Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

vineri, 5 februarie 2016

Cum am devenit atât de NE-corupţi

Acesta-i clubul din Peresecina. Cel de la mine din sat e altfel
Dragi prieteni, când mă porneam eu la începutul anilor '90 la clubul de la mine din sat, apoi bineînţeles că, înainte de aceasta, aplicam ceva şampon pe coamă, brici pe tulei şi parfum sub umăr. Ideea era că poate se crea circumstanţa potrivită să conduc vreo fată acasă, dar mai des se întâmpla ca aventura să se termine cu -- nu, nu dansul ploii --, ci orgie dionisiacă în jurul totemului în formă de "caldare cu jin".   

Un alt ritual. Iată se gândeşte un creştin oarecare din Moldova să se împărtăşească . Nu-i aşa că înainte de aceasta se abţine de la porniri animalice, de la vicii, mai răsfoieşte vreo carte de religie-ceva şi gata, peste o săptămână se consideră pregătit de lepădare repetată de satană. 

Sau, de exemplu, aşa. Vrea o fata tare mult să devină profesoară de literatură. Ce face ea pentru aceasta? Citeşte cărţi, scrie lucrări-analize şi, după multe examene, universitatea îi dă certificatul confirmator că fata merită. 

Exact aşa se întâmplă  şi acum cu noi, cu moldovenii. Vezi că noi ne-am buricat să vrem în UE şi pentru asta trebuie să devenit şi noi oleacă ca dânşii, vorba lui Diacov. Noi suntem albi, europeni, dar cam proşti, deci amorali, adică corupţi. Deci, iată că europenii din  UE nu ar fi tocmai împotrivă să ne admită în club, dar trebuie să ne mai primenim ca să nu puţim. 

Pentru că acum cum suntem? O bucătăreasă de la nenorocita de cafenea "La soacra" spunea zilele acestea că soţii-proprietari se lăudau că au scăpat de pompieri cu mită. Sau alt caz: eu nu pot să afirm că Filat a furat miliardul, eu ştiu doar că banii au dispărut mai ales când PLDM conducea Guvernul şi Ministerul Finanţelor şi Banca de Economii. Aşa-i că stricăciunea asta a noastră morală a început să ne facă probleme uriaşe: 12% din PIB, pierdute, patru vieţi pierdute în urma exploziei de la Piaţa Centrală. Eu am trecut pe acolo cu numai vreo două ore înainte în acea zi. 

Ceea ce e pozitiv e că am identificat problema şi am recunoscut-o ca importantă. Deci, ştim ce avem de făcut. Aşa e drumul spre pământul promis.   

Iar la nivel personal eu ştiu că fiecare vrea să devină mai bun. Eu îţi recomand să-ţi faci un proiect de viaţă. În secolul 21 -- ca şi în alte epoci -- binomul "pozitiv-negativ", "1 şi 0" se păstrează: eroul pozitiv al erei IT este persoana cu proiect de viaţă şi negativ este persoana fără. Nobilii, cavalerii, damele, stăpânii, gospodarii au proiectul lor de viaţă elaborat individual. Ceilalţi sunt râsuri, şerbi, robi, terfe. Ştiu că ştiţi, dar ce e rău să mai reformulăm definiţiile?

joi, 4 februarie 2016

Ce se întâmplă când vrei în braţe la stat







Any man who thinks he can be happy and prosperous by letting the Govt take care of him should take a look at the American Indian! – Henry Ford








Dragi prieteni, că tot s-au terminat protestele, m-am gândit că ar fiu bine să le descâlcim cumva. 

Că politicienii din opoziţia parlamentară şi neparlamentară vor fi întotdeauna dornici de a scoate lumea în stradă nu necesită mare efort de explicare -- că de aia şi sunt politicieni, chiar dacă unii îşi pun glugă de filosofi-comentatori-analişti sau îşi pun ochelari să nu-i cunoască lumea. 

Mă preocupă însă oamenii aceştia simpli care au răspuns chemării de a ieşi în Piaţa Mari Adunări Naţionale, lansată de politicieni. 

Voi diseca imediat din această gloată persoanele plătite ca să vină. Cu ei e totul clar: şi-au găsit o sursă de bani. Dar nu putem nega că -- în special la chemarea partidului "DA" -- în stradă au ieşit şi oameni care nu au fost plătiţi şi care au înghiţit mai greu sau mai uşor găluşca mitologică propagată de JiTV cu noua lor pseudo-doctrină despre cine-i bun şi cine-i malefic, despre ce-i moral şi ce-i imoral. 

