Apologie la Canonul Veşnicului Dubiu (7)

Ce a fost am văzut, iar ce-o să fie vom vedea? Nu! Ce o să fie o să facem.  La început pe hârtie. Ai văzut, cred, vreun proiect de arhitectură schiţat de arhitect -- nimic interesant: doar linii şi cercuri şi cifre -- pe care şeful de şantier îl transformă într-un edificiu de toată frumuseţea.

Filosofia a fost inventată de grecii antici tot în vreme de criză axiologică, după ce au făcut harcea-parcea din morala zeilor lor: Dionysos era beţiv, Zeus - afemeiat, dar nici Afrodita nu se lăsa... Trebuie altceva, au zis presocraticii. Şi unde au ajuns? Discipolul lui Aristotel, Alexandru Macedon, a cucerit lumea (înainte de a muri de beţie)! Cine sunt sfinţii părinţi ai Bisericii Ortodoxe, dacă nu tot nişte filosofi crescuţi în valorile elinismului? Cu ideile lor, aceştia au cucerit întreg Globul, ştiindu-se că creştinismul este religia cu cei mai mulţi aderenţi şi făcând abstracţie de diferenţele ortodoxe, catolice şi protestante.

Imposibil fără filosofie în secolul nostru şi în următoarele, pentru că filosofia deduce prin speculaţii răspunsuri la trei simple întrebări: cum eşti? (ontologia); cum ştii? (epistemologia) şi cum trebuie să fii? (etica).

Nu e ceva pentru dinţii fiecăruia: Socrate şi-a scos din sărite până într-atâta concetăţenii cu maieutica sa, încât aceia i-au pus ultimatumul: oare exilul, oare cupa cu cucută. Dar e imposibilă o minte aristocrată fără organizarea sistemică, teoretică, transcendentală, metafizică pe care ţi-o dă gândirea filosofică.  

Lista minimă e asta:

1. Republica lui Platon, cu focus pe Mitul Cavernei (peşterii);

2. Politica lui Aristotel, deşi nu e de neglijat nici Metafizica, Etica Nicomahică, Retorica şi Poetica, pentru că Aristotel este primul care le aranjează pe toate pe policioare; 

3. Din Evul Mediu timpuriu îl vom lua pe Boethius cu a sa Consolare a Filosofiei;

4. Din Renaştere îl vom lua pe Erasmus de Rotterdam cu a sa Laudă a Prostiei (da, de acord că poate fi uşor privită atât ca tratat de morală religioasă, cât şi ca tratat de etică);

5. Descartes cu a sa Metodă nu e de neglijat, dar Etica lui Spinoza e o plăcere de citit văzând cum Baruch demonstrează geometric concepte metafizice.

6. În Critica Raţiuni Pure, Kant, pe 700 de pagini, ajunge la concluzia că să te comporţi moral este raţional;

7. Orice pagina din Fenomenologia Spiritului a lui Hegel poţi s-o citeşti de jos în sus sau de sus în jos, că oricum tot aia e, dar din el vom lua "mitul" despre sclav şi stăpân şi conceptul de negare a negaţiei -- o simplificare a conceptului de teză, antiteză şi sinteză a lui Kant;

8. Kierkegaard, primul existenţialist, era credincios, cel de-al doilea, Nietzsche, era ateu.

9.  Heidegger este greu de tradus chiar şi în nemţeşte, dar el a pus bazele teoretice ale Existenţialismului. Deşi toţi îl asociază cu conceptul de Dasein, esenţial la el mi se pare conceptele de grijă (Sorge) şi de proiect de viaţă.

10. L'etre et le neant a lui Sartre este o notă de subsol de 800 de pagini la Heidegger, dar Sartre a pus rădăcina "exist" în Existenţialism.

