Quousque tandem abutere Voronine patientia nostra?! Aşa aveam de gând să-mi încep discursul devastator contra liderului opoziţiei natale, fără pic de îndoială că Vladimir Nikolaievici se va lăsa intimidat şi va vota de frică şi cu toată fracţiunea pentru Marian Lupu la funcţia mult-dorită. Salvarea îmi veni însă de la fiică-mea, care, întorcându-se de la grădiniţă şi fiind surprinsă de destăinuirile mele despre straşnicul plan de demarare a speech-ului, mi le refută cu măiestrie, argumentând că un aşa început mai este înregistrat în anale, fiind produs de un alt orator, nu mai puţin cunoscut.
Pentru că de fapt despre ce e vorba? Toţi în ţara asta cam îşi spun că-i mai cu cap să avem un preşedinte -- oricare -- şi să ne apucăm toţi împreună şi fiecare în parte de sporovăit cu treburile cui ne are. Care cu făcutul irisurilor pentru satane, care cu dascălii şi vracii, iar unii -- cu împărţiri frăţeşti de averi moştenite de la părinţii decedaţi, în faţa solomonilor.
Ia numai imaginaţi-vă: parlamentul adoptă legi cu duiumul, iar opoziţia comunistă propune şmechere îmbunătăţiri la acestea, astfel încât proiectele ticluite fără cusur de profesioniştii din guvern să iasă perfecte de sub teascul parlamentului. Aici mă opresc că am simţit privirea bănuitoare de plagiat a sfântului catolic Thomas More. Or, acela se pricepea mai bine la trebile de stat, mărturie servindu-i şi capul decupat de regele său, un tip mai libidinos aşa.
Lucrurile însă nu pot merge astfel din cauza că politicienii din parlament ar putea rămâne fără de lucru extenuant, or, după cum este bine ştiut, principalul job al politicianului este să-şi iubească Patria şi să slujească cetăţenii. La fel ca baştinaşii oraşelor arse cu sulf pe vremea lui Avraam, care au descoperit că există şi alte feluri de dragoste decât cea utilizată de profanii tradiţionalişti, deputaţii comunişti au descoperit că o bună metodă de a sluji naţiei este să părăseşti demonstrativ locul de lucru. Un prost de rând, pentru o aşa inovaţie, ar putea fi şutat dorsal afară, însă nimic nu i se poate face unui ales al poporului.
Personal nu am nici ţârdea-ndoială că Voronin îşi iubeşte Patria noastră şi pe noi împreună cu ea, atât doar că el şi-a demonstrat deja fanteziile în materie de amor, şi anume: eu vladâcă şi voi proşti, eu am dreptul să-mi iau pădure la Ţiganca pentru că dragostea mea este cu mult mai profundă decât a voastră, şi, din acelaşi motiv, 10 ha-uri pe strada Ciocârliei. O patrie ideală pentru comunişti este una condusă de carabină, cu ştabii pekereme încorporaţi în casta intangibililor.
Un cioban, să zicem din satul meu numai nu ştiu dacă au mai rămas stâni pe acolo, ar putea cugeta: ei de ce nu s-ar mai hodini şi comuniştii iştia oleacă după opt ani de iubire îndesată de patrie? Nu, nenea cioban, nu ar fi ei comunişti dacă ţi-ar fi părtaşi de idei. De unde baliverna că comuniştii nu ar dori alegeri anticipate? Crestomatic este că opoziţia doreşte permanent alegeri pentru că trage nădejde că ar putea pune mâna pe manivela puterii cu care se iubeşte ţara, dar şi, colateral, se rezolvă o mulţime de interese economice şi vanitoase. Precaut, Voronin ezită să-şi afişeze pofta de alegeri anticipate deoarece s-ar putea întâmpla ca această năzuinţă să devină slogan electoral al oponenţilor. Percepţia mea însă este că nimeni deja nu se mai îndoieşte (şi nu se teme) de iminenţa alegerilor parlamentare anticipate, cu excepţia celor două partide parlamentare cu cel mai mare număr de candidaţi supleanţi.
Unii lideri de onoare sau din umbră din unul din aceste partide lasă impreesia de fraieri, crezând că o să-l poată convinge pe Voronin să-l voteze pe Lupu. Pentru Voronin şi PCRM patria-i în pericol doar atunci când ei sunt la guvernare, fără ei la guvernare această ţară măcar să crape. Ce? Noi alegeri vor aduce aceleaşi rezultate? Da de unde ştii, mata? Şi dacă nu?
