Este moldoveanca slugă sau parteneră?

În trib, deciziile sunt luate de bărbaţii în vârstă

Deşi nu prevede ritualic mutilarea genitală ca unele versiuni ale islamului, ideologia creştină în forma ei ortodoxă pentru moldovencele moderne este la fel de greu de adoptat. Cu accentul său pe spiritual în detrimentul corporalului, creştinismul rămâne un set de idei greu digerabile pentru aceste femei înnebunite după modă, machiaje şi înfrumuseţarea materiei: este dificil pentru ele să vadă cauzalitatea între valorile nemateriale şi fericirea personală. 

După ce în secolul XIX, Marx a redus religia la statutul de "opium pentru mase (popor)", iar Nietzsche "l-a ucis pe Dumnezeu", dând imediat vina pe colectivitate -- "noi l-am ucis" --, morala creştină intrinsecă religiei dominante în Europa a început să-şi facă şi ea valizele. S-a ajuns până la punctul în care activiştii de stânga din Germania (Clara Zetkin) să înceapă a flirta cu aşa-numita teorie a paharului de apă. Adică, "în comunism a face sex va fi la fel de simplu ca şi cum ai bea un pahar de apă". Organizaţiile de femei şi tineret ale partidelor social-democrate şi comuniste chiar au decis să nu mai aştepte instaurarea comunismului pentru practicarea acestui gen de relaţii "amoroase", trecând imediat la treabă. 

Fenomenul l-a înfuriat pe Lenin, care a calificat teoria paharului de apă drept ne-marxistă, deci burgheză, şi, cel puţin în Uniunea Sovietică, sexul a fost anulat. Copiii în Uniunea Sovietică se năşteau din dragoste sub supravegherea şi îngrijirea statului, care îi prelua apoi pentru a-i transforma în octombrei, pionieri, komsomolişti şi comunişti. 

Da, după abolirea moralei creştine, Partidul Comunist al URSS reuşea să impună cetăţenilor să ducă un mod de viaţă moral. Împrumutând multe idei de la creştinism, în comunismul sovietic nimeni nu punea la îndoială veridicitatea sintagmei "bărbatul este capul femeii, iar capul bărbatului este Partidul Comunist". (Cf. Sf. Ap. Pavel în Cor. 11:3 "Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu". )  

Totul mergea într-o veselie, până în 1991, când Uniunea Sovietică a fost învinsă de capitalişti, iar în 1994, R. Moldova îşi adopta o Constituţie liberală, deci burgheză, care interzice oficializarea oricărei ideologii şi proclamă regimul economic ca fiind bazat pe economia de piaţă, un eufemism pentru capitalism. Societatea moldovenească a intrat în faza numită de sociologi "anomie" -- valorile vechi nu mai sunt valabile, statul a renunţat să le impună, iar alte valori înca nu erau elaborate şi deci nici interiorizate. Unii puţini au găsit drept potrivită ideologia creştină pentru ghidaj spiritual.

Plana şi încă mai planează însă asupra societăţii problema pauperizării pe care fiecare trebuia s-o rezolve individual. Descurcăreţii au profitat de pe urma campaniei de privatizare, mulţi au devenit muncitori migranţi şi mai mulţi nu au avut de ales şi au trebuit să se descurce cu resursele oferite de realităţile moldoveneşti.

La 25 de ani de la declararea Independenţei, se pot trage concluzii despre evoluţia societăţii moldoveneşti. Nu mai este valabil că provincia moldovenească este patriarhală: întreaga societate este individualistă. Moldovenii şi moldovencele nu se mai conduc de opiniile unui altuia semnificativ (părinte, religie, partid) în comportament, ci de legea statului pe care e suficient să n-o încalce. 

Valorile tradiţionaliste, colectiviste, conservatoare s-au devalizat pentru mulţi, iar faptul că femeile insistă să intre şi să activeze în politică este o realitate. Autonomia găgăuză, privită de mulţi ca regiunea cea mai tradiţionalistă, este condusă de o femeie. În alegerile din 2015 pentru fotoliul de primar al capitalei s-au luptat un bărbat şi o femeie, şi la fel acum în turul doi de scrutin prezidenţial. Pentru moldoveanul şi moldoveanca moderni nu mai contează dimensiunile morale individuale ale candidaţilor: ce religie au, ce status matrimonial, dacă au copii. Ceea ce contează este performanţa profesională, integritatea de birocrat şi orientarea geopolitică. 

Percepţia mea la această etapă este că R. Moldova a reuşit să devină din punct de vedere ideologic o ţară capitalistă, occidentală şi valorile de care se ghidează societatea sunt specific liberale şi individualiste: nu mai contează vârsta, sexul, religia, tribul, comunitatea (rurală). Locul în societate este conferit de performanţa profesională (carieră), înzestrarea înnăscută (talentul/charisma) şi studii (educaţie). Ia priviţi televiziunile moldoveneşti şi veţi vedea că eroii acestei perioade sunt antreprenorul (a făcut bani pentru el şi îi ajută pe alţii să facă bani), artistul (te ajută să-ţi gestionezi frământările psihice) şi X-ologul (explică ce se întâmplă cu individul şi societatea şi-i sfătuieşte). Oare nu din rândurile acestor categorii sociale îşi edifică societatea moldovenească elita politică?!

Se poate discuta despre metehnele individualismului în capitalism, dar nu acesta a fost scopul. Drumul acesta a fost parcurs mai înainte şi mai repede de alte societăţi ex-comuniste din Europa de Est şi iată-ne şi pe noi ajunşi aicea.

Dificultăţile moldovenilor cu Decalogul

Nevestele oamenilor de rând (...)
sunt în cea mai mare parte desfrânate.
Unele beau acasă mult vin...

Dimitrie Cantemir,

"Descriptio Moldaviae"

Jurnalistul irlandez Oliver Goldsmith scrie la 1762 romanul epistolar (era la modă atunci acest gen) "Cetăţeanul Lumii", în care inserează o mică povestioară în capitolul 31 sau 32 (depinde de ediţie).

Oliver Goldsmith

Istorioara nu poate pretinde la autenticitate, dar eu o voi relata pe scurt pentru a o trata apoi alegoric. Deci, se vorbeşte despre un trib tătar care ar avea obiceiul de a cumpăra ciuperci (de la ruşi) pentru a face din ele o zeamă, care, bând-o, le dădea halicinaţii. E clar: narcoticele nu au fost descoperite în secolul trecut. 

Problema e că nu orice tătar îşi permitea să compere aceste ciuperci, ci doar nobilimea, elita, cum ar veni. Iar "oamenii de rând", pentru a se bucura şi ei de plăcutele fantasmagorii, plasau vase de lemn pentru a colecta urina narcotizată, când femeile şi bărbaţii "aristocraţi" ieşeau afară să se uşureze. Acea vlagă nu ceda cu nimic în calitate fierbăturii de ciuperci iniţiale, pretinde Goldsmith.

... Noi vom afla mai târziu care a fost motivul divorţului de vedeta TV, aşa cum am aflat despre motivele divorţului altui mare om din elita politică chişinăuiană. Eu nu mă grăbesc, deoarece Iisus a spus că totul va ieşi la iveală.     

