Refutarea Planului B

Dragi prieteni, ştiţi de ce o să învingă  partidele pro-europene? Pentru că liderii acestora se urăsc mai puţin între ei, decât politicienii pro-moscoviţi, care exclud coalizările post-electorale. Or, niciun partid nu va lua majoritatea.

Pentru că masele de moldoveni care o duc de minune fără a citi cărţi, mai au totuşi rude prin Italia şi la Chişinău care să le explice că este imposibil să aderi la o uniune inexistentă.

Pentru că aproape 200 de mii de tineri vor vota pentru prima dată în aceste alegeri, iar după 20 de ani de pustiu, se doreşte a crede că aceştia nu mai au complexul Stockholm, nu mai au atitudinea aia de rob faţă de „fratele mai mare” de la răsărit.

Pentru că idealul de gospodar s-a păstrat încă în sufletul moldoveanului ca să nu voteze un râs de alde… nu fac publicitate nici negativă.

Pentru că partidele pro-europene au o istorie de activităţi şi nu au fost înjghebate peste noapte, şi dacă au admis în rândurile lor şi politicieni mai puţini integri, să arunce cu piatra acel care nu a dat niciodată mită poliţistului rutier, medicului de familie… lista o ştiţi şi singuri că din aceeaşi ţară suntem.

La urma urmei mă interesează mai puţin, dacă vânzătoarea de la magazin este morală şi merg acolo ca să-mi cumpăr ce am nevoie. Votăm liderii pro-europeni nu pentru că sunt morali, dar pentru că sunt purtătorii ideii de prosperitate europeană. Noe era un beţiv, iar David şi Solomon, fiu-său, nişte afemeiaţi, dar totuşi îi cinstim ca profeţi.      

80% din moldoveni sunt timoraţi de ce face Rusia în Ucraina şi vreau să cred că nu suntem chiar atât de cretini încât să votăm pentru război, pentru nişte lideri papă-lapte care idee nu au de administrarea unui stat.

…Şi dacă totuşi vom vota prost, ceea ce nu mă uimeşte la un popor care şi-a creat o ţară în care PIB-ul per capita este mai mic decât în ţări sărace din Africa sub-sahariană, vom inventa şi planul B. La urma urmei, nu eu o spun dar Hegel, activiştii politici nu sunt decât executorii ideilor lansate de filosofi. Totul va fi bine. 

Feminismul moldovenesc e de bine

Partizancele feminismului moldovenesc

Dragi prieteni, Occidentul ne modifică viziunea asupra lumii, bate în perspectiva noastră de a vedea lucrurile. Odată ce ne-am făcut opţiunea pentru democraţie era şi de aşteptat că aceasta va deschide uşa şi pentru alte concepte şi curente de gândire, unul din ele ele fiind feminismul.

Feministele vor la putere! Mai mult, ele vor cote fixe pe listele electorale ale partidelor şi cote în parlament. Unele partide deştepte au prins repede noul curent şi au plasat respectul pentru femei pe platformele lor electorale: până la urmă oare nu-i adevărat că femeile în orice ţară sunt mai multe la număr ca bărbaţii şi nu contează ce gen a votat pentru partid?

Un banc la temă:

Sir aude scandările unui miting afară şi-şi întreabă valetul:

-          Cine protestează afară, John?

-          Prostituatele, Sir.

-          Şi ce vor?

-          Îşi cer drepturile?

-          Dar le limitează cineva în vreun fel drepturile?

-          Nu, Sir.

-          Atunci de ce prostestează?

-          Prostituate, Sir.

Departe de mine ideea de a numi prostituate înfocatele avocate ale feminismului în manifestare moldavă. Din contra sunt nişte femei bătrâne, grase şi urâte despre care cu greu vei bănui că ar avea parte de suficientă dragoste trupească. Or, aici e şi buba: nu cred că psihologii nu vor fi de acord cu mine în ipoteza că forţele nestăvilite ale inconştientului îşi găsesc sublimare în manifestări politice. Cum zicea filosoful nu ştiu care: nedoiob vediot k revoluţii, nu?   