Nu ştim dacă viaţa pe planeta noastră a fost dată cu un scop sau este o întâmplare rezultată dintr-o aranjare fericită a atomilor de carbon şi azot. De 2 500 de ani nu am găsit răspuns la sensul vieţii. Ceea ce ştim însă este că existăm. Cum să existe, fiecare decide pentru dânsul, de aceea şi Existenţialismul nu exclude modul religios de viaţă, pentru că îl interpretează ca proiect de viaţă. Decidem noi înşine pentru noi înşine ce e moral şi valoros şi ne ducem cu grijă Dasein-ul până la moarte. Suntem liberi să alegem să facem orice, dar odată făcută alegerea, includem atitudinea responsabilă. 

Filosofia este pregătire de moarte. Filosofii ştiu la sigur că vor muri. Ceilalţi se amăgesc că poate cumva o să scape. 

99 de cumătri nu ştiu "Tatăl Nostru..." (6)

Erau nişte tineri care şi-au pus în gând să-şi lege vieţile până la moarte şi au venit la un cuplu de moldoveni mai în vârstă să-i ia de nănaşi. Dar nu se putea, şi nu din cauza că nu erau bani -- bani au şi ţiganii, dar şi moldovenii --, problema era că viitorii "nănaşi" nu erau cununaţi. Dar nu erau cununaţi, pentru că bărbatul nu era botezat la nici 25 de ani. Dar nu era botezat, pentru că părinţii lui erau învăţători în nu ştiu ce sat de prin nordul Moldovei şi, pe vremea sovieticilor -- pe pielea mea proprie o ştiu -- cam să fii profesor şi să-ţi botezi copiii era un act de curaj, "un act de credinţă".

Dar de câte ori se întâmplă pe la botezurile pe care le fac moldovenii în biserici când nici unul din cumătri nu ştie "Crezul"? 

Moldoveni, noi am pervertit la maximum aceste două concepte religioase ortodoxe: cununia şi botezul, excluzând elementul religios din ele. Transformându-le în simple ceremonii. Şi nu ar fi o problemă, dacă ele nu ar presupune pronunţarea de jurăminte în faţa Divinităţii! Noi ne alegem nănaşii şi cumătrii, uitându-ne în primul rând la bogăţie şi prestigiu, dar nu la pregătirea teologică a acelor oameni. Or, sfinţii părinţi au instituit canonic luarea de cumătri şi nănaşi în vremea când creştinismul nu era unica religie, ci una din religii în acelaşi Imperiu Roman în care mişunau tot felul de religii păgâne şi sarcina principală a nanilor era (şi mai este) susţinerea spirituală, instruirea teologică a finilor prin cuvânt şi exemplu propriu. 

Cam prin anii 500 dogmatica ortodoxă a fost elaborată şi pusă la punct şi ea nu suferă nicio pierdere dacă nu eşti cumva de acord cu ea. Dacă nu eşti de acord te autoexcluzi din comunitatea religioasă ortodoxă, din Biserică şi biletul în iad ţi-i asigurat. "Crezul" nu e rugăciune, după cum cred unii, este declaraţia (jurământul) credinciosului de aderare la organizaţia religioasă care se numeşte Biserica Ortodoxă. "Crezul" este o redare a esenţei dogmaticii ortodoxe. 

Nu voi dori să încep discuţiile despre când e potrivit să te botezi: în pruncie sau la maturitate. Dogmatica ortodoxă spune că în pruncie. Punct. Naşii de botez se iau pentru a pronunţa "Crezul" în locul pruncului, pentru a da jurământ în locul lui pentru că el nu poate vorbi. Şi nu e nevoie de 99 de cumătri, e suficient unu. Biserica ortodoxă nu este singura organizaţie în care se intră prin jurământ şi prin declararea aderenţei la dogmele sale. 

Populaţia aceasta care locuieşte în R. Moldova vine din Uniunea Sovietică, care -- prin deportări, restricţii, komsomol şi marxism-leninism -- a reuşit să scoată sentimentul religios din majoritatea buneilor şi părinţilor noştri. Din trei generaţii!

