Vorba este despre schimbarea destinaţiei terenurilor
agricole care nu pot fi folosite pentru a construi pe ele entităţi industriale.
Astfel, ca un consiliu local sau raional să-i permite unui investitor să
construiască o fabrică la nordul sau sudul ţării este nevoie de girul
guvernului. Da, este un caz de frică ale
politicienilor de la centru de a permite autorităţilor locale să-şi rezolve
problemele de sine stătător. Frică sau mai degrabă nedorinţă de a pierde
controlul.
La enunţul raportorului că această reformă a fost iniţiată hăt
de mult, încă pe vremea guvernării comuniste, Voronin a spus că „pe atunci nu era
aşa mafie”. Bătrânul se vede că uită că pe vremea sa circula bancul că „în ţara
asta lucrează numai Olejka” şi uită despre pădurea de la Ţiganca şi de
edificiul de pe strada Ciocârliei. Poate bătrânul speră că a uitat şi
societatea…. Dar, nu.
Să ne amintim cum se lamentau comuniştii când au venit la
putere în 2001 că iată, chipurile, toată vestita industrie a Moldovei, rămasă
de la URSS, s-a distrus. Domnilor, s-a distrus pentru că nu avea clienţi. Ce-i
aicea greu de înţeles? Tu poţi să produci nişte mărfuri excelente şi să
prestezi servicii extraordinare – şi în genere poţi fi un om bun la inimă –, dar
dacă clienţii nu se interesează… Comunişti uită că economia de piaţă este
consfinţită de Constituţie, or „economia de piaţă” este sinonimică noţiunii de
capitalism. Moldova este o ţară CAPITALISTĂ, nu vă amăgiţi cu iluzii!
Nu, că era să-l prind pe Voronin cu un nou caz de „una
scrie în programul partidului şi cu totul altceva face în viaţa politică”, dar
lista cu asemenea performanţe ale bătrânului
este prea mare. Să nu uităm că acest PCRM – ca de altfel şi majoritatea
partidelor – fixează în catastiful de năzuinţe ale sale obiectivul de „modernizare”
a ţării. („Cu suportul UE” o spune cu jumătate de gură).
„Modernizarea” pare un scop nobil, dar nu este chiar atât
de uşor de realizat. Pentru mine modernizare înseamnă trimiterea la fier vechi
a trenului Chişinău-Ungheni, produs în anii '60 încă. A încercat un ministru al
transporturilor liberal să pună trenuri modernizate şi aşa şi nu a mai reuşit.
Vedeţi că modernizarea nu se dă atât de uşor.
Mai mult: „modernizare”, la modul foarte concret,
înseamnă construcţia de drumuri şi a gazoductului de la Ungheni la Chişinău.
Bani pentru drumuri Rusia nu ne-a dat niciodată, ea nu-şi repară măcar drumurile proprii, ea are de ucis ucraineni la această etapă.
Bani pentru drumuri au occidentalii şi nu vedeţi câte
opoziţie este în această societate moldovenească faţă de acei oameni?
Discursul prorus a câştigat în Găgăuzia din primul tur, iar în Parlamentul din
Chişinău deţine 25% din mandate.
Păi iată şi paradoxul rigidităţii conservatorismului din
minţile indivizilor care compun societatea moldovenească. Să scuipăm pe mâna
întinsă pentru ajutor şi s-o pupăm pe cea care îşi ţine armata la noi, ne
susţine secesioniştii, ne pune embargouri. Rusia nu va mişca un muşchi facial
de compasiune pentru vieţile cetăţenilor noştri, dacă ţarul kaghebist va decide
să ne ocupe. "Să ne elibereze de amoralitatea occidentală şi să ne încorporeze
în paradisul terestru numit şi „lumea rusă"". Exemplul Ucrainei…
…La o distanţă de 13 ani mă întreb la ce i-a trebuit lui
Voronin să desfiinţeze cele 10 judeţe şi să creeze 30 de raionele? Specialiştii
spun că astfel a dorit să obţină controlul asupra administraţilor locale. Eu
mai adaug: şi să împiedice consolidarea politică a unor politicieni provinciali din fotoliile de preşedinţi de judeţ. Cert este că tot ce a obţinut a fost
majorarea numărului de funcţionari publici plătiţi de contribuabili şi
prelungirea perioadei de impotenţă economică a raioanelor. Dar, subiectiv,
Voronin a vrut măcar puţin să revină la realitatea sovietică. Stupidă decizie
să te cramponezi de trecut în contradicţie crasă cu realităţile prezente şi
viitoare.
La fel de utopică, să nu zic idioată, este şi ideea comuniştilor
de a edifica 40 de oraşe. Ca orice făcătură omenească oraşele cresc şi descresc
în funcţie de necesitatea obiectivă, de interesul unui grup de oameni ca o
localitate să existe. Ce iritanţi sunt cei care plâng din cauza degradării şi
dispariţiei satelor moldoveneşti! La ce bun să existe un sat dacă el nu este
înzestrat cu economia care să le permită existenţa sătenilor?
Aşadar, Capitalismul ne pune un evantai de posibilităţi
la îndemână. Depinde de societatea noastră dacă va ştie să le valorifice, sau
va prefera să mai bocească pe Stalin, pe Brejnev, URSS şi industria fulminantă
a Moldovei sovietice. După cum se votează, realizez că încă nu am terminat
de bocit trecutul. La acest început de secol, moldovenii pot deveni membri cu
drepturi depline ai civilizaţiei europene, dar se vede că ne mai trebuie ceva
timp pentru a ţine doliu.