Eu cred că Diacov este sincer atunci când îi roagă pe comunişti să salveze patria, doar pentru PD aceasta presupune alegerea liderului lor în funcţia de preşedinte. Pentru comunişti aceasta mai înseamnă şi acordarea perucii de speaker vechiului lor amic M. Ghimpu. Ar fi păcat dacă în alegerile viitoare partidele necomuniste n-ar face un mare tam-tam despre faptul că comuniştii au vrut anticipatele. Poate merge.
Şi încă un argument pe care l-am citit nu ştiu pe ce blog, dar mi-a venit mai înainte anume mie: e vorba de noua jucărie a comuniştilor despre originea euroasiatică a moldovenilor şi necesitatea stringentă de a ne întoarce în Eurasia-mumă. Eu am citit articolul cela al lui Putin, care a luat locul Manifestului Comunist în biblioteca fostului dictator. După asta am căutat prin "ctrl+F" dacă Putin a pomenit o aşa ţară multaşteptată în uniunea vamală ca "Moldova" sau "Moldavia". Nu-u! Nici pomină! Ceea ce m-a convins încă o dată de veridicitatea spuselor unor oratori nituiţi care strigă că Moldova este trasă de mânecă în Evrazes. Dar nu contează. Ideea va merge bine la electoratul româno- şi eurofob, va stăvili elanul găgăuzului regional şi al altor stângaci, şi, poate, îl va îndupleca pe Putin să uite de un mototol de hârtie-kozak şi, ah! poate, Putin îi va acorda cuiva titlul neoficial, dar tare onorific şi tare jinduit, de "cel mai bun rus din Moldova".
Rusia, Kazahstanul şi, mai puţin, Belarusul, îşi pot permite dictaturi pentru că au "toată tăbliţa lui Mendeleev", ca să-l citez pe încrâncenat. Noi nu ne putem permite luxul unei dictaturi pentru că avem internet, suntem mai puţini la număr şi, esenţialul, am răspirat aerul de libertate de după dictatura comunistă. A, da, nu exlud că mulţi concetăţeni nu prea au nevoie de atâta libertate, dar sper că aceştia fie sunt puţini, fie sunt beţi. Avântul cu care PCRM ne cheamă, după el, în Evrazes, mi-aminteşte de chemarea lui Godea făcută liderilor partidelor parlamentare. Ca să rezolve probleme ţării.
Şi încă ceva: eventuala (Doamne fereşte!) intrare a Moldovei în uniunea vamală va fi văzută de Rusia ca un act de obedienţă, servilism, de închinare de bună-voie a ţării către ruşi şi, posibil, Rusia ar putea înghiţi reciproc mai mulţi muncitori emigranţi din Moldova, deşi deja majoritatea celor care au avut de dus au plecat. Orice aderare la orice uniune presupune un pic de renunţare la suveranitate; diferenţa e că în UE nu sunt dictaturi, iar în Evrazes -- doar dictaturi.
Dacă vreun parlamentar citeşte această scriitură, apoi îi spun că în această sesiune Legislativul trebuie să aibă următoarea agendă din două puncte: 1. Modificarea Constituţiei pentru a nu nimeri în impas după alegeri şi 2. Adoptarea legilor convenite cu UE, ca să nu roşească avocatul nostru în faţa europenilor, Vlad Filat. La stejarul din Hânceşti nu m-am prea referit aicea din două motive. Pe primul nu vi-l spun, iar al doilea este că eu nu prea înţeleg ce face Filat ca şi pe toată această perioadă, ca şi pe alocuri.
Despre mine
Totalul afișărilor de pagină
Faceți căutări pe acest blog
Postări populare
-
Tue Jun 10, 2008 10:30pm IST By Conor Sweeney MOSCOW (Reuters) - A 350-year-old cavalry battle has become the latest irritant betwe...
-
The Times of India -Breaking news, views. reviews, cricket from across India MOSCOW: Russia's parliament on Wednesday rec...
-
Fost azi la Institutul Mamei și Copilului. Dar știi că acolo copiii pe așa călduri sahariene stau în saloane fără ventilatoare??!! Nu mai ...
-
Noi, oamenii, ne temem. Ne t-e-m-e-m permanent! Frica de moarte a fost companionul nostru intim dintotdeauna. Ne-am asociat în grupur...