Nu, că duc observări de mai mult timp: fetele chipeşe şi tinere care speră să-şi facă o familie nici nu se gândesc la politică, feminismul este departe de preocupările lor – ele gândesc la lucruri corecte, la copii şi modul de producere a acestora. Mai trebuie să amintesc aici piramida lui Maslow care pune pornirea spre înmulţire printre pornirile de bază cum ar fi mâncatul şi metabolismul?

Pe de altă parte, liderele feministelor moldovence prin comportament androgin şi exterior ponosit nu pot nicidecum să declanşeze scânteia erectilă în sexul opus, ceea ce face ceţoasă eventualitatea de a avea parte de mângâieri masculine. Psihologii ştiu, există în fiecare din noi devieri spre porniri distructive în sensul că vrei să distrugi ceea ce nu poţi poseda. Şi apoi moşneagul Freud tratează feminismul ca imbold prin invidia penilă: vor să facă pipi din picioare, asta nu le dă pace feministelor din Moldova, dar şi din lumea întreagă, şi nu pot să nu fie întrezărite şi porniri de castrare a sexului opus pentru a-l impune să facă pipi pe aşezate.

    

Kueche, Kinder und Kirche

Lupta sexelor în istoria omenirii a existat întotdeauna pentru că noi suntem fiinţe sociale: doar în grup am putut propăşi. În grup ne-am dezvoltat limba, filosofia, coordonarea pentru a putea ucide şi mânca animale uriaşe, iar în final, ca specie, am reuşit să stăpânim lumea. Regimul de structurare a relaţiilor în turma primitivă era matriarhatul, deoarece nu erai sigur cine îţi este tată, dar cu exactitate știai cine îţi este mamă.

Explic victoria ulterioară a patriarhatului prin doi factori: a) cel al forţei fizice: masculii pot proteja mai bine decât femelele puii; b) factorul economic: carnea de mamut este mai bună şi conţine mai multă energie decât pomuşoarele şi tuberculii. De aici a apărut şi primul contract social între sexe: protecţie şi hrană contra dragoste şi fidelitate.

Dar, femeile niciodată nu s-au împăcat cu victoria patriarhală şi au făcut tentative permanente de a-şi recupera poziţiile pierdute. De aici şi mitul amazoanelor la grecii antici, de aici şi inacceptarea Bibliei a ceea ce în prezent se numeşte „gender equality”.

Să nu uităm că în perioada când creştinismul cucerea teritorii şi suflete în fostul Imperiu Roman, acest curent religios avea mai mulţi concurenţi, unul din care era cultul zeiţei Isis, zeiţa-mamă, împrumutat de femeile romane de la egipteni. Ca să anihileze acest păgânism, creştinismul a stabilit supremaţia bărbatului („capul femeii este bărbatul, femeia să se teamă de bărbat”, scrie Sf. Ap. Pavel în epistole) şi tot el: „femeii nu-i dau voie să înveţe”, pentru a radia orice speranţă feminină de a ocupă o funcţie care presupune putere în ierarhia bisericească care a fost clădită ulterior. Și a propus icoana Sf. Marii cu Pruncul în brațe pentru a reduce din gravitația cultului, de vreme ce un concept similar există și în creștinism.

Această stare de lucruri a durat 2 mii de ani, până când în secolul XX femeilor Occidentul le-a dat voie să voteze, să fie votate în funcţii de demnitate publică şi să facă bani. Şi asta nu contravine Bibliei, care separă treburile cezarului de cele ale lui Dumnezeu, iar muncă este întotdeauna încurajată. Dar totuşi, afirmaţiile de mai sus ale Sf. Ap. Pavel sunt dogmatice şi respingerea lor te împinge automat în erezie şi/sau apostazie. Să fie clar: nu poţi fi feministă şi o bună creştină în acelaşi timp.  