Ceea ce vreau să spun este că: dacă elita acestei ţări demonstrează un astfel de comportament, ce putem zice de prostime, care, după cum am văzut la Goldsmith, este gata să bea urină? Adică, să facă scârboşenii şi mai mari.    

Nişte ipocriţi, membrii acestei societăţi moldave. Se jură în biserică ca vor fi împreună toată viaţa, peste cinci luni se răzgândesc. Alţii peste 20 de ani se răzgândesc. Şi exact fix aşa se comportă şi Divinitatea cu ei: nu-i lasă să moară de foame, dar îi ţine la limită în sărăcie şi ignoranţă: poate se vor trezi. 

Occidentul (de la Grecia antică la protestanţii din SUA), musulmanii, chinezii şi indienii rămân civilizaţiile puternice ale acestei lumi. Ce au făcut ei diferit de ortodocşi? Şi-au luat în serios filosofii, teologii şi moraliştii. Morala occidentală este de neconceput fără preceptele creştine pentru că se bazează pe acestea.

Noi moldovenii suntem nişte superficiali. Nu, că fiecare în parte este foarte curat şi sfânt şi moral, numai că iată că la nivel general, societal, cam dăm chix. Când nu ne vede nimeni, îl anulăm pe Dumnezeu, deşi în sondaje plasăm Biserica drept cea mai credibilă instituţie.

Fără etică e imposibilă încrederea reciprocă între membrii societăţii, iar fără încredere reciprocă este imposibilă prosperarea economică a societăţii. 

Lanţul vicios totuşi poate fi rupt! Dacă fiecare în parte îşi va propune să devină mai bun şi-şi va dezvolta un instrument de depistare a ipocriţilor. De exemplu, omul care nu se teme de pedeapsa divină, nu se va teme nici să încalce jurământul, obligaţia, înţelegerea, acordul, contractul. Iată de ce are sens cunoaşterea atitudinii faţă de Divinitate a aproapelui. Ca să ştiu cum să te tratez. Până acum acest detector a funcţionat perfect.

Citeşte şi:   Ce a dorit de fapt femeia lui Lot?

Cum să trăieşti printre savoci

Daniel Lachi: 99 de cumătri nu ştiu "Tatăl Nostru..." (6)

Cum să trăieşti printre savoci

Imaturitatea este incapacitatea 

de a folosi propria inteligenţă

 fără îndrumarea altuia. 

Kant 

Asociaţia Sociologilor şi Demografilor a publicat zilele acestea rezultatele unui sondaj de opinie de unde eu îmi fac o singură concluzie: moldovenii sunt un popor de savoci şi... deja... trebuie abordaţi ca atare. (Pentru românii din România explic că "savok" este un cuvânt rusesc care semnifică "om sovietic" şi conotează "sclav al statului-partid", persoană care doar munceşte şi se înmulţeşte, gândirea lăsând-o pe seama partidului, statului, politicienilor). 

Şi cifrele sunt de-a dreptul devastatoare!

(R) .mondonews.ro

Iată, spre exemplu, întrebaţi de ce clasă socială aparţin, 72,2% răspund: aproape de mediu, scăzut şi foarte scăzut. La clasa medie se înscriu aproape 22% din respondenţi. 

Mai mult, aproape jumătate consideră că economia de piaţă -- renumitul eufemism pentru capitalism şi spirit antreprenorial -- nu este viabilă pentru R. Moldova. 

Aproape 90% ar vrea ca statul să fie acela care să le caute/dea de lucru şi 3/4 vor ca statul să stabilească preţurile la produsele alimentare. 

Deci, prostia, care cel mai des merge mână-n mână cu sărăcia, este abominabilă!

Dar ia să vedem, poate moldovenii aceştia încearcă să facă ceva pentru a ieşi din sărăcie, de exemplu să dorească să vină mai multe companii străine care să le creeze locuri de muncă? Nu!!! Nici aşa!!! Aproape 40% nu ştiu dacă firmele străine dăunează sau ajută economia moldovenească, iar peste o treime consideră că dăunează!!!

Dar poate aceşti moldoveni caută apropiere de vreun centru geopolitic care i ajută să iasă din sărăcie-prostie, cum ar fi Uniunea Europeană, Occidentul, care investesc de ani buni în ţara asta a lor? Apropierea de UE este dorită de 38,6%, iar de Rusia -- de 43%. 

Fireşte că propaganda TV rusească are o mare influenţă asupra mentalităţii plebei moldovene, dar nimeni nu te impune s-o priveşti. Sondajul acestea îmi arată un popor nu doar debusolat, dar imbecil, cretin, incapabil de a-şi lua soarta în propriile mâini. Nu doar incapabil dar şi nedoritor. Ceea ce doreşte majoritatea societăţii moldoveneşti este ca altcineva -- de cele mai dese ori statul sau politicianul -- să-i rezolve problemele. 

Ce demonstraţie ne mai trebuie că este un popor cu mentalitate de sclav, din care Uniunea Sovietică nu numai că nu a ieşit, dar huzureşte?! Şi iată de ce minciunile politicienilor şi orice fel de manipulare pică pe astfel de creiere ca pe un sol fertil. Iată de ce pachetul cu orez la votare îşi face efectul: sclavul se vinde pentru mâncare. Şi protecţie.

Întrebarea nu este dacă este moral să manipulezi această turmă. Ea se vrea manipulată. Fiind imatură, ei îi plac poveştile. Sentinţa e: cine o va putea "vrăji" mai bine, va avea mai mult de câştigat.   

Trăim înconjuraţi de o societate moldovenească nu doar deviată, ci dementă de-a binelea! Eu aş vrea să pot să demonstrez contrariul!

De aceea, în aceste alegeri prezidenţiale -- am mai spus -- femeile nu au ce căuta. Maia nu are şanse: 62,7% consideră că preşedintele trebuie să fie bărbat şi doar 15,1 % acceptă o femeie. Savocii sunt patriarhali, conservatori, tradiţionalişti, reticenţi la nou. 

De aceea în aceste alegeri, aspectul exterior al candidatului are incontestabil o mai mare pondere decât orice platformă, oricât de faină. Inclusiv din cauză că peste 2/3 se interesează puţin sau deloc de politică, adică, pe înţelesul filosofilor antici sunt idioţi.

Am scris şi anterior: terenul pentru instaurarea unei dictaturi în Moldova este pregătit în mentalul majorităţii: ea vrea un tătuc care s-o violenteze, dar şi, câteodată, s-o mai mângâie, să-i mai asculte "marile ei probleme", care pot fi reduse la una: incapacitatea imatură de a se face individual responsabil de soarta şi fericirea proprie. 

Şi la aşa popor, aşa citat, tot din Kant: "Dacă un om se transformă în vierme, nu trebuie să se plângă când este strivit".

Prezidenţialele moldoveneşti privite de pe Lună

Tot mai mulţi părerologi împărtăşesc senzaţia că în turul doi se vor confrunta Lupu cu Dodon şi Dodon va fi perdantul. Acest Dodon întotdeauna pierde, să ne amintim de alegerile din 2011 cu Chirtoacă. 

