Jihadul cel bun (3)

Pentru cei cu frică de Dumnezeu

este un loc fericit,

grădini îngrădite și vinațe,

copile cu țâțe rotunde

și pahare pline.

Coranul, Sura 78.31-34

I. 

În fotografia de mai jos sunt eu și tatăl meu. Prin 1976. Tata a fost învățător de română și -- prin cumul -- de istorie. Consătenii obișnuiau să-l numească ”învățătorul satului”, pentru că a învățat vreo 2-3 generații la rând. A murit la 52 de ani, reconfirmând statistica, potrivit căreia, bolile cardiovasculare sunt pe primul loc printre cauzele decesurile la moldoveni. Iar poza confirmă fie ipoteza, fie concluzia lui Freud că religia a apărut ca și consecință a dorului nemărginit pentru strămoși. Decedați.     

Iar aceasta este fiică-mea, care acuș atinge majoratul. A devenit nu știu ce vicepreședinte la nu știu ce organizație neguvernamentală. A primit sarcină la școală să scrie un referat despre o personalitate remarcabilă și ea a decis să scrie despre tatăl meu. Firește că eu i-am fost primul intervievat. Iar aceasta reconfirmă fie ipoteza, fie concluzia lui Freud, că există o perioada în viața adolescenților, când ei își inventează o mitologie că nu ar proveni dintr-o familie de oameni simpli, ci din niște vițe nobile. Dar și mitologiile popoarelor antice, oare nu afirmă și ele aceeași?   

Să vrea urmașii să scrie un referat despre tine, oare nu este acesta un bun răspuns la chinuitoarea întrebare: care este sensul vieții? 

Cred că tata a urmat această cale intuitiv, fără să și-o pună serios și cu adevărat. Își are comunitatea rurală concepția sa despre lume și viață, cu răspunsuri prestabilite cu mult înainte.  

II. 

Dragi prieteni, Vă îndemn că mai citiți o dată motoul acestui text. Vedeți care este paradisul musulman? Nu-i așa că un tânăr, care conștientizează că nu se poate realiza în viață prin capacitate intelectuală, găsește că ar fi valoroasă o faptă de martir, care s-ar rezuma lapidar la auto-explodare într-un grup de ”necredincioși”, bineînțeles cu un efect mediatic pe măsură. 

Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, ne-a dat însă o altă viziune despre Paradisul creștinilor. Acolo nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci trăiesc așa ca îngerii (Mt 22:30). Acum care din aceste viziuni metafizice -- deoarece nu pot fi verificate empiric nicidecum -- vi se pare mai plauzibilă? 

Noul Testament a început să fie scris la 20 de ani după moartea și învierea Mântuitorului. Tot procesul a durat cam o sută de ani: 50-150 Anno Domini. 

Coranul însă a fost scris peste 200 de ani de la moartea lui Mohamed, iar unii specialiști afirmă că e foarte plauzibil să fie și 300 de ani, după. Coranul conține o mulțime de neconcordanțe cu știința însăși, cu istoria, cele mai renumite -- și ambarasante pentru musulmani -- fiind eronata identitate dintre sora lui Moise și a lui Aaron, Mariam, și fecioara Maria și răstignirea umbrei lui Iisus și nu a Lui Însuși.  

Totuși, toată lumea știe că această ideologie -- fie ea și eronată -- își găsește tot mai mulți aderenți, iar numărul musulmanilor pe Glob crește vertiginos în comparație cu numărul creștinilor. În primele două articole din această serie am vrut să spun că o inițiativă bazată pe o ideologie are mai mult succes decât una fără nicio bază teoretică. Și istoria Islamului este cât se poate de elocventă în acest  sens. 

În Exodul din Vechiul Testament, Yahve le trimetea animale răpitoare și șerpi veninoși evreilor ”tare la cerbice”. Apoi, după cucerirea Canaanului, a început să-i dea pe mâna popoarelor vecine ca pedeapsă pentru înverșunarea lor de ”a se desfrâna” cu alți dumnezei. Intuiesc că e foarte plauzibil ca ascensiunea islamică să fie ceva similar pe capul creștinilor. Care au obosit. De unde e ideea aceasta că evanghelizarea trebuie lăsată doar în grija preoților? De unde e ideea această că creștinii botezați au fost absolviți de această misiune?    

III. 

Suntem aruncați în această lume și pe această planetă. Fără vrerea noastră. Nu o spun eu, o spune Heidegger. 

Suntem condamnați la libertate. Libertatea de a ne alege proiectul de viață. Nu o spun eu, o spune Sartre, un alt filosof existențialist.  

Un alt filosof existențialist, Nietzsche, a încercat din răsputeri să inventeze o altă morală decât cea creștină -- ca anihilantă și opusă eticii creștine --, în a doua jumătate a secoului 19. Germanilor le-a plăcut ideea și au declanșat două războaie mondiale de toată frumusețea. 

Eu îi înțeleg pe occidentali că lor le vine cam greu să accepte existența Divinității, după ce și-au asigurat un trai decent. Mai decent decât cel al altor popoare de pe Glob. Renumitul ”miliard de aur”. Ca mai totdeauna, moldovenii au o poziție ambiguă. Pe de o parte, sunt și ei occidentali în aspect spiritual, fie și din cauză că nu pot fi altceva. Pe de altă parte, trăiesc în sărăcie ca popoarele din afara ”miliardului de aur”, care începe geografic de la granița României ca membră a UE, trece prin Barcelona și Ottawa și se termină în Sydney.     

Când necesitățile animalice sunt satisfăcute -- vezi cazul evreilor antici -- nu-i așa că survine și momentul când începe plămădirea noilor idoli, a altor dumnezei? Cum este cel al științei. Sau cel al ateismului. Diavolul niciodată nu a dus lipsă de ideologii și de aderenți dornici să le îmbrățișeze. 

Acum nu mai știu cine a spus că viața este o luptă, dar aceasta poate fi dedus și cu ajutorul simțului comun. Iar apostolul Pavel era la curent cu aceasta și zice: ”Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am sfârșit, credința am păzit”. Acum ce este ”luptă bună” în opinia apostolului nu este greu de înțeles din epistolele sale. 

