Când vrei în brațe la stat (2)

Pentru că greșala omului

nu devine pentru el lege

și nu-l obligă să persiste în ea. 

Hobbes, Leviathan, 26

Dragi prieteni, priveam zilele ascestea un reportaj în care viticultori din Leova se plângeau că vinificatorii le dau prea puțin pentru kilogramul de struguri. Soluția lor? Să-i ajute statul că de altfel ei ies la proteste. 

Nați-o bună că ți-am dres-o: la 28 de ani de capitalism, oameni de afaceri moldoveni, deja educați în alte realități decât cele sovietice, tot la stat se uită după ajutor. 

Statul moldovenesc este slab, are instituții slabe, iar această realitate este benefică pentru business, care nu vrea ca guvernul să-și bage nasul în afacerile sale. Cel puțin așa e în SUA. La noi, mentalitatea asta de a percepe statul ca părinte atotputernic se încăpățânează să nu dispară. 

Mai mult, politicienii moldoveni care s-au perindat la guvernare din anii '90 până în prezent au făcut tot ce le-a stat în puteri ca să debaraseze cetățeanul de obiceiul de a aștepta ajutor de la ei. Și anume -- au realizat două mari jecmăneli: privatizarea pe bonuri și furtul miliardului. 

În opt ani de guvernare, Voronin ar fi putut să facă vreun fleac astfel încât privatizarea să fi devenit sesizabilă și pentru cetățeanul de rând. Dar ți-ai găsit: întotdeauna avea ceva mai important de făcut, cum ar fi anularea județelor și înăbușirea mediilor incomode. 

Cum se va termina cu returnarea ”miliardului” nu știu, dar îmi spune intuiția că maximum vor fi judecați vreo câțiva foști demnitari pe care actualii demnitari vor dori să-i facă vinovați din cauză că le sunt oponenți politici. Banii însă te-ai mira de vor reveni. 

Revenim la fermieri. E deja timpul să înțeleagă fiecare cetățean în acest stat că banii statului sunt ai tuturor și eu nu sunt sigur că ajutorarea fermierilor este tocmai metoda cea mai bună de cheltuire a banului comun. Dar vinificatorii nu le cumpără strugurii din cauza supraproducției, un fenomen intrinsec realității capitaliste. Iată de ce rămâne valabila întrebarea: dar înainte de a planta via și a avea roada de ce nu ți-ai bătut capul să-ți găsești cumpărători? În capitalism nu contează să produci mult, ci să vinzi mult. Noi, contribuabilii, și așa întreținem o agenție a vinului. Nu știu, poate aceasta și-și merită banii, nu-s specialist. 

Noi de aia și am renunțat la socialism ca model de dezvoltare, pentru că am văzut că statul este un gospodar cât se poate de neefectiv. Capitalismul poate fi calificat ca dur și nemilos, dar el are avantajul că-ți oferă o multitudine de oportunități. Este răul mai mic. 

Vanitatea nu le lipsește moldovenilor, dar chiar face ravagii în viețile lor și puțini o conștientizează ca viciu. Oare nu avem noi nănași de cununie și de botez care cu greu bâlbâie un ”Tatăl nostru”? La fel e și cu firmele personale: mulți și le încropesc nu pentru a genera bani, ci pentru a se lăuda la nunți și cumătrii. 

Și s-a încheiat reportajul cu tradiționala amenințare că dacă statul nu face nimic petru ei, apoi viticultorii vor pleca peste hotare. Eu le spun că nimeni nu va încerca nici cel mai mic regret pentru această acțiune a lor, poate, cu excepția rudelor.  

De ce Moldova rămâne cea mai săracă țară a Europei? Iată anume din cauza că există încă mulți concetățeni care nu vor să realizeze că destinul lor depinde de ei înșiși și numai de ei înșiși. E drept că această categorie de oameni care vor în brațe la stat pierde tot mai mulți aderenți, totuși procesul nu se derulează suficient de rapid pentru a declanșa relansare economică. 

Cert este că oamenii de afaceri moldoveni, care nu-și pun toate speranțele în altcineva, fie acela și statul, înregistrează succese. Și atunci și statul le vine în ajutor cu contribuții sub formă de granturi sau dobânzi de credit mai mici. 

