi Odiseea lui Homer şi Eneida lui Vergiliu.

Din Evul Mediu vom lua (3) Divina Comedie a lui Dante, prima parte, Infernul, find suficientă pentru început, dar va fi mai dificil de înţeles fără citirea prealabilă a Bibliei.

Din Renaştere îi vom lua pe (4) Shakespeare (Hamlet şi Romeo şi Julieta) şi (5) Cervantes, ca să ajungem în sec. XVIII la (6) Daniel Defoe şi al său Robinson Crusoe (nu e vorba doar de aventuri, Defoe l-a dorit şi ca tratat de religie protestantă) şi la (7) Jonathan Swift cu al său Gulliver, care este şi un tratat filosofic.   

Din sec. XIX îl vom lua în primul rând pe (8) Hugo, cel mai de vază reprezentant al Romantismului, iar din scrierile lui (9) Balzac şi Dickens vom putea înţelege ce e Realismul. (10) Rinocerii lui Eugene Ionesco ne vor învăţa ceea e Teatrul Absurdului în sec. XX. Important, pentru că ne va ajuta să înţelegem Existenţialismul ca ultima invenţie a omenirii în materie de filosofie.

Nici pe departe lista nu e completă şi exhaustivă, am ţinut însă să mă încadrez în 10 opere şi oricum am inclus mai multe.

Cu literatura română e şi mai simplu. E totul OK dacă ai citit Mioriţa, Meşterul Manole, ceva din cronicari, Descrierea Moldovei a lui Cantemir, Chiriţele lui Alecsandri, Amintirile lui Creangă şi Luceafărul şi Scrisoarea III a lui Eminescu. Din secolul XX, îi vom lua pe Ion Druţă la proză şi dramaturgie şi pe Grigore Vieru la poezie.

Ce bine că am ajuns în haos axiologic (1)

Ieri am văzut jurnalişti moldoveni care lucrează pentru partide şi oligarhi şi care au protestat împotriva presei de partid şi oligarhilor. Pe mulţi din ei îi cunosc îndeaproape. Ce s-a întâmplat cu aceşti oameni de au fost nevoiţi să etaleze atâta ipocrizie în public? Greu de înţeles. 

Greu de înţeles, dar nu imposibil. Aceşti oameni trec prin "drama omului modern, prizonier al dorinţelor şi pasiunilor împinse către imposibil, al dorinţei de a avea cât mai mult şi cât mai repede". Este definiţia sociologică a anomiei. Durkheim a constatat-o şi a botezat-o ca atare la începutul secolului XX, când Occidentul trecea prin procese similare întrucâtva cu cele prin care trece Moldova acum. Atunci, la ei era vorba de industrializare -- industria oferea maselor bunuri, dar şi oportunităţi nesperate anterior. 

Acum, în Moldova este vorba de tehnologizare -- moldovenii au intrat în Era IT, în Globalizare, în Post-Modernism --, fie că îşi doresc ei asta sau nu. Şi toate aceste "revoluţii" sunt neapărat însoţite de urbanizare. Nu vedeţi că tot ne plângem că dispar satele? Păi, de ce dispar? Pentru că nimeni nu mai are nevoie de casă la sat. Oamenii vor să facă duş în fiecare zi. 

O altă caracteristică importantă a anomiei este prăbuşirea valorilor şi posibila generare a altor valori. Iată chiar exemplul acesta al jurnaliştilor protestatari de ieri... La ce valori pot fi bănuiţi că ar ţine aceşti ziarişti? Nu, că oleacă de ipocrit trebuie să fii: cu nepoţica, cu bunica, pentru a le feri să vadă cum unii membrii ai societăţii se prăbuşesc în haosul axiologic. Dar să te arăţi tu ipocrit în faţa oamenilor maturi, "în faţa oamenilor bătrâni şi buni", eu zic că e vorba de deviere psihică, rezultată din anomie, căreia îi este intrinsec haosul axiologic.  

Şi acei jurnalişti care au protestat ieri nu sunt singurii ipocriţi din ţara noastră, aici nu pot să nu adaug pături sociale largi cum ar nostalgicii după sovietism, euroscepticii, românofobii şi migranţii la muncă (numiţi cu termenul rusesc preluat din germană - gastarbeiterii). Ideea o voi reitera: pentru aceşti oameni structurile sociale din prezent nu mai consună cu valorile/structurile CULTURALE moştenite din trecut şi - spun sociologii - anomia duce la comportamente deviante. 

Pentru că ia hai să retrecem în revistă de unde îşi ia individul moldovean valori. Da, aceeaşi familie, şcoală, biserică, instituţia de învăţământ superior, comunitatea (din sat). Şi ce avem acum? Familiile moldovenilor sunt ciopârţite de migraţie, ceea ce perturbează transmiterea liniştită a valorilor de la generaţie la generaţie: bunicii sunt prea obosiţi şi au mai puţină autoritate decât părinţii pentru a asigura/impune procesul de transmitere a valorilor. 

Şcoala? Şcoala moldovenească face tot ce poate, la fel şi biserica, atât doar că ar fi eronat să ne punem prea multă speranţă că mântuirea moldoveanului poate fi asigurată de aceste două instituţii, la fel ca şi instituţia de învăţământ superior. Dar despre comunitatea sătească -- deşi eu personal m-am format în una puternică la vremea ei -- în prezent nu mai face să vorbim pentru că am scris mai sus că satul moldovenesc este pe cale de dispariţie.     

Ca în urma unei revoluţii, unor războaie, după ieşirea din URSS, societatea moldovenească este observată ca renunţând de voie-de nevoie la valorile din trecut şi ca fiind în proces de găsire/elaborare a noilor valori, iar la concret este vorba de renunţarea la valorile specifice traiului în grup în favoarea valorilor cu grad sporit de individualitate.

Tocmai s-au creat premisele propice pentru a forma un nou tip de moldovean -- MOLDOVEANUL SECOLULUI XXI -- şi în articolul următor îmi voi expune "planul meu pentru Moldova", voi încerca să plămădesc acest moldovean.