Și atunci dacă ești condamnat la luptă, cum rămâne cu condamnarea la libertate a lui Sartre? Libertatea se păstrează în decizia de a alege oastea. Dar și aici, intuiția ne șoptește cine este învingătorul final și cine este perdantul. Oare nu ne șoptește și bunul simț că e mai bine să alegem tabăra învingătorilor? 

Iar prada de război? Este: ”Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și toate acestea se vor adăuga vouă”, zice Iisus (Mt. 6:33). 

Și ce facem cu afirmația lui Kant că el poate demonstra atât că Dumnezeu există, cât și că Dumnezeu nu există? Divinitatea nu poate fi percepută cu simțurile date nouă de natură ca să vânăm și să nu fim vânați, dar Universul l-a creat cineva. 

Și cum rămâne cu filosofia? Până acum, civilizația umană nu a inventat un instrument de edificare în masă și de distrugere în masă mai bun decât silogismul. 

Citește și: 

O ideologie eronată e mai bună decât niciun fel de ideologie (2)

"Post" din "post-adevăr" e de la post-modern (1)

O ideologie eronată e mai bună decât niciun fel de ideologie (2)

Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n-a luat 

în deşert sufletul său
şi nu s-a jurat cu vicleşug aproapelui său.

-- Psalmul 23 

Vedeți poza aia făcută în timpul unei vizite a lui Hitler la casa în care a locuit Nietzsche? Păi, iată că ea a devenit virală printre naziști. Chiar dacă Nietzsche niciodată nu și-ar fi dorit niște urmași ca naziștii, ultimii l-au considerat ca filosoful lor oficial.  

Dar numai de câte ori a încercat Nietzsche să încropească o altă morală decât cea creștină?! Nu zicea el despre sine că el este anticristul, iar când atacurile de nebunie deveneau mai acerbe spre sfârșitul vieții mai zicea că este zeul Dionysos și soră-sa îl îmbrăca în zeu elin spre admirația fanilor săi. Își bătea joc de alienat, drept că a și fost răsplătită pe măsură de naziști. 

Nazismul a fost un rău absolut, dar ceea ce voiesc să spun este că el a avut suportul său filosofic. 

Venim în Moldova, unde tocmai s-au încheiat alegerile locale. Eu am rămas surprins că există localități unde cetățenii mai aleg comuniști, pentru că aveam impresia că socialiștii l-au făcut hatârul. Eu explic aceasta prin robustețea ideologiei leniniste de care nu vor să scape moldovenii din localități aflate la mari distanțe de capitală, care sunt supuse mai puțin vârtejului de idei de tot felul. Acolo lucrurile nu au necesitatea de a se schimba rapid. 

Dar realitatea arată că partidele moldovenești fără ideologii bine puse la punct nu au șanse să dăinuie prea mult. Eșecul lui Năstase este cât se poate de grăitor în acest sens. Care era și mai este ideologia Platformei DA? ”Eu sunt anti-plahotniucul”, la fel precum Nietzsche zicea că el este antihristul. Și a fost suficient ca Plahotniuc să dispară de pe scena politică și s-a dus pe apa sâmbetei toată retorica ideologică a partidelor din blocul ACUM. Sau poate cineva își amintește ca acestea să promoveze valorile politice cunoscute în lumea de azi? Am în vedere idealurile liberale sau social-democrate, conservatoare sau marxiste. Am în vedere ideologii politice care au fost strecurate cu tot felul de filtre și întoarse pe toate părțile, astfel încât să-și demonstreze reziliența. 

Ba bine că nu. Partidele politice moldovenești își construiesc platformele nu filosofic, dar geografic, geopolitic. Acum socialiștii sunt în expansiune, dar nu e un secret că aceasta se datorează ”bunăvoinței” țarului Putin. Dar oare putem face abstracție de faptul că aceeași Rusie îi pregătește lui Dodon alternative sub formă de Renato Usatîi sau Mark Tkaciuk? Iar o astfel de atitudine este caracteristică secolului XXI cu post-modernul său: trebuie să fii sigur că nimic nu-i sigur. 

Iar pedalarea pe ”combaterea corupției”etalată de actualul prim-ministru moldovean este impregnată de negativitate: ea ne spune ce nu trebuie de făcut (și nici nu este prea originală în acest sens pentru că orice partid trebuie să combată corupția sine qua non). De la blocul ACUM se așteaptă în primul rând pozitivitate care ar decurge din careva viziune, iar aceasta întârzie și eșecul lui Năstase e un semn. Da, zice moldoveanul, oligarhii trebuie pedepsiți, dar asta nicidecum nu o să-mi sporească  diversitatea din frigider, dar de ultima eu sunt interesat nemijlocit. 

Acum să comentăm motto-ul din psalmul 23. A lua în deșert spiritualul, oare nu asta face post-modernismul? A se jura cu vicleșug, oare nu asta au făcut politicieni din Blocul ACUM înainte de parlamentarele din februarie 2019? Eu îi înțeleg că ei vor să se mențină la putere cât mai îndelung, dar eu nu pot să nu intuiesc că Spiritul Istoriei lor nu le-a rezervat decât sarcina de a-l îndepărta de la guvernare pe Plahotniuc.  Mai mult ei nu pot. 

Și tocmai s-a eliberat terenul de pe segmentul de centru-dreapta al eșichierului politic pentru o nouă formațiune. Precis că aceasta trebuie să fie pro-europeană și mai degrabă conservatoare. Faptul că actualul prim-ministru a fost fotografiată la marșurile minorităților de orientare sexuală nefirească nu e în stare să-i încânte prea mult pe occidentaliștii trecuți de 40 de ani. Dar, după cum arată statisticile, anume ei sunt cei care merg la votare.    

Secolul XXI este de neimaginat fără ideologie și empiric se poate demonstra cu ușurință că marile constructe sociale durează mai mult dacă au acest suport metafizic. Dar tot în acest secol s-a consolidat prea mult post-modernismul și acesta trebuie pus în hamuri și chiar alungat  din domeniile în care poate deveni dăunător. 

Disprețul post-modernismului pentru meta-narațiuni este bun la testarea ideologiilor și cu cât o ideologie este mai robustă, cu atât ea va aduce mai multe beneficii aderenților săi. 