Să începem a reclădi Templul! 

Pentru creştini, scriptura sfântă este Evanghelia. Cele patru Evanghelii. Urmează, ca importanţă canonică, celelalte cărţi din Noul Testament. Un creştin ortodox practică rugăciunea. Cele mai puternice rugăciuni sunt Psalmii. Sfântul Vasile scrie că "psalmii ard diavolii ca focul spinii". Dar îţi va fi mai greu să înţelegi Noul Testament şi Psalmii, fără a cunoaşte Tora evreiască: primele cinci cărţi de la începutul Bibliei. 

Scriptura secundară pentru ortodocşi reprezintă scrierile Sfinţilor Părinţi. Multe din aceste scrieri au fost compilate în 12 volume editate de Biserica Ortodoxă Română în aşa-numita "Filocalie". Pe Internet sunt toate, iar pe YouTube încă citite, aşa ca să nu faci efort să le citeşti. 

... Unii mai îndrăznesc să încline să creadă că Biblia cam ar fi o carte învechită. Serios?! Dar ce a dispărut păcatul, au dispărut, şi eu nu ştiam cumva: mândria, vanitatea, lenea, desfrâul, mânia, invidia şi iubirea de bani? Păcatul este cea mai sinceră ofertă pe care ţi-o face diavolul: el conţine elementul de plăcere, la început, după care urmează durerea. Şi se relizează cu exactitate matematică. Deci, Biblia şi scrierile sfinţilor părinţi rămân actuale acum şi în vecii vecilor.

Scripturi sacre şi scripturi secundare (5)

Steven Hawking

Cel mai deştept om de pe Terra la ora actuală, fizicianul teoretician Steven Hawking, explică astfel apariţia Universului: "Nu e necesară existenţa lui Dumnezeu (unui Dumnezeu) care să fi creat Universul. Universul a apărut din nimic (neant) şi neantul poate crea un număr infinit de universuri". Dacă se admite această posibilitate, de ce ea să nu se fi realizat, iar teoria lui Hawking nu e departe de învăţăturile majorităţii religiilor despre existenţa "lumii de aicea" şi "lumii de dincolo". 

Justin Welby

Un alt englez, liderul Bisericii Anglicane, arhiepiscopul Justin Welby, a menţionat odată ceva de genul: "Nu sunt sigur că Dumnezeu nu există". 

La aceste două citate voi adăuga aşa date sociologice (din sondaje de opinie): în jur de 80% din populaţia Globului declară că cred în existenţa unei puteri divine, adică atei sunt vreo 20% din toţi pământenii, iar în jur de 80% din moldoveni răspund în sondaje că Biserica este instituţia în care au cea mai mare încredere. 

În acest articol nu voi voi să încep cearta cu ateiştii, am adus argumentele de mai sus pentru a arăta că religia este ceva imposibil de ignorat. Divinitatea se dezvăluie diferit diferitor indivizi, dar cert este că marile civilizaţii de pe Pământ s-au format în jurul religiilor. 

Le vom lua aşadar de la est la vest pe cele mai importante: 

1. În Japonia religia de bază este şintoismul: un amalgam de animism şi buddhism zen. 

2. China a dat două mari religii: confucianismul şi daoismul, deşi şi buddhismul este practicat pe larg. Conficianismul se pretează şi ca filosofie şi ca învăţătură etică, ca esenţial din el vom remarca pietatea filială. Pentru a instaura ordinea în societate, (dar ce Sf. Pavel nu face la fel?) Confucius a stabilit relaţii de subordonare: fiul se subordonează tatălui, fratele mai mic -- fratelui mai mare, soţia -- soţului, poporul şi miniştrii -- împăratului. Cartea în care se găseşte filosofia lui Confucius se numeşte Lun Yu.

