Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 16 septembrie 2017

Apologie la fake news

(R) Britannica Kids
Iar cunoscătorul nu trebuie să-şi fixeze un înţeles al său, ci să voiască să aibă întodeauna mărturie Sfânta Scriptură sau firea lucrului. O cunoştinţă care nu le are pe acestea nu e cunoştinţă adevărată, ci vedenie şi amăgire. 

Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti

După cum se poate vedea din imagine, ştirile false, informaţia falsă, în engleză fake news, nu sunt o invenţie de dată recentă. Insectele, dar chiar şi plantele, o folosesc de miliarde de ani. De ce? Au nevoie să-şi ducă în eroare fie victima, fie vânătorul.

În viaţa publică ştirile false au apărut relativ recent, să zicem cu vreo 10 ani în urmă, odată cu apariţia unui aşa sol fertil ca internetul, unde oricine -- dar absolut oricine -- poate posta orice fel de informaţie care poate fi consumată de miliarde. 

Bine aţi revenit în junglă! Dacă oamenii au pornit din junglă şi au ajuns să locuiască în mari metropole, iată că şi-au creat o nouă junglă -- una virtuală -- dar care comportă tot atâtea pericole. Deci, soluţia e clară: fie înveţi pericolele de care trebuie să te păzeşti, fie că eşti tras pe sfoară (deşi... balena azurie... stiţi...)


De ce au apărut ştirile false, mă întrebi... 

Ce este politica altceva decât înşelarea alegătorului? Ce este economia altceva decât înşelarea clientului? Ce este arta altceva decât înşelarea spectatorului/cititorului etc.? 

Aristotel în Politica concluzionează că forma de guvernământ cea mai bună  este democrataţia, dar fără demagogie. Dar, ţi-ai găsit! Plebea, demos-ul sau pur şi simplu prostimea -- dotată cu sacrul drept de a vota -- nu prea are timp de analiză politică şi îşi face deciziile bazându-se pe emoţii. Iar emoţiile, o ştim cu toţii, nu-i aşa?, se gâdilă prin vorbe dulci, linguşeală şi tot felul de "discursuri edificatoare", care nu se deosebesc de opere de ficţiune, cu alte cuvinte, sunt pur şi simplu minciuni. 

Ca şi orice informaţie ştiinţifică sau juridică, creaţia jurnalistică, simpla ştire, trebuie să poată fi verificată independent. Adică, dacă în acea ştire este menţionată o sursă, oricine trebuie să poată contacta acea sursă pentru a primi aceeaşi informaţie. 

Dar bineînţeles că cititorul nu are timp şi interes să telefoneze surse, de aceea devine foarte important rolul autorului ştirii. 

Dacă acel site de ştiri nu are date de contact şi mai ales nume de jurnalişti pe care poţi să-i chestionezi în privinţa veridicităţii informaţiei pe care ei o fac publică, tu de ce mai eşti abonat la acel site, mai exact, de ce îl mai consideri credibil? 

Eu însumi sunt abonat la diferite site-uri de astea care scriu fake news, dar asta e doar pentru a-mi trezi emoţii pozitive, râsul. Oare nu din acest motiv privim comedianţi şi emisiuni de divertisment? Dacă ai ajuns tu să crezi ce spun clownii şi umoriştii!.. deja asta nu mai e domeniul informaţiei (IT), ţine de psihiatrie. Sau pur şi simplu te laşi dus de nas de un mucos care şi-a făcut blog.

Ce este firea lucrului, la care se referă teologul Petru Damaschin? Este esenţa, este răspunsul la întrebarea ce este acest lucru. Ca să te protejezi în junglă, ia un ghid. În jungla IT din sec. XXI, încearcă filosofia!     


Citeşte şi:

Să plămădim moldovean din Internet (2)



vineri, 15 septembrie 2017

Chestiunea lingvistică-i ca şi rezolvată

(R) Obscure Tech
Dragi prieteni, am eu o impresie de care m-am molipsit citind reţele de socializare că rusofonii din R. Moldova CRED că românofonii majoritari le-ar impune să înveţe limba de stat, numită şi oficială, numită şi moldovenească şi română. Şi iată anume pentru a scăpa de această imaginară persecuţie aceşti concetăţeni rusolingvi ar dori oficializarea limbii ruse. Că ei se simt discriminaţi, au un disconfort aşa... 

Dar eu le spun: Nu, nu este nicio obligaţie. Dreptul de a fi ignoranţi vă este garantat. 


DAR! 

Dacă tu vrei să devii politician sau om de stat, sau consilier sau deputat, cum vei putea activa fără să cunoşti limba de stat? Cum vei comunica cu cetăţenii şi jurnaliştii (care toată ziua pândesc politicienii să facă gafe)? Nu vezi cum se uită toţi ca la o arogantă la guvernatorul regiunii autonome?! Sau la deputaţii pentru care contribuabilul plăteşte să le fie traduse discuţiile din plenul Parlamentului? 

Bine, nu vrei să fii politician, vrei să fii om de afaceri, comerciant. Cum vei opri frustrarea compărătorului/clientului, dacă acesta va înţelege că NU doreşti să vorbeşti pe limba lui? Credeţi-mă e fapt că mulţi moldoveni renunţă la posibile tranzacţii dacă simt că miroase a şovinism. Tu vrei să-ţi vinzi marfa/serviciul ca să iei banii clientului sau vrei să-i arăţi că eşti reprezentant al unei "mari puteri nucleare"? 

Bine, nu vrei să fii om de afaceri/vânzător, oricum, un potenţial angajator pe cine va prefera: pe un viitor angajat care cunoaşte limba oficială şi posibil altele, sau pe unul care nu o posedă? 

Aşadar, cine şi cui îi face impuneri lingvistice? 

Şi apoi, să nu uităm, că limba rusă poate fi oficializată în R. Moldova doar cu tancul. Întotdeauna aşa a fost. De bună voie, dragi concetăţeni din cadrul etniilor minoritare, vă daţi seama şi voi că aceşti catâri (noi, moldovenii, ştim că aşa ne numiţi) au ceea ce se numeşte elită. Inclusiv intelectuală.   

