În viața mea nu am întâlnit oameni disprețuiți
decât pe cei înhăitați cu golănimea.
Montesquieu, Portret
Dragi prieteni, Maia Sandu, la nici 100 de zile de la instalarea la timona guvernului și a țării, a început să dea semne de frustrare. Poate ați văzut, ieri după ședința guvernului, a numit portalul de știri telegraph.md drept ”fake news”. Acum, nu contează dacă această sursă mediatică publică știri false sau nu (nu am avut timpul să mă documentez), ceea ce contează sunt declartațiile oficialului.
Și așa s-a și întâmplat. Alte surse media nu s-au arătat interesate de ce crede Maia Sandu despre telegraph.md, ci de care este poziția premierului fața de un potențial candidat la o funcție importantă în mașinăria guvernamentală.
Acum să intrăm puțin în câmpul spinos al deontologiei jurnalistice. Eu încă am prins vremea când în Moldova activau organizații de-ale jurnaliștilor cum ar fi Uniunea Jurnaliștilor și acestea erau niște rămășițe ale sovieticului. În timp, aceste organizații sindicaliste și-au demonstrat inutilitatea. Dar, donatorii occidentali au senzația că trebuie să facă ceva pentru ”libertatea presei” în Moldova și mai continuă să dea bani unor așa organisme ca și Consiliul de presă, de exemplu. Acesta își pune ca scop medierea unor conflicte între jurnaliști și persoane publice și chiar catadicsește să dea verdicte. Teatru al absurdului pentru că aceste decizii ale acestui organism nu au nicio valoare juridică, iar unii bloggeri i-au simțit slăbiciunea și au mers până la punctul de a-l folosi pentru a-și spori vizibilitatea.
Culmea este că acest organism chiar a elaborat un fel de Cod de etică a presei, un document pe care l-aș fi citit dacă avea vreo valoare.
Realitatea acum e alta. Există judecătoriile statului care își îndeplinesc cu succes sarcina de a pedepsi mediile în cazuri de defăimare nejustificată. De mai multă reglementare presa moldovenească în secolul 21 nu are nevoie.
Da, instituțiile de presă au dreptul să publice orice, inclusiv știri fake -- judecătorul lor este consumatorul în formă de cititor sau telespectator (că radioul nu mai contează).
Ați privit cumva noul talk-show lansat ieri la Jurnal TV, cu un jurnalist imberb ca moderator și liderul opoziției moldovenești Pavel Filip ca invitat? Păi iată acela este exemplu clasic de cum nu trebuie să moderezi un talk-show. Eu nu știu de unde s-a luat stereotipul acesta că dacă îți întrerupi interlocutorul, atunci ești un moderator tare dur. Pe telespectator nu-l interesează opinia moderatorului, ci cea a invitatului. Numai începea Pavel Filip să răspundă și poc! întrerupt de o altă întrebare din alt domeniu. Dar ați văzut cum Cozer tot încerca să-l ia la o horă de bârfire a lui Vlad Plahotniuc? Trebuie să fii tare stupid să nu realizezi că dacă ai întrebări la o altă persoană, interlocutorul îți poate simplu spune s-o întrebi pe ea.
Da, eu știu că nu e tocmai etic să-ți critici colegii de breaslă, dar insist: această regulă nescrisă între noi (medicii și avocații de exemplu nu se critică între ei) a fost violată în permanență chiar de Cavalericul Întunericului de la Jurnal TV, care fără niciun fel de scrupule și-a permis să judece munca altor colegi de la alte medii. El și ceilalți de la mediile lui Țopa -- care făceau și fac propagandă pentru anumiți politicieni -- și-au permis cuvinte obscene despre alți jurnaliști care lucrau la mediile în conexiune cu alți politicieni. Râde hârb de oală spartă.
Oare este o noutate pentru Moldova că jurnaliștii lucrează la instituțiile de presă finanțate de politicieni? Vă spun eu ceea ce știți și voi: așa a fost mereu după 1991. Există însă unii jurnaliști atât de aroganți încât nici nu observă cum devin propagandiști, când își stabilesc țelul de a lupta de partea a ceea ce ei consideră a fi ”politicieni buni”.
Revenim la Maia Sandu. Politicianul acesta încă nu a realziat ca ea nu mai este în opoziție. Declarațiile sale în perioada extraparlamentară aveau o anumită valoare, una foarte mică, dar e cu totul altceva acum. Nu din cauza că Maia Sandu e supertalentată, ci din cauza ponderii funcției pe care o deține. Iată de ce atunci când Maia Sandu vine cu calificative vis-a-vis de unele medii aceasta o descalifică ca premier și o face asemănătoare hazliului președinte american Donald Trump, care tot are probleme cu presa incomodă și care tot o califică drept fake news.
Politicianul matur în acest caz nu trebuie să-și piardă cumpătul, ci să răspundă la întrebări. În orice societate în permanență mișună o infinitate de zvonuri și întrebări. Politicianul matur trebuie să infirme zvonurile și să răspundă la întrebări. Invectivele sale la adresa jurnaliștilor sau instituților de presă, incomode, au puține șanse de a ajunge la public, dar în schimb observatorii procesului politic numai de acestea și așteaptă.
Deci, întrebarea până la urmă e: de ce este așa de nefericită Maia Sandu? Doar ea deține o funcția atât de mare în stat. Ea tânjește după Vlad Plahotniuc. Și Andrei Năstase tot. Plahotniuc era pentru acești politicieni demiurgul care îi mâna în luptă. Și acum că nu mai e, acești doi foști lideri ai opoziției găsesc viața foarte neplăcută. Dar ce plăcere poți să ai când ai pe cap grijile unei țări? Că iată, acuși îți expiră perioada de grație de 100 de zile și nu ai început nici construcția piramidelor la Chișcăreni, nici a Grădinilor suspendate ale Semiramidei la Brătușeni, nici Turnul Babel la Ermoclia. Doar schimbări de cadre. Prozaic, pe fundalul declarațiilor grandomane de schimbare a sistemului făcute anterior. Și nici afirmațiile nașului Joseph Daul nu o să le ajute, că minunile nu pot fi făcute în 100 de zile. Politica nu e domeniul în care mila este prețuită.
Numai Dodon nu pare trist, ci cu o abnegație de invidiat își consolidează atât afacerile familiei, cât și ale sale ca politician prin plasarea oamenilor de încredere în instituțiile cheie, sub privirile neputincioase ale colegilor săi de alianță de guvernământ. Tot mai puține îndoieli rămân că mult-trâmbițatul proces de deoligarhizare se dovedește a fi un banal proces de preluare a instituțiilor de stat de către oamenii Kremlinului.