Daoismul a apărut cam în aceeaşi vreme cu Confucianismul -- cu vreo 500 de ani înainte de Hristos -- si propovăduieşte inacţiunea. Lasă lucrurile să se întâmple de la sine! Lucrarea de bază este Tao Te Ching şi în ea se găsesc o mulţime de lucruri înţelepte, nu e de neglijat.

2. India a dat naştere hinduismului şi buddhismului. Scriptura sacră a hinduisimului sunt Vedele, iar în epopeea Mahabharata se află Bhagavat Gita, discuţia lui Arjuna cu zeul Krişna, în care ultimul redă principiile hinduismului şi declară îndeplinirea datoriei ca scop suprem al omului virtuos. 

Învăţătura lui Buddha se conţine pe scurt în scriptura Dharma, deşi cred că e de la sine înţeles că toate aceste religii au volume mari de texte canonice, ceea ce fac eu acum este să scot în evidenţă esenţialul. 

4. Voi îndrăzni să înscriu Zoroastrismul perşilor la mitologii, deşi la o privire mai atentă vom observa că Creştinismul a luat multe de la ei, fie chiar aceeaşi noţiune de "înger păzitor" care îi este dat fiecărui credincios. Merită de citit.

5. Şi iată astfel am ajuns la evreii antici care au creat Vechiul Testament. Scriptura lor sacră este Tora, pe care noi, creştinii, o numim Pentateuh şi sunt  de fapt primele 5 cărţi (ale lui Moise) din Biblie. Talmudul a fost scris de evrei ca interpretare a Torei, iată de ce poate fi calificat ca scriptură secundară. 

6. Islamul are Coranul ca scriptură primară, este uşor de înţeles, dar conţine erori în corelaţie cu Biblia. Se vede că nu a înţeles Mohamed chiar bine toate istoriile biblice când acestea i se povesteau la ruguri nocturne pe vremea când mergea cu caravanele ca neguţător. Scriptura secundară a musulmanilor este Hadith-ul -- afirmaţii de-ale lui Mahomed auzite de coreligionarii săi şi adunate şi puse la un loc. 

Despre scripturile creştinilor, în articolul următor. 

Ştiinţele care previn suicidul (4)

Paradoxal dar, ne spune sociologia, mai mulţi oameni decid să se sinucidă nu în condiţii de penurie economică, ci anume în etape istorice de ascensiune economică în societate. E şi de înţeles: aruncaţi în această viaţă fără vrerea noastră, încercăm şi noi să ne alegem şi să urmăm diferite proiecte, uitându-ne la cei din jur, numai că se poate întâmpla ca proiectul personal să sufere eşec şi iată vine cel cu coadă şi spune: "Losere, ce sens are viaţa asta a ta?" De modul în care individul găseşte să răspundă la această întrebare depinde decizia sa de a-şi pune sau nu ştreangul în gât sau lama la vine.

Nu am reuşit încă să citesc lucrarea "Între Freud şi Hristos" a unui călugăr moldovean, dar denumirea parcă ne îmbie să facem o alegere. Nu sunt corect aşezate greutăţile pe talgere, zic eu. Deşi ambele se ocupă de suflet, aş evita cu orice preţ să pun pe acelaşi cântar psihanaliza şi religia. Pentru că psihanaliza şi psihologia sunt ştiinţe, ele se bazează pe concluzii deduse din date obţinute din observaţii, iar religia se bazează pe inspiraţie divină. Nu este contradicţie între psihanaliza şi creştinism, este diferenţă de perspectivă în abordare. Ştiinţa doar constată, stabileşte, ea nu predică eticul ca determinant al mântuirii. 

Elemente cu referinţe la Complexul Oedip, esenţa teoriei lui Freud, sunt remarcate la teologi şi filosofi care au scris înainte de Freud. Meritul tatălui fondator al psihanalizei este că el a observat, a fixat şi a descris aparatul psihic al persoanei mature şi maturizate, care constă din trei componente: subconştientul (inconştientul), eul şi supraeul. Primul are energia, cel de-al treilea are harta, eul este cel care acţionează, care foloseşte energia pentru a ajunge din punctul A în punctul B, după cum este indicat pe harta supraeului. 

