Un obiect vremelnic este apreciat
mai mult înainte de a fi posedat
şi începe să-şi demonstreze inutilitatea
în momentul în care îl obţinem
deoarece nu ne mulţumeşte sufletul.
-- Fericitul Augustin
Acest cuvânt -- "post-adevăr" -- este de factură recentă. Mai ales a fost folosit în campania electorală din 2016, mai ales de Trump. Pentru a-l înţelege mai bine îi vom prezenta inamicii, adică antonimele şi acestea sunt "adevărul" şi mai ales adevărul bazat pe cercetarea ştiinţifică, adică pe empirism, raţiunea şi bunul simţ.
Prietenii lui sunt emoţia, minciuna, ştirea falsă.
Rădăcinile lui pătrund hăt în teoria relativităţii a lui Einstein: "Totu-i relativ!"
Acum, teoria aceasta "totu-i relativ" sau "şi opinia ta e corectă şi opinia lui de asemenea" a fost preluată de alte domenii decât fizica şi acolo au început să-şi dea arama pe faţă.
Teoria aceasta consună minunat cu agenda post-modernismului, care este bricolaj, adunătură de tot soiul. În literatură sau artă e OK -- stârneşte interesul şi curiozitatea. Dar nu se potriveşte post-modernismul cu ştiinţele exacte, în industria de făcut avioane sau de măsurat parametrii de întreţinere a vieţii.
Ce este post-modernismul dacă nu luarea la mişto a oricărei teorii ajunsă la gradul de metateorie. Meta-naraţiune cum ar fi marxismul, freudismul sau creştinismul. Post-modernismul le ia pe toate în derâdere, le priveşte cu dispreţ şi împrumută din fiecare elemente pentru a-şi realiza operele sale.
Procedeul merge relativ uşor în artă, filosofia încă îl mai testează să vadă dacă e bun la ceva, dar relativitatea e inadmisibilă în dogmatica religiei şi ştiinţei. Inclusiv deoarece, zice Hegel, în morală nu există progres şi 2+2 imposibil să facă 5.
Totuşi, post-adevărul merge de minune în politică şi în declaraţiile politice şi asta deoarece omul mediu, simplu, nu are timpul şi discernământul pentru a analiza suficient discursul politic. Omul simplu iubeşte poveştile şi naraţiunile şi, când acestea îi sunt spuse de la televizor, internet sau miting, el le crede pentru că vrea să le creadă.
Aşa a ajuns Trump liderul lumii libere şi aşa şi-au pus pe umeri britanicii meteahna Brexit-ului.
Venind în Moldova, putem cu uşurinţă observa că majoritatea politicienilor care s-au perindat la putere în ultimii 30 de ani au fost propulsaţi de marea dorinţă a poporului simplu de a avea un tătucă bun care să le spună povestea dorită de mase.
Americanii s-au dezmeticit că au dat în bară şi peste un an vom verifica ipoteza. La fel şi cu britanicii. Şi bravo moldovenilor din Chişinău care au înţeles în patru luni că "balaurul"-Plahotniuc cu care i-au speriat politicienii din PPDA în electorala din februarie 2019 nicidecum nu înseamnă automat profesionalism la cârma cetăţii de scaun.
Iată cu aşa chestii post-moderne ne vom ocupa în secolul acesta din care a trecut aproape o cincime. Vreun oarecare politician va spune vreun post-adevăr, masele îi vor da timona, apoi oponenţii acestuia îi vor da pe faţă minciuna în formă de post-adevăr, după care respectivul politician va fi măturat de la putere.
... adevărul este că deţinerea puterii politice de către mai marii zilei şi în trecut era temporară, ei, dar în secolul post-modernului, post-adevărul nu putea să nu aibă vreun amestec în teoria şi practica politică.
... a, şi despre citatul Fericitului Augustin. Eu cunosc o mulţime de chişinăuieni care şi-au pus speranţa în liderul PPDA în iunie 2018, dar, când au văzut de ce este acesta în stare în 2019, au votat cum au votat.
Deci, post-adevărul nu-i altceva decât minciună şi post-modernul nu-i altceva decât o hlizire muierească. Bun la desfătare, dar inutil când vine vorba de ceva serios.