Eu pentru mancurţi am puţine simpatii (mai ales că suntem de-o vârstă, din raioane megieşe şi din familii de învăţători săteşti), dar nu pot să nu remarc talentul lui Igor de a trage pe sfoară ruşii. Aceştia (ex-KGB-ul) tot îi dau bani că poate va ajunge şi el ceva mai mult decât lider de partid de opoziţie, dar în alegeri libere -- nu ca acelea cu care se obişnuiesc ruşii să le facă în ţara lor -- Dodon nu poate ajunge decât cel mult pe locul 2. 

Dar cel mai impresionant mi se pare talentul lui Igor de a trage pe sfoară ruşii din R. Moldova, care îşi pun speranţe în el. Iar speranţa ruşilor din Moldova este declararea rusei ca limbă oficială. Ceea ce înseamnă pentru românofoni trimiterea la origine a eforturilor de renaştere naţională, cu rotirea contingentă a lui Ştefan cel Mare, Eminescu şi Vieru în mormintele lor.  

Pe Maia îi mai uşor de-o luat hermeneutic. Recunosc am avut imboldul de a o asculta la TV: ia să vedem ce vrea femeia asta? Şi după trei minute întind mâna după scoci, să-mi lipesc pleoapele de frunte (priviţi Tom şi Jerry?) Tot ce vrea Maia e să lupte cu corupţia. Dar, ia arată-mi măcar un politician care să nu!

Pe lângă faptul că Maia este candidatul deghizat al PLDM, sau ce a mai rămas din acesta -- nu o spun eu ci liderul Popularilor Europeni, Daul --, acest scrutin este perceput de Maia şi ca răspuns la întrebarea existenţială a unei femei care nu a reuşit să facă în viaţă ceea face şi cea mai proastă ţărancă din codrii Moldovei: o familie şi un copil. Deci, eu rămân stupefiat cum oameni intelectuali din Chişinău (jurnaliste, profesori, doctori) se lasă duşi de nas de năzuinţele vădit personale şi subiective ale acestui candidat.

Dar cel mai clar în aceste alegeri prezidenţiale a devenit scopul lui Andrei Năstase, după un an jumate de minciuni sfruntate despre miliard. Graţierea, hai să zic, "oamenilor de afaceri" fugiţi de justiţie în Gemania şi reîntoarcerea ţării către ei. Deja despre legăturile cu mafia şi KGB-ul ruseşti (dar care e diferenţa?) au scris mai mulţi. 

... Şi da, de pe Lună alegerile moldoveneşti se văd ca un leş în care colcăie un ghem de viermi. Şi nu că aşa, dar unii din aceşti viermi susţin alţi viermi şi urăsc de moarte pe şi mai alţi viermi, care nu au simpatii pentru viermii susţinuţi de primii viermi. 

De aceea cifra de 15 000 de semnături s-a dovedit ideală, pentru că 8 viermi nici nu le-au putut aduna. Ideală este şi campania electorală de o lună: dacă tot trebuie să trecem prin acest exerciţiu ecoeurant, e bine că nu durează prea mult.   
  
       

De ce i-a furat Rahela idolii lui Laban?

Iar Laban, ducându-se să-şi tundă oile, 

Rahila a furat idolii tatălui său...

"Dar la cine vei găsi idolii tăi, 

acela nu va mai trăi. 

Caută de faţă cu rudele noastre 

şi ia tot ce vei găsi al tău la mine!" 

Iacov însă nu ştia că Rahila, 

femeia sa, îi furase.

(Fac. 31: 19-32)

  

S-ar părea că, având un stat mic şi slab, nu ar fi neapărat necesar ca noi, moldovenii, să avem „duşmani naturali”, să fim în ceartă cu alte ţări. Dar, nu. Unicul duşman al nostru la ora actuală este nimeni altcineva decât Rusia lui Putin. E suficient să te întrebi: cine ne pune embargouri, cine îşi ţine armata pe teritoriul nostru, cine susţine separatiştii noştri şi cine se implică în treburile noastre interne şi în politica noastră?

Lista continuă cu: cine insistă să-şi spună cuvântul atunci când e vorba de istoria noastră, limba noastră şi cursul nostru istoric? Răspunsul e acelaşi: Rusia lui Putin. Te-ai putea întreba: de unde atâta grijă pentru un popor atât de puţin numeros şi foarte sărac? Răspunsul este valabil timp de două decenii: Rusia lui Putin încă îşi caută un rost pe această planetă şi este frământată de un zdruncinător complex de inferioritate. De aceea ea nu va pregeta să-şi bage nasul oriunde SUA nu sunt (prea) interesate, vezi Siria.

De la Moscova R. Moldova nu cred că este văzută mai mult decât un popor de aborigeni, de unde şi apariţia apetitului de colonizare din partea Kremlinului. Sau cel puţin de la noi se aşteaptă o atitudine docilă asemenea vasalităţii armene sau belaruse.

Poate chiar dacă plebea moldovenească şi ar agrea în veselie acest statut de sclav, să zicem, contra gaze ieftine, această ţară are o elită, care de aia şi e elită pentru a-şi impune maselor viziunile.

Or, această elită moldovenească nu poate lesne să uite deportările din anii ’40. Urmate apoi de o crâncenă politică de deznaţionalizare, prin care sovieticii au încercat să scoată moldovenismul (românismul) şi religiozitatea din noi. Fără succes totuşi, pentru că imediat ce s-a ivit ocazia, cum numai am simţit că ursul dă semne de slăbiciune, ne-am şi declarat imediat independenţa. La trei zile după ce a făcut-o Ucraina. Ca să fim mai siguri.

Fără succes, pentru că şi-a dovedit rezilienţa cultura noastră. Elita noastră intelectuală din anii ’50 -- scriitorii şi profesorii de limbă şi literatură moldovenească – au reuşit să tragă pe sfoară zbirii-cenzori sovietici şi aceşti ultimii le-au permis să publice operele clasicilor noştri: de la cronicari la Eminescu. De aceea românii din România au dreptate când observă că basarabenii vorbesc o limbă arhaicizată: la aceasta ni s-a permis să avem acces, aceasta era predată în şcoală, cu aceasta ne-am format şi ne-am menţinut. La moment de restrişte, clasicii noştri şi-au demonstrat eficienţa: nu ne-au lăsat să dispărem ca popor.

Că Rusia lui Putin ne vrea înglobaţi în „lumea rusă” – un proiect civilizaţional, de altfel --, ne vrea aborigeni ne-civilizaţi printr-o cultură scrisă, această atitudine de superioritate a unui stat mai puternic milităreşte şi mai bogat e de înţeles. Poate şi şudrele mancurtizate moldovene şi o acceptă cu muzica, talk-show-urile şi filmele ei. Dar, când vine vorba de elita intelectuală – de la care se inspiră cea politică --, lucrurile se împotmolesc. Nimeni nu neagă că ruşii au o cultură valoroasă, dar noi o avem pe a noastră. Nu pot fi uitate deportările. Ele sunt holocaustul nostru.