De ce aceste lucruri sunt importante? Scriam în articolul anterior că fără Freud reclama este imposibilă. Păi, anume din cauză că reclama încearcă să substituie supraeul, arbitrul moral. Ştiţi doar din Biblie, când Eva îi spune diavolului că "nu avem dreptul să mâncăm din acest pom pentru că vom muri", iar diavolul îi spune: "nu, nu veţi muri".

Subconştientul este animalul din noi care, în mare, doreşte trei lucruri: să mănânce, să se înmulţească şi să doarmă. Supraeul spune ce trebuie şi ce nu trebuie, iar bietul eu încearcă să-i împace pe cei doi. Veţi observa cu uşurinţă că la sălbatici, copii şi persoane cu devieri psihice subconştientul şi supraeul s-au contopit, dar cum animalul nu poate să dispară decât prin moarte fizică, e mai corect să afirm că supraeul a dispărut. Întreabă-ţi noul cunoscut de cine el are frică/pe cine respectă şi îţi va povesti atâtea despre supraeul său că nu vei fi bucuros. 

Fără subconştient întreaga economie mondială ar da faliment. Pentru că noi cumpărăm nu ceea ce e logic, dar ceea ce ne place. Dar ne place ceea ce-i place animalului din noi.

Când afară începe să plouă, toată lumea îşi deschide umbrelele, dar acesta nu e un fapt social, este o necesitate, ca să nu te plouă în cap, ploaia se vede, se simte. Iată însă când de Paştele Blajinilor toţi moldovenii îşi comemorează rudele decedate, acesta este un fapt social, pentru că puterea care îi face să se mişte spre acel scop nu se percepe fizic. Ea este în conştiinţă. Individuală şi generală. Spiritul de echipă de asemenea nu poate fi perceput, dar toţi membrii echipei îl intuiesc ca existent atunci când el este sau ca inexistent când nu-i. 

Pentru că au trăit întotdeauna în grupuri, oamenii au format instituţii: adunarea oamenilor bătrâni şi buni (care apoi a devenit Parlament), dansul ploii (care apoi a devenit reţea de socializare), familia, şcoala, biserica, statul. 

Concluzia: nu putem să avem un "aristocrat" pregătit fără studii elementare de psihologie şi  sociologie. Păi, dar ce facem cu economia, istoria, lingvistica şi dreptul? Da, ele tot trebuie. Ştiinţa este infinită, încă de pe când Socrate spunea că "ştiu că nu ştiu nimic".  

Dar despre suicid voi spune astfel: dacă îţi vine s-o faci pentru că eşti un prost jucător de baschet, poate încerci contabilitatea? Poate eşti un bun şofer de cursă lungă, de exemplu. Deci, schimbă perspectiva şi elaborează un nou proiect.     

Pentru ce plângem la teatru? (3)

Scrie un cronicar moldovean că nu ştiu după ce luptă victorioasă a lui Ştefan cel Mare, domnitorul a invitat pe câmp un număr de feciori de boieri şi le-a ars o mamă de bătaie ca să ţină minte şi să povestească şi urmaşilor. Orice amintire, memorizare se fixează mai sigur cu ajutorul emoţiilor.

Artele ne impresionează pentru că acţionează asupra emoţiilor noastre. Găsim că acest tablou este frumos sau că această piesă muzicală ne îmboldeşte şoldurile. Plângem la teatru şi la film pentru că ne asociem cu eroii: "Asta mi se putea întâmpla (mi s-a întâmplat) şi mie!"