Da, eu ştiu că românofobii -- care consideră că este patriotic să accepţi prezenţa militară rusească pe teritoriul patriei tale, asta numind ei "a fi statalist-moldovenist" -- vă bat pe umeri şi vă încurajează speranţele. Numai că tot ce le reuşeşte e să obţină etichete de mancurţi. 

Şi mai e o întrebare de control: doar ruşii care se mută ca migranţi în ţări occidentale se adaptează şi învaţă limbile acelor ţări. Care îi problema cu R. Moldova? Voi doar nu doriţi ca noi să credem că voi ne consideraţi inferiori!!

Şi încă două răspunsuri simple la două întrebări identitare care chinuie membrii inculţi ai societăţii. 

a) dacă suntem de acord că moldovenii ca etnie au provenit de la romani şi daci, românii de la care popoare antice au provenit? 

b) dacă lingviştii îţi spun că numele corect al limbii de stat a R. Moldova nu este briceneana, nici cahuleana, nici moldoveneasca, dar româna, tu de ce crezi concluziile ştiinţifice ale taximetriştilor şi frizeriţelor?  

Şi nu toţi cei care se identifică drept români în R. Moldova sunt necesarmente şi unionişti. Un filosof de-al nostru din Ardeal, Emil Cioran, mai nihilist aşa, zicea că "nu trăieşti într-o ţară; trăieşti într-o limbă. Aceasta-i ţara noastră, patria noastră -- nu este alta". 

... Acum 26 de ani, R. Moldova începea tranziţia de la socialism la capitalism şi să zică acum cineva că nu suntem stat capitalist, plus că şi problema de oficilizare a limbii române a fost rezolvată între timp. Aproape, că-i proces mai de durată.       


citeşte şi: 

Stabilitatea impermanenţei (Inclusiv despre şcolile de limbă rusă)



vineri, 8 septembrie 2017

Votul mixt explicat noilor hegelieni


(R)
pinterest.com
Dragi prietenti, voi chiar credeţi că nu sunt noi hegelieni la noi pe malul Bâcului? Ia staţi numai să vedeţi că sunt şi încă tare mulţi.  

Scria Voltaire în a sa a 20-a Scrisoare Filosofică, în 1727: "La Londra sunt cam vreo opt sute de persoane care au dreptul să vorbească în public şi să apere interesele naţiunii. Cam vreo cinci sau şase mii râvnesc la rândul lor la această onoare. Toţi ceilalţi se fac judecătorii acestorsa şi oricine poate tipări ceea ce gândeşte despre treburile obşteşti; astfel întreaga naţiune este nevoită să se instruiască". 

Răsfoiam nu-ş-ce zilele astea iar în fundal flecăreau (în sens heideggerian) despre teologie şi creştinism patru gagici la o televiziune care a renunţat la cifra norocoasă din denumire. Eu nu ştiu dacă această televiziune le mai şi plăteşte noilor sale gazde de talk-show-uri: eu nu aş face-o. Pentru oportunitatea de a a-şi etala ignoranţa în public eu cred că aceste "gazde" trebuie să-i plătească televiziunii.   

Ei bine, totul decurge minunat, când aud o bloggeriţă blondă că face: "Nietzsche a spus: speranţa a murit". 

Ce??!! Ce-ce-ce-ce??!!! Nu, Nietzsche a spus despre ALTCINEVA că -- chipurile -- a murit, nu speranţa! Nietzsche nu a fost un nihilist! Din contră!  

Chiar dacă şi blonda a dat în bară cu citatul, eu întodeauana am fost pentru aducerea femeilor (blonde) în politică şi în viaţa publică. Deoarece va fi foarte hazliu, iar râsul lecuieşte, nu? Dacă blondele fac referinţă la filosofi (fie şi aşa de iraţionali şi vanitoşi ca Nietzsche), nu e totul pierdut în ţara aceasta. Aproape se pare că "naţiunea începe să se instruiască", fie şi cu greşeli şi cu paşi marunţi la început, dar direcţia e corectă. Pentru că nouă tuturor ne pare că suntem foarte deştepţi până ajungem să vorbim în public. 

Da. Despre noii hegelieni. Ca şi orice geniu, Hegel a generat epigoni, care se numesc, convenţional, noii hegelieni. Care se împart în hegelieni de dreapta şi care aplică dialectica hegeliană asupra evoluţiei religiilor, dar cei mai influenţi s-au dovedit a fi hegelienii de stânga. Cei mai cunoscuţi: Karl Marx şi Friedrich Engels.

Acum toţi politologii trecuţi de 50 de ani de pe malurile Bâcului au trebuit să tocească la greu operele celor doi precursori ai comunismului. Atunci, nu-i face această studiere amănunţită drept noi hegelieni? Mie de ce mi-i uşor să discut cu ei? E pentru că ei ştiu ce e aia evoluţia Spiritului, numită şi negare a negaţiei, dialectică şi suprimare.

Da. Despre votul mixt. Se poate uşor de intuit că sistemul de votare a parlamentarilor pe liste de partid s-a cam răsuflat. Nu dădea rezultatul scontat şi aducea o mulţime de nulităţi în Legislativ. (Cine îşi aminteşte repede şi alţi parlamentari socialişti decât Igor Dodon sau Zinainda Greceanîi?) Democraţii (PDM) au încercat să facă un salt calitativ mai de anvergură: să renunţe în genere la acest sistem, dar s-au lovit de conservatismul societăţii. De aceea s-a căzut de acord să se facă jumătate de salt. Pentru început. Pe urmă se va vedea. Da-da-da: teză=>antiteză=>sinteză.

De aceea eu nu pot să nu induc că acei care se opun saltului dialectic nu vor altceva decât să aducă nulităţi în Parlament. Mai mult, multe din aceste mediocrităţi ne sunt cunoscute, ne trezesc aversiunea şi de aceea facem tot ce ne stă în puteri pentru a le împiedica să ajungă să ne conducă. 

.... pentru început lasă mai întâi să discute cu bloggeriţele blonde despre Nietzsche şi teologie.