Să mergem acum în antichitatea biblică a Rahelei şi a lui Iacov. Că Laban era idolatru nu e mare scofală, aşa era moda atunci în Mesopotamia şi în toată lumea. Idolii lui Laban puteau fi nişte statuete reprezentând zei din panteonul babilonean, dar eu mai degrabă înclin să cred că erau nişte zei de-ai casei, de genul penaţilor la romani. Formându-se în familia lui Laban, nu putem exclude că Rahela încă nu s-a convertit pe deplin la religia monoteistă a lui Iacob şi, îngrijorată de eventualele pericole în noua sa viaţă în Canaan, ea a decis să-şi ia cu ea idolii pentru a se bucura de protecţia lor în noile circumstanţe.

Şi apoi nu face de exclus şi o banală dorinţă feminină de răzbunare pe tatăl-despot care a ţinut-o atâta timp departe de „materializarea” dragostei pentru Iacov şi a „strecurat-o” pe Lia în „camera de taină” în noaptea nupţială. 

Că idolii reprezentau ceva important pentru Laban o înţelegem din îngrijorarea lui Iacov care îi spune că va ucide pe oricine din ai săi, dacă la el sau ea vor fi găsite statuetele. Pentru valorile spirituale – religioase şi culturale – oamenii merg la moarte, vezi actele de martiriu sau arderea pe rug a lui Giordano Bruno.

În cazul nostru al basarabenilor, Capra cu trei iezi şi Chiriţele lui Alecsandri ne-au păstrat spiritualitatea şi ne împiedică acum să acceptăm orbeşte influenţele civilizaţionale şi politice din exterior. Şi da, tancurile pot ucide câţiva purtători de cultură, dar cultura în sine rămâne intactă. Nu mai are sens să arzi azi cărţile pe rug, deoarece ele deja sunt pe internet.

Punând cele scrise mai sus în contextul prezidenţialelor, voi remarca faptul că la acest scrutin vom vedea şi vom putea cuantifica câţi cetăţeni moldoveni sunt gata să-şi vândă libertatea culturală pe gaze naturale „ieftine” şi câţi din ei au interiorizat ideea de a dori ca ei să fie stăpâni la ei în ţară.  

Ce a dorit de fapt femeia lui Lot?

Femeia lui Lot însă 

s-a uitat înapoi 

şi s-a prefăcut 

în stâlp de sare. 

(Fac. 19:26)

O, structuraliştii -- inamicii mei! De unde vă ştiu atât de bine? Deoarece am fost şi eu ca voi. Am fost CU voi. Toate lucrurile aranjate pe policioare, totul ordonat unui sistem. Fără salturi dialectice. Fără schimbări istorice rapide. Totul este predictibil şi ceea ce iese din standarde este supus oprobriului. Frica de necunoscut este atenuată de "bună organizare" a lucrurilor. Totul pare bine şi frumos, numai că voi aveţi un handicap: voi nu sunteţi pregătiţi pentru viitor, dar viitorul se transformă în prezent, fără să vă întrebe. Şi, da, viitorul are imanent ceea de ce vă temeţi voi cel mai mult -- necunoscutul. 

Anume din această cauză eu am trecut în tabăra funcţionaliştilor: ei nu se tem de necunoscutul viitorului deoarece ei creează acest viitor. Ei zic că merită să i se dea formă doar acelui lucru/obiect care este funcţional, care aduce folos, care este utilitar şi comportă ustensilitate. 

Bocetul se transformă în răget de bleg. Platon, prin gura lui Socrate, încă acum 23 de secole povestea Mitul Cavernei -- "oamenii ceea erau cu picioarele şi gâtul în lanţuri încă din copilărie" -- şi acest mit nu-şi pierde din actualitate. 

După ieşirea din Uniunea Sovietică în 1991, care până la sfârşitul acelui an s-a şi destrămat, blegii moldoveni au început a boci acel stat defunct şi peste trei ani au votat masiv pentru agrarieni. Apoi, în 2001 -- pentru comunişti. "Nu vreau să renunţ la lanţuri, nu vreau să mă scoateţi din peşteră. M-am deprins aici. Şi apoi se mai dau premii celor care mai bine prezic cum se vor perinda umbrele pe perete". 

Apoi, odată bocită bine Uniunea Sovietică, blegii au trecut la bocirea industriei şi colhozurilor din RSS Moldovenească. Că iată totul se desfiinţează şi se fură!

Acum, mai nou, au început să bocească satul moldovenesc. Că dispare. Că pleacă lumea. Aşa vă trebuie dacă sunteţi structuralişti. Ideologia voastră nu presupune adaptare, dar istoria, progresul acesteia, nu are timp să vă aştepte să vă veniţi voi în fire. URSS a dispărut pentru că nu era funcţională. Fabricile şi uzinele au dispărut deoarece ceea ce produceau ele nu trebuia numănui şi satele dispar pentru că nu au locuri de muncă. Şi pentru că Moldova se urbanizează-modernizează. Ce propuneţi, voi structuraliştilor-conservatori, să facem? Să luăm bani din bugetul comun numai să menţinem satul? Sau şcolile cu 3 copii şi 30 de învăţători bătrâni? Să am pardon, dar voi nu numai că sunteţi proşti manageri, voi mergeţi împotriva bunului simţ! 

După bocet, business planning. Acum a venit timpul să întreb dacă nu simţiţi o incomoditate, aşa, mergând înainte cu spatele? Poate vă întoarceţi să vedeţi pe unde călcaţi? Poate scrutaţi zările să vedeţi clar unde vă duceţi? Poate vă schiţaţi un plan despre ce faceţi mai departe? Poate ne apucăm de planificat împreună -- toată societatea -- viitorul? Nu de alta, el oricum vine, fără să ne întrebe, dar zic şi eu poate ne pregătim cumva? 

Ce facem cu trecutul? Li-l lăsăm istoricilor să-l pună în lucrări ştiinţifice. Ce facem cu industria? Ceea ce nu dă venit, desfiinţăm, vindem, reorganizăm. Ce facem cu satul natal şi iubit? Îl lăsăm să moară şi ne concentrăm la oraşe. Cine se va ocupa de agricultură? Câteva întreprinderi mari, iar masa de oameni eventual intrată în şomaj poate fi încadrată în câmpul muncii în alte sfere ale economiei, dar mulţi din ei deja pleacă la muncă peste hotare. 

Ceea ce e pozitiv este că tot mai mulţi moldoveni decid să-şi ia vieţile în propriile mâini şi nu mai aşteaptă soluţii pentru viaţa personală de la stat. 

Iar dacă în acest secol, din cauza acestor procese Republica Moldova va dispărea ca stat, ce să-i faci? Mâna nevăzută a capitalismului o va face. Asta, bineînţeles, dacă nu ne vor ataca barbarii din est şi vom avea posibilitatea de a ne dezvolta în voie, firesc, de la sine.  