Ce fel de reclamă fără (teoriile lui) Freud şi ce fel de Freud fără tragedia greacă antică? Ce fel de liturghie ortodoxă ce se slujeşte în fiecare duminică la biserică fără tragedia greacă antică? Şi ce fel de Platon sau Aristotel sau Nietzsche fără tragedia greacă antică? Şi cel fel de teatru antic fără Iliada şi ce fel de Iliada fără miturile vechilor elini?

Literatura întrucâtva este arta cel mai greu de asimilat între celelalte arte cum ar fi muzica, teatrul sau filmul etc., deoarece literatura presupune efortul imaginaţiei. În orice caz, fără literatură este imposibil să pregătim "aristocraţii", de aceea şi vom începe de la (1) mitologiile din Mesopotamia, Egipt şi Grecia antice.

Vin apoi (2) cele patru Mari Epopei: a lui Ghilgameş, Iliada şi Odiseea lui Homer şi Eneida lui Vergiliu.

Din Evul Mediu vom lua (3) Divina Comedie a lui Dante, prima parte, Infernul, find suficientă pentru început, dar va fi mai dificil de înţeles fără citirea prealabilă a Bibliei.

Din Renaştere îi vom lua pe (4) Shakespeare (Hamlet şi Romeo şi Julieta) şi (5) Cervantes, ca să ajungem în sec. XVIII la (6) Daniel Defoe şi al său Robinson Crusoe (nu e vorba doar de aventuri, Defoe l-a dorit şi ca tratat de religie protestantă) şi la (7) Jonathan Swift cu al său Gulliver, care este şi un tratat filosofic.   

Din sec. XIX îl vom lua în primul rând pe (8) Hugo, cel mai de vază reprezentant al Romantismului, iar din scrierile lui (9) Balzac şi Dickens vom putea înţelege ce e Realismul. (10) Rinocerii lui Eugene Ionesco ne vor învăţa ceea e Teatrul Absurdului în sec. XX. Important, pentru că ne va ajuta să înţelegem Existenţialismul ca ultima invenţie a omenirii în materie de filosofie.

Nici pe departe lista nu e completă şi exhaustivă, am ţinut însă să mă încadrez în 10 opere şi oricum am inclus mai multe.

Cu literatura română e şi mai simplu. E totul OK dacă ai citit Mioriţa, Meşterul Manole, ceva din cronicari, Descrierea Moldovei a lui Cantemir, Chiriţele lui Alecsandri, Amintirile lui Creangă şi Luceafărul şi Scrisoarea III a lui Eminescu. Din secolul XX, îi vom lua pe Ion Druţă la proză şi dramaturgie şi pe Grigore Vieru la poezie.

Să plămădim moldovean din Internet (2)

În Era tehnologiilor şi informaţiei (IT) în care trăieşte omenirea acum, aşa drepturi fundamentale ale omului -- care sunt în acelaşi timp şi indicatori ce atestă existenţa sau lipsa democraţiei într-o societate anume --, ca libertatea de exprimare (prin mass-media) şi libertatea întrunirilor devin anacronice. Deoarece cum poţi să împiedici o întrunire dacă oamenii se adună pe reţeaua de socializare? Cum poţi să interzici filmările, dacă fiecare este înarmat cu smartfon? Deja întrebarea de verificare este: în ţara voastră există vreo restricţie în folosirea Internetului? Descriptiv este aici cazul Turciei, unde Erdogan -- o personalitate conservatoare prin excelenţă -- permanent are probleme cu jurnaliştii şi cu reţelele de socializare.Nu ştiu cât va dura lupta, dar nu am dubii că Erdogan o pierde. Spiritul Erei IT striveşte dictatorii ca elefantul şoarecii. 