Citeşte şi: 


Este moldoveanca slugă sau parteneră?



joi, 7 septembrie 2017

Trebuie un monument greblei moldoveneşti

(R) Scythe Supply
"...o oarecare necumpătare dezgustătoare, 
o invidie bine ascunsă sau 
un acord grosolan cu sine --
luate laolaltă aceste trei particularităţi
au constituit dintotdeauna 
adevăratul tip al plebeului".

F. Nietzsche, 
Dincolo de bine şi de rău, 264



La niciun an de la instalarea în funcţia de şef al statului a liderului socialist (PSRM) şi-a făcut apariţia şi binecunoscuta greblă pe care moldovenii au mai călcat la mijlocul anilor '90. Unii comentaci, mai imberbi aşa, au ajuns la concluzia că este pentru prima dată când suntem martori la o confruntare atât de dură între Preşedinte pe de o parte şi Parlament-Guvern, pe de alta, ca să ne referim doar la ultimele evoluţii legate de trimiterea-netrimiterea militarilor la exerciţii în Ucraina. 

Nu, nu este prima dată. La mijlocul anilor '90 o astfel de confruntare a avut loc între preşedintele Mircea Snegur şi ministrul Apărării Ion Creangă, iar la finele acelui deceniu, ostilităţile dintre parlamentari şi Petru Lucinschi au dus la modificarea Constituţiei prin diminuarea competenţelor prezidenţiale şi alegerea lui de către Legislativ. Ceea ce a dus la instalarea regimului comunist şi la apariţia bancurilor despre faptul că unicul care lucra în ţara asta era fiul preşedintelui.   

Mergem la Biblie, în Israelul antic, la peste o mie de ani înainte de Era Creştină, când evreii au început să ceară rege, ca la neamurile vecine. 

1 Regi 8:7 -- Şi a zis Domnul către Samuel: "Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei. 

şi în 8:20 bătrânii (înţelepţii?) poporului îi răspund prorocului Samuel care încearcă să-i convingă că nu au nevoie de REGE, de vreme ce au LEGEA şi pe DOMNUL: "Şi vom fi şi noi ca celelalte popoare, ne va judeca regele nostru, va merge înainte şi va purta războaiele noastre".  

Şi câţi regi a avut Israel? Tocmai trei: Saul, David şi Solomon, după care regatul s-a dezbinat. 

Revenim în Moldova zilelor noastre. Nu sunt tocmai proşti plebeii moldoveni de astăzi în dorinţa lor de a avea "un preşedinte puternic". Este foarte mare ispita de a-ţi delega unele libertăţi regelui, dar în schimb, nu mergi la război. Mai concret, plebeul moldovean nu vrea să se complice cu un aşa sistem politic "dificil" cum este cel parlamentar: el doreşte un preşedinte pe care să-l venereze la bine şi să-l facă albie de porci -- la rău. Un singur responsabil şi, prin cumul, ţap ispăşitor. 

Şi unde am ajuns? La o situaţie când este practic imposibil să demonstrezi inexistenţa dualităţii puterii în stat. În pornirile sale anti-constituţionale, preşedintele Dodon a ajuns să vrea să desemneze el Ministrul Apărării, un membru al Cabinetului de Miniştri, care este votat de Parlament. Actualul preşedinte vrea competenţe constituţionale care să-i permită să dizolve Legislativul. 

Oare nu era clar că aşa urma să se întâmple? Oare nu am mai trecut printr-o astfel de situaţie? Să nu uităm că alegerea preşedintelui prin vot direct a fost o revendicare a protestatarilor Platformei DA (lider -  A. Năstase), care a fost soluţionată de Curtea Constituţională în martie 2016, iar în noiembrie deja îl aveam pe Dodon ca preşedinte, chiar dacă oponenta sa, Maia Sandu (PAS), nu l-a recunoscut.   

Doar era foarte clar că alegerile directe îl vor instala pe Dodon ca preşedinte; acum se dovedeşte că acţiunile politice ale lui Năstase la care s-a alăturat apoi şi Sandu au avut un singur rezultat palpabil: instaurarea lui Dodon în fotoliul de preşedinte şi contingenta dualitate a puterii în stat. Eu nu înţeleg de ce Năstase şi Sandu îşi permit critici la adresa lui Dodon, după ce au umplut internetul cu fotografii în care erau camarazi de luptă politică. Mărşăluiau braţ la braţ. Integritatea morală a acestor politicieni cam lasă spaţiu îndoielilor rezonabile, dar nu putem să nu felicităm simpatizanţii lor de centru-dreapta pentru realizarea "epocală". Cum vă simţiţi, dragi alegători de centru-dreapta, când Dodon vrea referendum pentru "istoria şi limba Moldovei"?

Nu este tocmai o sarcină de-a mea să monitorizez activitatea liderului PAS, dar şocantul îţi rămâne în memorie. Aceasta Maie, care l-a pârât pe Dodon la procuratură pentru trădare de patrie, ea chiar şi-l imaginează pe preşedinte pe banca acuzaţilor? Această Maie, care cere două zile de votare pentru moldovenii care nu locuiesc şi nu plătesc impozite în R. Moldova, şi majorarea până la 9 mii a numărului de alegători care pot să voteze la o secţie de votare în străinătate, ea chiar îşi poate imagina în realitate acest lucru? Ea nu atentează la bunul simţ? Când foloseşte nenorocirea familiei Brăguţa în scopuri politice, ea nu frizează din morală?     

" ... necumpătare dezgustătoare şi acord grosolan cu sine ..."


Citeşte şi:


Despre fraza "Maia era să piardă mai mult..."



miercuri, 6 septembrie 2017

În sfârşit! Revin protestele!

(R) moldNova. 

O frumoasă moldoveancă din trupele de carabinieri.
Pe fundal, nişte politicieni care ba îl susţin pe Dodon,
ba nu
La proteste, conform graficului. Anunţate cu mai bine de o lună înainte. Cu spoturi promo şi reportaje la temă la televiziunile afiliate. Şi, bineînţeles că manifestaţiile pregătite de PASDA şi socialişti sunt "cele mai importante din istoria Moldovei!" "Acum, sau niciodată!" "Nu avem nimic de pierdut decât propriile lanţuri!" şi nonsensuri de acest gen declamate bombastic. 