Dacă rezistăm puterii de gravitaţie a Rusiei şi ne menţinem orbitând în jurul Uniunii Europene, nu ne-a mai rămas mult pentru a deveni o societate modernă. Mai avem de înlăturat sărăcia, iar metoda este cunoscută de demult -- munca. Deja cunosc mulţi moldoveni care lucrează două luni în UE şi una se odihnesc acasă. După ieşirea din UE a Marii Britanii, şansele ţărilor care vor să facă parte din UE au sporit. Deci, trebuie să rezistăm ispitei de a deveni Crimee şi/sau Transnistrie .   

Mersul cu spatele înainte este iraţional, iar privirea înapoi, după cum ne arată istoria biblică a lui Lot, poate fi interpretată şi ca imorală. Adică este o încălcare a poruncii divine. Doar i-a spus Dumnezeu familiei lui Lot să nu se uite la nimicirea Sodomei. Iată că soţia sa nu a rezistat. Să fie vorba de banal de renumita curiozitate femeiască? De regret pentru averile lăsate, pentru traiul în "minunatul" oraş al desfrânaţilor?

Trecutul este pentru concluzii, viitorul aşteaptă să fie valorificat.

Citeşte şi: 

Frământaţi între Epoca de Aur şi Noul Ierusalim

Anticipând dragostea viitorului părinte al naţiunii

Televiziunea pe care o plătim toţi fără să vrem şi să avem nevoie de ea pune ieri pe post un ceea ce în jargonul jurnalistic se numeşte "vox-pop", scurte interviuri în stradă, despre cum trebuie să fie viitorul preşedinte. Răspunsul pe care îl aşteptam -- cu o oarecare înfrigurare -- nu a întârziat să apară: "Ca un părinte..."

(Mă autofelicit personal pe mine însumi: eu nici nu ştiu de unde îi ştiu atât de bine pe moldovenii iştia: din teorie sau din practică? Sorry!)

Deci, toate discuţiile astea despre competenţe constituţionale şi bla-bla ale viitorului şef de stat poate şi au sens pentru elita politică de la Chişinău, dar pentru grosul alegătorilor ele-s la fel de sterile ca şi pentru mine teoriile despre genetica porumbului, despre care se ştie că are mai multe gene decât primatele homo sapiens. 

Poporul vrea tată, tatuc, ţar, împărat, părinte, părinte al naţiunii, rege grijuliu. Hopa! Cuvânt-cheie "grijă". Iată contra acestei "griji părinteşti" poporul este gata să-şi vândă libertatea. Nu-s moldovenii primii cu aşa predispoziţii psihice. Premisele de instaurare a unei dictaturi în micul nostru stat sunt mai coapte ca niciodată, deci, la modul concret, rata de participare la vot se anunţă a fi înaltă. 

Câţiva politicieni deja şi-au exteriorizat intenţiile de a intra în maratonul pentru cel mai prestigios job în stat, să începem de la cei mai hazlii. 

-- Coaliţia PLDM-PAS-PDA. Reamintesc că aceştia au decis să-l excludă din start ca şi candidat unic pe Viorel Cibotaru, rămânând ca "poporul" să decidă, prin sondaje interne de partid, pe cine îl agreează mai mult: pe Maia Sandu sau pe Andrei Năstase. Şi acum să dăm drumul imaginaţiei: iată, de exemplu, va trebui să ne imaginăm o "mamă a naţiunii" care nu are copii proprii. A? Merge?   

Sau va trebui să ne imaginăm un "tată al naţiunii" care îşi foloseşte mama pentru transferuri de milioane prin offshore-uri. Care nu-i dă bani pentru operaţie --ATENŢIE -- la ochi!!! Şi apoi Năstase însuşi a recunoscut că lui nu trebuie la gât această funcţie, el are nevoie de ea mai mult ca mijloc. Întrebare: tu ai vota pentru un preşedinte care nu vrea să devină preşedinte? Nu ziceam eu că-s hazlii?

Şi apoi să nu uităm că Năstase a intrat în politică nu prin careva faptă eroică, ci prin minciună. Cum să-i iertăm noi lui declaraţiile de anul trecut că el nu vrea decât să reîntoarcă miliardul, nu să intre în politică? Şi că Platforma DA asta-i ceva civic, nu politic?

Bineînţeles că după vârstă şi culoare sură în mustăţi cel mai bun candidat din partea acestei adunături ar fi fost Viorel Cibotaru. Dar, ce să-i faci, nu se poate face abstracţie de antecesorul acestuia, Vlad Filat. Dar Vlad Filat a fost şi este. 

-- Iurie Leancă. Eu de Leancă şi mă tem să zic ceva mai dur deoarece, iată de exemplu să presupunem că acesta devine preşedinte, la primul eventual protest în faţa preşedinţiei, la primul eventual strigăt al mulţimii "Jos Leancă!", în politicianul acesta poate să crape inima lui rafinată şi diplomatică... Fragilitate. Iată asta emană acest politician. 

-- Igor Dodon. Liderul socialiştilor a fost la Muntele Athos. Socialist-mistică-religiozitate... Prindeţi oximoronul? Marx-socialism-ateism-Dodon-religios. Simţiţi paradoxul? Când îi sincer omul acesta? Mie tare îmi adie că acest politician va merge până la punctul de a folosi Muntele Athos în clipuri electorale. Omul ista are ceva sfânt în el??!!

Întrebându-mă retoric între cine este mai multă adversitate: între Maia Sandu şi Andrei Năstase sau între Igor Dodon şi balabolul de la Bălţi? concluzionez că orice candidat mai tânăr de 50 de ani în această cursă nu va putea decât să alerge pentru a se încălzi. Dar femeile îs excluse din start, eu cunosc ceva în modul de gândire a poporului acesta al meu. Însumi am rămas uimit. 

Pregătiri spirituale pentru alegeri prezidenţiale

Profanarea politicianului  

Voi începe cu o mărturisire. Eu, în trecut, am votat pentru PPCD. Şi pentru PLDM am votat. Dar n-am niciun sentiment de vină. Aşa era Zeitgeist-ul -- spiritul timpului. Era pe vremea când mai credeam sincer într-un politician-mesia. Care să vină să ne rezolve toate problemele. Absolut toate.

Aşa că acum când văd cunoscuţi şi cunoscute care -- direct sau voalat -- mărturisesc pe reţele de socializare cam pentru cine intenţionează să voteze la alegerile din 30 octombrie, mi se aprinde beculeţul: a, d-apoi şi eu am trecut prin asta!! Nu-i nicio problemă să susţii politicieni, altfel rişti să fii idiot, aşa numeau filosofii atenieni cetăţenii care  nu se interesează de politică. Mai problematic este să aparţii de o profesie care presupune echidistanţă şi să-ţi declari deschis simpatiile şi/sau antipatiile în materie de politică. Mai grav mi se pare însă să fi trecut prin atâtea exerciţii electorale de care a avut parte Moldova în ultima vreme şi să mai crezi în politicieni buni. Mesianici, cum ar veni. 

Politicianul nu este bun sau rău, hai să detaşăm dimensiunea morală de această ocupaţie. Politicianul este un angajat profesionist sau incompetent. Angajat al societăţii. El nu este supraom. El râvneşte puterea politică, prestigiul (şi bogăţia) pentru că aceasta este specific oamenilor (şi animalelor) şi e problema ta dacă îţi creezi iluzia să politicianul nu mai are altceva de făcut decât să-ţi rezolve problemele tale. Mai mult, eu îţi spun că problemele tale sunt rodul imaginaţiei tale şi hai să ne întrebăm dacă politicienii sunt cumva psihoterapeuţi?     