    

Comoara feminină a economiei

Psihologii nu-mi vor permite să greşesc: femeile îşi fac mai des deciziile în baza emoţiilor, decât în baza raţiunii, psihanalitic exprimându-mă: în baza (impulsiunilor) subconştientului, decât în baza Supra-Eului. Cine mai des suferă de shopping spree (cheltuirea iraţională a banilor prin cumpărare de obiecte nu neapărat necesare) bărbaţii sau femeile?

Şi dialogul biblic dintre Eva şi Diavol este hiper-ilustrativ în acest sens: Fac. 3:6 „De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere …”. Oare, oare, nu acelaşi trucuri folosesc şi marketerii din întreaga lume pentru a pune mâna pe banii noştri (sau pe voturile noastre)?!!

Economicului îi este necesar ca femeile să aibă bani, să facă bani şi să cheltuiască bani:  economicul nu poate face abstracţie de o comoară atât de uşor influenţabilă prin oferte de lucruri „plăcute ochilor la vedere” (ţoalele şi bijuteriile îmi vin primele în imaginaţie). De aceea economicul va face presiuni asupra politicului să dea mai mulţi bani femeilor (prin egalarea salariilor cu cele ale bărbaţilor) şi deja şi putere politică ca femeile să facă legi ce le-ar permite femeilor să aibă bani de cheltuială. Da, nu se poate să nu observăm aici o intensificare a puterii femeilor prin potenţial financiar în detrimentul puterii de decizie şi control al bărbaţilor, dar acest lucru nu este în contradicţie cu morală religioasă, care îşi are izvorul în Biblie pentru creştini. Economiştii ştiu că se află în ascensiune acea economie care cheltuieşte, nu cea care ţine banii la ciorap. Moldovencele ar putea avea contribuţie directă la relansarea economiei. Este plauzibil.

Să le dăm voie la putere, poate vor deveni mai deştepte

Acelora care au avut răbdarea să citească până aici fără a se grăbi să mă califice misogin le voi spune că este moral să le dăm cât mai multă reprezentativitatea politică femeilor. Atât doar că este o problemă de alegere a criteriului: să fie forma diferită a unor părţi ale corpului un argument suficient de greu pentru a se fixa o cotă? Dar poate criteriul ar trebuie să fie meritul? Avem atâtea femei care se pot lăuda cu mai multe realizări decât mulţi bărbaţi.

Eu am un alt argument însă în suportul ideii de a da mai multă putere politică femeilor. Intrând în contact cu procesul de producere a legilor şi de aplicare a legilor – aspecte intrinseci administrării oricărui stat – moldovencele vor descoperi cum acestea acţionează ca forţe supreme, ca Supra-Eul care îţi canalizează energiile inconştientului spre realizarea faptelor bune. Nu va mai fi cumpăr-mănânc-fac dragoste pentru că aşa simt, dar pentru că există ceva ce reglează aceste impulsiuni spre ceva moral.

Unele din ele – cele mai inteligente – vor descoperi existenţa legilor nu doar în stat, dar şi în natură, morală şi religie. Şi atunci, cele care vor descoperi existenţa invizibilă a Divinităţii şi vor începe să urmeze metodele biblice de relaţionarea cu Divinitatea, vor realiza că să strigi prea tare că eşti feministă este contrar Bibliei. Iată că am ajuns şi la sfârşitul feminismului, căruia i se poate lesne aplica teoria din dictonul „Naţionalismul este ultimul refugiu al ticăloşilor”. 

Păi, ne apucăm şi noi serios de alegerile iestea?

Dragi prieteni, ştiu că pe mulţi vă frământă întrebarea pe cine alegem în noiembrie şi m-am gândit să scriu acest text care nici pe departe nu se doreşte a fi o poruncă sau măcar un sfat. Este o invitaţie la a ne pune mintea la cernut gânduri, pentru că, ştiut este, din perindarea gândurilor se nasc ideile (câteodată) bune.