Din ceea ce am văzut în înregistrările video -- şi regret că trebuie să mă bazez aici pe percepţia mea subiectivă şi nu pe statistică -- în gloata adunată de Partidul Platformă se află un procent mic de tineri, sunt mai mulţi oameni de vârstă mijlocie (30-50 de ani), iar grosul gloatei îl constituie pensionarii de vârstă (55+ ani) inclusiv tot soiul de veterani. 

Pe aceste ultime două categorii le-a ridicat din pat -- dacă e să judecăm după sloganele scandate în primăvara trecută -- sărăcia şi lipsa locurilor de muncă (decente), iar conştientizarea furtului miliardului nu a fost decât ultima picătură pentru a trece la acţiune. 

Voi remarca faptul că protestatarii de la 30 de ani în sus s-au născut şi au crescut în epoca sovietică, sub îndrumarea statului autoritar URSS care avea grijă de om de la naştere până la moarte, sau cel puţin aşa era propaganda comunistă în anii '70-'90. 

Pentru a-şi continua drumul către moarte, omul -- inclusiv moldoveanul -- are nevoie de un punct de sprijin transcendental: cel mai adesea omul îşi alege pentru aceasta Divinitatea sau o filosofie de viaţă sau trăieşte ca planta sau animalul -- reducându-şi strădaniile la transmiterea genelor. 

Nu pot fi bănuiţi aceşti protestatari de mare religiozitate -- le-am înregistrat agresivitatea şi, apoi, aceşti oameni s-au format în comunismul ateu -- ceea ce poate fi însă foarte uşor aplicat mentalităţii lor este atitudinea faţă de stat ca faţă de o superputere patriarhală: e cazul cela cu fiică-mea care ştie că am bani permanent şi n-o interesează de unde am eu aceşti bani. 

Ceea ce refuză aceşti bieţi oameni să înţeleagă este ca actualul stat moldoveneasc este stat slab. Slab din două motive: a) pentru că este capitalist - economia de piaţă şi democraţia sunt proclamate în Constituţie; şi b) pentru că ai săi contribuabili sunt săraci. 

Chiar şi aşa, acest stat al nostru ne apăra de răii interni prin poliţie, de răii externi prin armată, ne construieşte drumuri şi şcoli, ne plăteşte pensii. Dar, teoretic, acest stat nu poate şi nu trebuie să aibă grijă să ne îndrumeze în viaţă şi să ne ofere oblojire psihologică: el trebuie să nu ne încurce. Moldovenii deştepţi (de mult) au înţeles acest lucru şi-şi văd de proiectul de viaţă personal. Cei mai mulţi însă nu şi-au scos sovietismul din suflet: aidoma bebeluşilor ei cer ca statul să le fie tătic - săracii! nu se pot autoorganiza. Nu vezi că adună semnături pentru ca preşedintele să fie ales de ei, chiar dacă,  scrie Jean-Jacques Rousseau în al său "Contrat Social", statele mici se conduc mai bine de consilii-parlamente şi nu de rege-preşedinte, care este necesar în statele mari pentru a ţine regiunile laolaltă? 

Această masă de dezorientaţi îşi va sacrifica cu vioiciune libertatea conferită doctrinar de democraţie în favoarea unui stat grijuliu, personificat în preşedinte. Omul prost caută soluţii simple. 

Aşadar, aceasta am vrut să-i spun acestui nou guvern şi acestei noi majorităţi parlamentare: ar fi bine ca "liberii" cetăţeni să realizeze că statul nu este decât un mecanism de re-distribuţie a banilor din impozite, dar realitatea nu este aşa. Repet: majoritatea moldovenilor vor stat-tată-grijuliu. 