Ieri seara, televiziunea PASDEI (Jurnal TV), începe ştirile de la 19.00 cu o relatare despre interzicerea importului unui lot de mere moldoveneşti de către Rusia, în timp NTV-ul socialiştilor, la aceeaşi oră, ne vorbeşte despre cât de inconvenabil este să exporţi mere în Uniunea Europeană şi cât de bine este să exporţi aceleaşi fructe în Rusia.   

Există un soi de ploşniţe care sălăşluiesc pe pielea a ceea ce se numeşte sectorul mediatic moldovenesc, care sug din resturile ejectate de companii de presă afiliate actorilor politici. Nimeni nu le-a autorizat pe aceste ploşniţe să se dea cu părerea, nimeni nu pune valoare pe expertiza lor şi nimeni nu se îndoieşte de "echidistanţa" lor în monitorizarea sectorului mediatic. Mai mult, breasla jurnalistică ştie cine sunt inamicii/ţintele de monitorizare ai/ale acestor paraziţi şi cine sunt prietenii-politicieni ai acestor ploşniţe. Culmea e că aceste ploşniţe îşi dau aere de nepartizane politic. Iată aşa văl al Mayei vor să ne pună "onege-urile de monitorizare a presei" pe ochi!       

Ceea ce se fac a nu vedea ploşniţele-monitorizante sunt că televiziunile (afiliate) socialiştilor şi "celor mai demni şi solidari" moldoveni cheamă deschis lumea la revoltă şi aceasta este ilegal.

Oamenii normali, care îşi văd de vieţile lor, se cam îngrijorează la auzul ştirilor că vor fi proteste, pentru că niciodată nu eşti sigur că liderii mulţimii vor putea administra cu succes pornirile gregare ale masei, pe care înşişi aceşti lideri le şi stârnesc. Sunt milioane de moldoveni care au alte agende decât cele ale lui Igor Dodon, Maiei Sandu şi Andrei Năstase, dar protestele ultimilor le-ar putea da peste cap planurile, începând de la blocarea transportului public...  

Pe de altă parte protestele nu sunt văzute cu ochi buni de sectorul de afaceri, care doreşte să-şi vândă mărfuirile şi serviciile în linişte socială. Deci, nu este tocmai nejustificată o anumită aprehensiune ataşată percepţiei manifestaţiilor perconizate de cele trei partide politice în această lună a lui septembrie. 

Acestea sunt primele proteste organizate de Igor Dodon la nici un an de la instalarea sa în funcţia de preşedinte. Cu un an înainte de scrutinul parlamentar, este clar că Dodon vrea să evalueze funcţionalitatea forţelor şi susţinerea electorală pe care poate conta. "Vom face o nouă Adunare Naţională!", parcă aşa a zis. "Adunare Naţională"??! După ce Platforma DA a scofâlcit acest cuvânt cu ale sale "adunări naţionale" -- ceea ce trezea indignare --, "adunarea naţională" a lui Dodon nu poate trezi decât râsul. 

Protestele anunţate de Dodon nu dezvăluie decât faptul că preşedintele nu mai are alte pârghii de manifestare şi recurge la ajutorul maselor în faţa cărora trebuie să justifice promisunile şi ameninţările care l-au făcut preşedinte. Conform legislaţiei moldoveneşti, preşedintele ţării nu are cine ştie ce competenţe care să le depăşească pe cele ale unui notar şi cei care încă mai cred în Dodon ar trebui să realizeze că acesta a făcut promisiuni în electorala din 2016 pe care acum nu le poate realiza.

În ce priveşte protestul PASDEI, lucrurile par şi mai obosite. Cine îşi aduce aminte vreo altă idee promovată de liderii PASDEI decât "jos Plahotniuc"? Care conotează "sus noi, cei adevăraţi, demni şi solidari şi dornici de acţiune politică". 

După lâncezeala estivală, societatea are nevoie de o zguduitură pentru a-şi reveni în formă şi a nu uita că are lideri politici care au nevoie de ea. Toţi vom avea de câştigat de pe urma protestelor din septembrie: unii îşi vor hrăni curiozitatea, alţii -- vanitatea, iar alţii îşi vor etala capacitatea, după cum fac şi eu chiar în momentul acesta. Şi, bineînţeles, protestele sunt un indicator fidel al nivelului de democratizare a unei societăţi.   

P.S. -- Despre "cei care cred în Dodon". Caz Real. Un cunoscut de-al meu, care acum un an era foarte pro-PSRM, foarte rusofil, foarte anti-democrat şi extrem de românofob, pe la începutul lui 2017 a primit o promisiune de la o rudă stabilită în Franţa că îi poate oferi un bun job, dar trebuie să aibă paşaport românesc. Şi iată românofobul începe să adune documente pentru a deveni român, iar, recent, s-a şi jurat că va fi un bun cetăţean al României. Credeţi-mă că eu ştiu ceva despre ipocrizia moldoveanului! 


Citeşte şi:

Despre fraza "Maia era să piardă mai mult..."



sâmbătă, 26 august 2017

Stabilitatea impermanenţei (Inclusiv despre şcolile de limbă rusă)

Tractoare moldoveneşti. (R) Wikimapia

Ţinându-mi ochii larg deschişi
străbat mulţimea; 
dar oamenii nu-mi iartă că 
nu le pizmiuesc virtuţile. 

(Nietzsche, Zarathustra)


A mai rămas un an până vom alege noi deputaţi şi temele pe care se vor bate politicienii în campanie încep să prindă contur şi una din aceste teme este închiderea şcolilor. Şi, privind ce pun pe post televiziunile celui mai mare prieten moldovean al lui Putin, tot el -- lider al socialiştilor şi, prin cumul, preşedinte al moldovenilor --, pe Dodon îl doare că se închid ÎN SPECIAL şcolile de limbă rusă.