Ca şi cuţitul, cu care poţi găti, dar şi ucide, liberul acces la informaţii are faţetele sale bună şi proastă. Iată de exemplu cadrul cela în care o femeie de peste 50 de ani trage cu geanta în poliţiştii, gest aclamat cu urale de propagandiştii Partidului Platforma DA. Sau exemplul acelor protestatari care au primit câte 30 de zile de arest pentru că "au luptat contra oligarhiei". Ca orişice bun, informaţia adesea nu este uşor de asimilat pentru indivizii mai slab pregătiţi şi atunci apar propagandiştii care "le pregătesc" plebeilor informaţii uşoare pentru digestie, după care imbecilii ajung după gratii. Cinici, aceşti propagandişti, dar ei ar fi fără putere, dacă nu ar exista urechi de măgar gata să-i creadă. Deci, trebuie de eradicat imbecilitatea. 

Antinomia cu oul şi găina nu este valabilă şi în cazul sărăciei şi prostiei. La început a fost prostia. Pe Planeta noastră prostia a durat de la apariţia (crearea) omului şi până la apariţia Internetului şi accesului quasi-total la el. Prostia nu mai poate fi interpretată ca lipsă de informaţii. Gata. Informaţiile sunt la îndemâna oricui. Cantitatea a ajuns la saturaţie. Deci, e şi firesc, că următoarea etapă este coversia în calitate. Prostia la moldoveni o voi redefini ca şi consum de informaţii de proastă calitate sau atitudine de neinteres pentru informaţie (ceea ce e mai greu de admis pentru că îi este specific omului să fie interesat de informaţii permanent).  

ARISTOCRATIZAREA societăţii moldoveneşti, prin aristocratizarea fiecărui individ -- acesta este proiectul meu pentru Moldova. Aristocratizarea, sinonimică cu iluminarea, iluminismul, emanciparea. De aceea, ia să vedem care e chestia cu "aristocraţii". În Sclavagism şi Feudalism aristocraţii proveneau din eroi, luptători, conducători politici sau religioşi. Aveau acces prioritar la resurse, onoruri şi putere politică. În Capitalism sunt oamenii cu capital, în Socialism -- elita de partid. În Post-Modernism -- sinonimic aici cu Era IT şi Globalizarea -- oamenii care au informaţii, pe care, da, pot să le transforme în bani. Dar în Era IT informaţia este multă şi pretutindeni ca nisipul în deşertul Sahara. Nimeni nu are nevoie de nisipul din Sahara, ci de aurul de acolo. Nu-i aşa că aristocraţii au avut mereu mai mult aur decât plebea? Oare nu se asociază aurul (opulenţa) cu aristocraţia? Să ne pornim deci în căutarea aurului info.  

Toţi ne temem de fals. De prieteni falşi, de bani falşi, de mărfuri contrafăcute, adică neautentice, adică de celea care se vând la Piaţa Centrală din Chişinău, adică aduse din Turcia sau din China. Cu informaţia e mai uşor: informaţia falsă este neadevărată, deci ne trebuie informaţii adevărate. Noi, moldovenii, poate că am şi ieşit abia recent (20 de ani) din închisoarea popoarelor -- URSS --, (iar FOARTE mulţi din noi vor înapoi şi nu vor să înţeleagă că asta e imposibil), dar lumea civilizată de mult a stabilit că adevăr în ultima instanţă nu există. Există însă patru autobahn-uri care duc spre adevăr la general, şi la informaţia cât mai aproape de ce e adevărat, în particular: religia, arta, ştiinţa şi filosofia. 

În articolele următoare voi încerca să dezvălui viziunile mele referitoare la modalităţile de folosire a instrumentelor oferite de cele patru căi pentru a ajunge la aurul informaţional de care au nevoie viitorii aristocraţi moldoveni.

Ce bine că am ajuns în haos axiologic (1)

Ieri am văzut jurnalişti moldoveni care lucrează pentru partide şi oligarhi şi care au protestat împotriva presei de partid şi oligarhilor. Pe mulţi din ei îi cunosc îndeaproape. Ce s-a întâmplat cu aceşti oameni de au fost nevoiţi să etaleze atâta ipocrizie în public? Greu de înţeles. 