Pulverizarea instinctului de turmă 

Ar fi incorect să afirmăm că noi am moştenit instinctul de turmă de la timpurile sovietice. El a fost intrinsec omului dintotdeauna. Pentru că suntem slabi, ne contopim, ne unim eforturile. Team building!!

-- Hai să facem o adunare! De dorit mare şi naţională! Hai să votăm o rezoluţie! Nu! Mai bine trei-patru rezoluţii! Hai să votăm că fiica lui Gheorghe e desfrânată! -- D-apoi Gheorghe n-are fiice... -- Ei şi ceee? Hai să votăm!! Unanim!!

Prietene, tu chiar mai crezi în heirupismul acesta? Ţie nu ţi-e scârbă de el? Nu!! Niciodată nu voi înţelege dorinţa ta de a mai fi tras pe sfoară de bărbaţii şi femeile care se ocupă de politică! Ţie câte demonstraţii îţi mai trebuie?

Revoluţiile nu se planifică. Ele apar spontan dintr-o mare insatisfacţie socială. Dar ce fel de revoluţii într-un stat democratic cu toate instituţiile de rigoare structurate? A, că ele nu se comportă aşa cum vrei tu... D-apoi şi mie câte lucruri nu-mi plac! Ce fel de stat e acela care se conduce din stradă? Vrei schimbarea regimului actual? Schimbat cu ce? Care e garanţia că altul va fi mai bun? Statul modern -- şi R. Moldova este un astfel de stat -- se conduce prin alegeri. Că vor fi furate? Dar la ce mai sunt buni puzderiile de observatori de tot soiul: naţionali şi internaţionali?

Eu zic să ieşim din peşteră, să părăsim turma. Să privim publicitatea electorală, să ascultăm ofertele concurenţilor, iar pe 30 octombrie să mergem şi să ne dăm votul. Vechea metodă. Fără sfâşiere de ţoale.

Cum se votează corect

Că şi în aceste alegeri, prezidenţiale, miza geopolitică va fi dominantă este deja un truism. Deja trebuie să ne deprindem că în Moldova geopoliticul generează conducerea statului. Mai simplificat: iarăşi vom alege între candidatul partidei proruse şi cel al partidei occidentaliste. 

Şi da: concurenţii vor promite măriri de salarii şi pensii, construcţii de drumuri şi spitale. Într-un cuvânt dacă până acum trăim rău, dacă alegem candidatul respectiv vom trăi aidoma locatarilor paradisului. 

Eu mă aştept şi că filoruşii vor derapa în invective aduse "Occidentului amoral", comparate cu "atuurile" unei Rusii foarte morale, spirituale, religioase -- pseudoargumente, uşor de combătut de altfel --, dar ceea ce anticipez cu o mai mare angoasă este manifestarea serviciilor de inteligenţă moscovite, or de la kaghebişti de poţi aştepta la orice, vezi Ucraina vecină. 

Indiferent cine va ajunge într-un sfârşit în fotoliul prezidenţial, prerogativele sale politice vor rămâne infime, dar încărcătura simbolistică va fi enormă. Adică, mare este şansa ca, în cazul alegerii unui prorus, Fondul Monetar Internaţional să găsească vreo virgulă lipsă în proiectul de contract de împrumut şi suge, moldovene, degetul încă vreo trei ani! Va recompensa Moscova lipsa de fonduri? Nu vezi că ea nici regiunii transnistrene nu-i alocă?

Dar la general, eu aştept campania electorală să fie foarte interesantă: ia numai să vezi cum oameni maturi, bănuiţi că ar avea scaun la cap şi studii solide peste hotare, vor îndrugă prostii, minciuni, inepţii, tâmpenii, scorneli, clevetiri, bârfe şi vor aştepta ca alegătorii, oameni care tot pot fi bănuiţi de maturitate, să-i creadă. 

Pop-corn şi vizionare plăcută.  

Tu pentru alţii. Pe cine este moral să manipulezi (8)

Să reiterăm în acest ultim articol al "proiectului de înnobilare individuală a moldovenilor" că am început seria în intenţia de a face mai ordonată aplicarea energiilor individuale din societatea moldovenească. Energiile există oricum, şi de asta potrivit mi se pare ca acestea să fie folosite pentru binele individual şi comun. 

Deoarece ce se va întâmpla dacă un individ se va apuca să urmeze sfaturile mele de a se dezvolta prin apropiere de adevăr nu pe o singură cale, dar pe toate cele patru: ştiinţa, religia, filosofia şi arta? În primul rând, va descoperi o mulţime de valori pe care le va stabili ca ţinte în proiectul său de viaţă. În al doilea rând, va obţine cunoştinţe şi un Weltanschauung (concepţie despre lume) care îl va influenţa astfel încât să fie mai satisfăcut de ceea ce face, în comparaţie cu semenii săi care nu au un asemenea proiect. Şi, de aici, urmează inevitabil conflictul "ideologic" cu semenii, cu ceilalţi membri ai societăţii "nearistocratizaţi", fără proiect de viaţă. Satisfacţia este instinctual urmărită de orice individ fie şi din cauza că ea este penultima etapă după care urmează fericirea, deci aceste stări emoţionale sunt adesea sinonimice.

Nu este adevărat că plebeii (proştii) nu au proiect de viaţă, dar la o privire mai atentă vei observa că proiectul lor nu se deosebeşte de cel al animalelor: mâncat, dormit, înmulţit şi grija pentru urmaşi. Nobilul bineînţeles că se diferenţiază de plebeu prin faptul că mai face ceva -- neapărat pozitiv şi măreţ -- care depăşeşte această condiţie de animal. 

Cum mai deosebeşti "plebeul" de "nobil"? Iată, de exemplu, plebeii -- au o atitudine incertă faţă de relaţia lor cu Divinitatea; -- nu, ei nu trebuie să aibă permanent o carte în citire; -- da, ei sunt satisfăcuţi de modul de viaţă pe care îl duc şi nu-şi bat capul să îmbunătăţească ceva; -- da, ei cred că opinia lor personală este adevărul în ultima instanţă care nu poate fi contestat; -- da, ei au permanent o explicaţie pentru insucces: statul, epoca, calamitatea, partidul, societatea, ruda, numai nu el (ea). Şi da! cred în horoscoape şi privesc telenovele.

Aş fi vrut eu să nu fie aşa dar ăştia sunt majoritatea care ne înconjoară, deci ce facem cu ei? Le implicăm energiile pe care incontestabil le au pentru a realiza ceva măreţ şi aceasta inevitabil se face prin manipulare. Da, ştiu că acest cuvânt comportă o conotaţie negativă, dar această atitudine a fost, este şi va fi intrinsecă relaţiilor dintre oameni. A manipula este să-l convingi pe altul să facă ceea ce vreai tu.

