Ce facem până ne atacă Putin

Odată şi odată războiul ruso-ucrainean o să se termine şi nu aşa cum va dori Rusia. Blitz krieg-ul lui Putin a dat chix. Relaţiile economice dintre Kiev şi Moscova se vor putea aplana, dar antagonismul etnic - niciodată. Kremlinul şi propaganda sa televizuală încearcă să facă să pară insignifiante repercursiunile sancţiunilor occidentale, dar recenta vizită a secretarului de stat John Kerry la Soci şi întâlnirea sa cu Vladimir Putin – ţarul s-a coborât la nivelul unui ministru – ne lasă să înţelegem că Rusia nu mai este atât de acerbă cum a vrut să arate că este atunci când a început ostilităţile în ţara sa vecină şi etnic înrudită – Ucraina.

 

Kerry a declarat că SUA şi UE pot anula sancţiunile contra Rusiei, dacă aceasta revine la statusul iniţial: încetează să ajute rebelii din Donbas şi eliberează Crimeea. Adică niciodată. Cel puţin cât timp la putere în Rusia se va afla Putin. De regulă popoarele îşi scutură jugurile dictatoriale şi pe această cale urmează, teoretic, să meargă şi poporul rus. Şi a mai făcut-o şi-n trecut. Acum în Rusia se adună masa de nemulţumiţi faţă de regimul Putin şi revolta se va declanşa când numărul acestora va atinge cota critică.

Pe moldoveni războiul ruso-ucrainean i-a lovit rău sub aspect economic, dar asta ne-a trezit şi ne-a făcut să căutam pieţe de desfacere alternative: cei mai descurcăreţi au început să-şi vândă merele în Egipt şi Bangladesh, iar vinul – în Norvegia şi China. Moldova produce atât de puţin, comparativ cu scara economică mondială, iar populaţiile ţărilor menţionate mai sus sunt atât de mari, încât tot ce le trebuie companiilor moldoveneşti este să iasă din abordarea stereotipică generată de atavismele mentalităţii sovietice că Rusia este unicul consumator pentru produsele moldoveneşti.

În acelaşi timp se rezolvă problema securităţii energetice: peste câţiva ani gazul din România va ajunge la Chişinău şi atunci vom putea discuta în alţi termeni cu Gazprom-ul şi să nu uităm că UE de asemenea îşi caută surse alternative, demarând negocierile cu Turkmenistanul.

Deşi încă se simte slab, situaţia se ameliorează şi pe sectorul transnistrean: în negocierile în formatul 5+2 am obţinut un aliat interesat ENORM de soluţionarea acestei probleme - Kievul. Plus că Rusia nu mai poate aloca regimului de la Tiraspol fonduri în măsura în care o făcea când nu-şi luase încă pe cap populaţiile din Crimeea şi Donbas. Informaţii despre deteriorarea severă a situaţiei social-economice în stânga Nistrului parvin în fiecare zi. Întrebarea care îmi apare de fiecare dată când aflu despre „deschiderea” Tiraspolului pentru negocieri este dacă ne trebuie nouă o populaţia care urăşte tot ceea ce este occidental la general şi românesc în particular. Poate dăruim această regiune Ucrainei contra la nu ştiu ce beneficii?

În acest secol, cel puţin în prima sa jumătate, moldovenii au scopul suprem – ideal naţional, dacă doriţi – de a intra în familia europeană cu calitatea de membri deplini. Nu este un scop irealizabil: alţii au reuşit dacă au dorit. Unicul factor care ne poate opri din drum este o eventuală ocupaţie rusească, dar în contextul global actual asta ar fi prea de tot ca abstracta comunitate internaţională să mai accepte şi o astfel de escapadă din partea Kremlinului, când noi sancţiuni economice au fost elaborate atât de SUA, cât şi de UE şi sunt gata de a fi aplicate. Deşi trebuie să fim vigilenţi că ursul rusesc ne poate ataca oricând şi trebuie să ne avem armata pregătită, plauzibilitatea unei astfel de atac este redusă.

Ce vom face dar între timp? Da, reparaţie în casă că ne vin oaspeţi europeni să ne peţească şi noi trebuie să fim ca o mireasă gata de măritat, nu ca o… negospodină.

Cazul este hilar, dar anume retrograzii agrarieni au adoptat în 1994 o Constituţie care are ca linii directoare democraţia ca ideal politic şi economia de piaţă ca regim economic şi acestea ne vor ajuta să ne redresăm. Mai este şi libertatea presei pentru a asigura circulaţia liberă a informaţiei şi ideilor, dar acest domeniu a fost consolidat de internet: trăim în epoca informaţională. Să interzici acum internetul în Moldova înseamnă să scoţi 2 milioane în Piaţa din faţa guvernului, majoritatea din care nu vor fi preocupaţi de libertăţi politice, ci de libertatea de a-şi posta fotografiile cu ceea ce mănâncă pe reţele de socializare.

Uitându-ne în urmă la ce am reuşit în aceste două decenii de Independenţă, realizăm cu amărăciune că ne-am irosit eforturile în discuţii despre limbă, etnie şi istorie. Necesare de altfel, dar generaţiile se schimbă la fel ca priorităţile lor. Până în 2009, calitatea principală pe care trebuia s-o aibă un politician pentru a-şi asigura locuri în Parlament era anticomunismul, sinonim cu a fi împotriva dictaturii lui Voronin, iar după 2009 – pro-europenismul, însă odată cu obţinerea calităţii de asociat al UE, aceste două obiective au fost atinse.

Alte două calităţi de-ale politicienilor sunt (trebuie să fie) la modă în inima electoratului în alegerile locale din 14 iunie 2015 şi la parlamentarele care cred că vor fi mai devreme decât 2018: moralitatea materializată prin sentimentul „mie îmi pasă de felul în care se cheltuieşte banul public” şi capacitatea antreprenorială, care la nivel practic se realizează prin creştere economică, ameliorări în infrastructură şi crearea locurilor de muncă.  

… şi dacă Rusia totuşi ne va ataca? Păi, moldoveni, noi ne confruntăm cu astfel de evenimente din 1359.