-
Happiness is a habit, a by product of right thinking and living. 1. Live a simple life . Be temperate in your habits. Avoid self-seekin...
-
”... mai știu de asemenea că a izbăvi gloata de superstiție este la fel de imposibil ca și a o izbăvi de frică; în sfârșit, știu că permanen...
-
In loc de introducere, un mic info pentru bloggerii 80-isti (adica nascuti dupa 1980) In toamna lui 1990 ma pregateam de facultate, cand pe ...
Etichete
politica
(70)
religie
(49)
filosofie
(26)
texte sacre
(26)
geopolitica
(23)
Maia Sandu
(22)
dodon
(22)
realitati
(22)
economie
(21)
Rusia
(19)
elita politică
(18)
criza morală
(17)
etnii din Moldova
(17)
societatea moldovenească
(17)
lumea rusa
(16)
Andrei Năstase
(15)
noi moldovenii
(14)
Putin
(13)
civilizatii
(13)
ideologie
(13)
interzis desteptilor
(13)
eastern partnership
(12)
istorie
(12)
politică
(12)
romanism
(12)
sociologie
(12)
putere politica
(11)
ucraina
(11)
Occident
(10)
UE
(10)
democratie
(10)
existentialism
(10)
planul pentru Moldova
(10)
coruptie
(9)
voronin
(9)
Transnistria
(8)
alegeri prezidenţiale
(8)
aristocratizare
(8)
cultura
(8)
proteste
(8)
stat
(8)
criza economica
(7)
electorala locala 2011
(7)
Era IT
(6)
Russia
(6)
filosofia religiei
(6)
libertatea presei
(6)
valori
(6)
Parteriat Estic
(5)
alegeri
(5)
etnici români
(5)
gender
(5)
moldova
(5)
post-modernism
(5)
românism
(5)
AIE
(4)
PCRM
(4)
anomie
(4)
etnii
(4)
guvern
(4)
horatiu
(4)
mentalitate sovietică
(4)
mitropolia
(4)
presa liberă
(4)
protest 7 aprilie
(4)
unirea cu România
(4)
viitor
(4)
PASDA
(3)
PLDM
(3)
Platforma DA
(3)
alegeri 2014
(3)
alegeri 2015
(3)
biserica ortodoxa
(3)
cercetare
(3)
definitii
(3)
electorala 2010
(3)
etică
(3)
fake news
(3)
fenomenologie
(3)
fericire
(3)
guvernul maia sandu
(3)
manipulare
(3)
modernizare
(3)
pasdanaşi
(3)
unionişti
(3)
ştiri false
(3)
BCT
(2)
BECS
(2)
NATO
(2)
PDM
(2)
Vlad Filat
(2)
comunicat de presa
(2)
creştinism
(2)
electorala 2014
(2)
electorala 29 iulie
(2)
energie
(2)
ganduri
(2)
gastarbeiteri
(2)
identitate națională
(2)
islam
(2)
justitie
(2)
literatură
(2)
media
(2)
mentalitate patriarhală
(2)
mi-a placut si am furat
(2)
partide proruse
(2)
poezii
(2)
psihanaliză
(2)
război hibrid
(2)
sate
(2)
savoci
(2)
scriitori persani
(2)
secolul 21
(2)
sfinţi părinţi
(2)
socialiști
(2)
statalişti
(2)
Academia de Ştiinţe
(1)
Andrian Candu
(1)
Asociaţia Sociologilor şi Demografilor
(1)
BEM
(1)
Biblia
(1)
Donald Trump
(1)
Freud
(1)
MIG-uri
(1)
PAS
(1)
PL
(1)
PSRM
(1)
Patriarhia Rusă
(1)
Pro-Moldova
(1)
Renato Usatîi
(1)
Rogozin
(1)
alegeri 2019
(1)
alianta kozak
(1)
comuniști
(1)
electorala 2012
(1)
electorala 2019
(1)
greceanii
(1)
indo-europeni
(1)
jdun
(1)
limbi straine
(1)
lingvistica
(1)
metode de invatare
(1)
migranţi
(1)
mitologie
(1)
retorica
(1)
sat
(1)
scripturi
(1)
serviciile secrete ruseşti
(1)
sistemul de învăţământ
(1)
sondaj de opinie
(1)
stat autoritar
(1)
stat totalitar
(1)