Eu l-am şters din prieteni întru facebook pe un ins care nu obosea să toarne zoaie la adresa politicienilor dintr-un partid pe care îl dezagreează pentru că, chipurile, nu au vrut să le fie „ca un păgân şi ca un vameş”. Ca orice campanie, şi aceasta va fi plină de murdării care încarcă psihicul. Iată de ce ar fi bine să trecem de electorală cu psihicul nevătămat şi cu un rezultat bun obţinut.

Nu trebuie să permitem – noi oamenii lucizi – ca această campanie să se transforme într-una a extremiştilor care vor vrea uniri cu românii sau aderări la uniuni vamale aici şi acum. Este de la sine înţeles că aceasta nu se va întâmpla. Noi avem un status de asociaţi la UE, aşa că este limpede că direcţia este stabilită.

Dar tot atât de adevărat este că mai persistă un număr mare de alegători înfricoşaţi de nimicuri cum ar fi „renumita desfrânare” a occidentalilor sau de imaginea butaforică a „jandarmului român”. De aici încă o concluzie: această campanie trebuie să fie una de explicare a relaţiei cu UE şi de tratare a psihicului îmbâcsit de propaganda televiziunilor ruseşti, care pe lângă „Davai pojenimsia” şi „Modnîi progavor” mai bagă şi ştiri.

Şi nu e vorba doar de integritatea psihică a minorităţilor etnice aicea, sunt şi destui românofoni cu mondoviziunea contorsionată anapoda. Politicienii trebuie să vorbească cu aceşti oameni la TV, la radio şi de la uşă la uşă. Ziarele şi internetul nu sunt mediile potrivite pentru cei mulţi şi săraci şi mai ales necultivaţi.

Atractivitatea Rusiei poate fi disecată în mai multe elemente: a) cei mai mulţi migranţi nu lucrează în UE, ci în Rusia (statistica arată) şi aceştia sunt mai ales bărbaţi, alias capi de familii, la indicaţia cărora votează membrii familiilor; b) pentru moldoveni (ca cetăţeni) ruşii sunt o naţiune cunoscută, la fel ca şi limba acestora, spre deosebire de europeni care le par străini şi nu le cunosc limbile (ceea ce-i necunoscut înfricoșează); c) deşi Moldova şi-a declarat independenţa faţă de Moscova, Rusia nu este percepută ca un duşman de cei necultivaţi prin zombare de către TV ruse; d) fosta propagandă sovietică care îi declara pe ruşi „fraţi mai mari” nu a rămas fără efecte şi a reuşit să creeze o relaţie stăpân-sclav în psihicul chinuit de istorie al moldoveanului, iar acesta se simte vinovat – imbecilul – că îşi trădează fratele mai mare atunci când mătură ograda sau spală dinapoia europeanului.

Totuşi de ajutor ne este chiar Rusia pentru că numai cretinii nu vor vedea că sângele din Ucraina se varsă sub oblăduirea Kremlinului şi că Moldova este următoarea pe listă, iar regiunea transnistreană este coasa de care se va apuca ursul să ne secere, odată ce va isprăvi cu ucrainenii. Încă nu au început dezbaterile electorale, dar eu aştept cu nerăbdare argumentele politicienilor proruşi din Moldova în favoarea vărsării de sânge, indiferent cât de nobil ar fi scopul.

Şi mai aştept explicaţiile acestora pentru embargouri şi mai aştept răspuns la întrebarea de ce o ţară independentă trebuie să întrebe de Rusia dacă vrea să se integreze în UE sau în Asia de Sud-Est, şi de ce interesele naţionale ale Rusiei sunt afectate de astfel de decizii ale moldovenilor şi cine i-a întrebat pe moldoveni dacă ei vor să facă parte din „lumea rusă”. Dar, repet, senzaţia momentului este că partidelor care vor flutura cartea moscală le va fi greu să răspundă la aceste întrebări.

