O ideologie eronată e mai bună decât niciun fel de ideologie (2)

Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n-a luat 

în deşert sufletul său
şi nu s-a jurat cu vicleşug aproapelui său.

-- Psalmul 23 

Vedeți poza aia făcută în timpul unei vizite a lui Hitler la casa în care a locuit Nietzsche? Păi, iată că ea a devenit virală printre naziști. Chiar dacă Nietzsche niciodată nu și-ar fi dorit niște urmași ca naziștii, ultimii l-au considerat ca filosoful lor oficial.  

Dar numai de câte ori a încercat Nietzsche să încropească o altă morală decât cea creștină?! Nu zicea el despre sine că el este anticristul, iar când atacurile de nebunie deveneau mai acerbe spre sfârșitul vieții mai zicea că este zeul Dionysos și soră-sa îl îmbrăca în zeu elin spre admirația fanilor săi. Își bătea joc de alienat, drept că a și fost răsplătită pe măsură de naziști. 

Nazismul a fost un rău absolut, dar ceea ce voiesc să spun este că el a avut suportul său filosofic. 

Venim în Moldova, unde tocmai s-au încheiat alegerile locale. Eu am rămas surprins că există localități unde cetățenii mai aleg comuniști, pentru că aveam impresia că socialiștii l-au făcut hatârul. Eu explic aceasta prin robustețea ideologiei leniniste de care nu vor să scape moldovenii din localități aflate la mari distanțe de capitală, care sunt supuse mai puțin vârtejului de idei de tot felul. Acolo lucrurile nu au necesitatea de a se schimba rapid. 

Dar realitatea arată că partidele moldovenești fără ideologii bine puse la punct nu au șanse să dăinuie prea mult. Eșecul lui Năstase este cât se poate de grăitor în acest sens. Care era și mai este ideologia Platformei DA? ”Eu sunt anti-plahotniucul”, la fel precum Nietzsche zicea că el este antihristul. Și a fost suficient ca Plahotniuc să dispară de pe scena politică și s-a dus pe apa sâmbetei toată retorica ideologică a partidelor din blocul ACUM. Sau poate cineva își amintește ca acestea să promoveze valorile politice cunoscute în lumea de azi? Am în vedere idealurile liberale sau social-democrate, conservatoare sau marxiste. Am în vedere ideologii politice care au fost strecurate cu tot felul de filtre și întoarse pe toate părțile, astfel încât să-și demonstreze reziliența. 

Ba bine că nu. Partidele politice moldovenești își construiesc platformele nu filosofic, dar geografic, geopolitic. Acum socialiștii sunt în expansiune, dar nu e un secret că aceasta se datorează ”bunăvoinței” țarului Putin. Dar oare putem face abstracție de faptul că aceeași Rusie îi pregătește lui Dodon alternative sub formă de Renato Usatîi sau Mark Tkaciuk? Iar o astfel de atitudine este caracteristică secolului XXI cu post-modernul său: trebuie să fii sigur că nimic nu-i sigur. 

Iar pedalarea pe ”combaterea corupției”etalată de actualul prim-ministru moldovean este impregnată de negativitate: ea ne spune ce nu trebuie de făcut (și nici nu este prea originală în acest sens pentru că orice partid trebuie să combată corupția sine qua non). De la blocul ACUM se așteaptă în primul rând pozitivitate care ar decurge din careva viziune, iar aceasta întârzie și eșecul lui Năstase e un semn. Da, zice moldoveanul, oligarhii trebuie pedepsiți, dar asta nicidecum nu o să-mi sporească  diversitatea din frigider, dar de ultima eu sunt interesat nemijlocit. 

Acum să comentăm motto-ul din psalmul 23. A lua în deșert spiritualul, oare nu asta face post-modernismul? A se jura cu vicleșug, oare nu asta au făcut politicieni din Blocul ACUM înainte de parlamentarele din februarie 2019? Eu îi înțeleg că ei vor să se mențină la putere cât mai îndelung, dar eu nu pot să nu intuiesc că Spiritul Istoriei lor nu le-a rezervat decât sarcina de a-l îndepărta de la guvernare pe Plahotniuc.  Mai mult ei nu pot. 

Și tocmai s-a eliberat terenul de pe segmentul de centru-dreapta al eșichierului politic pentru o nouă formațiune. Precis că aceasta trebuie să fie pro-europeană și mai degrabă conservatoare. Faptul că actualul prim-ministru a fost fotografiată la marșurile minorităților de orientare sexuală nefirească nu e în stare să-i încânte prea mult pe occidentaliștii trecuți de 40 de ani. Dar, după cum arată statisticile, anume ei sunt cei care merg la votare.    