Citește și: 

"Post" din "post-adevăr" e de la post-modern

"Post" din "post-adevăr" e de la post-modern (1)

Un obiect vremelnic este apreciat 

mai mult înainte de a fi posedat 

şi începe să-şi demonstreze inutilitatea 

în momentul în care îl obţinem 

deoarece nu ne mulţumeşte sufletul. 

-- Fericitul Augustin

Acest cuvânt -- "post-adevăr" -- este de factură recentă. Mai ales a fost folosit în campania electorală din 2016, mai ales de Trump. Pentru a-l înţelege mai bine îi vom prezenta inamicii, adică antonimele şi acestea sunt "adevărul" şi mai ales adevărul bazat pe cercetarea ştiinţifică, adică pe empirism, raţiunea şi bunul simţ. 

Prietenii lui sunt emoţia, minciuna, ştirea falsă. 

Rădăcinile lui pătrund hăt în teoria relativităţii a lui Einstein: "Totu-i relativ!"  

Acum, teoria aceasta "totu-i relativ" sau "şi opinia ta e corectă şi opinia lui de asemenea" a fost preluată de alte domenii decât fizica şi acolo au început să-şi dea arama pe faţă. 

Teoria aceasta consună minunat cu agenda post-modernismului, care este bricolaj, adunătură de tot soiul. În literatură sau artă e OK -- stârneşte interesul şi curiozitatea. Dar nu se potriveşte post-modernismul cu ştiinţele exacte, în industria de făcut avioane sau de măsurat parametrii de întreţinere a vieţii. 

Ce este post-modernismul dacă nu luarea la mişto a oricărei teorii ajunsă la gradul de metateorie. Meta-naraţiune cum ar fi marxismul, freudismul sau creştinismul. Post-modernismul le ia pe toate în derâdere, le priveşte cu dispreţ şi împrumută din fiecare elemente pentru a-şi realiza operele sale. 

Procedeul merge relativ uşor în artă, filosofia încă îl mai testează să vadă dacă e bun la ceva, dar relativitatea e inadmisibilă în dogmatica religiei şi ştiinţei. Inclusiv deoarece, zice Hegel, în morală nu există progres şi 2+2 imposibil să facă 5. 

Totuşi, post-adevărul merge de minune în politică şi în declaraţiile politice şi asta deoarece omul mediu, simplu, nu are timpul şi discernământul pentru a analiza suficient discursul politic. Omul simplu iubeşte poveştile şi naraţiunile şi, când acestea îi sunt spuse de la televizor, internet sau miting, el le crede pentru că vrea să le creadă. 

Aşa a ajuns Trump liderul lumii libere şi aşa şi-au pus pe umeri britanicii meteahna Brexit-ului. 

Venind în Moldova, putem cu uşurinţă observa că majoritatea politicienilor care s-au perindat la putere în ultimii 30 de ani au fost propulsaţi de marea dorinţă a poporului simplu de a avea un tătucă bun care să le spună povestea dorită de mase. 

Americanii s-au dezmeticit că au dat în bară şi peste un an vom verifica ipoteza. La fel şi cu britanicii. Şi bravo moldovenilor din Chişinău care au înţeles în patru luni că "balaurul"-Plahotniuc cu care i-au speriat politicienii din PPDA în electorala din februarie 2019 nicidecum nu înseamnă automat profesionalism la cârma cetăţii de scaun.

Iată cu aşa chestii post-moderne ne vom ocupa în secolul acesta din care a trecut aproape o cincime. Vreun oarecare politician va spune vreun post-adevăr, masele îi vor da timona, apoi oponenţii acestuia îi vor da pe faţă minciuna în formă de post-adevăr, după care respectivul politician va fi măturat de la putere. 

... adevărul este că deţinerea puterii politice de către mai marii zilei şi în trecut era temporară, ei, dar în secolul post-modernului, post-adevărul nu putea să nu aibă vreun amestec în teoria şi practica politică.   

... a, şi despre citatul Fericitului Augustin. Eu cunosc o mulţime de chişinăuieni care şi-au pus speranţa în liderul PPDA în iunie 2018, dar, când au văzut de ce este acesta în stare în 2019, au votat cum au votat.

Deci, post-adevărul nu-i altceva decât minciună şi post-modernul nu-i altceva decât o hlizire muierească.  Bun la desfătare, dar inutil când vine vorba de ceva serios. 

Când vrei în brațe la stat (2)

Pentru că greșala omului

nu devine pentru el lege

și nu-l obligă să persiste în ea. 

Hobbes, Leviathan, 26

Dragi prieteni, priveam zilele ascestea un reportaj în care viticultori din Leova se plângeau că vinificatorii le dau prea puțin pentru kilogramul de struguri. Soluția lor? Să-i ajute statul că de altfel ei ies la proteste. 

Nați-o bună că ți-am dres-o: la 28 de ani de capitalism, oameni de afaceri moldoveni, deja educați în alte realități decât cele sovietice, tot la stat se uită după ajutor. 

Statul moldovenesc este slab, are instituții slabe, iar această realitate este benefică pentru business, care nu vrea ca guvernul să-și bage nasul în afacerile sale. Cel puțin așa e în SUA. La noi, mentalitatea asta de a percepe statul ca părinte atotputernic se încăpățânează să nu dispară. 

Mai mult, politicienii moldoveni care s-au perindat la guvernare din anii '90 până în prezent au făcut tot ce le-a stat în puteri ca să debaraseze cetățeanul de obiceiul de a aștepta ajutor de la ei. Și anume -- au realizat două mari jecmăneli: privatizarea pe bonuri și furtul miliardului. 

În opt ani de guvernare, Voronin ar fi putut să facă vreun fleac astfel încât privatizarea să fi devenit sesizabilă și pentru cetățeanul de rând. Dar ți-ai găsit: întotdeauna avea ceva mai important de făcut, cum ar fi anularea județelor și înăbușirea mediilor incomode. 

Cum se va termina cu returnarea ”miliardului” nu știu, dar îmi spune intuiția că maximum vor fi judecați vreo câțiva foști demnitari pe care actualii demnitari vor dori să-i facă vinovați din cauză că le sunt oponenți politici. Banii însă te-ai mira de vor reveni. 