Şi când tocmai părea că ne-am văzut sacii în căruţă, comesenilor le vine ideea că bine ar fi să clarificăm şi noi cum se alege Preşedintele. Cică: hai prin referendum. Nu susţin „marii jurişti ai neamului” care afirmă că nu se poate, constituţionaliceşte, de făcut referendum. Personal am văzut în alte ţări că se poate concomitent cu orice fel de alegeri. Dar – de asta ne arde nouă acum??! Vă asigur că echipă şi bâtu Colea o să ţipe tare că nu vor demisie, deja emiţând cu repeziciune un comunicat fără echivoc. 

Degetul e prea subţire ca să ascundă un corp de om şi noi ştim că referendum de urgenţă la această temă îi trebuie unui singur om. …Mai sunt doi ani până echipa lui bâtu o sa intre în zapoi… Omule, poate mai aştepţi? Nu zicem că nu… vrem să soluţionăm problema cu alegerea preşedintelui. Trebuie, dar nu în două luni… 

…Şi acum viziunea: văd o campanie electorală cu dezbateri despre economic: cum deschidem mai multe afaceri, cum adunăm mai mulţi bani, cum creăm mai multe locuri de muncă, cum construim mai multe drumuri, apeducte și sisteme de evacuare a deșeurilor! 

Văd o campanie cu discuţii despre social: cât de satisfăcuţi suntem de serviciile medicale pentru care plătim prin poliţele de asigurare, cât de mult ne place să dăm bani în fondurile ilegale din şcoli şi grădiniţe, cât de mult avem grijă de bătrâni şi singuratici şi copii şi orfelinate.

Restu-s poveşti de speriat alegătorii… Deşi, nimic nu-i mai mobilizant ca frica…      

    

Momentul de lecuit Rusia de mesianism

Ceea ce face Rusia acum în Ucraina – război de cucerire – este uşor de înţeles. După şocurile reformelor din 90, care au spulberat sistemul de valori sovietic, Rusia a decis să aleagă un alt sistem de valori – cel al moralei creştin-ortodoxe – dar nu în interpretarea sfinţilor părinţi din prima jumătate a primului mileniu d. H., ci în interpretarea noilor lideri religioşi de care nu s-au dezlipit bănuielile că ar admite viziunea kaghebistă asupra lumii, dacă nu şi mai mult.

Rusia a fost învinsă în Războiul Rece şi, la fel ca Germania după Primul Război Mondial, a folosit acest timp – tot vreo 20 de ani -  pentru a-şi consolida şi moderniza arsenalul şi a începe din nou lupta pentru un loc mai bun sub soare.

Rusia este frustrată nu numai pentru că fost învinsă în Războiul rece, dar şi pentru că nu mai este considerată o supraputere, cum era văzută Uniunea Sovietică. Rusia şi-a vândut, în aceste două ultime decenii, hidrocarburile pentru a crea a o platformă ca „să se ridice din genunchi”. Occidentul condus de America, dar şi Orientul musulman, confucianist sau buddhist au alte probleme pe cap decât să se bucure de îngenuncherea Rusiei, totuşi înfrângerea nu-i lasă să doarmă pe filosofii ruşi de tipul lui Dughin, pe misionarii lumii ruse pravoslavnice de genul lui Kirill şi bineînţeles pe generalii ruşi care s-au săturat de lâncezeală.

Mesajul de pace şi cooperare pus la baza filosofiei Parteneriatului Estic de către funcţionarii de la Bruxelles nu a putut fi degerat ca atare de minţile paranoice din Kremlin, care văd în relaţia de amiciţie ale fostelor republici sovietice, deci subordonate Moscovei, cu UE nimic altceva decât trădare conjugală. Şi atunci spiritul rus devine gelos, or, este cunoscut, gelozia îţi dă energia necesară faptelor „mesianice” şi îţi slăbeşte în propriii ochi valoarea propriii vieţi. „Ori totul, ori nimic”. „Nu mai avem ce pierde decât propriile lanţuri”.