Oare nu este manipulare promisiunea de recompensă dată unui elev contra aducerea de la şcoală a unei note bune? Oare nu este manipulare îndemnul preotului: oameni buni, veniţi mai des la biserică? Oare nu este manipulare îndemnul unor politicieni de "a lupta cu regimul", după care unii plebei ajung după gratii pentru vandalizare a edificiilor sau agresare a poliţistului? Dar oare nu se discerne clar care fel de manipulare este în folosul manipulatului şi care în detrimentul său?

Este moral ca "aristocratul" să manipuleze "plebeul", iar cum este şi cine este unul şi cum este altul în secolul nostru al douăzeci şi unulea, în Era IT, am detalizat în toată această serie de opt articole.

Apologie la Canonul Veşnicului Dubiu (7)

Ce a fost am văzut, iar ce-o să fie vom vedea? Nu! Ce o să fie o să facem.  La început pe hârtie. Ai văzut, cred, vreun proiect de arhitectură schiţat de arhitect -- nimic interesant: doar linii şi cercuri şi cifre -- pe care şeful de şantier îl transformă într-un edificiu de toată frumuseţea.

Filosofia a fost inventată de grecii antici tot în vreme de criză axiologică, după ce au făcut harcea-parcea din morala zeilor lor: Dionysos era beţiv, Zeus - afemeiat, dar nici Afrodita nu se lăsa... Trebuie altceva, au zis presocraticii. Şi unde au ajuns? Discipolul lui Aristotel, Alexandru Macedon, a cucerit lumea (înainte de a muri de beţie)! Cine sunt sfinţii părinţi ai Bisericii Ortodoxe, dacă nu tot nişte filosofi crescuţi în valorile elinismului? Cu ideile lor, aceştia au cucerit întreg Globul, ştiindu-se că creştinismul este religia cu cei mai mulţi aderenţi şi făcând abstracţie de diferenţele ortodoxe, catolice şi protestante.

Imposibil fără filosofie în secolul nostru şi în următoarele, pentru că filosofia deduce prin speculaţii răspunsuri la trei simple întrebări: cum eşti? (ontologia); cum ştii? (epistemologia) şi cum trebuie să fii? (etica).

Nu e ceva pentru dinţii fiecăruia: Socrate şi-a scos din sărite până într-atâta concetăţenii cu maieutica sa, încât aceia i-au pus ultimatumul: oare exilul, oare cupa cu cucută. Dar e imposibilă o minte aristocrată fără organizarea sistemică, teoretică, transcendentală, metafizică pe care ţi-o dă gândirea filosofică.  

Lista minimă e asta:

1. Republica lui Platon, cu focus pe Mitul Cavernei (peşterii);

2. Politica lui Aristotel, deşi nu e de neglijat nici Metafizica, Etica Nicomahică, Retorica şi Poetica, pentru că Aristotel este primul care le aranjează pe toate pe policioare; 

3. Din Evul Mediu timpuriu îl vom lua pe Boethius cu a sa Consolare a Filosofiei;

4. Din Renaştere îl vom lua pe Erasmus de Rotterdam cu a sa Laudă a Prostiei (da, de acord că poate fi uşor privită atât ca tratat de morală religioasă, cât şi ca tratat de etică);

5. Descartes cu a sa Metodă nu e de neglijat, dar Etica lui Spinoza e o plăcere de citit văzând cum Baruch demonstrează geometric concepte metafizice.

6. În Critica Raţiuni Pure, Kant, pe 700 de pagini, ajunge la concluzia că să te comporţi moral este raţional;

7. Orice pagina din Fenomenologia Spiritului a lui Hegel poţi s-o citeşti de jos în sus sau de sus în jos, că oricum tot aia e, dar din el vom lua "mitul" despre sclav şi stăpân şi conceptul de negare a negaţiei -- o simplificare a conceptului de teză, antiteză şi sinteză a lui Kant;

8. Kierkegaard, primul existenţialist, era credincios, cel de-al doilea, Nietzsche, era ateu.

9.  Heidegger este greu de tradus chiar şi în nemţeşte, dar el a pus bazele teoretice ale Existenţialismului. Deşi toţi îl asociază cu conceptul de Dasein, esenţial la el mi se pare conceptele de grijă (Sorge) şi de proiect de viaţă.

10. L'etre et le neant a lui Sartre este o notă de subsol de 800 de pagini la Heidegger, dar Sartre a pus rădăcina "exist" în Existenţialism.

Nu ştim dacă viaţa pe planeta noastră a fost dată cu un scop sau este o întâmplare rezultată dintr-o aranjare fericită a atomilor de carbon şi azot. De 2 500 de ani nu am găsit răspuns la sensul vieţii. Ceea ce ştim însă este că existăm. Cum să existe, fiecare decide pentru dânsul, de aceea şi Existenţialismul nu exclude modul religios de viaţă, pentru că îl interpretează ca proiect de viaţă. Decidem noi înşine pentru noi înşine ce e moral şi valoros şi ne ducem cu grijă Dasein-ul până la moarte. Suntem liberi să alegem să facem orice, dar odată făcută alegerea, includem atitudinea responsabilă. 

Filosofia este pregătire de moarte. Filosofii ştiu la sigur că vor muri. Ceilalţi se amăgesc că poate cumva o să scape. 

99 de cumătri nu ştiu "Tatăl Nostru..." (6)

Erau nişte tineri care şi-au pus în gând să-şi lege vieţile până la moarte şi au venit la un cuplu de moldoveni mai în vârstă să-i ia de nănaşi. Dar nu se putea, şi nu din cauza că nu erau bani -- bani au şi ţiganii, dar şi moldovenii --, problema era că viitorii "nănaşi" nu erau cununaţi. Dar nu erau cununaţi, pentru că bărbatul nu era botezat la nici 25 de ani. Dar nu era botezat, pentru că părinţii lui erau învăţători în nu ştiu ce sat de prin nordul Moldovei şi, pe vremea sovieticilor -- pe pielea mea proprie o ştiu -- cam să fii profesor şi să-ţi botezi copiii era un act de curaj, "un act de credinţă".

Dar de câte ori se întâmplă pe la botezurile pe care le fac moldovenii în biserici când nici unul din cumătri nu ştie "Crezul"? 

Moldoveni, noi am pervertit la maximum aceste două concepte religioase ortodoxe: cununia şi botezul, excluzând elementul religios din ele. Transformându-le în simple ceremonii. Şi nu ar fi o problemă, dacă ele nu ar presupune pronunţarea de jurăminte în faţa Divinităţii! Noi ne alegem nănaşii şi cumătrii, uitându-ne în primul rând la bogăţie şi prestigiu, dar nu la pregătirea teologică a acelor oameni. Or, sfinţii părinţi au instituit canonic luarea de cumătri şi nănaşi în vremea când creştinismul nu era unica religie, ci una din religii în acelaşi Imperiu Roman în care mişunau tot felul de religii păgâne şi sarcina principală a nanilor era (şi mai este) susţinerea spirituală, instruirea teologică a finilor prin cuvânt şi exemplu propriu. 