Revenim la fermieri. E deja timpul să înțeleagă fiecare cetățean în acest stat că banii statului sunt ai tuturor și eu nu sunt sigur că ajutorarea fermierilor este tocmai metoda cea mai bună de cheltuire a banului comun. Dar vinificatorii nu le cumpără strugurii din cauza supraproducției, un fenomen intrinsec realității capitaliste. Iată de ce rămâne valabila întrebarea: dar înainte de a planta via și a avea roada de ce nu ți-ai bătut capul să-ți găsești cumpărători? În capitalism nu contează să produci mult, ci să vinzi mult. Noi, contribuabilii, și așa întreținem o agenție a vinului. Nu știu, poate aceasta și-și merită banii, nu-s specialist. 

Noi de aia și am renunțat la socialism ca model de dezvoltare, pentru că am văzut că statul este un gospodar cât se poate de neefectiv. Capitalismul poate fi calificat ca dur și nemilos, dar el are avantajul că-ți oferă o multitudine de oportunități. Este răul mai mic. 

Vanitatea nu le lipsește moldovenilor, dar chiar face ravagii în viețile lor și puțini o conștientizează ca viciu. Oare nu avem noi nănași de cununie și de botez care cu greu bâlbâie un ”Tatăl nostru”? La fel e și cu firmele personale: mulți și le încropesc nu pentru a genera bani, ci pentru a se lăuda la nunți și cumătrii. 

Și s-a încheiat reportajul cu tradiționala amenințare că dacă statul nu face nimic petru ei, apoi viticultorii vor pleca peste hotare. Eu le spun că nimeni nu va încerca nici cel mai mic regret pentru această acțiune a lor, poate, cu excepția rudelor.  

De ce Moldova rămâne cea mai săracă țară a Europei? Iată anume din cauza că există încă mulți concetățeni care nu vor să realizeze că destinul lor depinde de ei înșiși și numai de ei înșiși. E drept că această categorie de oameni care vor în brațe la stat pierde tot mai mulți aderenți, totuși procesul nu se derulează suficient de rapid pentru a declanșa relansare economică. 

Cert este că oamenii de afaceri moldoveni, care nu-și pun toate speranțele în altcineva, fie acela și statul, înregistrează succese. Și atunci și statul le vine în ajutor cu contribuții sub formă de granturi sau dobânzi de credit mai mici. 

Citește și:

Ce se întâmplă când vrei în braţe la stat

Ştiinţele care previn suicidul (4)

Ce-au păţit locuitorii din cea mai avansată ţară a Parteneriatului Estic, după ce au renunţat la morală

Este moldoveanca slugă sau parteneră?

Maia, iritată de presă și acesta-i simptom

În viața mea nu am întâlnit oameni disprețuiți 

decât pe cei înhăitați cu golănimea. 

Montesquieu, Portret

Dragi prieteni, Maia Sandu, la nici 100 de zile de la instalarea la timona guvernului și a țării, a început să dea semne de frustrare. Poate ați văzut, ieri după ședința guvernului, a numit portalul de știri telegraph.md drept ”fake news”. Acum, nu contează dacă această sursă mediatică publică știri false sau nu (nu am avut timpul să mă documentez), ceea ce contează sunt declartațiile oficialului. 

Și așa s-a și întâmplat. Alte surse media nu s-au arătat interesate de ce crede Maia Sandu despre telegraph.md, ci de care este poziția premierului fața de un potențial candidat la o funcție importantă în mașinăria guvernamentală. 

Acum să intrăm puțin în câmpul spinos al deontologiei jurnalistice. Eu încă am prins vremea când în Moldova activau organizații de-ale jurnaliștilor cum ar fi Uniunea Jurnaliștilor și acestea erau niște rămășițe ale sovieticului. În timp, aceste organizații sindicaliste și-au demonstrat inutilitatea. Dar, donatorii occidentali au senzația că trebuie să facă ceva pentru ”libertatea presei” în Moldova și mai continuă să dea bani unor așa organisme ca și Consiliul de presă, de exemplu. Acesta își pune ca scop medierea unor conflicte între jurnaliști și persoane publice și chiar catadicsește să dea verdicte. Teatru al absurdului pentru că aceste decizii ale acestui organism nu au nicio valoare juridică, iar unii bloggeri i-au simțit slăbiciunea și au mers până la punctul de a-l folosi pentru a-și spori vizibilitatea. 

Culmea este că acest organism chiar a elaborat un fel de Cod de etică a presei, un document pe care l-aș fi citit dacă avea vreo valoare. 

Realitatea acum e alta. Există judecătoriile statului care își îndeplinesc cu succes sarcina de a pedepsi mediile în cazuri de defăimare nejustificată. De mai multă reglementare presa moldovenească în secolul 21 nu are nevoie. 

Da, instituțiile de presă au dreptul să publice orice, inclusiv știri fake -- judecătorul lor este consumatorul în formă de cititor sau telespectator (că radioul nu mai contează).

Ați privit cumva noul talk-show lansat ieri la Jurnal TV, cu un jurnalist imberb ca moderator și liderul opoziției moldovenești Pavel Filip ca invitat? Păi iată acela este exemplu clasic de cum nu trebuie să moderezi un talk-show. Eu nu știu de unde s-a luat stereotipul acesta că dacă îți întrerupi interlocutorul, atunci ești un moderator tare dur. Pe telespectator nu-l interesează opinia moderatorului, ci cea a invitatului. Numai începea Pavel Filip să răspundă și poc! întrerupt de o altă întrebare din alt domeniu. Dar ați văzut cum Cozer tot încerca să-l ia la o horă de bârfire a lui Vlad Plahotniuc? Trebuie să fii tare stupid să nu realizezi că dacă ai întrebări la o altă persoană, interlocutorul îți poate simplu spune s-o întrebi pe ea. 

Da, eu știu că nu e tocmai etic să-ți critici colegii de breaslă, dar insist: această regulă nescrisă între noi (medicii și avocații de exemplu nu se critică între ei) a fost violată în permanență chiar de Cavalericul  Întunericului de la Jurnal TV, care fără niciun fel de scrupule și-a permis să judece munca altor colegi de la alte medii. El și ceilalți de la mediile lui Țopa -- care făceau și fac propagandă pentru anumiți politicieni -- și-au permis cuvinte obscene despre alți jurnaliști care lucrau la mediile în conexiune cu alți politicieni. Râde hârb de oală spartă. 