Ca Rusia să nu fi pornit războiul, ea avea nevoie din partea Occidentului să-i fie recunoscut – TACIT, cu încălcarea dreptului internaţional şi a bunului simţ, în genere – un mic harem pe care politicienii ruşi îl numesc cu dragoste „vecinătatea apropiată” şi care să fie compus din fostele republici sovietice, minus balticii. Da, Rusia a crezut că dacă va ceda Ţările Baltice, Vestul va avea mila să-i permită rolul de hegemon în fostul spaţiu sovietic.

Obida Rusiei pentru această „lipsă de compasiune”, pentru această „umilinţă”, este iarăşi uşor de înţeles şi de aici decurge şi înţelegerea pentru cucerirea Crimeii (făcută de militari ruşi fără semne de distincţie: ca să vezi că mai sunt şi laşi pe de asupra ruşii aceştia!) şi pentru organizarea morţilor de civili şi haosului în Ucraina de est.

Rusia nu mai putea să se conformeze cu statusul său de ţară-furnizoare de materie primă şi a decis să înceapă lupta pentru un nou status – cel de egal între Marile Puteri. Ştiut este că pentru a fi acceptat în club, trebuie să treci prin ritual de iniţiere, care presupune durere, efort, rezistenţă şi opoziţie din partea celorlalţi membri ai clubului care nu te consideră a fi de talia lor.

Există două căi pentru ca un sistem să devină mai puternic în concurenţă: fie prin devenirea ca atare, fie prin slăbirea concurenţilor. Părinţii din ţările NATO sunt pătrunşi de prea puţin entuziasm ca să-şi trimită feciorii să moară în luptă pentru alipirea Ucrainei la Occident. La urma urmei, Ucraina trebuie ea însăşi să demonstreze ca merită sa facă parte din club. Totuşi Occidentul condus de SUA poate ajuta Ucraina şi slăbi Rusia în această luptă, or astfel de decizii s-au luat deja, deşi voi accepta criticile că ele nu sunt tocmai efective imediat. Generalizând şi mai mult, războiul din estul Ucrainei este un război între slavi ortodocşi şi decizia Occidentului de a-l ajuta pe cel mai slab este corectă din punctul său de vedere şi luptele vor duce la slăbirea ambelor părţi.

Efectele se văd deja: Guvernul rus a început să lanseze idei de majorare a impozitelor şi de nealocare a banilor din salarii pentru pensii conform destinaţiei, ci în bugetul de stat, pentru cheltuieli curente. Este arhicunoscut că războiul de cucerire este o jucărie extrem de scumpă şi vom vedea dacă Rusia şi-o permite, cert fiind faptul că acesta va avea consecinţe economice, sociale şi la nivel de relaţii bilaterale pentru secole înainte între societăţile ucraineană şi rusă. Dacă lui Putin i-ar fi reuşit să creeze Novorossia…, dar ultimele ştiri de pe front ne dau de înţeles că ucrainenii avansează. În pofida dificultăţilor uriaşe.

Marele eşec, mare umilinţă care va fi încorporată în manualele de istorie, planează de-asupra dictatorului rus de sorginte kaghebistă. Până la urmă, Occidentul va plasa Rusia pe locul pe care îl merită: cel de furnizor de materii prime (ca Africa şi Brazilia), este doar o chestiune de timp. Rusia a fost creditată cu multă încredere fiind acceptată în G8. O revenire rapidă în club nu se prevede. Va rămâne în BRIC, iar BRIC nu-i mai mult decât o abreviaţie cu şi mai puţină sinergie decât, să zicem, aceeaşi Uniunea Vamală. 

Pe termen lung, pentru moldoveni, slăbirea Rusiei ne dă speranţe că vom putea reinstala constituţionalitatea în raioanele din stânga Nistrului şi obţinerea unui aliat crucial în proces: Kievul. Pe termen scurt, slăbirea Rusiei diminuează atractivitatea mesajului eurasiatic al partidelor eurosceptice şi exemplul lui Voronin este ilustrativ în acest sens: am în vedere expulzarea eurofobilor, rarefierea discursului pro-Uniunea Vamală şi admiterea apropierii de UE, „dar nu în grabă”. Pentru un retrograd senil nu-i chiar atât de prost. 