Greu de înţeles, dar nu imposibil. Aceşti oameni trec prin "drama omului modern, prizonier al dorinţelor şi pasiunilor împinse către imposibil, al dorinţei de a avea cât mai mult şi cât mai repede". Este definiţia sociologică a anomiei. Durkheim a constatat-o şi a botezat-o ca atare la începutul secolului XX, când Occidentul trecea prin procese similare întrucâtva cu cele prin care trece Moldova acum. Atunci, la ei era vorba de industrializare -- industria oferea maselor bunuri, dar şi oportunităţi nesperate anterior. 

Acum, în Moldova este vorba de tehnologizare -- moldovenii au intrat în Era IT, în Globalizare, în Post-Modernism --, fie că îşi doresc ei asta sau nu. Şi toate aceste "revoluţii" sunt neapărat însoţite de urbanizare. Nu vedeţi că tot ne plângem că dispar satele? Păi, de ce dispar? Pentru că nimeni nu mai are nevoie de casă la sat. Oamenii vor să facă duş în fiecare zi. 

O altă caracteristică importantă a anomiei este prăbuşirea valorilor şi posibila generare a altor valori. Iată chiar exemplul acesta al jurnaliştilor protestatari de ieri... La ce valori pot fi bănuiţi că ar ţine aceşti ziarişti? Nu, că oleacă de ipocrit trebuie să fii: cu nepoţica, cu bunica, pentru a le feri să vadă cum unii membrii ai societăţii se prăbuşesc în haosul axiologic. Dar să te arăţi tu ipocrit în faţa oamenilor maturi, "în faţa oamenilor bătrâni şi buni", eu zic că e vorba de deviere psihică, rezultată din anomie, căreia îi este intrinsec haosul axiologic.  

Şi acei jurnalişti care au protestat ieri nu sunt singurii ipocriţi din ţara noastră, aici nu pot să nu adaug pături sociale largi cum ar nostalgicii după sovietism, euroscepticii, românofobii şi migranţii la muncă (numiţi cu termenul rusesc preluat din germană - gastarbeiterii). Ideea o voi reitera: pentru aceşti oameni structurile sociale din prezent nu mai consună cu valorile/structurile CULTURALE moştenite din trecut şi - spun sociologii - anomia duce la comportamente deviante. 

Pentru că ia hai să retrecem în revistă de unde îşi ia individul moldovean valori. Da, aceeaşi familie, şcoală, biserică, instituţia de învăţământ superior, comunitatea (din sat). Şi ce avem acum? Familiile moldovenilor sunt ciopârţite de migraţie, ceea ce perturbează transmiterea liniştită a valorilor de la generaţie la generaţie: bunicii sunt prea obosiţi şi au mai puţină autoritate decât părinţii pentru a asigura/impune procesul de transmitere a valorilor. 

Şcoala? Şcoala moldovenească face tot ce poate, la fel şi biserica, atât doar că ar fi eronat să ne punem prea multă speranţă că mântuirea moldoveanului poate fi asigurată de aceste două instituţii, la fel ca şi instituţia de învăţământ superior. Dar despre comunitatea sătească -- deşi eu personal m-am format în una puternică la vremea ei -- în prezent nu mai face să vorbim pentru că am scris mai sus că satul moldovenesc este pe cale de dispariţie.     

Ca în urma unei revoluţii, unor războaie, după ieşirea din URSS, societatea moldovenească este observată ca renunţând de voie-de nevoie la valorile din trecut şi ca fiind în proces de găsire/elaborare a noilor valori, iar la concret este vorba de renunţarea la valorile specifice traiului în grup în favoarea valorilor cu grad sporit de individualitate.

Tocmai s-au creat premisele propice pentru a forma un nou tip de moldovean -- MOLDOVEANUL SECOLULUI XXI -- şi în articolul următor îmi voi expune "planul meu pentru Moldova", voi încerca să plămădesc acest moldovean.