Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 17 iunie 2015

La ministre vierge. Moldova în zorii unei epoci de aur

Dragi prieteni, pentru mine ca anglist istoria Angliei are o semnificaţie mai intensă decât, să zicem, rufele pentru piţipoance. Mulţi din voi au văzut filmul cela când Elizabeta I, după mai multe tentative eşuate în amor şi întemeierea unei căsnicii regale, s-a tuns în călugărie şi a exclamat: "Eu mă mărit cu Anglia!"

După asta a urmat zdrobirea Invincibilei Armade a spaniolilor şi propulsarea Angliei pe fotoliu de superputere. "Regina Mărilor" până la cel de-al Doilea Război Mondial. Să nu uităm că tot în perioada elizabetană a creat şi Shakespeare, iar urmaşii recunoscători au numit perioada de domnie a Reginei Bess - la reine vierge pe franţuzeşte - "Epoca de Aur" a Angliei. 
 
Spaniolii se pornesc să pedepsească Anglia, dar nu ştiu încă cine e Regina Fecioară

Compatrioţi, ţara noastră iar nu are Guvern. Ceea ce i-a propus Voronin lui Filat s-a dovedit a fi o bulă de săpun de care nu mai face să ne aducem aminte pentru că a urmat binecunoscuta soartă a băşicilor. 

Coincidenţa face ca acum când se caută un premier să aibă loc şi examenele de BAC şi impresia generală este că nu se mai fraudează atât de mult şi ştim al cui merit este acesta. Nu degeaba Voronin avea pretenţii la metodele de zero toleranţă faţă de fraudă ale Maiei Sandu. El spera să obţină capital electoral-politic, ticălosul, crezând că va obţine ovaţiile leneşilor şi proştilor. Ei, bine pe electoratul său educaţia îl preocupă mai puţin, dacă se mai poate afirma că după alegerile din 14 iunie Voronin mai are electorat. 

Un fapt e cert, în tot marasmul acesta moldovenesc de sărăcie şi imoralitate, la ministre vierge a reuşit o performanţă de invidiat. A rupt cercul vicios în care prostia şi sărăcia se succed şi pentru că sărăcia este materialnică şi mai greu de eradicat, Maia Sandu a început de la prostie. De la legendara "minte cea de pe urmă":  Maia a pus tineretul acesta al nostru stulburatic pe carte, Maia a reaşezat prestigiul educaţiei la loc de prestigiu, Maia a scuturat şi a recategorizat scara de valori a societăţii moldoveneşti.       

Concetăţeni, conjunctura geopolitică ne este favorabilă: Rusia - inamicul nostru din ultimii 200 de ani - e slăbită de imbecilitatea actului de a-i ataca pe fraţii ucraineni şi de sancţiuni. Dar, Renatik la Bălţi, Shor la Orhei şi Vlah la Comrat nu ne permit să ne relaxăm: ursul este încă foarte puternic, deşi buimăcit. Ursul bate în retragere pentru a-şi linge rănile cauzate de propria inepţie. 

Continuăm calea spre Europa: spre civilizaţie şi bunăstare, or tocmai aici şi acum avem nevoie de oameni cu mai multă experienţă decât cea de "manager", avem nevoie de oameni care au demonstrat că-şi pot stabili ţeluri şi atinge ţeluri. 

Idee n-am ce-i în capul filatului, dar pare că s-au copt premisele ca ţara asta să facă un nou salt calitativ, după ce şi-a stabilit priorităţie în Acordul de Asociere cu UE. Acum ne trebuie o femeie care să realizeze ceea ce au născut minţile bărbaţilor iluştri. (Feministele, îmi datoraţi o bere, sau ce aveţi voi pe acolo mai disponibil!)

Cu Maia la timona Cabinetului ne vom ameliora la maximum relaţiile cu donatorii, să nu uităm că ea a venit la minister de la Banca Mondială, iar liderii UE nu se vor zgârci la complimente. Moldoveni, am senzaţia că în sfârşit avem omul potrivit pentru locul potrivit. .... poate măcar de data asta facem ceva deştept şi noi?!...

Postări populare

Etichete

politica (70) religie (49) filosofie (26) texte sacre (26) geopolitica (23) Maia Sandu (22) dodon (22) realitati (22) economie (21) Rusia (19) elita politică (18) criza morală (17) etnii din Moldova (17) societatea moldovenească (17) lumea rusa (16) Andrei Năstase (15) noi moldovenii (14) Putin (13) civilizatii (13) ideologie (13) interzis desteptilor (13) eastern partnership (12) istorie (12) politică (12) romanism (12) sociologie (12) putere politica (11) ucraina (11) Occident (10) UE (10) democratie (10) existentialism (10) planul pentru Moldova (10) coruptie (9) voronin (9) Transnistria (8) alegeri prezidenţiale (8) aristocratizare (8) cultura (8) proteste (8) stat (8) criza economica (7) electorala locala 2011 (7) Era IT (6) Russia (6) filosofia religiei (6) libertatea presei (6) valori (6) Parteriat Estic (5) alegeri (5) etnici români (5) gender (5) moldova (5) post-modernism (5) românism (5) AIE (4) PCRM (4) anomie (4) etnii (4) guvern (4) horatiu (4) mentalitate sovietică (4) mitropolia (4) presa liberă (4) protest 7 aprilie (4) unirea cu România (4) viitor (4) PASDA (3) PLDM (3) Platforma DA (3) alegeri 2014 (3) alegeri 2015 (3) biserica ortodoxa (3) cercetare (3) definitii (3) electorala 2010 (3) etică (3) fake news (3) fenomenologie (3) fericire (3) guvernul maia sandu (3) manipulare (3) modernizare (3) pasdanaşi (3) unionişti (3) ştiri false (3) BCT (2) BECS (2) NATO (2) PDM (2) Vlad Filat (2) comunicat de presa (2) creştinism (2) electorala 2014 (2) electorala 29 iulie (2) energie (2) ganduri (2) gastarbeiteri (2) identitate națională (2) islam (2) justitie (2) literatură (2) media (2) mentalitate patriarhală (2) mi-a placut si am furat (2) partide proruse (2) poezii (2) psihanaliză (2) război hibrid (2) sate (2) savoci (2) scriitori persani (2) secolul 21 (2) sfinţi părinţi (2) socialiști (2) statalişti (2) Academia de Ştiinţe (1) Andrian Candu (1) Asociaţia Sociologilor şi Demografilor (1) BEM (1) Biblia (1) Donald Trump (1) Freud (1) MIG-uri (1) PAS (1) PL (1) PSRM (1) Patriarhia Rusă (1) Pro-Moldova (1) Renato Usatîi (1) Rogozin (1) alegeri 2019 (1) alianta kozak (1) comuniști (1) electorala 2012 (1) electorala 2019 (1) greceanii (1) indo-europeni (1) jdun (1) limbi straine (1) lingvistica (1) metode de invatare (1) migranţi (1) mitologie (1) retorica (1) sat (1) scripturi (1) serviciile secrete ruseşti (1) sistemul de învăţământ (1) sondaj de opinie (1) stat autoritar (1) stat totalitar (1)