Aceasta nu înseamnă că statul chiar trebuie să fie ca atare, este suficient să creeze impresia, imaginea în mintea dezorientată, că este aşa. Altfel, vor apărea imediat tot felul de aventurieri-karaoke care îi vor face să creadă că îi pot duce în paradisul distractivo-alimentar. Şi, suntem  martori cu toţii, acest fenomen se întâmplă deja în ultimele 12 luni.      

luni, 1 februarie 2016

Polica moldovenească explicată pentru absolventele ped-ului

Foto: cicalarasi.wordpress.com
Dragele mele profesoare de clase primare, absolvente ale colegiilor pedagogice de la Călăraşi şi Orhei, am decis să încep o discuţie cu voi despre evenimentele din politica moldovenească, pornind de la ideea că voi sunteţi în cel mai apropiat contact cu părinţii elevilor mulţi, care votează în frumoasa noastră ţară - Moldova. Un astfel de contact eu ca şobolan de birou nu am onoare să am. 

Aşadar luaţi-o apodictic că orice om doreşte putere. Putere politică. Să fie în guvern şi parlament şi să facă reguli de comportament pentru ceilalţi concetăţeni. O astfel de funcţie este prestigoasă - fruntea ţării, elita, ce mai ... - şi de aceea la noi se fac proteste. 

Nu-i vorbă că nimeni nu-i înşurubat în scaun şi o dată la patru ani - dar câteodată şi mai des - în ţara noastră au loc alegeri: evenimentul când cetăţeanului ordinar i se dă dreptul să-i aleagă pe cei care vor conduce treburile  statului. 

Acum voi începe să răspund la întrebări prima fiind cum de s-au putut uni Platforma DA cu Dodon şi cu Renato şi cu societatea civilă în proteste pentru a cere alegeri anticipate. 

Între paranteze fie spus: a ameninţa că vei face proteste cu  blocări ale căilor de intrare în Chişinău şi a aeroportului şi să nu-ţi reuşească decât "un forum" este ca şi cum te-ai porni să faci o nuntă şi să nu-ţi reuşească decât o beţie. Dumneata ca învăţătoare de clase primare ştii bine cine este gospodar în sat şi cum fac aceştia nunţile şi cine face beţii. 

Deci, de ce vrea anticipate Dodon? Păi, să primeşti tu bani de la Moscova şi să nu faci nimic, nu rişti tu oare să-i enervezi pe donatorii tăi. Că ei doar de asta te-au făcut cel mai devotat rus din Moldova, îţi sponsorizează întreţinerea corturilor din centrul Chişinăului şi tu ce faci? Nici lovitură de stat, nici măcar alegeri anticipate? Iată, doamnă profesoară, de ce Dodon vrea alegeri anticipate, or deja că acest politician vrea să transforme Moldova noastră într-o periferică gubernie a Rusiei o ştii şi singură. 

Aceleaşi explicaţii sunt valabile şi pentru renul karaoke de la Bălţi, numai că despre el nu vreau să scriu mult pentru că în adresa lui şi cuvintele de ocară sună ca reclamă.   

Acum de ce vrea alegeri anticipate Platforma Demnitate şi Adevăr? Nu te mai chinui să-ţi explici când această adunătură de oameni este partid şi când platformă civică pentru că nici ei nu ştiu. În orice caz, am în vedere pe Andrei Năstase şi banda lui de sălbătăciuni (ai văzut clipul cela de pe youtube cum generalul Gămurari se bate în bar pentru că nu vrea să plăteasacă?)

Păi uite acest Andrei este finul de cununie şi avocat al oligarhului Victor Ţopa care stă acum în Germania pentru că a furat nu ştiu ce de la o bancă. Cred că bani sau acţiuni. Păi tot acest Ţopa susţine cu bani unitatea de propagandă JiTV. Păi uite acest Ţopa crede că dacă va reuşi acest Andrei să facă un partid şi să vină la putere, poate ar putea să facă cumva vreun mişmaş că să-i anuleze sentinţa de condamnare şi să-i dea o funcţie mare de la Guvern. Bune planuri, nu?   

Acum de ce s-au unit cu aceşti politicieni reprezentanţii "societăţii" civile? Tot pentru bani. Ia imaginează-ţi că în Moldova nu este corupţie. Atunci donatorii acestor organizaţii îşi închid oficiile lor din Moldova şi scriu în rapoarte că Moldova este o ţară civilizată, iar corupţia s-a diminuat. Dar moldovenii care lucrează la aceste Fundaţie Soros sau Transparency International nu vor asta pentru că rămân fără job. Acum ai înţeles de ce reprezentanţii acestor organizaţii ţipă atât de tare că în Moldova este corpţie şi bla-bla? Şi apoi ei mai speră că ar putea obţine funcţii în stat despre care ne-am înţeles că sunt prestigioase.