Explicaţia e cât de poate de simplă: nu-s elevi suficienţi pentru a forma clase şi soluţia este la fel de simplă: puţinii elevi sunt transferaţi spre alte şcoli. Şi se întâmplă acest fenomen nu doar cu copiii rusofoni, dar şi cu cei românofoni şi nu doar în oraşe, dar mai ales în sate. 

Copii sunt puţini din cauză ca nu vor cetăţenii, indiferent de etnie, să plodească odrasle, iar migraţia devasteză toate localităţile, dar mai ales satele. 

Şi nu e vorba doar de copii. În ultima perioadă au fost ştiri că nu sunt şoferi care să lucreze ca taximetrişti, nu sunt studenţi pentru a merge la universităţi, iar lucrători calificaţi şi profesionişti nu sunt în Moldova de ani buni. 

Bineînţeles că se poate da vina oricând pe aşa structură abstractă cum ar fi statul, sau, mai concret, Guvernul. Şi aşa vor face partidele de opoziţie în campanie, iar dacă vor ajunge la guvernare vor trebui să facă ceva dar să continue "procesul de optimizare" a sectorului educaţional, adică să închidă şcoli. Pentru că nu sunt SUFICIENŢI copii.

Mi-aduc aminte cum făceau spume la gură comuniştii până au preluat puterea în 2001 că se închid fabricile şi uzinele. Şi explicaţia era la suprafaţă: majoritatea au fost construite în Moldova pentru a deservi complexul militar al URSS. Dar ce contează adevărul în electorală? Plebea acceptă orice minciună, dacă e frumos ticluită şi e pe placul ei. Fabricile se închideau din cauza că nu aveau clienţi, sau marfa lor nu se vindea sau nu era competitivă.

Vom vedea câte haine se vor rupe şi cenuşă se va presăra în creştet din cauza că rămân satele pustii! Iar alternativa care e? Să se interzică migraţia? Obţii tulburări în masă. Deci, întotdeauna am privit cu invidie persoanele care ştiu foarte exact cine şi de ce este vinovat şi niciodată ele.

Am mai scris, dar este banal de cunoscută înclinarea omului mai în vârstă pentru aşa valori conservatoare ca ordinea şi stabilitatea, staticitatea vieţii. Numai că lucurile şi procesele nu stau niciodată: ele fie că evoluează spre bine, fie spre rău, numai pe loc nu rămân. 

De aceea şi învăţătura budistă spune că totul este impermanent, iar potrivit teoriei evoluţioniste a lui Darwin, dăinuie nu specia/individul mai puternic sau mai inteligent, ci cel care se poate adapta mai bine la schimbarea decorului, realităţii, circumstanţelor.

În orice caz, ia să vedeţi câtă gălăgie o să fie peste un an din cauză că "aceste rele autorităţi moldovene maltratează minunaţii copii ruşi şi le închid şcolile".   

Citeşte şi: 


Ce bine că am ajuns în haos axiologic (1)



  

marți, 22 august 2017

Totul despre Vălul Mayei (III)

 (R) galaxys6manual.info
Sufletul celui cu adevărat filosof 
se ţine cât mai departe cu putinţă 
de plăceri şi dorinţe, 
de suferinţe şi de spaime
Platon: Phaidon, 83c




Există un soi de comentatori şi analişti politici în Chişinăul nostru cărora le-a reuşit performanţa de a şti tot. Ei ştiu cine şi cu cine e, cine al cui om este şi mai ales viziunile tuturor despre toate. Astfel de analişti de exemplu "ştiu foarte bine" că atitudinea umilului Dumneavoastră serv este de "mare oponent" al unei politiciene de opoziţie (Da. Maia) şi trebuie să fie enunţată precizarea că de fapt atitudinea mea faţă de această politiciană este similară cu atitudinea mea faţă de toţi politicienii moldoveni (şi din lume) şi ea este foarte asemănătoare cu atitudinea peretelui faţă de nucă. 

Iar în textele de mai jos, am explicat că pricina voinţei de putere politică este pulsiunea sexuală şi este sublimare a acestui imbold. Eu refuz să văd eroi mântuitori de popoare în politicieni. După cum arată istoria, Divinitatea îi cuprinde în vârtej, îi plasează în funcţii de conducere, după care îi aruncă în neant. Nimic nu este permanent, permanentă este numai schimbarea, şi de acolo şi scepticismul meu faţă de fraza "conducătorii actuali sunt corupţi, dar iată dacă vor veni aceşti politiceni (de opoziţie), malurile Bâcului vor începe să mustească lapte şi miere". 

Cu greu îmi stăpânesc indignarea faţă de nişte materiale jurnalistice şi comentarii pe bloguri despre nişte petreceri date de clerici moldoveni în aceste zile de post. E de înţeles ca presa să urmărească activitatea politicienilor, deoarece ei adminsitrează banii şi bunurile comune ale membrilor societăţii, dar ce treabă ai tu, redactore de televiziune, să trimiţi echipa de filmare să ia imagini de la o petrecere privată? Poate încă dacă vreo organizaţie religioasă ar fi "de stat" şi noi toţi ar trebui să-i plătim impozite... Dar aşa... 

Explicaţia este că e luna august, aridă în evenimente, dar pe post trebuie de dat ceva. Şi iată se apucă nebunii să facă reportaje neghioabe despre clerici. Nu că ei încă şi mai fac interviuri cu oameni în stradă, care, deşi nu au deschis vreodată Biblia, ştiu foarte bine ce e şi ce nu e păcat şi cum trebuie să se comporte preoţii. Şi încă "aceştia trebuie să plătească impozite..." Trebuie cineva să le spună acestor "jurnalişti de forţă": "Nebunilor, Biserica Ortodoxă este organizaţie neguvernamentală! Nu e treaba voastră ce fac clericii, atât timp cât ei nu încalcă, pe rol de cetăţeni, legea statului". 