Oare este o noutate pentru Moldova că jurnaliștii lucrează la instituțiile de presă finanțate de politicieni? Vă spun eu ceea ce știți și voi: așa a fost mereu după 1991. Există însă unii jurnaliști atât de aroganți încât nici nu observă cum devin propagandiști, când își stabilesc țelul de a lupta de partea a ceea ce ei consideră a fi ”politicieni buni”. 

Revenim la Maia Sandu. Politicianul acesta încă nu a realziat ca ea nu mai este în opoziție. Declarațiile sale în perioada extraparlamentară aveau o anumită valoare, una foarte mică, dar e cu totul altceva acum. Nu din cauza că Maia Sandu e supertalentată, ci din cauza ponderii funcției pe care o deține. Iată de ce atunci când Maia Sandu vine cu calificative vis-a-vis de unele medii aceasta o descalifică ca premier și o face asemănătoare hazliului președinte american Donald Trump, care tot are probleme cu presa incomodă și care tot o califică drept fake news. 

Politicianul matur în acest caz nu trebuie să-și piardă cumpătul, ci să răspundă la întrebări. În orice societate în permanență mișună o infinitate de zvonuri și întrebări. Politicianul matur trebuie să infirme zvonurile și să răspundă la întrebări. Invectivele sale la adresa jurnaliștilor sau instituților de presă, incomode, au puține șanse de a ajunge la public, dar în schimb observatorii procesului politic numai de acestea și așteaptă.  

Deci, întrebarea până la urmă e: de ce este așa de nefericită Maia Sandu? Doar ea deține o funcția atât de mare în stat. Ea tânjește după Vlad Plahotniuc. Și Andrei Năstase tot. Plahotniuc era pentru acești politicieni demiurgul care îi mâna în luptă. Și acum că nu mai e, acești doi foști lideri ai opoziției găsesc viața foarte neplăcută. Dar ce plăcere poți să ai când ai pe cap grijile unei țări? Că iată, acuși îți expiră perioada de grație de 100 de zile și nu ai început nici construcția piramidelor la Chișcăreni, nici a Grădinilor suspendate ale Semiramidei la Brătușeni, nici Turnul Babel la Ermoclia. Doar schimbări de cadre. Prozaic, pe fundalul declarațiilor grandomane de schimbare a sistemului făcute anterior. Și nici afirmațiile nașului Joseph Daul nu o să le ajute, că minunile nu pot fi făcute în 100 de zile. Politica nu e domeniul în care mila este prețuită. 

Numai Dodon nu pare trist, ci cu o abnegație de invidiat își consolidează atât afacerile familiei, cât și ale sale ca politician prin plasarea oamenilor de încredere în instituțiile cheie, sub privirile neputincioase ale colegilor săi de alianță de guvernământ. Tot mai puține îndoieli rămân că mult-trâmbițatul proces de deoligarhizare se dovedește a fi un banal proces de preluare a instituțiilor de stat de către oamenii Kremlinului.

De ce transcendentalul contează

"Existențialismul nu este

până într-atât de ateist 

încât să încerce din răsputeri 

să arate că Dumnezeu nu există. 

Mai degrabă, acesta declară că 

chiar dacă și Dumnezeu ar exista, 

aceasta nu ar schimba ceva."

Jean-Paul Sartre / 1905-1980 /

Existențialism și Umanism. 1945

Dragi prieteni, până ne punem de acord cu ce înseamnă transcendental voi începe cu o constatare simplă: istoria este plină de exemple când din momentul ce o națiune a preluat sau a inventat o concepție despre lume -- cel mai des codificată într-o nouă religie sau mai rar filosofie -- în viața acelui popor a urmat o perioadă de prosperitate și vigoare.  

Permiteți-mi câteva pilde binecunoscute: poporul evreu, Moise, elaborarea în detalii a religiei iudaice, rezultatul a fost cucerirea Țării Canaanului. 

Mohamed, islamul, coranul, rezultatul a fost cucerirea Orientului Mijlociu și chiar și mai mult, astfel încât califatul islamic se întindea la o mie de ani după Hristos din Spania până în India. 

Protestantismul a dat bogație și putere Angliei începând cu domnia Elisabetei I în secolul 16, iar 400 de ani mai târziu a transformat Statele Unite în superputere globală, iar unii afirmă că deocamdată SUA sunt unica superputere globală, după colapsul URSS, care deși avea o armată și dotare compartabile cu cele ale americanilor, sărăcia i-a jucat festa. Deci, ceva nu era în regulă cu filosofia-religia acelei țări. 

Trebuie să accentuez că și filosofia poate declanșa ascensiunea unei națiuni. Să nu uităm că Alexandru Macedon l-a avut ca mentor pe cel mai înțelept bărbat al vremurilor sale, Aristotel. 

Și iarăși, multe exemple ne arată că moartea civilizațiilor survine, după moartea spirituală a societăților. Decandența romană; Constantinopolul a căzut după ce clericii acestuia s-au pus de acord cu dogmatica catolică și anume la capitolul că Sfântul Duh purcede și din Fiul (filioque). Deși empiric care este adevărul nu se poate determina, ceea ce e important pentru prezentul text este devianța de la doctrina religioasă sau filosofică.

Mai vreau să menționez sorțile pe care le-a avut Cartagina și civilizațiile amerindiene. E cunoscut că acelea practicau sacrificiul uman și chiar infantil. La fel ca popoarele din Canaan: Interpretarea teologică este că Yahve le-a dat pe mâna evreilor din cauza degradării morale oribile ale canaaniților.  

Așadar, ce vreau să spun în concluzie: istoria ne arată că Fortuna se arată generoasă cu națiunile care își stabilesc rigid niște principii morale și etice, fie că acestea decurg din religia lor sau din filosofia lor. Și respectă aceste norme. Uniunea Sovietică a căzut după ce în anii 1980 nimeni nu mai credea în valabilitatea ideilor transcendentale ale lui Marx despre sosirea comunismului ca paradis terestru. 