NOI, IPOCRIȚII

Dragi prieteni, e bine să fii ipocrit. Dă dovadă că ai pus mintea în mișcare oleacă și ai separat binele de rău. Practic ai gustat din pomul cunoașterii. Ți-a mai rămas un fleac: să aduci în concordanță teoria cu practica și asta e mai greu. 

Clericii se supără rău pe proverbul: ”Nu fă cum face popa, fă cum spune popa!” E dificil acest proces de dezvoltare virtuoasă în conformitate cu un sistem de valori agreat. Mulți au încercat, puțini au reușit. ”Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”. Deci, dacă nu putem surmonta acest munte, măcar să-l înconjurăm. Dacă nu putem eradica ipocrizia din societatea moldovenească (și altele nu-s nici mai bune, nici mai proaste: sunt diferite) atunci măcar să o știm ca să o putem evita, ca să ne cășuneze cât mai puține daune. 

Păcatul nu-i nou: a avut de afacere cu el și Tâmplarul din Nazareth: ”Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Mt. 7:5) și neguțătorul din Mekka: ”Cei fățarnici vor ajunge la fundul cel mai adânc al focului și nu vei afla ajutor pentru ei” (4:144).

Printre campionii viciului sunt avocații și procurorii: aceștia îți iau banii, indiferent dacă te ajută sau nu. Aceștia pot convinge judecătorul, spunând minciuni sfruntate, construind imagini și istorii fără ancorare în fapte și realitate. Și judecătorii fie cred în basmele celor doi de mai sus, fie nu, depinde de mită. 

Vin imediat dascălii și educatorii: aceste persoane cu NOBILA menire de a educa noile generații ale acestei societăți. Care părinte va îndrăzni să nu dea mita - numită eufemistic ”fondul clasei” sau ”fondul grupei” - numai ca să fie sigur (și nu este) că odrasla nu va fi marginalizată în vreun fel? 

Medicii moldoveni au salarii mici și bijuterii scumpe. Nu toți, dar cei care se stimează știu cum să o facă. ”Pe medic îl hrănesc pacienții” - parafraza proverbul rusesc un medic de familie. Mă întreb atunci care este interesul acestora să te lecuiască?! Pierd o sursă...

Un reparator de mașini de spălat mă convingea odată să nu-mi cumpăr alta nouă, că acestea noi ar fi chipurile mai proaste și ”de o singură folosință”. Realizăm că respectivul tehnician își făcea planuri de a mă transforma într-o sursă de venit.  

Am mai scris-o și în alte texte, unii clerici moldoveni fac spume la gură împotriva unor păcate, chipurile importate din occident și îi lasă impasibili avorturile, divorțurile și restanțele la salarii atât de pregnant prezente în societatea moldovenească din ziua de azi. 

Mai pe scurt: suntem niște ipocriți și ne gândim prea puțin la eventuale remușcări de conștiință. Partea activă a societății contemporane este constituită din bunici născuți în anii 50-60 și adulți din anii 70-80. Acești oameni (noi înșine) s-au format în perioada de înflorire a ateismului socialist și doar o mică parte din ei au luat în serios libertatea religioasă instituită după 90. Mulți din acești moldoveni nu au avut ocazia de a fi educați într-un mediu de morală creștină și trebuie să treacă ceva timp, până moldovenii vor descoperi - prin metoda probelor și greșelilor - funcționalitatea moralei. 


Suntem la etapa când valorile morale sovietice au fost abandonate, sau nu au fost transmise, iar morala creștină încă nu a prins rădăcini. ”Zis-a cel nebun în mintea sa că nu este Dumnezeu” sună frumos, dar nu se asimilează fără o experiență din viață care să-ți demonstreze personal veridicitatea.