Cam prin anii 500 dogmatica ortodoxă a fost elaborată şi pusă la punct şi ea nu suferă nicio pierdere dacă nu eşti cumva de acord cu ea. Dacă nu eşti de acord te autoexcluzi din comunitatea religioasă ortodoxă, din Biserică şi biletul în iad ţi-i asigurat. "Crezul" nu e rugăciune, după cum cred unii, este declaraţia (jurământul) credinciosului de aderare la organizaţia religioasă care se numeşte Biserica Ortodoxă. "Crezul" este o redare a esenţei dogmaticii ortodoxe. 

Nu voi dori să încep discuţiile despre când e potrivit să te botezi: în pruncie sau la maturitate. Dogmatica ortodoxă spune că în pruncie. Punct. Naşii de botez se iau pentru a pronunţa "Crezul" în locul pruncului, pentru a da jurământ în locul lui pentru că el nu poate vorbi. Şi nu e nevoie de 99 de cumătri, e suficient unu. Biserica ortodoxă nu este singura organizaţie în care se intră prin jurământ şi prin declararea aderenţei la dogmele sale. 

Populaţia aceasta care locuieşte în R. Moldova vine din Uniunea Sovietică, care -- prin deportări, restricţii, komsomol şi marxism-leninism -- a reuşit să scoată sentimentul religios din majoritatea buneilor şi părinţilor noştri. Din trei generaţii!

Să începem a reclădi Templul! 

Pentru creştini, scriptura sfântă este Evanghelia. Cele patru Evanghelii. Urmează, ca importanţă canonică, celelalte cărţi din Noul Testament. Un creştin ortodox practică rugăciunea. Cele mai puternice rugăciuni sunt Psalmii. Sfântul Vasile scrie că "psalmii ard diavolii ca focul spinii". Dar îţi va fi mai greu să înţelegi Noul Testament şi Psalmii, fără a cunoaşte Tora evreiască: primele cinci cărţi de la începutul Bibliei. 

Scriptura secundară pentru ortodocşi reprezintă scrierile Sfinţilor Părinţi. Multe din aceste scrieri au fost compilate în 12 volume editate de Biserica Ortodoxă Română în aşa-numita "Filocalie". Pe Internet sunt toate, iar pe YouTube încă citite, aşa ca să nu faci efort să le citeşti. 

... Unii mai îndrăznesc să încline să creadă că Biblia cam ar fi o carte învechită. Serios?! Dar ce a dispărut păcatul, au dispărut, şi eu nu ştiam cumva: mândria, vanitatea, lenea, desfrâul, mânia, invidia şi iubirea de bani? Păcatul este cea mai sinceră ofertă pe care ţi-o face diavolul: el conţine elementul de plăcere, la început, după care urmează durerea. Şi se relizează cu exactitate matematică. Deci, Biblia şi scrierile sfinţilor părinţi rămân actuale acum şi în vecii vecilor.

Scripturi sacre şi scripturi secundare (5)

Steven Hawking

Cel mai deştept om de pe Terra la ora actuală, fizicianul teoretician Steven Hawking, explică astfel apariţia Universului: "Nu e necesară existenţa lui Dumnezeu (unui Dumnezeu) care să fi creat Universul. Universul a apărut din nimic (neant) şi neantul poate crea un număr infinit de universuri". Dacă se admite această posibilitate, de ce ea să nu se fi realizat, iar teoria lui Hawking nu e departe de învăţăturile majorităţii religiilor despre existenţa "lumii de aicea" şi "lumii de dincolo". 

Justin Welby

Un alt englez, liderul Bisericii Anglicane, arhiepiscopul Justin Welby, a menţionat odată ceva de genul: "Nu sunt sigur că Dumnezeu nu există". 

La aceste două citate voi adăuga aşa date sociologice (din sondaje de opinie): în jur de 80% din populaţia Globului declară că cred în existenţa unei puteri divine, adică atei sunt vreo 20% din toţi pământenii, iar în jur de 80% din moldoveni răspund în sondaje că Biserica este instituţia în care au cea mai mare încredere. 

În acest articol nu voi voi să încep cearta cu ateiştii, am adus argumentele de mai sus pentru a arăta că religia este ceva imposibil de ignorat. Divinitatea se dezvăluie diferit diferitor indivizi, dar cert este că marile civilizaţii de pe Pământ s-au format în jurul religiilor. 

Le vom lua aşadar de la est la vest pe cele mai importante: 

1. În Japonia religia de bază este şintoismul: un amalgam de animism şi buddhism zen. 

2. China a dat două mari religii: confucianismul şi daoismul, deşi şi buddhismul este practicat pe larg. Conficianismul se pretează şi ca filosofie şi ca învăţătură etică, ca esenţial din el vom remarca pietatea filială. Pentru a instaura ordinea în societate, (dar ce Sf. Pavel nu face la fel?) Confucius a stabilit relaţii de subordonare: fiul se subordonează tatălui, fratele mai mic -- fratelui mai mare, soţia -- soţului, poporul şi miniştrii -- împăratului. Cartea în care se găseşte filosofia lui Confucius se numeşte Lun Yu.

Daoismul a apărut cam în aceeaşi vreme cu Confucianismul -- cu vreo 500 de ani înainte de Hristos -- si propovăduieşte inacţiunea. Lasă lucrurile să se întâmple de la sine! Lucrarea de bază este Tao Te Ching şi în ea se găsesc o mulţime de lucruri înţelepte, nu e de neglijat.

2. India a dat naştere hinduismului şi buddhismului. Scriptura sacră a hinduisimului sunt Vedele, iar în epopeea Mahabharata se află Bhagavat Gita, discuţia lui Arjuna cu zeul Krişna, în care ultimul redă principiile hinduismului şi declară îndeplinirea datoriei ca scop suprem al omului virtuos. 

Învăţătura lui Buddha se conţine pe scurt în scriptura Dharma, deşi cred că e de la sine înţeles că toate aceste religii au volume mari de texte canonice, ceea ce fac eu acum este să scot în evidenţă esenţialul. 

4. Voi îndrăzni să înscriu Zoroastrismul perşilor la mitologii, deşi la o privire mai atentă vom observa că Creştinismul a luat multe de la ei, fie chiar aceeaşi noţiune de "înger păzitor" care îi este dat fiecărui credincios. Merită de citit.

5. Şi iată astfel am ajuns la evreii antici care au creat Vechiul Testament. Scriptura lor sacră este Tora, pe care noi, creştinii, o numim Pentateuh şi sunt  de fapt primele 5 cărţi (ale lui Moise) din Biblie. Talmudul a fost scris de evrei ca interpretare a Torei, iată de ce poate fi calificat ca scriptură secundară. 

6. Islamul are Coranul ca scriptură primară, este uşor de înţeles, dar conţine erori în corelaţie cu Biblia. Se vede că nu a înţeles Mohamed chiar bine toate istoriile biblice când acestea i se povesteau la ruguri nocturne pe vremea când mergea cu caravanele ca neguţător. Scriptura secundară a musulmanilor este Hadith-ul -- afirmaţii de-ale lui Mahomed auzite de coreligionarii săi şi adunate şi puse la un loc. 

Despre scripturile creştinilor, în articolul următor.