Acum s-o luăm şi pe Maia Sandu, femeia asta ce vrea? Pe ea a amăgit-o o moderatoare că ar fi bună de lider de partid şi iată. 

Dar moderatoarea, ea ce vrea? Despre Nataşa aceasta care ştie ce-i legitim şi ce nu-i, ce-i moral şi ce nu-i, nu-ţi voi spune decât asta: zice ea într-un interviu că ştie ea că un holding i-ar pregăti ei o casetă în care ar apărea nudă - sex tape - aşa i-a zis. Eu, ca între oameni de la ţară, te întreb, doamna profesoară de clase primare: nu-i aşa că la ţară fiecare femeie doarme acasă, nu pe la hoteluri şi ştie foarte bine dacă ar putea să fie un sex tape cu ea sau nu. Şi o femeie castă este sigură că o astfel de casetă nu putea să fie filmată DECÂT în dormitorul conjugal, iar să pui pe youtube ce face o femeie cu soţul pe nimeni nu interesează. În schimb ce face o femeie cu un alt bărbat este interesant. Iată astfel de moderatoare, dna profesoară, ne ţin nouă lecţii despre ce-i moral şi ce nu e.    

Postări populare

Etichete

politica (70) religie (49) filosofie (26) texte sacre (26) geopolitica (23) Maia Sandu (22) dodon (22) realitati (22) economie (21) Rusia (19) elita politică (18) criza morală (17) etnii din Moldova (17) societatea moldovenească (17) lumea rusa (16) Andrei Năstase (15) noi moldovenii (14) Putin (13) civilizatii (13) ideologie (13) interzis desteptilor (13) eastern partnership (12) istorie (12) politică (12) romanism (12) sociologie (12) putere politica (11) ucraina (11) Occident (10) UE (10) democratie (10) existentialism (10) planul pentru Moldova (10) coruptie (9) voronin (9) Transnistria (8) alegeri prezidenţiale (8) aristocratizare (8) cultura (8) proteste (8) stat (8) criza economica (7) electorala locala 2011 (7) Era IT (6) Russia (6) filosofia religiei (6) libertatea presei (6) valori (6) Parteriat Estic (5) alegeri (5) etnici români (5) gender (5) moldova (5) post-modernism (5) românism (5) AIE (4) PCRM (4) anomie (4) etnii (4) guvern (4) horatiu (4) mentalitate sovietică (4) mitropolia (4) presa liberă (4) protest 7 aprilie (4) unirea cu România (4) viitor (4) PASDA (3) PLDM (3) Platforma DA (3) alegeri 2014 (3) alegeri 2015 (3) biserica ortodoxa (3) cercetare (3) definitii (3) electorala 2010 (3) etică (3) fake news (3) fenomenologie (3) fericire (3) guvernul maia sandu (3) manipulare (3) modernizare (3) pasdanaşi (3) unionişti (3) ştiri false (3) BCT (2) BECS (2) NATO (2) PDM (2) Vlad Filat (2) comunicat de presa (2) creştinism (2) electorala 2014 (2) electorala 29 iulie (2) energie (2) ganduri (2) gastarbeiteri (2) identitate națională (2) islam (2) justitie (2) literatură (2) media (2) mentalitate patriarhală (2) mi-a placut si am furat (2) partide proruse (2) poezii (2) psihanaliză (2) război hibrid (2) sate (2) savoci (2) scriitori persani (2) secolul 21 (2) sfinţi părinţi (2) socialiști (2) statalişti (2) Academia de Ştiinţe (1) Andrian Candu (1) Asociaţia Sociologilor şi Demografilor (1) BEM (1) Biblia (1) Donald Trump (1) Freud (1) MIG-uri (1) PAS (1) PL (1) PSRM (1) Patriarhia Rusă (1) Pro-Moldova (1) Renato Usatîi (1) Rogozin (1) alegeri 2019 (1) alianta kozak (1) comuniști (1) electorala 2012 (1) electorala 2019 (1) greceanii (1) indo-europeni (1) jdun (1) limbi straine (1) lingvistica (1) metode de invatare (1) migranţi (1) mitologie (1) retorica (1) sat (1) scripturi (1) serviciile secrete ruseşti (1) sistemul de învăţământ (1) sondaj de opinie (1) stat autoritar (1) stat totalitar (1)