Citește și:

Ce se întâmplă când vrei în braţe la stat

Ştiinţele care previn suicidul (4)

Ce-au păţit locuitorii din cea mai avansată ţară a Parteneriatului Estic, după ce au renunţat la morală

Este moldoveanca slugă sau parteneră?

Maia, iritată de presă și acesta-i simptom

În viața mea nu am întâlnit oameni disprețuiți 

decât pe cei înhăitați cu golănimea. 

Montesquieu, Portret

Dragi prieteni, Maia Sandu, la nici 100 de zile de la instalarea la timona guvernului și a țării, a început să dea semne de frustrare. Poate ați văzut, ieri după ședința guvernului, a numit portalul de știri telegraph.md drept ”fake news”. Acum, nu contează dacă această sursă mediatică publică știri false sau nu (nu am avut timpul să mă documentez), ceea ce contează sunt declartațiile oficialului. 

Și așa s-a și întâmplat. Alte surse media nu s-au arătat interesate de ce crede Maia Sandu despre telegraph.md, ci de care este poziția premierului fața de un potențial candidat la o funcție importantă în mașinăria guvernamentală. 

Acum să intrăm puțin în câmpul spinos al deontologiei jurnalistice. Eu încă am prins vremea când în Moldova activau organizații de-ale jurnaliștilor cum ar fi Uniunea Jurnaliștilor și acestea erau niște rămășițe ale sovieticului. În timp, aceste organizații sindicaliste și-au demonstrat inutilitatea. Dar, donatorii occidentali au senzația că trebuie să facă ceva pentru ”libertatea presei” în Moldova și mai continuă să dea bani unor așa organisme ca și Consiliul de presă, de exemplu. Acesta își pune ca scop medierea unor conflicte între jurnaliști și persoane publice și chiar catadicsește să dea verdicte. Teatru al absurdului pentru că aceste decizii ale acestui organism nu au nicio valoare juridică, iar unii bloggeri i-au simțit slăbiciunea și au mers până la punctul de a-l folosi pentru a-și spori vizibilitatea. 

Culmea este că acest organism chiar a elaborat un fel de Cod de etică a presei, un document pe care l-aș fi citit dacă avea vreo valoare. 

Realitatea acum e alta. Există judecătoriile statului care își îndeplinesc cu succes sarcina de a pedepsi mediile în cazuri de defăimare nejustificată. De mai multă reglementare presa moldovenească în secolul 21 nu are nevoie. 

Da, instituțiile de presă au dreptul să publice orice, inclusiv știri fake -- judecătorul lor este consumatorul în formă de cititor sau telespectator (că radioul nu mai contează).

Ați privit cumva noul talk-show lansat ieri la Jurnal TV, cu un jurnalist imberb ca moderator și liderul opoziției moldovenești Pavel Filip ca invitat? Păi iată acela este exemplu clasic de cum nu trebuie să moderezi un talk-show. Eu nu știu de unde s-a luat stereotipul acesta că dacă îți întrerupi interlocutorul, atunci ești un moderator tare dur. Pe telespectator nu-l interesează opinia moderatorului, ci cea a invitatului. Numai începea Pavel Filip să răspundă și poc! întrerupt de o altă întrebare din alt domeniu. Dar ați văzut cum Cozer tot încerca să-l ia la o horă de bârfire a lui Vlad Plahotniuc? Trebuie să fii tare stupid să nu realizezi că dacă ai întrebări la o altă persoană, interlocutorul îți poate simplu spune s-o întrebi pe ea. 

Da, eu știu că nu e tocmai etic să-ți critici colegii de breaslă, dar insist: această regulă nescrisă între noi (medicii și avocații de exemplu nu se critică între ei) a fost violată în permanență chiar de Cavalericul  Întunericului de la Jurnal TV, care fără niciun fel de scrupule și-a permis să judece munca altor colegi de la alte medii. El și ceilalți de la mediile lui Țopa -- care făceau și fac propagandă pentru anumiți politicieni -- și-au permis cuvinte obscene despre alți jurnaliști care lucrau la mediile în conexiune cu alți politicieni. Râde hârb de oală spartă. 