Toți au început să fure -- unii de la kolhoz, alții de la fabrică --, știm cum era că majoritatea din noi trăia pe atunci. 

Este ambiția mea să abordez probleme pe care guvernul nu le poate soluționa. Statul actual, Republica Moldova, nu poate ordona cetățenilor să-și aleagă o religie sau o filosofie și să le practice. Dar eu pot. 

Voi numi transcendental ceea ce nu este pământesc, mundan, lumesc, material. Ceea ce este spiritual și inteligibil, dar nu senzual. Inaccesibil celor cinci simțuri. Deci, nici nu poate fi vorba de salarii și pensii majorate și tarife scazute. 

E vorba despre etică și morală și că acest domeniu vast este studiat atât în filosofie, cât și în teologie, ceea ce e important de reținut este faptul că ceea ce religia numește păcat, filosofia numește irațional, dar într-un final tot aia e.  

Ia o carte de autoperfecționare, ia Biblia, ia Republica lui Platon și fii sigur că ai făcut primul pas. Nu trebuie politici guvernamentale, nici organizații neguvernamentale. 

Pasul doi e mai greu de realizat: dar trebuie noi, moldovenii,  într-un sfârșit, să începem a glorifica nu bogăția, BMW-ul și borcanele cu conservături din beci, ci aspectul spiritual al personalității.

Nu zic că nu o facem, dar rezultatele nu se văd. Mai rău: se văd rezultatele proaste. Ia uitați-vă cine sunt în marea lor majoritate politicienii zilei de azi! Puțini dintre ei merg în politică nu pentru funcții, paraîndărături (procent din contractele de stat) și nu pentru protecție de dosare penale. Asta este elita noastră politică și este icoana morală a societății. Oare nu alegem noi oamenii cu care ne asociem mental?  

Iar la citatul lui Sartre voi para cu un citat dintr-un alt filosof francez, Voltaire: ”Dacă Dumnezeu nu exista, atunci El trebuia inventat”. Iată asta și vreu să spun: pentru a merge înainte ai nevoie -- atât ca individ, cât și ca popor -- de ceva transcendental, iar Divinitatea este cea mai bună candidatură în acest sens. Unii chiar îndrăznesc să afirme că Ea, Divinitatea, a creat Universul acesta al nostru, așa că închei cu un al treilea filosof francez, Pascal Blaise, și anume cu renumitul său pariu. Căutați-l pe internet că noi doar în era lui trăim. 

Citește și: 

Ce-i asta “lumea rusă”, o nouă civilizaţie sau ce?

99 de cumătri nu ştiu "Tatăl Nostru..." (6)

Cumătra cea agnostică

Dificultăţile moldovenilor cu Decalogul

Cum să te diferențiezi de fosta

Nu sfârşise vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Feciorii tăi şi fetele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare,Şi iată că un vânt puternic s-a stârnit dinspre pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei şi casa s-a prăbuşit peste tineri şi ei au murit. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste".Iov 1:18-19

Dragi prieteni, moldovenii poate au timp să aștepte 100 de zile pentru a începe să pună note actualei guvernări, dar când vezi că începe să mocnească focul, nu știu dacă e înțelept să aștepți 100 de zile să vezi dacă va fi incendiu. 

Toată mitologia asta a lor cu ”eliberarea statului capturat” poate să impresioneze copiii și bunicii, dar observatorii procesului politic de un sfert de secol au imunitate la fanfaronade. 

Zăngănitul din lănci al actualilor guvernanți că ei vor pune hoții la pușcărie cetățenului simplu nu-i aduce nimic în frigider, cum încarcerea unui fost premier nu a adus miliardul înapoi. 

Ceea ce mă interesează pe mine la o (nouă) guvernare este economia și tarifele și prețurile și salariile și inflația. Ce vrea să facă guvervnarea ACUM-PSRM? Să majoreze impozitele? Eu nu-s economist, dar bunul simț îți spune că majorarea impozitelor conduce la mai puține defalcări în buget. Eu am în preajmă două magazine alimentare și la cel cu prețurile mai mici întotdeauna e coadă, iar la cel cu prețurile mai mari rar de se încumetă să intre cineva. 

Ce vor să facă noii guvervanți? Să anuleze tichetele de masă. Mă, aiștia lovesc în primul instinct animalic -- mâncarea. Cei care se plasează în opoziție nu trebuie să facă eforturi pentru a-i găsi handicapuri actualei guvernări: e suficient să-i monitorizeze mișcările. De fapt, o face întreaga societate, asta e ușor în Era IT. 

Să vă dau niște exemple care să ilustreze că dialectica lui Hegel nu predică progresul permanent, dar și ajungerea la punctul culminant de unde începe regresul. 

Mohamed a încercat să inventeze ceva mai bun decât creștinismul, și la o distanță de 1300 de ani țările musulmane sunt mai puțin dezvoltate decât cele creștine. 

Marx s-a bazat pe dialectica lui Hegel atunci când a profețit survenirea socialismului și ulterior a paradisului comunist și occidentalii l-au interpretat critic și au construit societăți prospere, iar bolșevicii au ucis zecii de milioane de proprii cetățeni. 

Stai, că e valabil și pentru Moldova. Voronin a desființat județele și a facut 30 de raionele pitice și neputincioase, în plin proces de urbanizare a țării: moldovenii se mută peste hotare sau la Chișinău. Idila rustică e bună la beție, dar realitatea dură îți sugerează că trebuie să locuiești cât mai aproape de locul de muncă.

Dar nu mai era niciun argument economic și social pentru a se reveni la raioane: cuvântul ”județ” îi otrăvea spiritul românofob al liderului de atunci. 

E de la sine înțeles că actuala guvernare se deosebește de guvernarea Partidului Democrat. Mai mult: guvernanții actuali caută să se diferențieze din răsputeri. Ei ar putea folosi rațiunea și ar putea face mai bine decât Plahotniuc. Dar deocamdată nu se poate vedea decât acțiuni declanșate de sete de răzbunare și dorință de distrugere doar de dragul schimbării.    

