Welcher recht hat, weiß ich nich
Doch es will mich schier bedünken
Daß der Rabbi und der Mönch
Daß sie alle beide stinken.
H. Heine, Der Disput (*)
Există în sociologie o așa noțiune ca și ”conformismul de opinie”, care este ușor de înțeles. Inferiorul -- și aici am în vedere o persoană inferioară ca și funcție, morală, inteligență -- de regulă se conformează opiniei superiorului -- și aici am în vedere managerul, profetul sau profesorul. Dacă nu ești de acord cu liderul partidului al cărui membru ești, riști să fii expulzat. Dacă nu ești de acord cu dogmatica bisericii al cărei enoriaș ești, riști să fii anatemizat.
Mai departe e și mai interesant: anume atunci când un membru al grupului pornește ”jihad-ul” contra liderului, primul lucru pe care îl face este că nu se conformează opiniei liderului. Păi cum a apărut, să zicem, filosofia greacă antică din mitologie-religie? Sau creștinismul din iudaism, sau protestantismul din catolicism, sau marxismul din capitalism?
Lista e nesfârșită și e specifică spiritului uman și a fost fixată de Hegel în Fenomenologia Spiritului ca negare a negației și, de fapt, este forța motrice a progresului uman.
Dar eu vreau să vă descriu aici o capcană în care pot fi și de regulă și sunt prinși sclavii care decid să înceapă revoluția contra stăpânilor; discipolii care găsesc păduchi în dogma învățătorului. Adesea inferiorii se pornesc la luptă nu pentru a descoperi și a ajunge și a învăța un adevăr mai adecvat, ci din dorință de a-l detrona pe liderul grupului.
Ei încep să caute tot felul de cusururi în discursul sau acțiunea liderului doar pentru a-l discredita și a-i lua funcția/titlul.
Ceea ce nu trebuie să facă superiorul e să se încăpățineze și să afirme că opinia proprie este corectă pentru că așa îi sugeresază mândria/ego-ul. Ceea ce trebuie să facă superiorul este să apeleze la instanța superioară care este adevărul. Iar adevărul este unul, dar poate apărea în formă religioasă ca dogmă, sau științifică -- demonstrație bazată pe empiric, sau filosofică -- demonstrație bazată pe silogism.
La modul concret, lasă-ți oponentul să se manifeste și trece-i discursul prin prisma ontologică a adevărurilor sus-menționate. Și când găsești vreo neconcordanță, ia silogismul sau axioma ceea și trăsnește-l cu ele drept peste bot sau în moalele capului.
Pentru un mai mare efect e de dorit ca aceasta să se întâmple în fața unui public cât mai numeros. Și dacă l-ai umilit până la lacrimi, mângăie-l pentru încercare, apreciază-i tentativa pentru a-l anihila total. Nu e cazul să manifești milă: adu-ți aminte că aceeași avea de gând să facă inferiorul cu superiorul. Riscul este intrinsec oricărei năzuințe revoluționare. Dacă rebeliunea s-a încununat de succes, vae victis! Și dacă nu, tot vai! celor învinși.
(*) Cum încă nu ai citit ”Disputa” lui Heine?