Oare este o noutate pentru Moldova că jurnaliștii lucrează la instituțiile de presă finanțate de politicieni? Vă spun eu ceea ce știți și voi: așa a fost mereu după 1991. Există însă unii jurnaliști atât de aroganți încât nici nu observă cum devin propagandiști, când își stabilesc țelul de a lupta de partea a ceea ce ei consideră a fi ”politicieni buni”. 

Revenim la Maia Sandu. Politicianul acesta încă nu a realziat ca ea nu mai este în opoziție. Declarațiile sale în perioada extraparlamentară aveau o anumită valoare, una foarte mică, dar e cu totul altceva acum. Nu din cauza că Maia Sandu e supertalentată, ci din cauza ponderii funcției pe care o deține. Iată de ce atunci când Maia Sandu vine cu calificative vis-a-vis de unele medii aceasta o descalifică ca premier și o face asemănătoare hazliului președinte american Donald Trump, care tot are probleme cu presa incomodă și care tot o califică drept fake news. 

Politicianul matur în acest caz nu trebuie să-și piardă cumpătul, ci să răspundă la întrebări. În orice societate în permanență mișună o infinitate de zvonuri și întrebări. Politicianul matur trebuie să infirme zvonurile și să răspundă la întrebări. Invectivele sale la adresa jurnaliștilor sau instituților de presă, incomode, au puține șanse de a ajunge la public, dar în schimb observatorii procesului politic numai de acestea și așteaptă.  

Deci, întrebarea până la urmă e: de ce este așa de nefericită Maia Sandu? Doar ea deține o funcția atât de mare în stat. Ea tânjește după Vlad Plahotniuc. Și Andrei Năstase tot. Plahotniuc era pentru acești politicieni demiurgul care îi mâna în luptă. Și acum că nu mai e, acești doi foști lideri ai opoziției găsesc viața foarte neplăcută. Dar ce plăcere poți să ai când ai pe cap grijile unei țări? Că iată, acuși îți expiră perioada de grație de 100 de zile și nu ai început nici construcția piramidelor la Chișcăreni, nici a Grădinilor suspendate ale Semiramidei la Brătușeni, nici Turnul Babel la Ermoclia. Doar schimbări de cadre. Prozaic, pe fundalul declarațiilor grandomane de schimbare a sistemului făcute anterior. Și nici afirmațiile nașului Joseph Daul nu o să le ajute, că minunile nu pot fi făcute în 100 de zile. Politica nu e domeniul în care mila este prețuită. 

Numai Dodon nu pare trist, ci cu o abnegație de invidiat își consolidează atât afacerile familiei, cât și ale sale ca politician prin plasarea oamenilor de încredere în instituțiile cheie, sub privirile neputincioase ale colegilor săi de alianță de guvernământ. Tot mai puține îndoieli rămân că mult-trâmbițatul proces de deoligarhizare se dovedește a fi un banal proces de preluare a instituțiilor de stat de către oamenii Kremlinului.

De ce transcendentalul contează

"Existențialismul nu este

până într-atât de ateist 

încât să încerce din răsputeri 

să arate că Dumnezeu nu există. 

Mai degrabă, acesta declară că 

chiar dacă și Dumnezeu ar exista, 

aceasta nu ar schimba ceva."

Jean-Paul Sartre / 1905-1980 /

Existențialism și Umanism. 1945

Dragi prieteni, până ne punem de acord cu ce înseamnă transcendental voi începe cu o constatare simplă: istoria este plină de exemple când din momentul ce o națiune a preluat sau a inventat o concepție despre lume -- cel mai des codificată într-o nouă religie sau mai rar filosofie -- în viața acelui popor a urmat o perioadă de prosperitate și vigoare.  

Permiteți-mi câteva pilde binecunoscute: poporul evreu, Moise, elaborarea în detalii a religiei iudaice, rezultatul a fost cucerirea Țării Canaanului. 

Mohamed, islamul, coranul, rezultatul a fost cucerirea Orientului Mijlociu și chiar și mai mult, astfel încât califatul islamic se întindea la o mie de ani după Hristos din Spania până în India. 

Protestantismul a dat bogație și putere Angliei începând cu domnia Elisabetei I în secolul 16, iar 400 de ani mai târziu a transformat Statele Unite în superputere globală, iar unii afirmă că deocamdată SUA sunt unica superputere globală, după colapsul URSS, care deși avea o armată și dotare compartabile cu cele ale americanilor, sărăcia i-a jucat festa. Deci, ceva nu era în regulă cu filosofia-religia acelei țări. 