Că tot au trecut vreo 40 de zile din cele 100, acest text se dorește a fi înțeles ca o corectare de curs: cetățeanul nu așteapta de la guvervanți să vadă cât de stulburatici sunt, ci cât de grijulii socialmente și buni zidari sunt. 

Iar miturile astea despre uciderea balaurului ei și le pot spune înde ei la petrecerile lor. Societatea îi va taxa după creșteri sau descreșteri în domeniul job-urilor și salariilor. Că zice Nietzsche undeva: în lupta cu balaurul ia seama să nu te transformi tu însuți în balaur. 

Intelect și vrăjeală în politică

Iago: How poor are they that have no patience!

What wound did ever heal but by degrees?

Thou know'st we work by wit and not by witchcraft,..

Shakespeare, Othello, 2.3*

Dragi prieteni, poate mai sunt unii care cred că așa firme ca Google și Facebook ne oferă serviciile binecunoscute pentru că-s bune la inimă. Nu exclud, dar ceea ce prețuiesc ele mai mult în consumatori este dorința de care nici noi, consumatorii, nu suntem chiar întotdeauna conștienți.

Iago îl drege pe general :)

Spune-mi ce vrei și eu o să-ți dau aia. Bineînțeles că nu gratis.

Păi, se pare că tocmai așa a procedat și Partidul Democrat (PDM): a stat cumincior perioada de timp permisă de lege pentru a-i lăsa pe milleniali (ACUM) și pe sovietici (PSRM) să se manifeste și să spună ce vor.

Mai mult, în cele trei luni permise de Constituție socialiștii și cei din ACUM au avut posibilitatea nu numai să-și declare vrerile, dar și să le reitereze, explice, argumenteze. Într-un cuvânt: toată societatea a înțeles ce vor.

Dorința celor din PASDA trezește dacă nu greața -- provocată de dimensiunile divagațiilor de imaginație: cel de-al treilea sosit vrea tot: și speaker și guvern --, atunci râsul. Ei, dar n-ai ce le face -- ei sunt milleniali, ei au trecut de pe Facebook în Parlament pentru selfie-uri și like-uri pentru că așa sunt cei care i-au votat. Acești oameni există, și trebuie să existe. Căci iată, Marc Aureliu, împăratul stoic, zice în Meditații că prostul și inferiorul servesc celui mai bun (7.XXX).

Dodon și socialiștii au o datorie și o frustrare. Ei se văd datori să facă în Moldova totul și toate în interesul Rusiei. Culmea e că acești politicieni se numesc stataliști. Iar frustrarea lor rezidă în suspendarea castrațională și repetitivă a președintelui țării în caz de necesitate. Și asta ultima ei o iau foarte în serios. Oricine ar face-o.

Acum, PDM-ul, care se vede că și-a făcut o regulă din a nu-și manifesta fobiile chiar pe față și chiar în public, cum o fac de exemplu millenialii din PASDA și încă se mândresc cu asta, nu a trebuit decât să stea și să privească cum își dezvăluie esența cele două potențiale partenere și mai ales să afle ce vor de la viață acești milleniali și homines sovietici. A cântărit cererea și a făcut oferta.

Tocmai în perioada când oamenii din teritorii au început să se convingă empiric de substanța fruntașilor din PPDA și au început să-i părăsească și când notarul statului a arătat amenințător din deget că el se va vedea nevoit să desființeze parlamentul, ceea ce este în totală conformitate cu legea. Dar maniera în care o face Dodon!.. E ca și cum ar amenința cineva că-și va plăti impozitul sau amenda! 

Acum, ACUM este scos din cărți până la următoarele parlamentare, fie și anticipate. PAS până atunci ar putea reduce PPDA la inutilitate și l-ar putea plasa pe liderul branșei chișinăuiene în fruntea formațiunii, dacă vrea să-i mai ia cineva în serios. Doar că nu e în stilul millenialilor să asculte de sfaturi bune.   

Iar Dodon nu va putea explica de ce nu va fi făcut alianță cu PDM-ul, de vreme ce acesta i-a oferit ceea ce a cerut: speakerul. 

În rest, risc să-l repet pe un personaj voltairian: trăim în cea mai bună din lumile posibile.

... A, da, și despre Othello. Femeile cred că piesa aceasta este despre dragoste și gelozie, dar eu o ieu ca primă instrucție pentru fake news -- un fel de bârfe până la urmă... 


-----------------
*Iago: Ce săraci sunt cei care nu au răbdare!
Care rană s-a lecuit vreodată altfel decât treptat?
Doar știi că noi lucrăm cu mintea nu cu vrăjeala,..

Conformismul de opinie în fenomenologia retoricii

Welcher recht hat, weiß ich nich

Doch es will mich schier bedünken

Daß der Rabbi und der Mönch

Daß sie alle beide stinken.

H. Heine, Der Disput (*)

Există în sociologie o așa noțiune ca și ”conformismul de opinie”, care este ușor de înțeles. Inferiorul -- și aici am în vedere o persoană inferioară ca și funcție, morală, inteligență -- de regulă se conformează opiniei superiorului -- și aici am în vedere managerul, profetul sau profesorul. Dacă nu ești de acord cu liderul partidului al cărui membru ești, riști să fii expulzat. Dacă nu ești de acord cu dogmatica bisericii al cărei enoriaș ești, riști să fii anatemizat. 

Mai departe e și mai interesant: anume atunci când un membru al grupului pornește ”jihad-ul” contra liderului, primul lucru pe care îl face este că nu se conformează opiniei liderului. Păi cum a apărut, să zicem, filosofia greacă antică din mitologie-religie? Sau creștinismul din iudaism, sau protestantismul din catolicism, sau marxismul din capitalism? 

Lista e nesfârșită și e specifică spiritului uman și a fost fixată de Hegel în Fenomenologia Spiritului ca negare a negației și, de fapt, este forța motrice a progresului uman. 

Dar eu vreau să vă descriu aici o capcană în care pot fi și de regulă și sunt prinși sclavii care decid să înceapă revoluția contra stăpânilor; discipolii care găsesc păduchi în dogma învățătorului. Adesea inferiorii se pornesc la luptă nu pentru a descoperi și a ajunge și a învăța un adevăr mai adecvat, ci din dorință de a-l detrona pe liderul grupului. 

