Iar Laban, ducându-se să-şi tundă oile,
Rahila a furat idolii tatălui său...
"Dar la cine vei găsi idolii tăi,
acela nu va mai trăi.
Caută de faţă cu rudele noastre
şi ia tot ce vei găsi al tău la mine!"
Iacov însă nu ştia că Rahila,
femeia sa, îi furase.
(Fac. 31: 19-32)
S-ar părea că, având un stat mic şi slab,
nu ar fi neapărat necesar ca noi, moldovenii, să avem „duşmani naturali”, să
fim în ceartă cu alte ţări. Dar, nu. Unicul duşman al nostru la ora actuală
este nimeni altcineva decât Rusia lui Putin. E suficient să te întrebi: cine ne
pune embargouri, cine îşi ţine armata pe teritoriul nostru, cine susţine
separatiştii noştri şi cine se implică în treburile noastre interne şi în
politica noastră?
Lista continuă cu: cine insistă să-şi spună cuvântul
atunci când e vorba de istoria noastră, limba noastră şi cursul nostru istoric?
Răspunsul e acelaşi: Rusia lui Putin. Te-ai putea întreba: de unde atâta grijă
pentru un popor atât de puţin numeros şi foarte sărac? Răspunsul este valabil
timp de două decenii: Rusia lui Putin încă îşi caută un rost pe această planetă
şi este frământată de un zdruncinător complex de inferioritate. De aceea ea nu
va pregeta să-şi bage nasul oriunde SUA nu sunt (prea) interesate, vezi Siria.
De la Moscova R. Moldova nu cred că este văzută mai mult
decât un popor de aborigeni, de unde şi apariţia apetitului de colonizare din
partea Kremlinului. Sau cel puţin de la noi se aşteaptă o atitudine docilă
asemenea vasalităţii armene sau belaruse.
Poate chiar dacă plebea moldovenească şi ar agrea în
veselie acest statut de sclav, să zicem, contra gaze ieftine, această ţară are
o elită, care de aia şi e elită pentru a-şi impune maselor viziunile.
Or, această elită moldovenească nu poate lesne să uite
deportările din anii ’40. Urmate
apoi de o crâncenă politică de deznaţionalizare, prin care sovieticii au
încercat să scoată moldovenismul (românismul) şi religiozitatea din noi. Fără
succes totuşi, pentru că imediat ce s-a ivit ocazia, cum numai am simţit că
ursul dă semne de slăbiciune, ne-am şi declarat imediat independenţa. La trei
zile după ce a făcut-o Ucraina. Ca să fim mai siguri.
Fără succes, pentru că şi-a dovedit rezilienţa cultura
noastră. Elita noastră intelectuală din anii ’50 -- scriitorii şi profesorii
de limbă şi literatură moldovenească – au reuşit să tragă pe sfoară
zbirii-cenzori sovietici şi aceşti ultimii le-au permis să publice operele clasicilor
noştri: de la cronicari la Eminescu. De aceea românii din România au dreptate
când observă că basarabenii vorbesc o limbă arhaicizată: la aceasta ni s-a
permis să avem acces, aceasta era predată în şcoală, cu aceasta ne-am format şi
ne-am menţinut. La moment de restrişte, clasicii noştri şi-au demonstrat
eficienţa: nu ne-au lăsat să dispărem ca popor.
Că Rusia lui Putin ne vrea înglobaţi în „lumea rusă” – un
proiect civilizaţional, de altfel --, ne vrea aborigeni ne-civilizaţi printr-o
cultură scrisă, această atitudine de superioritate a unui stat mai puternic
milităreşte şi mai bogat e de înţeles. Poate şi şudrele mancurtizate moldovene
şi o acceptă cu muzica, talk-show-urile şi filmele ei. Dar, când vine vorba de
elita intelectuală – de la care se inspiră cea politică --, lucrurile se
împotmolesc. Nimeni nu neagă că ruşii au o cultură valoroasă, dar noi o avem pe
a noastră. Nu pot fi uitate deportările. Ele sunt holocaustul nostru.
Să mergem acum în antichitatea biblică a Rahelei şi a lui
Iacov. Că Laban era idolatru nu e mare scofală, aşa era moda atunci în
Mesopotamia şi în toată lumea. Idolii lui Laban puteau fi nişte statuete
reprezentând zei din panteonul babilonean, dar eu mai degrabă înclin să cred că
erau nişte zei de-ai casei, de genul penaţilor la romani. Formându-se în
familia lui Laban, nu putem exclude că Rahela încă nu s-a convertit pe deplin
la religia monoteistă a lui Iacob şi, îngrijorată de eventualele pericole în
noua sa viaţă în Canaan, ea a decis să-şi ia cu ea idolii pentru a se bucura de
protecţia lor în noile circumstanţe.
Şi apoi nu face de exclus şi o banală dorinţă feminină de
răzbunare pe tatăl-despot care a ţinut-o atâta timp departe de „materializarea”
dragostei pentru Iacov şi a „strecurat-o” pe Lia în „camera de taină” în
noaptea nupţială.
Că idolii reprezentau ceva important pentru Laban o
înţelegem din îngrijorarea lui Iacov care îi spune că va ucide pe oricine din
ai săi, dacă la el sau ea vor fi găsite statuetele. Pentru valorile spirituale
– religioase şi culturale – oamenii merg la moarte, vezi actele de martiriu sau
arderea pe rug a lui Giordano Bruno.
În cazul nostru al basarabenilor, Capra cu trei iezi şi
Chiriţele lui Alecsandri ne-au păstrat spiritualitatea şi ne împiedică acum să
acceptăm orbeşte influenţele civilizaţionale şi politice din exterior. Şi da,
tancurile pot ucide câţiva purtători de cultură, dar cultura în sine rămâne
intactă. Nu mai are sens să arzi azi cărţile pe rug, deoarece ele deja sunt pe
internet.
Punând cele scrise mai sus în contextul prezidenţialelor,
voi remarca faptul că la acest scrutin vom vedea şi vom putea cuantifica câţi
cetăţeni moldoveni sunt gata să-şi vândă libertatea culturală pe gaze naturale
„ieftine” şi câţi din ei au interiorizat ideea de a dori ca ei să fie stăpâni
la ei în ţară.