Trebuie să accentuez că și filosofia poate declanșa ascensiunea unei națiuni. Să nu uităm că Alexandru Macedon l-a avut ca mentor pe cel mai înțelept bărbat al vremurilor sale, Aristotel. 

Și iarăși, multe exemple ne arată că moartea civilizațiilor survine, după moartea spirituală a societăților. Decandența romană; Constantinopolul a căzut după ce clericii acestuia s-au pus de acord cu dogmatica catolică și anume la capitolul că Sfântul Duh purcede și din Fiul (filioque). Deși empiric care este adevărul nu se poate determina, ceea ce e important pentru prezentul text este devianța de la doctrina religioasă sau filosofică.

Mai vreau să menționez sorțile pe care le-a avut Cartagina și civilizațiile amerindiene. E cunoscut că acelea practicau sacrificiul uman și chiar infantil. La fel ca popoarele din Canaan: Interpretarea teologică este că Yahve le-a dat pe mâna evreilor din cauza degradării morale oribile ale canaaniților.  

Așadar, ce vreau să spun în concluzie: istoria ne arată că Fortuna se arată generoasă cu națiunile care își stabilesc rigid niște principii morale și etice, fie că acestea decurg din religia lor sau din filosofia lor. Și respectă aceste norme. Uniunea Sovietică a căzut după ce în anii 1980 nimeni nu mai credea în valabilitatea ideilor transcendentale ale lui Marx despre sosirea comunismului ca paradis terestru. 

Toți au început să fure -- unii de la kolhoz, alții de la fabrică --, știm cum era că majoritatea din noi trăia pe atunci. 

Este ambiția mea să abordez probleme pe care guvernul nu le poate soluționa. Statul actual, Republica Moldova, nu poate ordona cetățenilor să-și aleagă o religie sau o filosofie și să le practice. Dar eu pot. 

Voi numi transcendental ceea ce nu este pământesc, mundan, lumesc, material. Ceea ce este spiritual și inteligibil, dar nu senzual. Inaccesibil celor cinci simțuri. Deci, nici nu poate fi vorba de salarii și pensii majorate și tarife scazute. 

E vorba despre etică și morală și că acest domeniu vast este studiat atât în filosofie, cât și în teologie, ceea ce e important de reținut este faptul că ceea ce religia numește păcat, filosofia numește irațional, dar într-un final tot aia e.  

Ia o carte de autoperfecționare, ia Biblia, ia Republica lui Platon și fii sigur că ai făcut primul pas. Nu trebuie politici guvernamentale, nici organizații neguvernamentale. 

Pasul doi e mai greu de realizat: dar trebuie noi, moldovenii,  într-un sfârșit, să începem a glorifica nu bogăția, BMW-ul și borcanele cu conservături din beci, ci aspectul spiritual al personalității.

Nu zic că nu o facem, dar rezultatele nu se văd. Mai rău: se văd rezultatele proaste. Ia uitați-vă cine sunt în marea lor majoritate politicienii zilei de azi! Puțini dintre ei merg în politică nu pentru funcții, paraîndărături (procent din contractele de stat) și nu pentru protecție de dosare penale. Asta este elita noastră politică și este icoana morală a societății. Oare nu alegem noi oamenii cu care ne asociem mental?  

Iar la citatul lui Sartre voi para cu un citat dintr-un alt filosof francez, Voltaire: ”Dacă Dumnezeu nu exista, atunci El trebuia inventat”. Iată asta și vreu să spun: pentru a merge înainte ai nevoie -- atât ca individ, cât și ca popor -- de ceva transcendental, iar Divinitatea este cea mai bună candidatură în acest sens. Unii chiar îndrăznesc să afirme că Ea, Divinitatea, a creat Universul acesta al nostru, așa că închei cu un al treilea filosof francez, Pascal Blaise, și anume cu renumitul său pariu. Căutați-l pe internet că noi doar în era lui trăim. 

Citește și: 

Ce-i asta “lumea rusă”, o nouă civilizaţie sau ce?

99 de cumătri nu ştiu "Tatăl Nostru..." (6)

Cumătra cea agnostică

Dificultăţile moldovenilor cu Decalogul