E și firesc, societatea noastră este în permanentă schimbare, și ceea ce are loc acum, la 20 de ani după Independență, este stratificarea societății, construirea unor noi caste. Principale din ele - ca întotdeauna - vor fi patricienii și plebea. Ultimii, conduși de instincte, nu ar fi atât de periculoși, dacă nu ar avea această armă fatală în mână care este buletinul de vot, și care, însoțită de o minte în paragină, poate cauza cataclisme politice și deci istorice.  

În viitorul parlament vor accede trei partide: două proeuropene și unul ambiguu, indecis și confuzionat. Un prieten rusolingv, la auzul expulzării rebelilor din pekeremeu, m-a amenințat că nici nu va merge la alegeri. Păi, trebuie să se înceapă odată binele și pentru oamenii onești din această țară! Să crape de ciudă moscalofilii, dar în 20 de ani am devenit o republică parlamentară de tip european: avem trei partide care merită, la fel ca în Germania, Franța și Regatul Unit. Sunt mândru de conaționalii mei, pentru că occidentalilor le-a luat cu mult mai mult să atingă democrația tri- sau bi-partinică. Ei, dar lasă că și pe noi ne-a catalizat internetul și facebook-ul.  

Kunti, una din eroinele principale ale ”Mahabharatei” indiene, care era fie femeie, fie zeiță - brahmanii duc și până în prezent dispute ostile la această temă - avea drept soți pe cei șapte frați kauravi. Aici severii moraliști hinduși au găsit următoarea soluție pentru execrabila dovadă de poliandrie: au decis că femeia Kunti trăia câte un an cu câte un frate kaurav, iar înainte de a fi dată următorului, devenea virgină. 

Cam la această etapă se află și societatea moldovenească, ținând cont de faptul că mirii au fixat data nunții pe 30 noiembrie. Deja se fac pregătirile de eveniment și este firesc așa să fie într-o veritabilă democrație precum e a noastră. Și de prin septembrie vor începe să vină pețitorii cu fel de fel de promisiuni: unii vor dori să ne scoată din criză, alții din sărăcie, din UE, din Occident, din sclavie. Mie cel mai mult îmi plac mirii ai căror copii învață în occident care ne vor propune ca ai noștri copii să învețe în Saratov și Astana. Mi-i drag și de mirii cu averi câștigate pe perioada de mandat prezidențial care se vor angaja foarte serios și fără tăgadă să ia apărarea săracilor. 

Avalanșa de miri, clowni, scelerați, demagogi este inevitală, dar nu trebuie să ne sperie, noi oricum vom deveni virgini peste patru ani, dar în genere pe acest pământ suntem de 2 000 de ani și unde-s acum toți cuceritorii? Există o filosofie de tip phoenix în ”Miorița”, indiferent de criticile disprețuitoare: supraviețuiește acel care știe că poate să moară oricând și nu pune preț exagerat pe viață și creștinismul și românismul sunt două exemple edificatoare în acest sens. 

Nu cred că alegerile din toamnă vor fi seismice: noi am trecut prin multe. Ce se va descoperi? Că politicienii sunt ipocriți, sau - iertați-mă - corupți? Că spun că vor să ne fericească, dar de fapt jinduiesc posturi de stat? Noi suntem la curent cu intențiile lor, cu dorințele lor de putere și satisfacțiile pe care le anticipează. Dar, noi vom folosi la rându-ne ipocrizia din dotare: vom lua orezul și vom da votul pentru cine știm noi. Mireasa nu e mai puțin ipocrită ca mirele. Și după războiul ucrainean, popularitatea vectorului răsăritean s-a diminuat fie și din motivul că nu am auzit vreun ucrainean din Moldova - dar ei sunt cea mai mare minoritate - să-i fie pe plac ce-i face Putin din țara de origine. Când se trage cu arma, ipocrizia se termină. 

Toți, noi, moldovenii, suntem oleacă ipocriți în inimă așă că eventualele rupturi de ii că politicianul X este onest, iar Y este ipocrit nu cred că vor avea bază teoretică.