Secolul XXI este de neimaginat fără ideologie și empiric se poate demonstra cu ușurință că marile constructe sociale durează mai mult dacă au acest suport metafizic. Dar tot în acest secol s-a consolidat prea mult post-modernismul și acesta trebuie pus în hamuri și chiar alungat  din domeniile în care poate deveni dăunător. 

Disprețul post-modernismului pentru meta-narațiuni este bun la testarea ideologiilor și cu cât o ideologie este mai robustă, cu atât ea va aduce mai multe beneficii aderenților săi. 

Citește și: 

"Post" din "post-adevăr" e de la post-modern

"Post" din "post-adevăr" e de la post-modern (1)

Un obiect vremelnic este apreciat 

mai mult înainte de a fi posedat 

şi începe să-şi demonstreze inutilitatea 

în momentul în care îl obţinem 

deoarece nu ne mulţumeşte sufletul. 

-- Fericitul Augustin

Acest cuvânt -- "post-adevăr" -- este de factură recentă. Mai ales a fost folosit în campania electorală din 2016, mai ales de Trump. Pentru a-l înţelege mai bine îi vom prezenta inamicii, adică antonimele şi acestea sunt "adevărul" şi mai ales adevărul bazat pe cercetarea ştiinţifică, adică pe empirism, raţiunea şi bunul simţ. 

Prietenii lui sunt emoţia, minciuna, ştirea falsă. 

Rădăcinile lui pătrund hăt în teoria relativităţii a lui Einstein: "Totu-i relativ!"  

Acum, teoria aceasta "totu-i relativ" sau "şi opinia ta e corectă şi opinia lui de asemenea" a fost preluată de alte domenii decât fizica şi acolo au început să-şi dea arama pe faţă. 

Teoria aceasta consună minunat cu agenda post-modernismului, care este bricolaj, adunătură de tot soiul. În literatură sau artă e OK -- stârneşte interesul şi curiozitatea. Dar nu se potriveşte post-modernismul cu ştiinţele exacte, în industria de făcut avioane sau de măsurat parametrii de întreţinere a vieţii. 

Ce este post-modernismul dacă nu luarea la mişto a oricărei teorii ajunsă la gradul de metateorie. Meta-naraţiune cum ar fi marxismul, freudismul sau creştinismul. Post-modernismul le ia pe toate în derâdere, le priveşte cu dispreţ şi împrumută din fiecare elemente pentru a-şi realiza operele sale. 

Procedeul merge relativ uşor în artă, filosofia încă îl mai testează să vadă dacă e bun la ceva, dar relativitatea e inadmisibilă în dogmatica religiei şi ştiinţei. Inclusiv deoarece, zice Hegel, în morală nu există progres şi 2+2 imposibil să facă 5. 

Totuşi, post-adevărul merge de minune în politică şi în declaraţiile politice şi asta deoarece omul mediu, simplu, nu are timpul şi discernământul pentru a analiza suficient discursul politic. Omul simplu iubeşte poveştile şi naraţiunile şi, când acestea îi sunt spuse de la televizor, internet sau miting, el le crede pentru că vrea să le creadă. 

Aşa a ajuns Trump liderul lumii libere şi aşa şi-au pus pe umeri britanicii meteahna Brexit-ului. 

Venind în Moldova, putem cu uşurinţă observa că majoritatea politicienilor care s-au perindat la putere în ultimii 30 de ani au fost propulsaţi de marea dorinţă a poporului simplu de a avea un tătucă bun care să le spună povestea dorită de mase. 

Americanii s-au dezmeticit că au dat în bară şi peste un an vom verifica ipoteza. La fel şi cu britanicii. Şi bravo moldovenilor din Chişinău care au înţeles în patru luni că "balaurul"-Plahotniuc cu care i-au speriat politicienii din PPDA în electorala din februarie 2019 nicidecum nu înseamnă automat profesionalism la cârma cetăţii de scaun.

Iată cu aşa chestii post-moderne ne vom ocupa în secolul acesta din care a trecut aproape o cincime. Vreun oarecare politician va spune vreun post-adevăr, masele îi vor da timona, apoi oponenţii acestuia îi vor da pe faţă minciuna în formă de post-adevăr, după care respectivul politician va fi măturat de la putere. 

... adevărul este că deţinerea puterii politice de către mai marii zilei şi în trecut era temporară, ei, dar în secolul post-modernului, post-adevărul nu putea să nu aibă vreun amestec în teoria şi practica politică.   

... a, şi despre citatul Fericitului Augustin. Eu cunosc o mulţime de chişinăuieni care şi-au pus speranţa în liderul PPDA în iunie 2018, dar, când au văzut de ce este acesta în stare în 2019, au votat cum au votat.

Deci, post-adevărul nu-i altceva decât minciună şi post-modernul nu-i altceva decât o hlizire muierească.  Bun la desfătare, dar inutil când vine vorba de ceva serios.