Ei încep să caute tot felul de cusururi în discursul sau acțiunea liderului doar pentru a-l discredita și a-i lua funcția/titlul. 

Ceea ce nu trebuie să facă superiorul e să se încăpățineze și să afirme că opinia proprie este corectă pentru că așa îi sugeresază mândria/ego-ul. Ceea ce trebuie să facă superiorul este să apeleze la instanța superioară care este adevărul. Iar adevărul este unul, dar poate apărea în formă religioasă ca dogmă, sau științifică -- demonstrație bazată pe empiric, sau filosofică -- demonstrație bazată pe silogism. 

La modul concret, lasă-ți oponentul să se manifeste și trece-i discursul prin prisma ontologică a adevărurilor sus-menționate. Și când găsești vreo neconcordanță, ia silogismul sau axioma ceea și trăsnește-l cu ele drept peste bot sau în moalele capului. 

Pentru un mai mare efect e de dorit ca aceasta să se întâmple în fața unui public cât mai numeros. Și dacă l-ai umilit până la lacrimi, mângăie-l pentru încercare, apreciază-i tentativa pentru a-l anihila total. Nu e cazul să manifești milă: adu-ți aminte că aceeași avea de gând să facă inferiorul cu superiorul. Riscul este intrinsec oricărei năzuințe revoluționare. Dacă rebeliunea s-a încununat de succes, vae victis! Și dacă nu, tot vai! celor învinși.


(*) Cum încă nu ai citit ”Disputa” lui Heine? 

MAIA SANDU - DUȘMANA ASCUNSĂ A FAMILIEI MOLDOVENEȘTI

Dragi prieteni, bineînțeles că dacă i-ai pune direct această întrebare Maiei Sandu, ea o să dea un răspuns negativ. Dar, este cunoscut, politicienii nu dezvăluie  despre ei chiar toate, însă unele aspecte ascunse ale agendei lor deghizate se pot stabili. 

Este de toți știut că în Moldova există un așa curent ideologic ca feminismul și acesta a fost important din Occident împreună cu alte pseudovalori care zdruncină sănătatea șubredă a societății noastre. 

Eu nu pot afirma că Maia Sandu este feministă, dar că acest politician este susținut de feministele din Chișinău nu reprezintă un secret. Cine mă urmărește pe Facebook poate a observat că e suficient să fac eu o postare nelăudăroasă la adresa feminismului, că imediat se năpustesc asupra mea hienele din mișcare. 

Deși este susținut și de unii bărbați care au renunțat la testicule, în mare parte feminismul este împărtășit de moldovencele angajate în reprezentanțe ale structurilor occidentale cum ar fi ONU sau Comisia Europeană. Onegeurile susținute financiar din Vest sunt doldora de reprezentante ale acestui curent. 

Nu putem spune că nu au rezultate: de exemplu, au obținut fixarea în lege a cotei de 40% pe listele electorale ale partidelor. Mai rămân întrebări că înșfăcarea puterii în stat este principala lor preocupare din agendă? Dar eu vin cu o întrebare: unde-i meritul personal în faptul că ești femeie? Or, noi vrem să ne selectăm oamenii de stat după merite. Nu?  

Da, puteți găsi și pe wikipedia, dar iată ce scriu sociologii cu autoritate la acest subiect: 

”În centrul Feminismului radical se află convingerea că bărbații sunt responsabili de exploatarea femeilor  și totodată beneficiază de pe urma acesteia. 

”Shulamith  Firestone, una dintre primele autoare feministe radicale, susține că femeile pot fi emancipate numai prin abolirea familiei și a relațiilor de putere care o caracterizează. (Sociologie, Anthony Giddens, București 2010, pg. 450 )

Pentru că feminismul propune aderenților săi o concepție despre lume, o ideologie, iar orice ideologie are îngeri și demoni, să vedem care este ”răul” cu care se luptă feminismul în Moldova și în întreaga lume. 

De exemplu, în marxism inamicul este burghezul, în creștinism - diavolul, iar, după cum bine se deslușește, dușmanul în feminism este bărbatul; și nu orice bărbat, ci bărbatul cu putere, fie aceasta fizică, economică sau intelectuală. (Un bun candidat pentru înmulțire, aș zice eu, dar ți-ai găsit... cu cine). 

Bineînțeles că deschis acest lucru n-o să-l recunoască niciuna din partizanele și militantele acestei mișcări. Dar ceea ce contează pentru studiul nostru este că Maia Sandu cu tot blocul său electoral este susținută de aceste femei din Chișinău. Și știi cum e acolo cu susținerea: noi îți dăm voturi, dar tu când ajungi în parlament faci ce-ți spunem noi. Se numește lobby.  

Și acum, după cum ați înțeles, acest curent cu ideologia sa nu este compatibil cu creștinismul. Oare voi credeți că o hienă de aceasta feministă ar putea cădea de acord cu versetele de mai jos ale celor mai autoritari apostoli:    

1 Petru 3
1. Asemenea şi voi, femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, aşa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă cuvântului, să fie câştigaţi, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor,
5. Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaţilor lor.

Efeseni 5
22. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului. 

Nu, Maica Domnului nu este idealul pe care își propune să-l imite o feministă. Scopul feministei nu este maternitatea, ci cariera sau politica. Morala, modestia, religia, castitatea nu sunt valorile lor. 

Și acum întrebarea de control: care politiciană este mai indicată pentru a fi idolatrizată de către aceste bestii, dacă nu Maia Sandu, care nu numai că soție nu a fost, nici mamă măcar!  

Această politiciană va candida pe circumscripția din vestul Europei, iar eu mă adresez badantelor (menajerelor) din Italia: vouă nu vi-s destule remușcările că v-ați dus de la copii, încât să votați pentru o NE-mamă? 

Sau bărbaților moldoveni: uăi, voi chiar sunteți așa de nebuni încât să vă trageți singuri cu secerea peste glande? 

Sau mamelor și soțiilor: voi chiar vă asociați cu așa tip de ideal feminin?! 

... Și oleacă de Existențialism. ”Răul” împotriva căruia luptă aceste hiene coincide cu portretul supraomului lui Nietzsche. Ei cum pot eu să am milă de așa... stricăciuni?!