Ştiu că nu am convins şi iată de ce. Orice păcat are două componente: dulceaţa iniţială şi amărăciunea ulterioară. De ce ne place să bârfim? E pentru că trecând în revistă păcatele şi viciile altora ne cuprinde o căldură interioară care ne spune că noi nu suntem aşa de păcătoşi, noi suntem -- încape îndoială? -- cu mult mai virtuoşi. "Dar bineînţeles că noi nu ne vom permite să coborâm până la aşa nivel..." Sfinţii părinţi din pustia egipteană compară bârfirea cu fapta de a merge şi a plânge mortul vecinului, în timp ce tu însuţi ai mort la tine acasă. 

Dacă numărul "cimpanzeilor" în societatea umană nu ar fi atât de mare, mesajele populiste ale politicienilor şi ştirile "mondene" nu ar avea ţintă. Dar prea mic este numărul celora care urmează sfatul lui Socrate de a da sens vieţii proprii prin analiză, şi iată de ce fake news, ştirile false, îşi vor găsi întotdeauna miliarde de consumatori. Mass media s-a transformat în dealer de narcotice: vinde bârfe şi majoritatea dependenţilor sunt foarte mulţumiţi.

În religiile indiene, maya este iluzia, magia, vălul care ne împiedică să vedem clar realitatea. Noi percepem realitatea parcă printr-un filtru, prin ochelari coloraţi, şi e firesc că o percepem distorsionată. Acest văl alterant este concepţia noastră despre lume, mondoviziunea, pe care am început să ni-o creăm din copilărie sub influenţa părinţilor, "celorlalţi semnificativi". Acum, când suntem maturi, acest rol este îndepliniut de presă. Bineînţeles, dacă îi permitem.

Ieşirea din situaţie este să ne folosim raţiunea pentru a ne crea un detector de fake news. Când cineva vorbeşte cu ardoare împotriva sau în favoarea cuiva sau a unei acţiuni, acest detector trebuie să-ţi explice de ce comunicatorul ţese vălul Mayei ca să ţi-l pună peste ochi. 

Citeşte şi: 


Apologie la Canonul Veşnicului Dubiu (7)



luni, 21 august 2017

Totul despre femeia cântăreaţă (II)

(R) PennLive.com

Ai grijă cum păşeşti pe-aceste pulberi, 
căci ele feciorelnice pupile - au fost. 

Robaiurile înţeleptului Khayyam, 29 




Dacă în articolul despre cimpanzei am încercat să descriu ce-i mişcă pe bărbaţi, vă invit în acest articol să studiem ce vor şi ce pot femeile.

Iată câteva versete despre femei în cap. 9 (2-6) din Cartea Înţelepciuni lui Isus fiul lui Sirah:

2. Nu te da în mâinile unei femei, ca să nu aibă putere asupra ta.
3. Nu te întâlni cu femeia desfrânată, ca să nu cazi în laţurile ei.
4. Cu femeia cântăreaţă să nu fii adesea, ca nu cumva să te prindă cu meşteşugurile ei.
5. Nu-ţi opri privirea asupra unei fecioare, ca să nu ai a suferi pentru ea.
6. Nu te da în mâinile desfrânatelor, ca să nu-ţi pierzi moştenirea.

Sublinierile îmi aparţin şi care sunt cuvintele-cheie? Putere, laţuri, meşteşuguri, suferinţă şi pierdere de bogaţie.

În turma de cimpanzei există ierarhie socială nu doar în rândul masculilor, dar şi al femelelor. Femela alfa ar şanse sporite de a se împerechea cu masculul alfa (care e cel mai bun mascul, nu?) şi puii ei au şanse sporite de supravieţuire pentru că vor avea primii acces la hrană. Deci, e de dorit să devii femelă alfa. Iar la oameni e exact la fel: chiar dacă Sarra lui Avraam era stearpă, ea oricum era femela favorită în tribul său. La fel şi cu Rahela lui Iacov (vezi Geneza).

Deci, revine lupta pentru cel mai bun post şi vedem că ea este specifică şi femeilor, nu doar bărbaţilor, iar în luptă avem nevoie de avantaje comparative, de tehnologie, de arme sofisticate, de meşteşuguri. Bineînţeles că inima unui bărbat se va lăsa mai uşor înduplecată de femela care demonstrează şi anumite talente cum ar fi cântatul sau dansul, celelalte condiţii (frumuseţea corporală) rămânând aceleaşi. Iar unde e cântec e neapărat şi dans. Oare nu i-a tăiat Irod capul lui Ioan Botezătorul, după ce a făcut jurământul sub influenţa dansului demonstrat de fiica Irodiadei (Mc. 6:17-29)?

Dacă vom intensifica generalizarea şi vom înţelege noţiunea de "femeie cântăreaţă" ca "femeie cu talent", vom realiza uşor că talentul este o armă în lupta concurenţială: orice bărbat pe lângă un corp de femeie îşi doreşte şi ceva în plus. Ia uitaţi-vă la ceea ce poate fi considerat ca bărbaţi puternici, în R. Moldova şi în întreaga lume, politicieni şi oameni de afaceri, şi veţi vedea că mulţi din ei optează pentru mariaje cu cântăreţe, dansatoare sau jurnaliste (cititoare de prompter), adică vedete, adică pentru femei care au nu numai corp necesar înmulţirii, dar şi prestigiu. Şi da, alte femei în loc de prestigiu pot să furnizeze ca zestre elemente de bogăţie sau putere (politică) luate din tribul lor.

Şi acum câteva citate:

-- "În general vieţuitorul se mişcă în măsura în care deţine facultatea dorinţei. Dar această facultate nu există fără imaginaţie, iar orice imaginaţie este fie raţională, fie sensibilă, şi pe cea din urmă o deţin şi celelalte animale". 

Aristotel, Despre suflet, III, 10.30


-- "De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de haos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit, 
Sunt atrase de viaţă de un dor nemărginit".

M. Eminescu, Scrisoarea I


-- "Deci toată firea noastră este stăpânită de moarte din pricina căderii. Iar motivul stăpânirii este plăcerea, care luându-şi începutul dintr-o neascultare, se menţine de-a lungul întregului lanţ de naşteri naturale". 

Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 61


Lut-iarbă-ierbivor-răpitor-lut. Iată acesta este lanţul de naşteri naturale şi deja morţi naturale. Materie eşti şi te supui acestui lanţ, acestei pemanente mişcări a generaţiilor, care se procreează una pe cealaltă, atrase de un dor de viaţă nemărginit. Forţa motrice care te împinge, fie că eşti virus, fie că eşti o supersofisticată structură birocratică, este această dorinţă şi plăcere de înmulţire, de expansiune. Nu osândesc, doar constat. Este reacţia formei de viaţă în ipostază materială la inevitala survenire a morţii. Toată materia se transformă în pulbere din care apare tot materie VIE, sub altă formă deja. 

Nu noi am cerut să fie creat Universul din care ne alimentăm şi în care ne vom întoarce, nu am cerut măcar să fim născuţi. Am fost aruncaţi pe această planetă şi suntem impuşi să ne descurcăm. Fiecare cum poate. Nu-ţi pui întrebarea dacă faci ce e corect, nici măcar nu simţi această dorinţă de expansiune-multiplicare în tine -- i te supui orbeşte -- până nu te confrunţi cu moartea şi realizezi că îţi este inevitabilă. Şi atunci explodează marea revelaţie, care te transformă într-o fiinţă autentică. Unii numesc aceasta "abordare serioasă a vieţii".

Ce este un spermatozoid altceva decât un stick cu informaţie? Unii chiar au calculat şi câţi kilobiţi conţine. Deci, dacă nu e posibilă viaţa veşnică în corp material, răspunsul animalului dat morţii este înmulţirea: transmiterea genelor, informaţie despre individ, prin urmaşi. 

Există însă şi altă cale de multiplicare decât aceasta care este specifică şi bacteriilor şi oamenilor. Este dăinuirea ideologică. Ce este o idee altceva decât o informaţie? Şi ce rezultate vedem? 

Dumnezeu îi spune lui Avraam că urmaşii săi vor fi mulţi cât stelele (Gen. 22 şi 26). 

Creştinii, urmaşii învăţăturii lui Iisus, constituie cel mai mare număr de aderenţi la o ideologie religioasă la momentul actual pe Glob. Iar musulmanii, discipolii lui Mohamed, sporesc atât ca număr, cât şi ca influenţă şi număr de atacuri teroriste. 

Sf. Apostul Pavel le spune corintenilor: "Eu v-am născut prin Evanghelie" (1 Cor. 4:15), iar prietenii şi discipolii lui Socrate îi declară înainte de moartea sa că se vor simţi orfani ca fără de tată. Iar Iisus spune că "cel ce face voia Tatălui meu îmi este mamă şi soră şi frate" (Mt. 12:50).

Există şi exemple mai puţin fericite: toţi ştim ce au făcut hitleriştii, ca urmaşi ai ideologiei despre supraom a lui Nietzsche, şi toţi ştim ce au făcut staliniştii, discipolii lui Marx.      

Iar despre femeile -- cântăreţe sau pur şi simple -- voi spune că sunt şi ele mânate de intrinseca dorinţă de expansiune, nu vedeţi că, în R. Moldova de exemplu, cer locuri garantate în structurile statului? Voinţa de putere este sublimare a voinţei de amor/multiplicare, încerc să statuez aceasta deja în al doilea articol, dar vine şi al treilea. 


duminică, 20 august 2017

Totul despre verii cimpanzeilor (I)

(R) Science







Şi, printre aceştia, 
cei care s-au purificat îndeajuns 
prin filosofie 
trăiesc în eternitate 
total desfăcuţi de trup 
şi ajung la lăcaşuri 
şi mai frumoase.

Platon: Phaidon, 114c


Savanţii au stabilit deja că, la nivel de gene, cimpanzeii sunt cel mai aproape de homo sapiens. Dar un mascul cimpanzeu este de cinci ori mai puternic fizic decât cel mai puternic bărbat, boxer de categorie grea şi îl poate uşor ucide. Deci, cum se face că noi stăpânim planeta şi nu ei? Noi suntem mai vicleni. Intelectul nostru îl depăşeşte pe al verilor noştri cimpanzeii. Inteligenţa noastră este arma care ne-a servit drept avantaj comparativ cu dinţii şi ghearele celorlalte animale. Dar în rest suntem cimpanzei. 

Oamenii creează instituţii în societate -- organizaţii statale, religioase, cultuale -- dar structura acestora coincide sută la sută cu schema unicei structuri create de cimpanzei: grupul, turma lor. Spre deosebire de alte specii de maimuţe, cum ar fi gorilele sau geladele unde există un mascul alfa şi haremul de femele, grupul de cimpanzei este constituit dintr-un mascul alfa şi 5-15 masculi puternici, cărora nu le este interzis accesul la femele. Nici un mascul alfa nu este fericit să accepte această împărţire, dar o acceptă totuşi din instinctul de a supravieţui: totul are o valoare funcţională. 

Problema e că teritorul pe care se hrăneşte turma este limitat de teritoriile altor grupuri de cimpanzei cu care turma noastră de maimuţe hominide nu se află vreodată în relaţii amicale. Grupurile megieşe întotdeauna vor jindui resursele de hrană şi femelele din grupul nostru şi ostilităţi între turme izbucnesc în permanenţă. Dar la război e nevoie de masculi luptători. (De aceea în triburile africane primii mănâncă carne din animalul ucis războinicii, este funcţional, deoarece dacă aceştia vor fi slabi survine riscul de dispariţie a întregului trib, chiar dacă etica ipocrită a societăţii noastre ar recomanda mai întâi să mănânce femeile, copiii şi bătrânii. Asta da, pe timp de prosperitate, dar pe timp de luptă pentru supravieţuire aceasta e nerozie).  

Acum, putem să privim la orice organizaţie sofisticată creată de oameni şi vom vedea că ea are aceeaşi "organigramă" ca şi cea a turmei de cimpanzei: liderul, fruntaşii şi haremul de femele şi pui. Să luăm compania: avem preşedintele şi vicepreşedinţii/şefii de departamente. Să luăm biserica: avem patriarhul/papa şi episcopii şi apoi turma de oi credincioase. Să luăm partidul politic: avem liderul, fruntaşii şi apoi membrii de rând. Să luăm Globul pământesc: avem ţări şi grupuri de ţări ca SUA, UE sau NATO. Să luăm Universul: există Divinitatea, îngerii (pe care Dionisie Areopagitul îi desparte în trei clase câte trei) şi există materia, inclusiv oamenii.

Omul nu poate decât să fie o fiară violentă pentru că s-a născut într-un mediu violent. Există puţini oameni -- filosofii, călugării -- care îşi direcţionează violenţa împotriva demonilor şi patimilor proprii, dar majortitatea luptă împotriva celor apropiaţi. De aceea există luptă, pe care câteodată o numim "concurenţă" sau chiar "concurenţă loială", în cadrul familiilor, triburilor, companiilor, partidelor, sistemelor politice, religioase şi culturale. 

Chiar dacă liderii religioşi au încercat să mai tempereze aceste porniri violente -- Moise cere în porunca a 10-a să nu jinduieşti femeia şi asinul aproapelui tău, iar Iisus -- să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi, iar Buddha ne spune să renunţăm la dorinţă, dacă dorim să nu avem suferinţă, iar Apostolul Pavel ne recomandă să ne păstrăm castitatea pentru a nu avea suferinţă în trup (1 Cor. 7:28) -- cei mulţi au puţin timp pentru a se ocupa de astfel de nimicuri. Lupta concurenţială -- o sublimare a luptei arthetipale pentru hrană şi înmulţire -- cere efort permanent şi nu acceptă relaxare, care poate echivala cu înfrângerea. 

...Eu am două cartele în telefonul meu, de la doi operatori moldoveni şi eu ştiu că ei nu manifestă niciun pic de simpatie unul pentru altul. Eu însă i-am pus în acelaşi device şi-i folosesc după cum îmi convine. 

De asemenea eu nu ştiu suporterul cărei echipe sunt: Dacia Chişinău sau Zimbru Chişinău, dar ştiu că ambele echipe au suporteri gata oricând să-şi bată botul unii altora. 

De aceea, atunci când un partid de opoziţie critică acţiunile sau pur şi simplu îndrugă verzi şi uscate despre partidul de la guvernare, eu îl privesc cu înţelegere dar şi cu scepticism, deoarece ceea ce nu spun criticii -- dar vor să se subînţeleagă -- este: ia uitaţi-vă cât de negativ este partidul care vă conduce, de aceea trebuie să ne votaţi pe noi. 

Oare asta nu-i promo? Oare asta nu-i marketing? De aceea privesc cu rezervă, dar şi cu milă, membrii de rând şi simpatizanţii partidelor politice sau ai politicienilor. Prietene, pentru politician -- şi accentuez: pentru ORICE politician -- tu nu eşti decât un vot, aşa cum pentru şoferul de microbuz tu nu eşti decât 3 lei.

Aşadar, lupta între organizaţiile create de oameni va exista permanent, dar ai dreptul şi să nu te intereseze şi să te concentrezi asupra intereselor tale: asta nu-i lupta mea.       

Postări populare

Etichete

politica (70) religie (49) filosofie (26) texte sacre (26) geopolitica (23) Maia Sandu (22) dodon (22) realitati (22) economie (21) Rusia (19) elita politică (18) criza morală (17) etnii din Moldova (17) societatea moldovenească (17) lumea rusa (16) Andrei Năstase (15) noi moldovenii (14) Putin (13) civilizatii (13) ideologie (13) interzis desteptilor (13) eastern partnership (12) istorie (12) politică (12) romanism (12) sociologie (12) putere politica (11) ucraina (11) Occident (10) UE (10) democratie (10) existentialism (10) planul pentru Moldova (10) coruptie (9) voronin (9) Transnistria (8) alegeri prezidenţiale (8) aristocratizare (8) cultura (8) proteste (8) stat (8) criza economica (7) electorala locala 2011 (7) Era IT (6) Russia (6) filosofia religiei (6) libertatea presei (6) valori (6) Parteriat Estic (5) alegeri (5) etnici români (5) gender (5) moldova (5) post-modernism (5) românism (5) AIE (4) PCRM (4) anomie (4) etnii (4) guvern (4) horatiu (4) mentalitate sovietică (4) mitropolia (4) presa liberă (4) protest 7 aprilie (4) unirea cu România (4) viitor (4) PASDA (3) PLDM (3) Platforma DA (3) alegeri 2014 (3) alegeri 2015 (3) biserica ortodoxa (3) cercetare (3) definitii (3) electorala 2010 (3) etică (3) fake news (3) fenomenologie (3) fericire (3) guvernul maia sandu (3) manipulare (3) modernizare (3) pasdanaşi (3) unionişti (3) ştiri false (3) BCT (2) BECS (2) NATO (2) PDM (2) Vlad Filat (2) comunicat de presa (2) creştinism (2) electorala 2014 (2) electorala 29 iulie (2) energie (2) ganduri (2) gastarbeiteri (2) identitate națională (2) islam (2) justitie (2) literatură (2) media (2) mentalitate patriarhală (2) mi-a placut si am furat (2) partide proruse (2) poezii (2) psihanaliză (2) război hibrid (2) sate (2) savoci (2) scriitori persani (2) secolul 21 (2) sfinţi părinţi (2) socialiști (2) statalişti (2) Academia de Ştiinţe (1) Andrian Candu (1) Asociaţia Sociologilor şi Demografilor (1) BEM (1) Biblia (1) Donald Trump (1) Freud (1) MIG-uri (1) PAS (1) PL (1) PSRM (1) Patriarhia Rusă (1) Pro-Moldova (1) Renato Usatîi (1) Rogozin (1) alegeri 2019 (1) alianta kozak (1) comuniști (1) electorala 2012 (1) electorala 2019 (1) greceanii (1) indo-europeni (1) jdun (1) limbi straine (1) lingvistica (1) metode de invatare (1) migranţi (1) mitologie (1) retorica (1) sat (1) scripturi (1) serviciile secrete ruseşti (1) sistemul de învăţământ (1) sondaj de opinie (1) stat autoritar (1) stat totalitar (1)